Arbitrajul in solutionarea conflictelor de munca - Conditiile arbitrajului

Arbitrajul in solutionarea conflictelor de munca - Conditiile arbitrajului

Arbitrajul presupune apelul la o terta parte, cu scopul de a adopta o decizie privind conflictul. Arbitrajul incearca sa rezolve problema pe baza continutului, ignorand relatiile si menajarea demnitatii persoanelor. Desi, in sens larg, procesul de arbitraj include si adjudecarea, in care arbitrul este un judecator ale carui puteri sunt consolidate de stat, termenul arbitraj este folosit pentru desemnarea unui proces privat, prin care arbitrul independent, de regula ales de partile aflate in conflict, determina rezultatul.

In cadrul procesului de arbitraj, partile suporta mai multe situatii, respectiv atunci cand: decid, de comun acord, ca trebuie sa se adreseze unui arbitru, intrucat orice alta tentativa de gestionarea a conflictului a esuat; arbitrajul se impune prin hotararea unei curti judecatoresti sau a unui manager; solutia gestionarii conflictelor prin intermediul arbitrajului este stipulata in clauzele contractuale. Raportat la prevederile contractuale, arbitrajul astfel prevazut se numeste arbitraj impus (binding arbitration), obligatoriu, hotararea luata avand caracter definitiv.

Se lanseaza, astfel, interogatia: Care este distinctia dintre arbitraj si mediere? Spre deosebire de mediator, arbitrul este preocupat nu numai de procesul in sine, ci si de continutul conflictului. Arbitrul este cel care evalueaza, intocmai ca un judecator, probele si argumentele partilor si urmeaza sa ajunga la o decizie pe care o considera corecta, echitabila si dreapta.

In anumite sisteme legislative, tipurile de conflicte care trebuie trimise spre arbitraj sunt prevazute in mod expres. Se obisnuieste ca in contractele comerciale sa se prevada o clauza conform careia, in caz de disputa, sa se recurga mai intai la mediere sau arbitraj, evitandu-se, pe cat posibil, litigiul in instanta judecatoreasca. O anumita forma de rezolvare alternativa a conflictelor, inclusiv medierea, este posibila numai dupa analizarea conflictului. Medierea poate fi impiedicata sau, dimpotriva, poate fi stimulata de amenintarea apelului la arbitraj.

Conditiile arbitrajului

Conflictele delimitate si indicate pentru arbitraj sunt extrem de diverse, insa vom face referire, cu precadere, la problematica conflictelor de munca. Arbitrajul este o procedura prompta si eficace atunci cand apare o intrerupere a comunicarii, spre deosebire de procesul de adjudecare, care nu este afectat de intarzierile procedurilor legale. Arbitrajul ofera atat pozitii de reciprocitate, cat si statusuri egale partilor implicate in procesul de negociere integrativa. Mentionam faptul ca niciuna dintre parti nu isi poate exercita coercitiv si/sau abuziv puterea asupra celeilalte in timpul procesului de arbitraj, dupa cum niciuna nu poate sa duca o politica de tergiversare. Arbitrajul se constituie intr-un sistem decizional bazat pe solutii si nu pe relatii interpersonale sau afective, fapt care asigura mari sanse mentinerii obiectivitatii acestui proces.

Procesul de evaluare este mult mai capabil sa relanseze balanta puterii (cel putin teoretic), balanta dezechilibrata de abilitatile partilor in cazul in care interesele acestora sunt sustinute de catre avocati. Problema fundamentala cu care se confrunta medierea la nivelul eficacitatii este determinata de dependenta vointei de rezolvarea conflictului si de increderea reciproca si cooperarea partilor.

Limitele procesului de arbitraj tin de relatia dintre parti, relatie periclitata, intrucat arbitrajul nu este interesat de componenta emotionala a conflictului.

Caracteristicile fundamentale pe care trebuie sa le dovedeasca orice arbitru sunt urmatoarele: corectitudine; impartialitate; echitate. Absenta expertizei intr-un anumit domeniu se compenseaza prin apelul la un specialist dar, atunci cand arbitrul are pregatire de continut (spre exemplu, expertiza in domeniul disputei), se deschide posibilitatea unor solutii creative din partea acestuia.

Solutionarea conflictelor se poate realiza si prin intermediul unei echipe de arbitri. Etapele arbitrajului sunt relativ similare, pana la un punct, celor din rezolvarea cooperanta si mediere: acordul partilor privind arbitrajul, discutia preliminara privind natura disputei si rolul arbitrului, colectarea informatiilor si a probelor prin prezentarea de catre parti si raspunsuri la intrebari (interogarea poate fi formala sau informala) etc.

In final, numai arbitrul intra in faza de adoptare a deciziei, pe care o comunica partilor, idealul de comunicare fiind acela insotit de motivatie si explicatii.

In ceea ce priveste modalitatile in care se poate realiza arbitrajul, putem identifica:

“judecata privata” („judecatorul inchiriat” sau cel “privat”) – sunt modalitati extrem de raspandite in SUA, Europa si Australia. Arbitrul are experienta de judecator, iar decizia are valoare consultativa sau, daca partile semneaza un contract, obligatorie. Aceasta varianta are ca avantaj posibilitatea de a comparea in fata unei curti fara costuri mari, amanari si/sau expunere publica[1]. In “miniproces”, partile prezinta cazurile pe care le-ar putea prezenta intr-un proces in instanta, uneori ajungandu-se la un fel de acord mutual. Mini-procesul se poate combina cu un acord mutual;

“arbitrajul ofertei finale” constituie o metoda rapida, deoarece reclama o serie de investigatii minime din partea arbitrului. Partile ii prezinta arbitrului solutia la care tine fiecare, urmand ca liberul arbitru sa aleaga una dintre ele, fara a avea dreptul de a o modifica. Solutia este lovita de rigiditate deoarece, oricand arbitrul vede o varianta mixta de rezolvare a conflictului, nu o poate propune, nefiind abilitat in acest sens;

„med-arb”–ul (mediatorul-arbitru), foarte raspandit in SUA. In cadrul acestei metode, mediatorul functioneaza ca arbitru (atunci cand constata ca medierea nu este eficienta sau clientii insisi ii cer sa le propuna o decizie). In cazul esuarii medierii, partile sunt indrumate sa apeleze la arbitraj. Partile sunt constiente ca sunt expuse riscului arbitrajului daca nu vor reusi sa ajunga, prin consens, la o intelegere reciproc avantajoasa.