Abordari cu privire la clasificarea riscurilor intreprinderii

Abordari cu privire la clasificarea riscurilor intreprinderii

In principiu, este imposibil a intocmi o clasificare universala, detaliata si unica a riscurilor. Cu toate acestea, va fi util sa se examineze diferite abordari ale clasificarii riscurilor propuse de un sir de autori. Una din primele clasificari a riscurilor a fost elaborata de J. M. Keyns. El a abordat aceasta problema din partea subiectului, care desfasoara activitatea de investitie, evidentiind trei tipuri principale de risc:

riscul antreprenorului - nesiguranta obtinerii venitului asteptat in urma investirii

anumitor surse;

riscul "imprumutatorului" - riscul nerambursarii creditului, care include in sine

partial riscul juridic si riscul de credit (insuficienta asigurarii);

riscul schimbarii valorii unitatii monetare - probabilitatea pierderii mijloacelor ca

rezultat al schimbarii cursului unitatii monetare nationale (risc de piata).

Astfel, debitorul, participind la un proiect riscant, tinde sa obtina o diferenta cit se poate mai mare intre dobinda la credit si nivelul rentabilitatii de realizare a acestui proiect, iar creditorul, luind in consideratie riscul inalt, tinde, de asemenea, sa maximizeze diferenta dintre rata dobinzii si cota dobinzii sale. Ca rezultat, riscurile "se suprapun", situatie ce nu este intotdeauna observata de catre investitori.

Ca urmare, problema cautarii unor criterii optime de clasificare a riscurilor se afla permanent in vizorul specialistilor. Actualmente, in literatura de specialitate se abordeaza o multime de sisteme variate de clasificare a riscurilor. Trebuie de mentionat ca ele se deosebesc destul de pronuntat atit unul de altul, cit si de modelele propuse de clasici.

Riscurile aferente activitatii de antreprenoriat includ pericolul aparitiei unui prejudiciu, a pierderii patrimoniului si a altor valori utilizate in scopurile obtinerii profitului, pericolul cistigului ratat, pierderi legate de sanatate si de viata in procesul activitatii de antreprenoriat. Deseori aceste riscuri sunt numite riscuri de productie, economice sau, si mai putin exact, comerciale.

Apelind la clasificarile generale, se observa ca majoritatea autorilor straini disting urmatoarele riscuri:

riscul operational (operational risk);

riscul de piata (market risk);

riscul de credit (credit risk).

O asemenea abordare este, de asemenea, sustinuta de bancile mari din Occident [72, p.87], de specialistii Comitetului Basel [77], precum si de elaboratorii sistemelor de analiza, masurare si administrare a riscurilor [71, p.21-31]. Riscurile de baza cuprind inca citeva variante intilnite in consecutivitate diferita:

riscul de afaceri (business risk);

riscul lichiditatii (liquidity risk);

riscul juridic (legal risk);

riscul legat de organele administrative (de conducere) (regulatory risk).

In acest context, sunt definite riscul de piata, riscul de credit, riscul de lichiditate (sau riscul de finantare), riscul ratei dobinzii fluxului de trezorerie, dupa cum urmeaza:

Riscul de piata (market risk

Riscul de piata este legat de incertitudinea cu privire la veniturile viitoare care se datoreaza schimbarilor adverse ale preturilor si ratelor din diverse piete. O alta definitie a riscului de piata ar putea fi urmatoarea: riscul cu privire la profit si capital care apare datorita modificarii valorii portofoliilor de instrumente financiare. Acest risc apare din activitatea de formator de piata (market-making), de tranzactionare (dealing), si de luare de pozitii in legatura cu rata dobanzii, valute, actiuni, si instrumente derivate. Riscul de piata cu privire la instrumente financiare individuale si portofolii de instrumente poate fi o functie de unul sau mai multi din acesti factori de baza, si de multe ori poate fi foarte complex. Nivelul riscului de piata depinde de sensitivitatea pretului instrumentului si timpul necesar lichidarii sau inchiderii pozitiei.

