Principiile fundamentale ale exercitarii profesiei de avocat

Principiile fundamentale ale exercitarii profesiei de avocat

Profesia de avocat ca profesie liberala are scopul principal de a promova si a apara drepturile, libertatile si interesele legitime ale omului. Pentru realizarea acestui scop profesia de avocat, este libera si independenta, cu organizare si functionare autonome, si se supune numai legii, statutului profesiei si codului deontologic (art. 2 alin.1 din Legea nr. 51/1995, modificata si republicata).

Principiile fundamentale de exercitare a profesiei de avocat sunt enuntate prin dispozitiile art. 1-10 din Statutul profesiei.

Pe baza acestor norme juridice in literatura de specialitate s-au evidentiat urmatoarele principii fundamentale ale activitatii avocatiale:

- principiul legalitatii;

- principiul libertatii;

- principiul independentei;

- principiul autonomiei si descentralizarii;

- principiul pastrarii secretului profesional.

a.     Principiul legalitatii.

Principiul legalitatii este consacrat in mod expres in Legea nr. 51/1995, republicata, privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat.

Asadar, prin dispozitiile art. 1 alin 1 din Legea nr. 51/1995, republicata, se arata ca „profesia de avocat este libera si independenta, cu organizare si functionare autonome, in conditiile prezentei legi si ale statutului profesiei”. De asemenea, in art. 3 alin 1 din Statutul profesiei de avocat se prevede ca „in exercitarea profesiei avocatul este independent si se supune numai legii, statutului  profesiei si codului deontologic”.

In literatura de specialitate prevederile art.2 alin 1 din Legea nr. 51/1995, republicata, coroborate cu dispozitiile art. 3 alin.1 din Statutul profesiei au fost interpretate in sensul ca din punct de vedere al principiului legalitatii avocatul se afla pe plan de egalitate cu organele judiciare.

Chiar daca, ideea ca avocatul „se supune numai legii” este similara cu dispozitiile art. 124 alin. 3 din Constitutia Romaniei care prevede ca „judecatorii sunt independenti si se supun numai legii”, trebuie sa recunoastem ca functiile judecatorului si avocatului, precum si statutul acestora sunt fundamental diferite. Functiile judecatorului decurg din autoritatea statala (fiind in incompatibilitate „cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior”) iar ale profesiei de avocat din caracterul liberal al acestei activitati.

Mai mult, avocatul pentru realizarea dreptului la aparare (art. 24 alin.1 si 2 din Constitutia Romaniei) poate asista, reprezenta persoanele fizice si juridice „in fata instantelor autoritatii judecatoresti si a altor organe de jurisdictie, a organelor de urmarire penala, a autoritatilor si institutiilor publice, precum si in fata altor persoane fizice sau juridice, care au obligatia sa permita si sa asigure avocatului desfasurarea nestingherita a activitatii sale, in conditiile legii”. Functia de aparare se poate realiza numai prin mijloace de exercitare a profesiei de avocat:

- consultatii si cereri cu caracter juridic;

- asistenta si reprezentare juridica in fata instantelor judecatoresti, a organelor de urmarire penala, a autoritatilor cu atributii jurisdictionale, a notarilor publici si a executorilor judecatoresti, a organelor administratiei publice si a institutiilor, precum si a altor persoane juridice, in conditiile legii;

- redactarea de acte juridice, atestarea identitatii partilor, a continutului si a datei actelor prezentate spre autentificare;

- asistarea si reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate in fata altor autoritati publice cu posibilitatea atestarii identitatii partilor, a continutului si a datei actelor incheiate;

- apararea si reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice si juridice in raporturile acestora cu autoritatile publice, cu institutiile si cu orice persoana romana sau straina;

- activitati de mediere;

- activitati fiduciare constand in primirea in depozit, in numele si pe seama clientului, de fonduri financiare si bunuri, rezultate din valorificarea sau executarea de titluri executorii, dupa incheierea procedurii succesorale sau a lichidarii, precum si plasarea si valorificarea acestora, in numele si pe seama clientului, activitati de administrare a fondurilor sau a valorilor in care acestea au fost plasate;

