Clasa Eurypterida (Gigantostracea)
In
acest grup taxonomic sunt cuprinse cele mai mari
artropode cunoscute. Gigantostraceele erau merostomate predominant marine, care
au populat oceanele si marile paleozoice, din ordovician
si pana in permian, cand grupul se stinge. Alura lor
aminteste de niste scorpioni gigantici; prosoma scurta se continua cu o
opistosoma larga si masiva, diferentiata in preabdomen si postabdomen.
Telsonul era fie latit, fie sub forma de tep. Pe prosoma, dorsal, erau prezenti
doi ochi compusi mari si doi oceli mediani. Apendicele
erau divers conformate, distingandu-se mai multe linii
morfologice. La majoritatea euripteridelor, chelicerele aveau chela terminala,
celelalte apendice fiind terminate cu ghiare simple. La unele forme, primele
doua perechi de apendice prezentau tepi lungi pe articolele distale, care le
transformau in veritabile cangi prehensile. Ultima pereche de apendice
prosomale erau mai mari si latite, folosite la inot. Ca si xifosurele actuale, gigantostraceele inotau pe spate. Un alt caracter de asemanare cu xifosurele era orificiul
bucal migrat spre mijlocul prosomei. Ventral, pe prosoma se
gasea o placa, denumita metasoma, similara dupa opinia specialistilor cu
sternumul scorpionilor.
Gigantostraceele
erau rapitoare vorace, care consumau o gama larga de
moluste, trilobiti, si alte artropode, ale caror carapece dure erau sparte cu
ajutorul clestilor si a coxelor apendicelor ambulatoare, adaptate la triturat.
La
inceput, gigantostraceele su fost un grup exclusiv
marin, unele specii vanand pe fundul apei iar altele in masa apei. Ulterior, in
silurian si devonian, gigantostraceele apar din ce in
ce mai numeroase in depozite lagunare, pentru ca in carbonifer si permian sa
apara si specii dulcicole. Acest aspect pledeaza pentru marea plasticitate
adaptativa, care a permis gigantostraceelor sa domine mediul acvatic pentru o
buna perioada din cele 300 de milioane de ani cat a dainuit grupul. Extinctia
grupului este pusa pe seama dezvoltarii unor grupe mai
dinamice si mai competitive, cum ar fi stramosii pestilor actuali pe de-o parte
si pe socul determinat de galciatiunile permiene pe de alta.
In total au fost descrise circa 30 de genuri de gigantostracee,
incadrate in 10 familii. In legatura cu sistematica grupului si cu
plasarea gigantostraceeleor intre chelicerate, unii autori le apropie de
xifosure si aglaspide, in timp ce altii, bazandu-se pe
structura carapacei, care prezinta un tip special de chitina - actinochitina -
apropie gigantostraceele de scorpionide.
