Serviciul public in teoria interbelica

SERVICIUL PUBLIC IN TEORIA INTERBELICA

Continutul definitiei clasice sufera modificari in perioada interbelica, prin conditiile impuse de practica administratiei publice, respectiv: delimitarea partilor "interes general"/"interes particular", subliniindu-se ca obiectivul major al serviciului public este interesul celor administrati, si nu obtinerea profitului; mijloacele puterii publice cu influenta asupra raportului de autoritate dintre persoana privata care serveste interesul general si terti in favoarea prestatorului si, ultima conditie, "controlul administratiei" asupra activitatii de prestari servicii publice[1].

Literatura de specialitate din perioada interbelica fundamenta notiunea de serviciu public pornind de la nevoile sociale pe care le satisfacea statul, serviciul public fiind "mijlocul prin care administratia isi exercita activitatea"[2], sustinandu-se in continuare ideea de serviciu public ca fundament al actiunilor publice.

Astfel, Anibal Teodorescu sustine ca "functia executiva a statului se exercita prin servicii publice, acestea fiind infiintate si organizate de catre stat sau subimpartirile sale administrative pentru indeplinirea atributiilor lor executive."[3]

In literatura de specialitate interbelica din Romania, termenul de serviciu public a fost definit in mai multe moduri ca "activitate a autoritatilor publice pentru satisfacerea unor nevoi de interes general care este atat de importanta, incat trebuie sa functioneze in mod regulat si continuu"[4], sau ca "un organism administrativ, creat de stat judet sau comuna, cu o competenta si puteri determinate, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administratiei publice care l-a creat, pus la dispozitia publicului pentru a satisface in mod regulat si continuu o nevoie cu caracter general, careia initiativa privata nu ar putea sa-i dea decat o satisfactie incompleta si intermitenta"[5]. Asadar, aceste teorii se inscriu in linia formulata de scoala clasica franceza, subliniind ideea de serviciu ca activitate si organism, creat de puterea publica in numele interesului general.

In opinia acestui ultim autor, orice serviciu public, fie ca este al statului, al judetului sau al comunei, are urmatoarele trasaturi:

- nevoile publice ale statului, judetului sau comunei sunt satisfacute din bugetele acestor institutii;

- gestiunea financiara a acestor servicii publice e supusa legii contabilitatii generale a statului;

- actele juridice indeplinite de agentii serviciului sunt acte administrative;

- agentii sau functionarii serviciului sunt supusi ierarhiei administrative, adica au un singur sef pentru activitatea serviciului;

- cand un serviciu public face o lucrare, de pilda o constructie, o sosea, aceasta lucrare este supusa conditiilor generale de intreprindere si lucrari publice;

- serviciul, pentru lucrarile pe care le face, poate recurge la expropriere pentru cauza de utilitate publica;

- un serviciu public trebuie sa aiba o functionare regulata si continua, atat timp cat el exista;

- specialitatea serviciului public, fiecare serviciu public fiind creat pentru satisfacerea unui anumit sau unor anumite interese de ordin general;

- in general, un serviciu public are mai multe subdiviziuni, corespunzand fiecare unei ramuri de activitate: operatiuni administrative, tehnice, comerciale, financiare etc.

Asadar, se observa ca serviciile publice erau infiintate si furnizate doar de catre agenti publici, aspect care nu corespundea in totalitate cu dinamica sociala si cu cresterea solicitarilor de servicii, in contextul unei lipse de flexibilitate a structurilor publice la aceste cerinte, astfel ca au aparut mutatii majore in furnizarea serviciilor, prin acceptarea prestarii acestora de catre agenti privati care dispun de prerogative de putere publica, sub controlul administratiei.