- stabilirea temporara a sediului pentru societati comerciale la sediul profesional al avocatului si inregistrarea acestora, in numele si pe seama clientului, a partilor de interes, a partilor sociale sau a actiunilor societatilor astfel inregistrate;

Mentionam ca activitatile mentionate mai sus se pot desfasura numai in temeiul unui nou contract de asistenta juridica. Acest lucru presupune ca de fiecare data si pentru orice activitate se incheie un nou contract de asistenta juridica.

In fine, activitatea avocatului se realizeaza prin orice mijloace si cai proprii exercitarii dreptului la aparare, in conditiile legii.

b.     Principiul libertatii.

Principiul libertatii profesiei de avocat poate fi analizat potrivit dispozitiilor legale in vigoare din multiple puncte de vedere.

In primul rand, acest principiu trebuie prezentat ca posibilitatea de alegere a formei de exercitare a profesiei de avocat. Astfel, potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, republicata, si art. 169 alin. 1 din Statutul profesiei,  formele de exercitare a profesiei de avocat sunt la alegere:

- cabinete individuale;

- cabinete asociate;

- societatile civile profesionale;

- societatile civile profesionale cu raspundere limitata.

Potrivit art. 6 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat, avocatul este liber sa-si aleaga, sa schimbe si sa dispuna in tot sau in parte de forma de exercitare a profesiei, in conditiile prevazute de legea avocaturii si de statutul profesiei.

In al doilea rand, principiul libertatii este evidentiat de faptul ca avocatul are posibilitatea de alegere a clientilor si respectiv de renuntare la calitatea de aparator intr-o cauza civila sau penala concreta.

Profesia de avocat se exercita in temeiul unui contract incheiat, in forma scrisa, cu persoana care solicita asistenta juridica sau cu mandatarul acestuia. Forma, continutul si efectele contractului de asistenta juridica sunt stabilite de Statutul profesiei de avocat. Legea si statutul profesiei de avocat defineste acest contract ca un contract de asistenta juridica, care are la baza principiul libertatii contractuale. Astfel, in baza art. 28 alin. 2 din Legea nr. 51/1995, republicata, atat avocatul, cat si clientul au dreptul sa renunte la contractul de asistenta juridica sau sa-l modifice de comun acord, in conditiile prevazute de statutul profesiei. Renuntarea unilaterala a clientului nu constituie cauza de exonerare pentru plata onorariului cuvenit, pentru serviciile avocatiale prestate, precum si pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat in interesul procesual al clientului.

Pe de alta parte, avocatul nu poate actiona decat in limitele contractului de asistenta juridica incheiat cu clientul sau, cu exceptia cazurilor prevazute de lege (art. 113 alin.3 din Statutul profesiei).

In al treilea rand, principiul libertatii este raportat si la posibilitatea clientului de a-si alege avocatul. Astfel, in conformitate cu prevederile art. 2 alin. 4 din Legea nr. 51/1995, republicata, „orice persoana are dreptul sa isi aleaga in mod liber avocatul”. In acelasi sens, art. 6 alin. 3 din Statutul profesiei prevede ca „orice persoana are dreptul sa isi aleaga in mod liber avocatul”. Nimeni nu poate impune unei persoane un avocat, cu exceptia cazurilor referitoare la asistenta judiciara obligatorie si la asistenta gratuita. Orice clauza sau conventie contrara prohibitiva sau restrictiva, este lovita de nulitate absoluta.

c.      Principiul independentei

Independenta avocatului este o consecinta a autonomiei profesiei de avocat atat in ce priveste organizarea, functionarea si conducerea acesteia.

De aceea autonomia profesiei de avocat nu ar putea fi conceputa fara ca avocatul in exercitarea profesiei sa fie independent.

