ABORDAREA JURIDICA A SERVICIULUI PUBLIC

Dupa cum am vazut, aparitia si evolutia notiunii de serviciu public au fost puternic influentate de stiintele juridice, indeosebi de dreptul administrativ. Mult timp, serviciul public a fost abordat exclusiv prin prisma instrumentelor juridice de investigare. In opinia teoreticienilor dreptului administrativ, asa cum am precizat anterior, serviciul public reprezinta un serviciu organizat de catre  puterea publica, in interes general, supus, total sau partial, unui regim de drept public si care poate fi vandut sau nu.

Juristii utilizeaza distinctia dintre serviciile publice cu caracter administrativ si serviciile publice cu caracter industrial si comercial. Aceasta diferentiere are la baza modul de finantare (impozitul pentru serviciile publice cu caracter administrativ, pretul pentru serviciile publice cu caracter industrial si comercial), dar este integrata si o alta nuanta, cu caracter subiectiv: serviciul public cu caracter administrativ este perceput mai intens ca serviciu public decat cele cu caracter comercial si industrial.

Asadar, elementul central al abordarii juridice a serviciului public este reprezentat de interesul public[1], binele public, interesul general, vazut ca "nevoia sociala specifica unei comunitati pe care trebuie sa o satisfaca administratia publica sau ca orice necesitate sociala, caracterizata ca atare de catre puterea politica si legiferata, care impune administratiei publice activitatea specifica de organizare, functionare si realizare a serviciilor publice aferente"[2].

Continutul si sfera de intindere a interesului public sunt determinate de puterea politica, existand diferentieri in functie de perioadele istorice ale societatii, formele sociale etc.

Astfel, activitatile unor intreprinderi care nu concura la realizarea unui interes general, nu pot fi considerate servicii publice, potrivit abordarii juridice. Pe de alta parte, evolutia tehnologica a condus la a considera servicii publice, care contribuie la realizarea unui interes general, transportul pe calea ferata, televiziunea etc.

In ceea ce priveste colectivitatile locale, descentralizarea pe baza autonomiei locale, le confera dreptul ca, prin intermediul autoritatilor publice locale direct desemnate, sa-si stabileasca sfera si intinderea interesului general, statul pastrandu-si doar un drept de control asupra acestora.

Al doilea element care contribuie la definirea serviciului public in doctrina juridica il reprezinta autoritatea publica insarcinata cu asigurarea acestuia, existand situatia organizarii serviciului de catre autoritatea publica, stabilirii regulilor de functionare de catre autoritate si situatia prestarii efective de catre autoritate.

Puterea publica este vazuta ca "ansamblul de prerogative atribuite administratiei publice pentru a promova interesul general ori de cate ori vine in contradictie cu interesul particular. Puterea publica poate fi definita si ca un concept complex prin care se definesc mai multe caracteristici: vointa de a conduce a unui grup si autoritatea cu care acesta este investit, prin lege, sau alte conditii; competenta, adica aptitudinea de a lua decizii juste pentru intreaga comunitate; existenta coeziunii si absenta constrangerii"[3].

Puterea politica[4] este caracterizata ca o putere globala exercitata in cadrul colectivitatii, in scopul de a o organiza, de a o mentine si apara. Justificarea unei astfel de puteri este aceea de a asigura un climat de pace sociala si ordine intr-o comunitate umana, fiind necesar ca interesele si vointa fiecarui individ sa se "topeasca" intr-o "vointa generala unica, exprimata si impusa la nevoie prin forta fiecarui individ de catre autoritati publice desemnate in mod legitim"[5].