Repere istoriografice ale comunicarii in evolutia societatii umane

Repere istoriografice ale comunicarii in evolutia societatii umane

Abilitatea oamenilor de a transmite astazi mesaje este impresionanta. Nu pot fi limitati nici de timp, nici de distante, nici de intelesuri.

Insa nu a fost asa intotdeauna. Ceea ce vedem acum este rezultatul unor dezvoltari istorice acumulate in comunicarea umana, pe care Melvin L. De Fleur si Sandra Ball-Rokeach[1] le-au structurat in mai multe etape, fiecare dintre ele cu 'consecinte profunde asupra vietii sociale individuale si colective'. Analiza pe care cei doi autori o fac este axata pe gasirea unor raspunsuri pertinente la urmatoarele intrebari:

♦Unde si cand a aparut comunicarea umana?

♦Cum sa inbunatatit aceasta in timp?

♦Ce incidenta au avut schimbarile bruste asupra comportamentelor umane?

Principalele repere istorice pe care au incercat sa le identifice au fost in legatura cu schimbarile radicale in abilitatea de a transmite intelesuri, cand au avut loc si in ce au constat progresele succesive in abilitatea de a schimba inregistra, recupera si disemina informatii, pentru a stabili rolul sistemelor de comunicare in istoria si chiar preistoria umana. Concluzia pe care o desprind este ca, fara a minimaliza importanta evolutiilor in alte domenii, progresele omenirii au depins mai mult de maiestria sistemelor de comunicare decat de materialele pentru a construi unelte si, ca urmare, istoria existentei umane ar trebui explicata mai adecvat printr-o teorie a tranzitiilor, adica in termenii unor etape distinctive in dezvoltarea comunicarii umane.

1.1. Epoca semnelor si semnalelor

Aceasta epoca a inceput foarte devreme si se refera la fiintele 'preumane', incapabile, din punct de vedere fizic, sa vorbeasca. Caracteristicile asupra carora se opresc cei doi autori sunt:

♦comunicarea se realiza, probabil, prin modalitati similare, insa relativ mai complexe decat cele prin care comunica azi primatele si mai simple in raport cu cele umane si cuprindea un numar limitat de sunete pe care erau capabile sa le produca fizic, cum ar fi: maraituri, mormaieli, tipate si expresii faciale, limbajul corpului care includea semnele facute cu bratele sau cu mainile, precum si miscari si pozitii mai ample; cu ajutorul lor puteau codifica idei in conformitate cu regulile comune de semnificatie si interpretare;

♦instinctele si invatarea au jucat un rol insemnat in dobandirea abilitatii de a intelege si de a participa la sistemele locale de semne si semnale inventate de catre fiecare familie sau grup;

♦se foloseau mesaje simple, un ritm lent de comunicare, iar viata mentala limitata era limitata, intrucat nu puteau sa stocheze si sa-si reaminteasca tipurile de idei necesare comunicarii interpersonale, nu aveau capacitatea de a gandi si de a conceptualiza (doar cele elementare bazate pe sisteme de semne si semnale), de a abstractiza, sintetiza si ierarhiza, ceea ce nu a permis dezvoltarea culturala complexa.

♦foloseau un sistem de comunicare greoi, primitiv si, ca urmare, era imposibila comunicarea complexa si de durata (problema principala ar fi fost memoria de scurta durata), deoarece era limitata abilitatea de a transmite si de a receptiona seturi de semnificatii lungi si complicate;

♦sistemul de comunicare specific epocii semnelor si semnalelor nu trebuie confundat cu sistemele de semne pe care le folosesc surzii, acestea bazandu-se pe limbaje, alfabete, vocabulare, reguli de sintaxa etc.

1.2. Epoca vorbirii si a limbajului

Se poate spune ca aceasta epoca incepe cu 35000-40000 de ani in urma, o data cu oamenii de Cro-Magnon de la care au ramas multe elemente, intre care picturile considerate de multi specialisti ca prime incercari de a stoca informatii. Toate datele despre ei conduc la concluzia ca aveau conformatia fizica si mentala (capacitatea craniana mare) necesara pentru a putea vorbi si, in mod sigur, aveau capacitatea de a comunica prin limbaj (sunt specialisti care au ajuns la concluzia ca tocmai aceste posibilitati i-au ajutat pe oamenii de Cro-Magnon sa supravietuiasca celor de Neanderthal, intrucat s-au adaptat mai usor la noile conditii avand un avantaj urias fata de cei din urma).

Limbajul si vorbirea au permis oamenilor:

♦sa faca fata mediului inconjurator, fizic si social: sa se apere mai eficient, sa vaneze coordonat, sa-si asigure existenta intr-un mediu mai ostil;

♦sa utilizeze sisteme de simboluri pentru a conceptualiza, clasifica, abstractiza, analiza, sintetiza si specula;

♦sa memoreze, sa transmita si sa receptioneze mesaje mult mai lungi, mai complexe si mai subtile, care le-au permis sa planifice actiunile, sa inventeze si sa transmita modalitati de conservare a hranei, de incalzire etc.