Pe de alta parte, principiul independentei avocatului nu are insa caracter absolut de vreme ce avocatul trebuie sa se supuna legii. Aceasta supunere nu poate fi privita ca o ingradire a exercitarii profesiei, ci ca un drept si o obligatie a avocatului de a starui „prin toate mijloacele legale pentru realizarea liberului acces la justitie, pentru un proces echitabil”.

Independenta avocatului se realizeaza si prin sprijinul persoanelor fizice sau juridice, a instantelor judecatoresti, a autoritatilor si institutiilor care au obligatia sa asigure desfasurarea nestingherita a activitatii avocatului in conditiile legii. In cadrul acestor raporturi independenta avocatului este garantata prin normele dreptului procesual. De pilda, art. 4 din Legea 51/1995, republicata, prevede ca „in exercitarea profesiei si in legatura cu  aceasta avocatul este protejat de lege”.

In acelasi sens, art. 37 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, republicata, reluand normele legale care asigura protectia avocatului prevede ca „in exercitarea profesiei avocatii sunt ocrotiti de lege, fara a putea fi asimilati functionarului public sau altui salariat”.

Ocrotirea pe care legea o asigura avocatului se realizeaza, in functie de faptele penale savarsite, potrivit dispozitiilor art. 37 alin. 2 si 3, astfel:

- insulta, calomnia ori amenintarea savarsite impotriva avocatului in timpul exercitarii profesiei si in legatura cu aceasta se pedepsesc cu inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.;

- lovirea sau alte acte de violenta savarsite impotriva avocatului in conditiile aliniatului 2 se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a partii vatamate, iar in cazul lovirii sau altor acte de violenta savarsite impotriva avocatului si din oficiu. Retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala.

Legea nr. 51/1995, republicata, pentru a sublinia independenta avocatului a instituit inca o masura de protectie a acestuia prin dispozitiile cuprinse in art. 37 alin. 6 care prevede ca „avocatul nu raspunde penal pentru sustinerile facute oral sau in scris, in fata instantelor de judecata, a organelor de urmarire penala sau a altor organe administrative de jurisdictie si numai daca aceste sustineri sunt in legatura cu apararea in acea cauza si sunt necesare stabilirii adevarului”.

Totusi, daca sustinerile avocatului ar aduce atingere demnitatii sau onoarei unor persoane, prestigiului instantelor sau al autoritatilor publice, o atare manifestare sau atitudine constituie abatere disciplinara grava si poate atrage raspunderea disciplinara. Raspunderea disciplinara nu exclude raspunderea  penala sau civila, dupa caz.

Activitatea avocatului trebuie sa se desfasoare in conformitate cu legea, cu statutul profesiei si cu normele Codului deontologic, deoarece in caz contrar raspunde disciplinar. In acest sens, art. 70 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, republicata, prevede ca „avocatul raspunde disciplinar  pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi sau ale statutului, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum si pentru orice fapte savarsite in legatura cu profesia sau in afara acesteia, care sunt de natura sa prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei sau ale institutiei”.

Existenta raspunderii disciplinare a avocatului nu exclude antrenarea raspunderii penale a acestuia in masura in care faptele savarsite intrunesc elementele constitutive ale unei infractiuni. De altfel, conduita avocatului in cadrul sedintelor de judecata este impusa prin dispozitiile cuprinse in art. 37 alin. 5 din Legea nr. 51/1995, republicata, care in mod expres prevede ca „avocatul este obligat sa respecte solemnitatea sedintei de judecata, sa nu foloseasca cuvinte sau expresii de natura a aduce atingere autoritatii, demnitatii si onoarei completului de judecata, procurorului, celorlalti avocati si partilor ori reprezentantilor acestora din proces”.