Sensitivitatea pretului este in general mai mare pentru instrumente care au in structura leverage, care au maturitati mai indepartate, si care au caracteristici de optiuni. Pe piete lichide se presupune ca timpul necesar inchiderii unei pozitii este de o zi, in general. Pe piete mai putin lichide este nevoie de mai mult de o zi pentru inchiderea unei pozitii. Factorii de risc de piata includ ratele dobanzii, cursurile de schimb valutar, pretul actiunilor, pretul marfurilor (commoditites), precum si volatilitatea acestora  si corelatiile dintre acestea. Riscurile de piata sunt prezente atat in portofoliile de tranzactionare, cat si in banking book.

Riscul de piata poate fi exprimat in:

Valori absolute (de exemplu: VaR - Valoare-la-Risc, Value-at-Risk) sau

Valori relative (de exemplu: rezultatul fata de rata de referinta/benchmark)

Scopul masurarii riscului de piata

Sistemul de masurare al riscului de piata trebuie sa arate senzitivitatea expunerii la sfarsit de zi la schimbarile potentiale adverse a factorilor care influenteaza valoarea pozitiilor firmei. Riscul de piata include urmatoarele tipuri de risc:

a.       Riscul valutar

Daca un portofolio include si fluxuri de numerar denominate in sau indexate la o valuta alta decat valuta locala a tarii respective, valoarea portofoliului este afectata de modificarea cursului de schimb. Cursurile de schimb ale diferitelor valute fata de ROL sunt folosite pentru a masura riscul valutar.

b.      Riscul ratei dobanzii

Acest risc apare in legatura cu toate produsele si pozitiile care sunt afectate de rata dobanzii. Reprezinta riscul ca rezultatele asteptate nu vor fi realizate datorita schimbarii ratelor dobanzii. Riscul ratei dobanzii apare datorita diferentelor in legatura cu maturitatea (pentru tranzactii cu rata fixa) si perioada de refixare a ratei dobanzii (pentru tranzactii cu rata fluctuanta) pentru activele, pasivele si pozitiile din afara bilantului bancii. In timp ce aceste decalaje sunt fundamentale pentru activitatea oricarei banci, ele pot expune rezultatele si valoarea economica a bancii la fluctuatii bruste datorita schimbarii ratelor dobanzii. De exemplu, o banca care a finantat un credit cu rata de dobanda fixa pe termen lung cu un depozit pe termen scurt este expusa la o diminuare atat a rezultatelor viitoare datorate pozitiei cat si a valorii economice daca rata dobanzii creste. Aceste diminuari apar deoarece fluxurile de numerar din partea creditului sunt fixe pe toata perioada, in timp ce dobanda platita pentru finantare este variabila, si creste dupa ce depozitul pe termen scurt maturizeaza.

c.       Riscul de pret (cu privire la actiuni, marfuri, etc.)

Reprezinta riscul ca valoarea portofoliilor sa scada datorita modificarii adverse a preturilor. Acest tip de risc se refera in principal la actiuni, marfuri, si alte instrumente.

d.      Riscul specific

De multe ori este dificil sa separam complet riscul de piata de riscul de credit. Riscul de default (faliment) in legatura cu detinerea unei obligatiuni corporative este de obicei considerat risc de credit. Totusi, riscul ca obligatiunea sa-si schimbe pretul datorita modificarii perceptiei pietei asupra probabilitatii de default (faliment) a firmei respective se considera risc de piata. Astfel, modificarea valorii tranzactiei corelata cu perceptia generala a pietei este cunoscuta ca risc sistematic sau risc de piata.

e.      Risc de lichiditate

Acest tip de risc include doua concepte:

Primul se refera la riscul legat de lichiditatea instrumentelor financiare si a pietelor lor: o piata lichida este o piata formata din active lichide. Un instrument de piata poate fi tranzactionat la pretul pietei oricand in cantitati considerate de piata normala.

Al doilea concept se refera la lichiditate in sensul solvabilitatii intreprinderii. O intreprindere este lichida daca poate sa-si onoreze platile din venituri, sau prin atragerea de fonduri de pe piata financiara. Institutile financiare sunt expuse riscului de lichiditate care poate duce la insolvabilitate.