Toate acestea au determinat o evolutie mult mai rapida spre stabilitate si siguranta (se practica agricultura, incepe si se amplifica domesticirea animalelor, oamenii se stabilesc in sate stabile) ceea ce a dus la dezvoltarea culturala mai accentuata (ramasitele civilizatiilor preistorice stau marturie, in acest sens).

Totodata limbajul se diversifica concomitent cu diversificarea preocuparilor oamenilor:

♦se dezvolta noi modalitati de vorbire pe masura ce se raspandesc si se confrunta cu noi probleme;

♦limbile mai vechi sunt modificate; aceasta nu a oprit insa transmiterea unor cuvinte pana la noi;

♦desi nu a produs schimbari mari, totusi, dezvoltarea limbajului si vorbirii a facut posibil progresul conditiei umane sau, cu alte cuvinte, limbajul singur nu a produs schimbari ele ar fi fost imposibile fara.

1.3. Epoca scrisului

Daca dobandirea abilitatii de a vorbi a durat mii de ani, pentru descoperirea scrisului omului i-au trebuit cateva secole. Istoria scrisului este cea a evolutiei de la reprezentari pictografice la sisteme fonetice, de la reprezentarea ideilor complexe prin imagini sau desene stilizate, la folosirea literelor simple pentru a sugera anumite sunete specifice.

1.3.1. Pictogramele conventionalizate

Simplele imagini fara interpretari incifrate asupra carora sa se fi convenit in prealabil au prea putina valoare ca mijloc de comunicare. Primul pas in dezvoltarea scrisului se face odata cu standardizarea semnificatiilor imaginilor devenita necesara pentru satisfacerea unor nevoi (odata cu practicarea agriculturii) legate de:

♦inregistrari de hotare si proprietati;

♦schimburi comerciale;

♦cresterea si scaderea apelor raurilor;

♦miscarea corpurilor ceresti.

Asemenea inscriptii au aparut in jurul anului 4000 iH in anticul Sumer si in Egipt. Aici s-au pus bazele sistemului pictografic (in care un simbol reprezinta o idee, un lucru, un concept), un sistem complicat de glife sau caractere simbolice, carora le-au fost asociate reguli pentru transmiterea de semnificatii standardizate, complexe, devenind astfel posibila:

♦stocarea informatiilor;

♦reprezentarea unor idei de catre o persoana si recuperate de altele.

Scrierea cu aceste gilfe era apanajul specialistilor.

1.3.2. Scrierea fonetica

Sumerienii elaboreaza un alt sistem de scriere: initial imagini desenate pe placute de lut moale, care apoi au fost stilizate, intrucat detaliile erau dificil de surprins, ceea ce a dus la realizarea unor caractere specifice, denumite cuneate, carora li se atribuiau semnificatii particulare, imaginile obiectelor nemaifiind necesare. Asa s-a obtinut scrierea cuneiforma.

Tot sumerienii, prin 1700 iH, au creat un simbol stilizat care sa reprezinte mai degraba un sunet decat o idee. Astfel ,in locul miilor de simboluri separate pentru fiecare obiect sau idee, ei au creat un numar mai mic de simboluri pentru silabele care compuneau cuvintele, ceea ce a constituit prima etapa in dezvoltarea scrierii fonetice, un pas decisiv inainte in comunicarea umana.

Scrierea alfabetica a aparut in mai putin de o mie de ani si a reprezentat un mare progres in viata omenirii: alaturi de unelte si foc, limbajul insusi, scrierea pe baza de alfabet reprezinta una dintre cele mai semnificative realizari din toate timpurile. Grecii au standardizat si simplificat alfabetul in modul cel mai eficient, iar romanii l-au imbunatatit forma obtinuta fiind folosita azi.

1.3.3. Suporturi pentru scris

Descoperirea scrisului a pus o problema noua omului: suportul pe care sa se realizeze. Ca urmare, se poate vorbi si despre o istorie a mijloacelor portabile pentru materializarea scrisului:

♦mai intai a fost piatra, rezistenta in timp insa greu de stocat si de transportat;

♦apoi au fost tablitele, este adevarat mai usor de transportat, dar greu de pastrat;

♦papirusul descoperit de egipteni (cca 2500 de ani iH ), era un mijloc usor de transportat si de pastrat (mayasii il realizau din ficus). Ideile puteau fi stocate acumulate si preluate de generatiile urmatoare.

♦hartia, inventata in China, a inlocuit pergamentul, intrunind toate calitatile necesare pentru scris si pastrarea lui in timp.