In acelasi timp, independenta avocatului inseamna si lipsa oricaror ingerinte in legatura cu exercitarea profesiei. Astfel, art.2 alin. 3 din Legea nr. 51/1995, republicata, intr-o formulare generala, instituie obligatia persoanelor fizice si juridice, a instantelor autoritatii judecatoresti, a altor organe de jurisdictie, a organelor de urmarire penala, a autoritatilor si institutiilor publice, sa permita si sa asigure avocatului desfasurarea nestingherita a activitatii sale, in conditiile legii. De asemenea, potrivit prevederilor art. 7 alin. 3 din Statutul profesiei, „avocatul nu poate fi supus nici unei restrictii, presiuni, constrangeri sau intimidari din partea autoritatilor sau institutiilor publice ori a altor persoane fizice sau juridice”. Atat libertatea cat si independenta avocatului sunt garantate de lege. Independenta avocatului nu poate prejudicia interesele clientului sau. In acest context, avocatul are obligatia de a da clientului sau sfaturi juridice corespunzatoare legii si sa actioneze numai in limitele legii, statutului, Codului deontologic, potrivit crezului sau profesional (art. 7 alin. 4 din Statutul profesiei).

Independenta avocatului in raporturile cu clientii sai este stabilita si prin alte reguli prevazute de Statutul profesiei. De pilda, potrivit art. 138 alin. 4 din Statutul profesiei, „asistarea si reprezentarea clientului impun diligenta profesionala adecvata, pregatirea temeinica a cauzelor si proiectelor, cu promptitudine, potrivit naturii cazului, experientei si crezului sau profesional”. Avocatul are obligatia de a reprezenta clientul cu diligenta unui bun profesionist, in limitele legii. Independenta avocatului trebuie insa sa fie in concordanta cu intinderea mandatului incredintat, adica in limitele contractului de asistenta juridica incheiat cu clientul sau.

In fine, subliniem ca independenta avocatului este restransa sau limitata de obligatia de a pastra secretul profesional. Aceasta obligatie este nelimitata in timp si are in vedere toate activitatile desfasurate de avocat, de asociatii, de colaboratorii si de avocatii salarizati in interiorul profesiei, inclusiv cele referitoare la raporturile cu ceilalti avocati.

d.     Principiul autonomiei si descentralizarii.

In conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, republicata, profesia de avocat, ca profesie liberala si independenta, se bucura de autonomie atat in ceea ce priveste organizarea si functionarea, cat si in legatura cu conducerea acesteia. Profesia de avocat este organizata si functioneaza in baza principiului autonomiei si descentralizarii, in conditiile prevazute de legea avocaturii, de statutul profesiei (art. 4 alin. 1 din Statutul profesiei).

Alegerea organelor de conducere a profesiei de avocat se face numai prin vot secret. Avocatul are dreptul de a alege si de a fi ales in organele de conducere ale profesiei, in conditiile stabilite de legea avocaturii si de Statut. Atat competenta cat si atributiile organelor de conducere ale profesiei sunt stabilite de lege si Statut.

Pe de alta parte, evidentiem ca in fiecare judet si in municipiul Bucuresti exista si functioneaza in temeiul legii un singur barou, persoana juridica de interes public. Baroul este constituit din toti avocatii inscrisi pe Tabloul avocatilor, care au sediul profesional principal in localitatile de pe raza acestuia. La randul lor, toate barourile din Romania, constituite potrivit legii privind profesia de avocat, sunt membre de drept ale Uniunii Nationale ale Barourilor din Romania.

Profesia de avocat se exercita numai de avocatii inscrisi in tabloul baroului din care fac parte, barou care la randul sau este component al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania (U.N.B.R).

Desi dispozitiile art. 1 alin.3 din Legea nr.51/1995, republicata, sunt imperative, in sensul ca sunt interzise constituirea si functionarea de barouri in afara U.N.B.R. in realitate astazi mai functioneaza inca asa-zisele „barouri constitutionale”. Cu toate ca „actele de constituire si de inregistrare ale acestor barouri sunt nule de drept (potrivit alineatului citat mai sus) inca pe rolul instantelor romanesti exista numeroase litigii avand un astfel de obiect.

Interdictia de constituire si functionare de barouri in afara U.N.B.R. conduce la nulitatea absoluta. Nulitatea poate fi oricand constatata la cererea U.N.B.R., a barourilor membre, a Ministerului Public si poate fi de asemenea sesizata de instanta din oficiu. Constatarea nulitatii revine instantei competente.

