Stilul de conducere

Stilul de conducere este modalitatea prin care liderul abordeaza procesul de directionare, de implementare a unor actiuni, modalitatile de motivare a personalului cu care lucreaza.

Cea mai cunoscutǎ tipologie a stilurilor de conducere este cea a lui Kurt Lewin (1959) care cuprinde:

1)Stilul autoritar: se caracterizeazǎ prin faptul cǎ managerul ia deciziile de unul singur, si nu informeaza asupra actelor sale ,limitand astfel libertatea de gandire si actiune a subalternilor,el isi exercitǎ influentele prin constrangere.Managerul nu solicita sprijin nici in momentele in care nu stiu sigur ince directie se indreapta organizatia. Creativitatea, initiativa sau schimbul de idei lipsesc cu desavarsire

Managerii sunt preocupati de realizarea sarcinilor, de controlul modului in care se executa sarcinile repartizate. Consecintele acestui stil autoritar va declansa rezistenta neexprimatǎ a subordonatilor.Prin faptul cǎ nu pot participa la luarea deciziilor responsabilitatea si interesul pentru activitate ale subordonatilor sunt restranse.

Se considera ca Pentru a obtine rezultate de la acesti oameni, ei trebuie sa fie supravegheati direct si sa li se traseze doar sarcini limitate.

Conducatorul autocratic porneste de la idea ca oamenilor nu le place sa munceasca si ca nu sunt in masura sa-si asume responsabilitati. Pentru a obtine rezultate de la acesti oameni, ei trebuie sa fie supravegheati direct si sa li se traseze doar sarcini limitate. Ei nu au nevoie de privirea de ansamblu rolului muncii lor in cadrul obiectivelor organizatiei.
    Angajatii trebuie verificati in permanenta prin sisteme stricte de evaluare. Pentru a-i constrange sa munceasca, managerul autocratic foloseste frecvent pedepsele si mai rar recompensele.
    Comunicarea manager-subordonat are loc predominant de sus in jos. In luarea deciziilor, inputul de la subordonati este minim. Managerul decide singur si isi impune punctul de vedere. Puterea si autoritatea sunt impuse prin masuri represive, coercitive, nu prin comunicare cu scop de convingere.
    Comunicarea are caracter de dispozitie, este critica si este orientata spre gasirea greselilor, spre blamare si acuzare. In comunicarea interpersonala, managerul autocrat accentueaza distanta superior/subordonat si aminteste in mod frecvent pozitia si autoritatea sa.
   

Conducatorul democratic se afla la extrema cealalta a stilurilor de conducere. Pleaca de la ipoteza ca oamenilor le place atat sa munceasca, cat si sa-si asume responsabilitati. Delegarea autoritatii, formularea clara a ceea ce se asteapta de la ei, stabilirea de standarde inalte de performanta, minimizarea numarului de dispozitii directe, solicitarea ideilor sunt caracteristici ale acestui manager.
    Managerul democratic are un stil de comunicare caracterizat prin:

• managerul ia deciziile in urma unor discutii cu subordonatii, in cadrul carora tine cont de parerea acestora;
• foloseste feed-back-ul pentru aprecierea imediata a muncii bine facute;
• apeleaza la comunicarea suportiva pentru sprijinirea angajatilor in indeplinirea muncii lor;
• ii mentine pe angajati informati asupra problemelor organizatiei prin sedinte si intalniri frecvente;
• foloseste tehnici de comunicare pentru intarirea spiritului de echipa;
• prin modul de comunicare, stimuleaza creativitatea grupului.

    Stilul de conducere CENTRAT PE SEF accentueaza autoritatea managerului. In extrema autoritara managerul ia deciziile si le comunica sub forma de ordine, iar angajatul le accepta. Pe masura ce se indeparteaza de stilul autoritar, managerul va adopta un stil de comunicare de influentare si convingere privind implementarea deciziilor sale isi va expune ideile si deciziile in fata angajatilor si va accepta intrebari.
    La extrema opusa a scarii continue, unde stilul de conducere este CENTRAT PE SUBORDONAT, managerul este implicat in luarea deciziilor, ceea ce defineste caracterul democratic al stilului de conducere. Pornind din aceasta extrema spre mijlocul scarii comportamentului de conducere, managerul si subordonatii iau decizii impreuna in limitele stabilite de constrangerile organizationale; managerul defineste limitele si solicita grupul sa ia deciziile.

9.2 Conducerea situationala

    Abordarea de tip situational a stilurilor de conducere este definita prin urmatoarele comportamente:

• comportamentul de dirijare - managerul da dispozitii subordonatilor, iar acestia nu au nici un cuvant de spus; le da dispozitii si instructiuni in legatura cu munca pe care o au de indeplinit si le supravegheaza indeaproape performanta;
• comportamentul suportiv - managerul sprijina angajatii, este prietenos, este preocupat in mod real de oamenii lui; foloseste predominant comunicarea suportiva; managerul asculta, indruma si sfatuieste, incurajeaza, faciliteaza interactiunea si il implica pe subordonat in luarea deciziilor.