1.3.4. Consecinte ale descoperirii scrisului

Scrisul si mijloacele portabile au avut un impact mult mai mare decit vorbirea si limbajul asupra schimbarilor in evolutia socialului, indeosebi din perspectiva diversificarii structurilor sociale si dezvoltarii culturii. Noua tehnologie de comunicare bazata pe un mijloc usor si portabil, precum si pe un sistem de simboluri care puteau fi scrise si citite rapid a inlesnit:

♦usurarea mintii umane de povara dificila de a memora valorile culturii unui popor si de a le reproduce la constiinta fiecarei noi generatii;

♦comunicarea la distanta;

♦stiinta de carte ca insusire valoroasa a omului (scribii au devenit o clasa privilegiata sub controlul elitei);

♦schimbari in institutiile religioase si politice si aparitia altora pentru satisfacerea unor nevoi sociale;

♦deschiderea bibliotecilor;

♦consemnarea de doctrine religioase si scripturi;

♦deschiderea unor scoli pentru scribi si nu numai etc.

1.4. Epoca tiparului

Inventarea tiparului de catre Gutenberg nu a fost doar o revolutionare a comunicarii, ci si una dintre cele mai mari realizari umane ale tuturor timpurilor.

Impregnarea cu un sigiliu sau folosirea unui rulou de zugravit cu simboluri gravate pentru a imprima o imagine in lut moale era veche; pe baza acestei practici, chinezii au folosit o placa din lemn scluptata cu litere invers si au tiparit, inca din anii 800 dH, prima carte din lume (Diamond Sutra).

Tiparitul, prin folosirea presei si caracterului mobil, a facut posibila o difuzare mult mai ampla, mai rapida si mai eficienta a informatiei, ceea ce a permis noi conexiuni si a influentat in mod decisiv progresul gandirii si cunoasterii umane, toate genurile de activitati:

♦este raspandita educatia prin noile mijloace de comunicare: cartea, tiparita in toate limbile europene si apoi ziarul, mai intai pentru elite si apoi pentru masele tot mai mari;

♦sunt aduse schimbari importante in conditia umana, ca urmare a alfabetizarii unui numar tot mai mare de oameni ceea ce a influentat nu numai relatiile in cadrul comunitatilor, ci si conceptiile psihologice ale oamenilor;

♦contactele sociale devin tot mai extinse spatial si accelerate temporal si, in consecinta, individul este mai imbogatit prin intrarea in contact cu mai multe experiente;

♦gradul de unitate mentala pe care il implica devine general;

♦au dus la schimbarea conceptiilor acelora care le foloseau noile mijloace de comunicare.

Charles Horton Cooley spunea ca noile mijloace se dovedeau mai importante si mai eficiente ca urmare a impactului a patru factori:

♦expresivitatea - transmit o gama larga de idei si sentimente;

♦permanenta documentului sau cucerirea timpului;

♦rapiditatea sau cucerirea spatiului;

♦difuzarea sau accesul catre toate categoriile de indivizi.

1.5. Epoca mijloacelor comunicarii de masa

Aparitia si acceptarea presei de masa, dezvoltarea cunoasterii si inventiile tehnice, mai ales in secolul al XX-lea, au dus la accelerarea comunicarii nu numai in ce priveste transmiterea informatiei, ci si din perspectiva schimbarii perceptiei asupra lumii, a relatiilor dintre indivizi si comunitati, a atenuarii diferentelor generatoare de conflicte, a comportamentului uman in general.

In aceasta perioada are loc o cultivare permanenta a abilitatii oamenilor de a comunica confirmandu-se ideea ca 'revolutiile' in comunicare se produc pe intreg parcursul existentei umane si ca aparitia mass-media este deocamdata cea mai recenta.

In timp, evolutia catre ceea ce este acum comunicarea de masa este marcata de evenimente importante datorate aparitiei unor mijloace de comunicare tot mai performante:

♦fotografia este realizata in 1827, de francezul Niépce, cu o camera obscura;

♦telegraful, ca prim element, brevetat de Samuel Morse, in 1837, desi nu era un mijloc de comunicare in masa, va duce la dezvoltarea mass-media electronice;

♦cinematograful debuteaza odata cu proiectarea primului film de fratii Lumière, in 1895;

♦radioul este brevetat in 1896 de Marconi insa  primele emisiuni radiofonice au avut loc abia in 1920;

♦televiziunea, multumita lui J. Baird, are prima difuzare publica in anul 1926;

♦dupa anul 1970 apar mijloace noi - televiziunea prin cablu, video-casetofoanele, videotex-ul interactiv;

♦in anii '80 s-au nascut si sistemele multimedia care permit prelucrarea simultana a textelor, sunetelor si imaginilor digitalizate (cel mai cunoscut produs multimedia este compact-discul - CD-ROM);

♦internetul - reteaua mondiala de coputere - este cea mai recenta cucerire a comunicarii la distanta.

Toate aceste realizari au determinat o crestere considerabila a ritmului comportamentului comunicativ al oamenilor. Acum elementele mass-media reprezinta inovatii in jurul carora oamenii isi organizeaza vietile, pentru ca depind de ele mai mult decat ar dori sa recunoasca.

'Cu toate acestea, indiferent unde ne va purta tehnologia, dialogul interior si comunicarea interpersonala, fata in fata, aproape, simtind atingerea, caldura, freamatul si mirosul trupului celuilalt nu vor inceta sa ramana supreme si superbe manifestari ale umanitatii'.[2]