Barourile si U.N.B.R. asigura exercitarea calificata a dreptului de aparare, competenta si disciplina profesionala, protectia demnitatii si onoarea avocatilor membri (art. 9.alin.1 din Legea 51/1995, republicata).

De asemenea, mentionam ca potrivit legii avocaturii in fiecare judet exista si functioneaza un singur barou membru al U.N.B.R., cu sediul in localitatea de resedinta a judetului. Fiecare barou are obligatia de a organiza si a asigura functionarea unui serviciu de asistenta judiciara pe langa fiecare judecatorie. Pentru organizarea si functionarea unui astfel de serviciu raspunderea o poarta Consiliul baroului.

e.      Principiul pastrarii secretului profesional

Pastrarea secretului profesional de catre avocat, asociatii colaboratori si avocatii salarizati in interiorul profesiei reprezinta o obligatie esentiala si legala. Astfel, in baza art. 10 din Legea nr. 51/1995, republicata, „avocatul este dator sa pastreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost incredintata, cu exceptia cazurilor prevazute expres de lege”. In acelasi sens, art. 8 alin.1 din Statutul profesiei prevede ca „secretul profesional este de ordine publica”. De aceea avocatul nu poate fi obligat in nici o imprejurare si de catre nici o persoana sa divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi „dezlegat” de secretul profesional nici de catre clientul sau si nici de catre o alta autoritate sau persoana. Cu toate acestea, se excepteaza cazurile in care avocatul este urmarit penal, disciplinar, sau atunci cand exista o contestatie in privinta onorariilor convenite, exclusiv pentru necesitati stricte pentru apararea sa. Avocatul insa poate folosi informatiile cu privire la un fost client, in masura in care acestea au devenit publice. In acest caz, obligatia de a pastra secretul profesional inceteaza sau nu constituie abatere disciplinara grava.

Totusi, trebuie sa subliniem ca obligatia de a pastra secretul profesional, este absoluta si nelimitata in timp. Obligatia se intinde asupra tuturor activitatilor avocatului, ale asociatilor sai, ale avocatilor colaboratori, ale avocatilor salarizati din cadrul formei de exercitare a profesiei, inclusiv asupra raporturilor cu alti avocati. Pe de alta parte, aceeasi obligatie de a pastra secretul profesional revine si persoanelor cu care avocatul conlucreaza in exercitarea profesiei (de pilda, expertii, traducatorii, etc.), precum si salariatilor sai. Pentru respectarea acestor prevederi legale privind pastrarea secretului profesional, avocatul este dator sa aduca la cunostinta celor mentionati aceasta obligatie.

In fine, pastrarea secretului profesional se raporteaza si la orice comunicare sau corespondenta profesionala intre avocati, intre avocat si client, intre avocat si organele profesiei, indiferent de forma in care a fost facuta, atata vreme cat ea are un caracter confidential. Aceeasi soarta o regasim si cu privire la relatiile cu avocatii inscrisi intr-un barou dintr-un stat membru al Uniunii Europene, in care avocatul este obligat sa respecte dispozitiile speciale prevazute de Codul deontologic al avocatilor din Uniunea Europeana. In astfel de relatii, avocatul trebuie sa se asigure, inainte de a schimba informatii confidentiale, ca in tara in care isi exercita profesia confratele strain exista norme ce permit asigurarea confidentialitatii corespondentei. In absenta unor astfel de norme, se incheie un acord de confidentialitate sau i se pune in vedere clientului sau daca accepta, in scris, riscul unui schimb de informatii neconfidentiale. In aceeasi ordine de idei, trebuie sa subliniem ca atat corespondenta cat si informatiile transmise intre avocati sau dintre avocat si client, indiferent de tipul de suport, nu pot fi in nici un caz aduse ca probe in justitie si nici nu pot fi lipsite de caracterul confidential.