Sistemele de administrare a riscului de lichiditate sunt legate de sistemele de administrare a riscului de piata si riscului ratei dobanzii. In stabilirea limitelor pentru administrarea riscurilor si deteminarea scenariilor de criza este nevoie ca o banca sa ia in considerare si marimea pietei si caracteristicile fluxurilor diverselor instrumente. Administrarea riscului de piata, ratei dobanzii si de lichiditate nu se face separat. Examinarea sistemelor de administrare a riscurilor pentru aceste tipuri de risc trebuie sa se faca in acelasi timp.

f.        Riscul de participatie

Aceasta categorie se refera la riscul diminuarii valorii firmei sau activelor pe care le detine intrerinderea. Riscul de participatie poate fi legat de riscul de credit al participatiei - deteriorarea situatiei financiare (a profitabilitatii, a rezervelor, insolvabilitate, etc.). Din acest punct de vedere acest risc se va reflecta in scaderea rating-ului respectiv. Riscul de participatie poate fi vazut si ca risc de piata. Participatia detinuta intr-o alta tara presupune si risc de tara.

Delimitarile riscurilor pot fi efectuate in functie de influenta deciziilor asupra activitatii, sfera de activitate, cauza aparitiei, nivelul justificat de adoptare a deciziei, nivelul influentei deciziei, timpul aparitiei, capacitatea de previziune, corespunderea cu marimile admisibile etc.

In continuare vom face o incercare proprie de clasificare a riscurilor, focalizindu-ne atentia asupra unui risc aparent mai restrins sub aspectul delimitarii componentelor sale si anume riscul unei intreprinderi. La prima vedere, aceasta directionare ar putea sa para incurajatoare pentru autor, pentru ca se poate banui o reducere a arealului spre care trebuie sa ne concentram eforturile. Esentiala pentru formularea unei clasificari a riscurilor este ideea de agregare a acestora la nivel de intreprindere. Vom mentiona ca corectitudinea cuantificarii unei marimi agregate este destul de problematica. Descrierea si ordonarea componentelor care vor fi urmarite este mai mult decit necesara, astfel incit vom recurge la delimitarea lor in functie de consecintele asupra activitatii agentilor economici. In acest scop vom delimita riscul fundamental vizind activitatea curenta a intreprinderii sau riscul economic si riscul de natura financiara, care apare

din finantarea prin imprumut. Perspectiva elaborarii modelului de agregare conduce la delimitarea cit mai stricta a acestor doua categorii de riscuri.

I. Riscul economic care reflecta sensibilitatea rezultatului economic la variatia nivelului activitatii de baza desfasurate de intreprindere. In functie de natura factorilor care contribuie la generarea anumitor tipuri de risc, riscul economic poate fi clasificat astfel :

1. riscul legat de programul de productie si de comercializare;

2. riscul legat de asigurarea si utilizarea resurselor umane;

3. riscul legat de asigurarea si utilizarea mijloacelor fixe, inclusiv a partii active;

4. riscul legat de aprovizionarea, asigurarea si utilizarea resurselor materiale.

II. Riscul financiar care reflecta sensibilitatea rezultatului la modificarea conditiilor de finantare a activitatii intreprinderii (modul de clasificare a acestuia este prezentat in anexa..). In mod normal am putea continua cu prezentarea riscului de faliment, respectiv de insolvabilitate, care reflecta capacitatea intreprinderii de a face fata platilor la scadenta. Aparitia si manifestarea riscului de insolvabilitate este strins legata de manifestarea celorlalte riscuri descrise anterior, fiind in fapt efectul actiunii acestora si care se incadreaza, pe de o parte, in categoria riscului financiar, dar care poate fi inclus si ca efect direct al riscului economic, pentru ca acesta din urma poate fi tratat ca neacoperire a cheltuielilor cu veniturile obtinute si, in functie de severitatea decalajului dintre cele doua marimi, falimentul poate fi iminent.

Astfel, este necesar, mai intii, sa se determine modul de aparitie a riscului, iar apoi sa se precedeze la examinarea factorilor concreti ce il influenteaza si la evidentierea modului de solutionare a problemei. Clasificatorul propus al riscurilor permite a descrie cu maxima exactitate riscul examinat si da posibilitatea de a concentra atentia specialistului asupra acelor criterii ale clasificatorului de riscuri, care au fost omise, ceea ce este foarte important, deoarece fiecare criteriu omis indica despre insuficienta de informatie si imposibilitatea efectuarii unei analize complete si exacte a riscului examinat.