Helix aspersa Müller, 1774 (genul Cryptomphalus)

Helix aspersa Müller, 1774 genul Cryptomphalus

In cadrul acestei specii se cunosc doua varietati, si anume Helix aspersa aspersa (greutate 10 g) cunoscut si sub numele de Micul Gri (fig. 2), "petit gris", "small grey snail", "escargot chagrine" sau "La Zigrinata", precum si Helix aspersa maxima (greutate 20 g), numit Marele Gri (fig. 3). Helix aspersa maxima provine din Algeria si se preteaza bine la crestere, dar cu toate ca este apropiat ca dimensiuni de Helix pomatia, are handicapul ca nu se preteaza la vanzare in stare vie. Bureletul paleal, care ramane vizibil cand melcul se retrage in cochilie, este in general de culoare mai inchisa comparativ cu alti melci bastinasi, aspect care duce la scaderea pretului de vanzare (escargot.free.fr/eng)

In stare naturala Helix aspersa aspersa poate fi intalnit pe tarmurile Marii Mediterane pana pe coastele Spaniei si ale Frantei. Adaptat zonelor cu clima oceanica calda, habitatul lui este reprezentat de gradini, parcuri si alte zone cultivate www.nal.usda.gov/afsic)

Este un melc adaptabil care se acomodeaza usor conditiilor de cultura in ciclu biologic complet si este singura specie care se poate adapta si la conditiile de crestere in spatii inchise (AVAGNINA, 2003) Aceasta specie are un instinct teritorial bine dezvoltat si o alimentatie selectiva cu toate ca, in conditii nefavorabile de mediu, nu exclude din alimentatia sa nici plantele uscate (BARKER si WATTS Corina, 2002)

In prezent in Italia, ocupa peste 70% din piata melcilor comestibili. Principalele motive care au determinat aceasta situatie sunt: ritmul sustinut de crestere, precocitatea ridicata (este matur la varsta de 1 an), prolificitatea crescuta (depune circa 80-85 oua/ponta in 3-4 reprize) si este considerata specia care se vinde cel mai bine (BURA, 2004)

Acest melc are o cochilie globuloasa, cu un diametru de 25-35 mm si o inaltime de 25-40 mm. Cochilia unui melc adult prezinta 4,5-5 anfracte usor convexe si este de culoare maro-deschis, ocazional chiar galbuie, cu un numar variabil de benzi spiralate. Apertura este larga cu buza bine evidentiata, de culoare alba (KERNEY si CAMERON, 1979)

Aceasta specie prezinta un pronuntat polimorfism in ceea ce priveste coloratia cochiliei. Astfel conform opiniei lui CHEVALLIER (1987) citat de AVAGNINA (2005) principalele varietati de culoare ale speciei Helix aspersa aspersa sunt.

var. typica - cochilie de culoare general inchisa, cu patru benzi, a doua si a treia difuze

var. lutascens - cochilie cu patru benzi, de culoare mai deschisa

var. fasciata - cochilie cu 5 benzi inchise la culoare

var. ionata - cochilie cu 5 benzi de culoare deschhisa

var. unicolor - cochilie fara benzi, avand o culoare de fond rosiatica sau ocru

var. obscurata - cochilie foarte inchisa la culoare cu benzi sterse

var. exalbida - cochilie de culoare galben-verzui, foarte palida, cu benzi estompate pe fond alb

Corpul prezinta un grad de rasucire foartepronuntat, iar partea spiralata este scurta si mica. Gura este interioara, iar buzele ei sunt ascutite (BURA, 2004)

Polimorfismul acestei specii se manifesta si in ceea ce priveste talia. La specie de Helix aspersa nativa Europei se disting trei forme:

forma Normalis - cochilia cu diametru de la 28 la 39 mm, iar greutatea cuprinsa intre 6 si 14 g. In aceasta clasa se disting trei subclase: i) talie mica (6-8 g); ii) talie medie (8-10 g); iii) talie buna (10-11 g).

forma Minor - cochilia cu diametru mai mic de 28 mm si greutate maxima de 6 g. Aceasta forma este o consecinta probabila a aparitiei problemelor de cresteresi dezvoltare.

forma Major - cochilia are un diametru de 39-40 mmsi o greutate de 14-20 g

Helix aspersa este un animal nocturn, xerofil, care in timpul hibernarii nu operculeaza ci secreta o epifragma subtire si elastica, iar in timpul estivatiei secreta o simpla membrana de mucus www.nal.usda.gov/afsic). Operculul este putin rezistent, cartilaginos, si devine usor calcaros daca melcul este crescut in conditii diferite de habitatul lui natural (AVAGNINA, 2005)

