Analiza gestiunii resurselor materiale

ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR MATERIALE

Pe langa forta de munca, pentru desfasurarea normala a activitatii de exploatare, orice firma are nevoie si de resurse materiale. Resursele materiale utilizate de intreprindere in procesul de productie sunt formate din capital fix si capital circulant.

1. Analiza asigurarii si utilizarii mijloacelor fixe

Principalele obiective ale analizei asigurarii si utilizarii mijloacelor fixe sunt urmatoarele:

- analiza dinamicii, structurii si starii functionale a mijloacelor fixe;

- analiza folosirii extensive a mijloacelor fixe;

- analiza folosirii intensive a mijloacelor fixe;

1.1. Analiza dinamicii, structurii si starii functionale a mijloacelor fixe

Pentru analiza asigurarii acestora cu mijloace fixe se studiaza urmatoarele aspecte:

- volumul si dinamica mijloacelor fixe;

- structura mijloacelor fixe;

- starea functionala a mijloacelor fixe.

Pentru analiza dinamicii mijloacelor fixe trebuie sa se urmareasca volumul acestora pe ansamblul intreprinderii si pe grupe de mijloace fixe, precum si evolutia lor in timp.

Volumul mijloacelor fixe poate fii masurat cu ajutorul indicatorilor valorici.

Cei mai utilizati indicatori valorici pentru exprimarea volumului mijloacelor fixe sunt: valoarea de inventar; valoarea ramasa; valoarea medie anuala; valoarea de inlocuire.

Valoarea medie anuala, caracterizeaza volumul mijloacelor fixe pe o perioada de timp. Nivelul sau depinde de valoarea de inventar a mijloacelor fixe de la inceputul perioadei respective si de valoarea medie a intrarilor si iesirilor de mijloace fixe, astfel:

unde: Vi, Ve - valoarea de inventar a mijloacelor fixe intrate sau iesite in cursul anului;

tf, tn - timpul de functionare sau nefunctionare ramas pana la finele anului, exprimat in luni;

- valoarea medie anuala a mijloacelor fixe.

Valoarea de inlocuire, exprima totalitatea cheltuielilor ce ar trebui efectuate de o intreprindere pentru achizitionarea sau construirea unui nou mijloc fix avand caracteristicile celui inlocuit si tinand seama de nivelul preturilor curente.

Pe baza acestor valori se pot determina o serie de indicatori utilizati pentru caracterizarea miscarii mijloacelor fixe si anume coeficientul intrarilor si coeficientul scoaterilor din functiune.

a) Coeficientul intrarilor, exprima ponderea mijloacelor fixe intrate in cursul anului in totalul mijloacelor fixe existente in intreprindere la sfarsitul acestuia (Kf), si se calculeaza cu relatia:

b) Coeficientul iesirilor (scoaterilor din functiune), exprima ponderea mijloacelor fixe scoase din functiune in cursul anului in totalul mijloacelor fixe existente in intreprindere la inceputul acestuia (Ki), si se calculeaza cu relatia:

Prin compararea celor doi coeficienti se pot desprinde concluzii utile privind strategia dezvoltarii firmei. Astfel, daca vom constata ca Ci > Ce inseamna, fie ca intreprinderea a inlocuit in perioada respectiva o serie de elemente de mijloace fixe scoase din functiune in perioadele anterioare, fie ca are loc o dezvoltare a activitatii firmei.

Daca dimpotriva Ci < Ce, se poate constata ca intreprinderea a decis scoaterea din functiune a unor elemente de mijloace fixe pentru care nu exista surse financiare de inlocuire in perioada respectiva, sau are loc o restrangere a activitatii firmei.

Pentru ca informatiile obtinute sa fie concludente este necesar ca aceasta comparatie sa fie urmarita in timp, pe mai multi ani.