    In conducerea situationala managerul trebuie sa-si adapteze stilul cerintelor situatiei, dar si nivelului de dezvoltare a subordonatilor, adica disponibilitatea lor pentru indeplinirea muncii si dedicarea cu care acestia muncesc.

2)Stilul democratic se caracterizeazǎ prin implicarea,subordonatilor in alegerea tehnicilor de lucru si de evaluare a performantelor cat si in luarea deciziilor.Astfel stilul democratic determina o reducere a tensiunilor, conflictelor, o puternica participare. In cazul managerului democratic moralul este ridicat deoarece conducatorul sprijina grupul.

Managerul solicita opinii, apeleaza la consultari ca forma de documentare, in moentul luarii deciziilor acestea le apartin si nu mai implica alte persoane, se merge pe cooperativitate dar efectele deciziilor revin liderului.

Ca efect asupra organizatiei, este incurajarea colaborarii, relatiile cordiale dintre membri, apreciere in momentul exprimarii opiniilor. Ca aspect negativ este lipsa impregnarii sentimentului de proprietate asupra organizatiei, generata de absenta memrilor din procesele decizionale.

 stilul democrat participativ la care se constata: preocuparea pentru realizarea obiectivelor firmei fara a neglija problemele subordonatilor, usurinta in stabilirea si mentinerea contactelor umane, delegarea larga a autoritatii, responsabilitate, tact, bunavointa, atasament;

stilul autocrat reprezinta negativul stilului anterior: lipsa consultarii, plasarea in prim plan a autoritatii formale, lipsa de incredere in subordonati, lipsa delegarii, control si indrumare excesive;

autoritar care impune centralizarea autoritatii si dicteaza salariatilor decizii la adoptarea carora nu au contribuit;

ˇ       democratic care se bazeaza pe increderea managerului in subalternii pe care ii implica in adoptarea deciziilor;

Stilurile de conducere sunt influentate de factori:

ˇ        fizici, bilogici;

ˇ        psihologici;

ˇ        psihosociali.

Scheme si corelatii

Nevoile economice reprezinta cerinte obiectiv necesare pentru dezvoltarea personalitatii umane.

Managerul autoritar (autocrat) determina intreaga activitate, hotaraste de unul

singur, centralizeaza deciziile, isi exercita influentele prin constrangere, realizeaza

corectia abaterilor prin sanctiuni, limiteaza libertatea de gandire si actiune a

subalternilor, acestia fiind apreciati ca lipsiti de spirit creator, trebuind in permanenta

sa fie indrumati, controlati, constransi. Avantajele se manifesta in planul unitatii de

actiune, al disciplinei si al centralizarii problemelor. Insa acest tip de conducator

genereaza disfunctii la nivelul relatiilor interumane (nemultumire, ostilitate,

agresivitate din partea subalternilor).

Managerul democratic colaboreaza cu coechipierii sai in luarea deciziilor si in

alegerea tehnicilor de lucru si de evaluare a performantelor. Are o mare incredere in

subordonati, stimuleaza formularea de sugestii si propuneri de catre subordonati;

incurajeaza comunicarea pe verticala si pe orizontala intre lucratori, compartimente,

subdiviziuni si niveluri ierarhice; se bazeaza si pe autoritatea personala, dobandita;

urmareste valorificarea competentelor subordonatilor si favorizeaza dezvoltarea

personalitatii acestora.

Tipul autoritar de manager se caracterizeaza prin situarea, pe primul plan, a relatiilor ierarhice de subordonare, utilizand pe scara redusa delegarea si consultarea subordonatilor, uneori si pentru a masca unele lacune in pregatire. Placerea de a exercita competentele acordate, de a comanda, combinate cu o anumita nepricepere in abordarea, la modul amical al subordonatilor, se rasfrange adesea intr-un climat auster, caracterizat prin rezerve din partea subordonatilor, prin exces de controale din partea sefului, ce diminueaza initiativa si creativitatea personalului. In exercitarea proceselor si relatiilor manageriale, accentul cade asupra realizarii sarcinilor si obiectivelor, aspectele umane ocupand o pozitie secundara, reflectare, si a unui volum de cunostinte si deprinderi manageriale mai redus calitativ si cantitativ.

- Practici autoritare: Diviziunea dintre functiile de decizie si functiile de executie

este stricta. Decizia este concentrata exclusive in mainile sefului colectivului de munca,

membrii colectivului neavand nici o participare la procesul de luare a deciziilor.

Principiul autoritatii consfinteste o asemenea diviziune: ,,seful decide subordonatul

executa".