O latura importanta a analizei asigurarii cu mijloace fixe o constituie studierea structurii acestora. Aceasta ne permite evidentierea categoriilor spre care sunt orientate cea mai mare parte a investitiilor, precum si modul de concretizare al acestora. In acest scop se determina ponderea (g_i) detinuta de fiecare categorie, in totalul mijloacelor fixe ale intreprinderii, precum si modificarile care au intervenit in cadrul acestor ponderi:

, iar

unde: Kf_i - valoarea mijloacelor fixe pe categorii ale acestora.

Pentru caracterizarea starii functionale a mijloacelor fixe, in practica, cel mai adesea sunt utilizati doi indicatori: coeficientul de uzura si coeficientul starii de utilitate.

a) Coeficientul de uzura (Ku), exprima partea din valoarea de inventar a mijloacelor fixe inclusa in costuri sub forma amortizarii, de la intrarea in functiune a respectivelor elemente. Se poate calcula astfel:

in care: SA - suma amortizarilor incluse pe costuri la un moment dat;

Kf - valoarea de inventar a mijloacelor fixe, in acel moment.

Acest indicator exprima gradul de uzura al mijloacelor fixe din inventarul firmei si poate lua valori cuprinse intre 0 si 100. O valoare a sa peste 50% atrage atentia asupra inrautatirii starii fizice a mijloacelor fixe si necesitatii innoirii acestora.

b) Coeficientul starii de utilitate (Ksu), reflecta potentialul tehnico-productiv al mijloacelor fixe la un moment dat, fiind un indicator complementar cu coeficientul de uzura. Se poate calcula cu ajutorul relatiilor urmatoare:

Pentru aprecierea cat mai corecta a starii de functionare a mijloacelor fixe trebuie sa se urmareasca si situatia realizarii programului de reparatii capitale si curente. Modul de efectuare al acestor reparatii scoate in evidenta preocuparea intreprinderilor pentru intretinerea corespunzatoare a mijloacelor fixe si mentinerea capacitatii functionale a acestora.

1.2. Analiza folosirii extensive a mijloacelor fixe

Imbunatatirea folosirii extensive a mijloacelor fixe presupune folosirea deplina a parcului de masini si utilaje aflate in dotarea intreprinderilor si cresterea timpului de functionare al acestora.

In vederea caracterizarii modului de folosire a parcului de masini si utilaje se pot stabili anumiti coeficienti, cum ar fi: coeficientul de folosire a parcului total si coeficientul de folosire a parcului instalat.

a) Coeficientul de folosire a parcului total (Kt), exprima ponderea numarului de utilaje instalate, indiferent daca acestea functioneaza sau nu, in numarul total de utilaje existente in inventarul firmei. Se calculeaza cu relatia:

in care: Ni - numarul de utilaje instalate;

Nt - numarul total de utilaje.

b) Coeficientul de folosire a parcului de utilaje instalat (Ki), exprima ponderea numarului de utilaje aflate in functiune, in numarul de utilaje instalate. Se calculeaza cu relatia:

in care: Nf - numarul de utilaje in functiune.

Alaturi de cei doi coeficienti, gradul de utilizare extensiva a masinilor si utilajelor se poate aprecia mai corect cu ajutorul timpului de functionare al acestora. Pentru caracterizarea utilizarii timpului de lucru al utilajelor se pleaca de la indicatorii balantei timpului de lucru al acestora, exprimati in ore-utilaje.

a) Fondul de timp calendaristic (Fc) reprezinta limita maxima de timp si se calculeaza cu relatia:

in care: Ni - numarul de utilaje instalate;

Dc - durata calendaristica a perioadei, exprimata in zile.

b) Fondul de timp maxim disponibil (Fd):

in care: Tn - timpul neutilizabil;

Tot - timpul aferent opririlor tehnologice;

Trp - timpul consumat cu reviziile si reparatiile programate;

Tsr - timpul pentru zilele de sarbatoare si repaus.

c) Timpul efectiv lucrat (Te):

Te = Fd - tn = Fd - (tsn + tm + ten + tf + ta)

in care: tn - timpul nelucrat;

tsn - timpul aferent schimburilor neprogramate;

tm - timpul nelucrat din lipsa materii prime;

ten - timpul nelucrat din lipsa energie electrica;

tf - timpul nelucrat din lipsa forta de munca;

ta - timpul nelucrat din alte cauze;

Pe baza acestora se pot determina indicatorii de caracterizare a utilizarii timpului de lucru al utilajelor:

a) Gradul de utilizare a fondului de timp calendaristic (GFc):

b) Gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil, sau coeficientul folosirii extensive (Ke):

Cresterea nivelului acestor indicatori semnifica o imbunatatire a utilizarii timpului de lucru al utilajelor.

O directie importanta de imbunatatire a utilizarii extensive a utilajelor o constituie folosirea acestora in schimburi. Pe langa efectele favorabile generate de cresterea productiei, folosirea utilajelor in mai multe schimburi creeaza premisele introducerii progresului tehnic prin recuperarea mai rapida a valorii acestora. Pentru analiza folosirii utilajelor in schimburi se utilizeaza coeficientul numarului de schimburi al utilajelor, calculat in doua variante:

a)     Pe baza numarului de utilaje in functiune:

in care: Nut - numarul de utilaje din toate schimburile;

Nusmax - numarul de utilaje din schimbul maxim.

b)     Pe baza timpului efectiv lucrat:

in care: Tesmax - timpul efectiv lucrat in schimbul maxim.

Dintre cele doua variante, cea de-a doua ne conduce la rezultate mai bune intrucat elimina pierderile de timp.

Pe baza acestui coeficient se poate determina gradul de folosire a regimului schimburilor cu ajutorul relatiei:

in care: Rs - regimul schimburilor ( Rs = 3 sau 4 ).

Apropierea de 100 a nivelului acestui indicator semnifica o imbunatatire a utilizarii schimburilor de lucru ale utilajelor.

1.3. Analiza folosirii intensive a mijloacelor fixe

Cresterea eficientei folosirii mijloacelor fixe depinde nu numai de imbunatatirea utilizarii extensive a masinilor si utilajelor, ci si de cresterea gradului de utilizare intensiva a acestora. Rezervele pe linia utilizarii extensive sunt limitate, in timp ce cele pe linia utilizarii intensive sunt, teoretic, nelimitate.

Utilizarea intensiva reflecta productia ce se poate obtine pe o unitate de capacitate intr-o perioada de timp. Pentru caracterizarea utilizarii intensive a utilajelor de productie se folosesc urmatorii indicatori:

a) Gradul de utilizare a capacitatii de productie (Guc) se calculeaza ca raport intre volumul productiei obtinute (Q) si capacitatea de productie a intreprinderii (Cp):

Cu cat volumul productiei este mai mic comparativ cu capacitatea de productie, cu atat gradul sau de utilizare va fi mai mic, iar rezervele de capacitate de productie sunt mai mari.

b) Randamentul utilajelor este cel mai important indicator utilizat pentru caracterizarea utilizarii intensive, si exprima productia ce revine pe un utilaj intr-o perioada de timp. Dupa unitatea la care se refera randamentul poate fi:

- randamentul mediu pe un utilaj (R­­u­), calculat ca raport intre productia obtinuta intr-o perioada de timp (Q) si numarul de utilaje folosite in perioada respectiva (N­­­u):

- randamentul mediu orar (R­­h), calculat ca raport intre productia obtinuta si timpul efectiv lucrat de catre utilaje (Te):

Intre cele doua forme de exprimare a randamentului exista relatia:

in care: t - timpul mediu de functionare al unui utilaj.

Exista situatii cand, pentru cresterea productiei, se impune cresterea timpului de lucru al utilajelor. Pentru aprecierea oportunitatii acestei cresteri este necesar sa urmarim sporul de productie ce revine pe fiecare unitate de timp de lucru suplimentar al utilajelor. In acest scop se calculeaza randamentul marginal al utilajelor ca raport intre variatia volumului productiei (DQ) si variatia timpului lucrat de utilaje (DTe) astfel:

Daca randamentul marginal este superior randamentului mediu se poate afirma ca deciziile luate pentru cresterea timpului de lucru al utilajelor au condus la sporirea gradului de utilizare intensiva.