- Practici democratice: diviziunea dintre functiile de decizie si cele de executie nu

mai este stricta, ele combinandu-se in diferite grade. Functia de decizie este difuzata

intr-o masura oarecare in intreaga masa a colectivului. Exista doua variante ale acestui

tip de practici de decizie: a) practici democrat-consultative: seful colectivului de munca

ia deciziile, dar pe baza consultarii sistematice a colectivului de munca. Sunt stimulate

initiativele, sugestiile, exprimarea deschisa a opiniilor. Receptivitatea la parerile

colaboratorilor din subordine este ridicata. Fiecare isi poate aduce o contributie la luarea

deciziilor care afecteaza activitatea intregului colectiv, avand deci un anumit control

asupra activitatii colective. b) Practici democrat-participative, conducere colectiva:

deciziile care afecteaza activitatea intregului colectiv de munca sunt luate de catre

intregul colectiv, prin discutii colective; in acest caz, seful colectivului stimuleaza

discutarea in colectiv a tuturor problemelor comune, schimbul de idei si sugestii,

participarea activa a tuturor in procesul de decizie; decizia insasi nu mai este produsul

activitatii individuale (a sefului), ci este un produs colectiv.

Autoritar subiectiv: Deciziile sunt luate de catre sef fara a tine seama de parerile

memrilor colectivului, chiar descurajand orice incercare de sugestie sau de formulare de

opinie in privinta problemelor muncii. Motivatia declarata este de regula necesitatea

maxim

centrare productie

minim

minim maxim

Centrare om

Grila manageriala a lui Black si Mouton

mentinerii autoritatii ierarhice. Refuzul de a lua in consideratie, in mod principial,

parerea subalternilor da acestui stil o puternica nota de arbitrar, de subiectivism.

b. Autoritar obiectiv: Desi seful ia toate deciziile, nu este nereceptiv la punctele de

vedere ale subalternelor. Fara a le stimula in mod special exprimarea, atuci cand ele sunt

formulate, este deschis la acceptarea lor, daca sunt justificate. Aceasta orientare da

stilului de conducere un caracter ,,obiectiv".

c. Democrat - consultativ. Desi diviziunea dintre functia de decizie si cea de

executie este formal mentinuta, seful ia decizii pe baza consultarii sistematice a

membrilor grupului (sau chiar a grupului ca entitate); este receptiv la sugestii, stimuland

participarea sistematica a membrilor grupului la elaborarea deciziilor. In ultima instanta

insa deciziile sunt luate tot de catre sef.

d. Democrat-participativ. Acest stil de conducere nu mai este fundata pe

diviziunea stricta dintre functia de decizie si cea de executie. Grupul ca un intreg are

functia de a exercita conducerea activitatii sale si deci si de a decide.

Eficienta stilurilor de conducere.

Stilurile de conducere nu sunt egale din punctul de vedere al performantelor lor,

atat a celor productive, cat si al celor umane.

In cazul stilului autoritar, infuenta este mai complexa, fiind atat directa, cat si

indirecta. Conducerea autoritara detine mijloace specifice, ca presiunile ierarhice,

controlul continuu, utilizarea motivarii extrinseci, negative si pozitive, intr-un cuvant

Conducere

democratica Moral Performante in

munca

exercitarea puterii ierarhice. Prin aceste mijloace, se actioneaza direct asupra

performantelor. Exista insa si circuite indirecte declansate de conducerea autoritara: a)

reactii adverse si de aparare fata de utilizarea mijloacelor de putere -aparare impotriva

controlului, ascundere, dezinformare, simulare a performantei etc. - si b) actiune

negativa asupra moralului colectivului de munca care la randul sau actioneaza negative

asupra performantei.

Stilul autoritar prefera mijlocele directe de actiune asupra performantei:

autoritatea ierarhica, controlul, posibilitatile de sanctionare pozitiva si negativa ale

ierarhiei. Aceste metode sunt destul de eficace. Aplicarea lor poate duce imediat la o

crestere a eficientei muncii. Un asemenea efect este cunoscut in mod curent: un sef

,,mana de fier" poate intr-un timp scurt sa asigure o eficienta a muncii ridicata. Totodata,

generand o serie de consecinte negative - scade moralul, munca devine o sursa tot mai

puternica de tensiuni si conflicte, o obligatie exterioara, diminuandu-se totodata

motivatia intrinseca a muncii, scade gradul de satisfactie al muncii, apar tensiuni si

conflicte in cadrul colectivului de munca, intre acesta si seful sau, sunt declansate

mecanisme de autoaparare - stilul autoritar dezvolta, in timp, o influenta negativa asupra

performantei in munca. In plus, daca situatia devine exploziva, devine necesar ca

presiunile ierarhice sa fie relaxate, fapt care determina, pe de o parte, o scadere si mai

accentuata a performantei, dar, pe de alta parte, si o crestere relativa a moralului. Se

tinde, din aceasta cauza, spre un echilibru caracterizat prin ,,presiuni ierarhice

moderate/performante moderate".

In fine, stilurile de conducere au influente importante asupra muncii insasi. Stilul

autoritar tinde sa saraceasca munca, in timp ce stilul democrat sa o imbogateasca, cu

elemente calitative superioare. O asemenea afirmatie pare destul de curioasa. Pe scurt,

argumentatia ei este urmatoarea: stilul autoritar se caracterizeaza printr-o diviziune