In acelasi scop se poate calcula si coeficientul de elasticitate al productiei in raport cu factorul utilaje (e) cu relatia:

Acesta exprima cresterea procentuala a productiei la o crestere cu un procent a timpului de lucru al utilajelor. O valoare supraunitara a acestui coeficient ne arata ca eforturile suplimentare efectuate se justifica prin rezultatele obtinute.

c) Coeficientul de utilizare intensiva (Ki) se calculeaza pentru acele masini si utilaje a caror capacitate productiva se exprima printr-o dimensiune caracteristica. Ex.: cuptoare, furnale etc. Se determina pe baza relatiei:

in care: Q - volumul productiei executate cu utilajele respective;

C - capacitatea productiva a utilajului.

Un obiectiv important al analizei il reprezinta studierea corelatiei dintre volumul productiei si utilizarea extensiva si intensiva a masinilor si utilajelor. Aceasta corelatie poate fi redata prin urmatoarele relatii:

1)

2)

Rezulta ca modificarea volumului productiei depinde in mod direct proportional de modificarea numarului mediu de utilaje si a randamentului mediu pe un utilaj, care la randul sau este in functie de timpul de functionare al unui utilaj si de randamentul mediu orar.

2. Analiza asigurarii si utilizarii capitalului circulant (activelor circulante materiale)

Desfasurarea ritmica a procesului de productie la nivelul firmelor, necesita procurarea de catre acestea, alaturi de elementele de mijloace fixe si a capitalului circulant. ,

In cadrul analizei se studiaza doua probleme principale:

- analiza aprovizionarii cu materii prime si materiale;

- analiza folosirii materiilor prime si materialelor in procesul de productie.

2.1. Analiza aprovizionarii cu materii prime si materiale

Procurarea materiilor prime si a materialelor necesare productiei se realizeaza prin procesul de aprovizionare. O prima etapa in derularea acestui proces o constituie stabilirea necesarului de materii prime si materiale, pe tipuri, in functie de volumul si structura productiei programate si de particularitatile proceselor de productie din fiecare intreprindere. In acest scop se intocmeste un program de aprovizionare care contureaza politica globala in asigurarea bazei de materii prime si materiale pe o perioada de timp, de regula un an.

Se determina mai intai necesarul pentru consum, apoi in functie si de nivelul stocurilor se stabileste necesarul de aprovizionat, astfel:

D = Si + Nc - Sf

in care: Si - stocul de materii prime existent la inceputul perioadei;

Sf - stocul de materii prime previzionat pentru sfarsitul perioadei.

Necesarul de aprovizionat astfel determinat trebuie defalcat pe subperioade in cadrul perioadei generale, pentru a se asigura ritmicitatea aprovizionarilor si implicit a productiei. Se urmareste acoperirea acestuia cu contracte ferme pentru a se evita aparitia unor rupturi de stocuri cu efecte nefavorabile asupra eficientei activitatii.

Sarcina gestiunii stocurilor este tocmai aceea de a stabili intervalele de timp la care trebuie lansate comenzile, precum si cantitatile ce trebuiesc comandate pentru a minimiza costul global de gestiune a stocurilor.

Constatam deci ca daca intreprinderea lanseaza comenzi mari si la intervale mari de timp, costul de lansare a comenzii pe articol este mic, dar stocurile fiind ridicate, costul de stocaj este ridicat. Daca dimpotriva, comenzile sunt mici si dese, costul de comanda pe articol este mare, dar stocurile fiind mici, costul de stocaj scade.

Intre cele doua situatii extreme exista o situatie care asigura un echilibru intre cele doua costuri, care reprezinta 'cantitatea economica de comandat' pentru care costul global de gestiune este minim. Cunoscand cantitatea economica de comandat putem determina doi indicatori foarte importanti:

- numarul de comenzi de efectuat in timpul perioadei:

- durata perioadei de aprovizionare:

Dupa stabilirea cantitatii economice de comandat si a intervalului dintre doua aprovizionari se impune efectuarea unei analize a pietei de aprovizionare pentru a constata in ce masura resursele materiale necesare intreprinderii sunt oferite pentru vanzare si care sunt potentialii furnizori. Pentru aprecierea gradului de asigurare cu resurse materiale se folosesc urmatorii indicatori:

Cantitatea de materiale aprovizionata (Ma), cuprinde, pe tipuri de materiale, cantitatea aprovizionata in cursul perioadei la nivelul firmei. Prin compararea acesteia cu necesarul de aprovizionat (Na) se poate stabili un grad de asigurare a necesarului de materiale (Ga), calculat cu relatia:

Cantitatea medie aprovizionata zilnic () se determina cu relatia:

in care: Dc - durata calendaristica a perioadei.

Acest indicator poate fi comparat cu consumul mediu zilnic (), in functie de care se pot face aprecieri cu privire la cresterea sau scaderea stocurilor. Ideal ar fi ca:

, in care

iar: M - consumul total pe tipuri de materiale.

Intervalul mediu dintre aprovizionari () se calculeaza ca o medie aritmetica simpla a intervalelor dintre doua aprovizionari succesive, pe baza relatiei:

in care: t_i - durata, in zile, a intervalului dintre doua aprovizionari succesive;

n - numarul de aprovizionari din cursul perioadei.

Se utilizeaza mai ales in intreprinderile care prelucreaza materii prime cu un grad de perisabilitate ridicat. Nivelul sau se urmareste comparativ cu nivelurile prevazute in graficul de aprovizionare.

Rezerva, in zile, de asigurare cu materii prime si materiale (Rz) exprima, pe fiecare sortiment de materiale in parte, numarul de zile pentru care este asigurat consumul si se calculeaza cu relatia:

in care: Sm - stocul din respectivul sortiment de materiale.

2.2. Analiza folosirii materiilor prime si a materialelor

In paralel cu urmarirea modului de asigurare cu materii prime si materiale se impune analiza modului de folosire a acestora. Pentru caracterizarea consumurilor de materiale la nivelul unei firme se folosesc doi indicatori: consumul specific si consumul total de materiale.

Consumul specific (cs) exprima cantitatea de materie prima consumata pentru a obtine o unitate dintr-un produs. Se determina cu relatia:

Modul de folosire al materiilor si materialelor se poate urmari si cu ajutorul indicelui consumului specific de materii si materiale, stabilit in mod diferentiat pentru cele trei cazuri, astfel:

a) un produs si un singur material:

b) un produs si mai multe materiale:

c) mai multe produse si mai multe materiale:

Imbunatatirea modului de folosire a materiilor si materialelor are loc numai atunci cand indicele consumurilor specifice este subunitar si tinde sa se departeze de unu.

Consumul total de materiale (M) exprima cantitatea de materie prima consumata intr-o perioada de timp pentru realizarea unui anumit volum de productie fizica. Nivelul sau poate fi determinat pe baza bonurilor de consum de materiale, sau se poate calcula cu relatia:

- cand materialul se foloseste pentru realizarea unui singur produs;

- cand materialul se foloseste pentru realizarea mai multor produse.

Daca dorim sa caracterizam consumul din toate materialele utilizate pentru realizarea productiei, acesta va fi exprimat valoric cu ajutorul preturilor de aprovizionare a diferitelor materiale, imbracand forma cheltuielilor cu materialele (Cm).

in care: pm - pretul mediu de aprovizionare al materialelor.

In scopul caracterizarii sintetice a folosirii materiilor si materialelor este necesar sa se compare valoarea productiei obtinute cu valoarea materiilor si materialelor consumate, determinandu-se indicatorul "gradul de valorificare al resurselor materiale", cu relatia:

Schimbarile care au loc in gradul de valorificare a materiilor si materialelor pot fi caracterizate comparand dinamica valorii productiei cu dinamica consumului de materii si materiale. Cresterea mai rapida a volumului productiei in comparatie cu consumul de materii si materiale arata o ridicare a gradului de valorificare a materiilor in procesul de productie.