Aceasta specie, caracterizata printr-o precocitate sexuala ridicata (HERZBERG si HERZBERG, 1962; COWIE, 1980; GIUSTI si LEPRI, 1980, CHUNG, 1987; POS 1994a, 1994b) are ouale albe, sferice, cu un diametru de aproximativ 3 mm. In functie de conditiile climatice si variatiile regionale ale habitatului acestui melc, ouale sunt depuse intr-un interval de timp cuprins intre 5-21 zile de la imperechere. Depune in medie aproximativ 85 de oua intr-un cuib (acest numar poate varia intre 30-102 oua) situat la adancimea de 3-4 cm (BURA, 2004).

In zonele cu climate calde si umede, Helix aspersa isi poate depune ouale adesea si odata pe luna din februarie si pana in octombrie, in functie de conditiile climatice si de regiune. Imperecherea si apoi depunerea oualor au loc cand durata fotoperioadei este de minim 8 ore/zi si continua pana cand durata zilei lumina incepe sa scada (JESS si MARKS,1998). Daca este cald incubatia oualor se realizeaza in 14 zile, iar daca este mai rece in 28 zile. Puii de melc au nevoie de cateva zile pentru a parasi cuibul si iesi la suprafata.

Intr-un climat similar cu cel din sudul Californiei, Helix aspersa se maturizeaza in 2 ani (STEIN, 1987). In regiunea centrala a Italiei, puii de Helix aspersa eclozioneaza si ies la suprafata aproape exclusiv in timpul toamnei si ating maturitatea sexuala in luna iunie anul urmator (www.nal.usda.gov/afsic). In Africa de Sud unii indivizi ai speciei Helix aspersa devin maturi in decurs de 10 luni, iar in conditii ideale de laborator dupa 6-8 luni (BURA, 2004). In conditiile climatice din Noua    Zeelanda H. aspersa se maturizeaza in 12 luni (MILLAR, 1978) Majoritatea activitatii reproductive a acestei specii are loc in al doilea an de viata (AVAGNINA, 2003)

La iesirea din ou melcii mici au un diametru cuprins intre 4-4,5 mm si culoarea sidefului. In primul an de crestere cochilia devine gri si este traversata de 4 benzi castanii, intrerupte in mai multe locuri (BURA, 2004)

Informatii despre cresterea comerciala a acestei specii pot fi gasite in numeroase carti scrise printer altii de: AVAGNINA (1983) CHEVALLIER (1983, 1985) DAGUZAN (1983, 1989) ELMSLIE (1982, 1989) RUNHAM (1989) de GRISSE (1991), etc..

Helix aspersa este o specie foarte sensibila la efectul depresiunii de consangvinizare (FROMMING, 1954; ALBUQUEQUE de MATOS, 1989); acest lucru se manifesta prin scaderea fertilitatii si fecunditatii, reducerea taliei si a ratei de supravietuire incat dupa trei-patru generatii linia respectiva devine sterila (ALBUQUEQUE de MATOS si SERRA, 1984, 1988; ALBUQUEQUE de MATOS, 1989).

In ciuda acestor impedimente selectia intensiva efectuata in ultimile doua decenii a dus la aparitia unor linii (Blond de Flandra, Galben de Genk, etc.) a caror burelet paleal este de culoare deschisa si care au precocitate foarte ridicata si un nivel superior de asimilare a hranei.

de Dôme, cu introducerea, in egala masura, a catorva indivizi proveniti din zona Corrèze. In decursul acestor ani densitatea de crestere a fost mica, de circa 110 melci/m², dar s-a obtinut o crestere considerabila a diametrului cochiliei de la 33,4 mm la parintii salbatici la 40,2 mm la melcii recoltatiin generatia a 6-a.

Intre anii 1991-1992 s-a urmarit cresterea performantelor de reproducere si a taliei melcilor, in paralel cu diminuarea excesului de consangvinizare (estimat la +20%) si sporirea densitatii de crestere la 180-230 melci/m².

Dupa anul 1993 s-a procedat la reproducerea in cuplu a melcilor si la izolarea descendentilor in scopul obtinerii unui pedigreu, a controlului consangvinitatii si a unei selectii intrafamiliale exacte. Pentru a obtine descendenti de culoarea si talia melcului Helix pomatia s-au introdus in populatia selectionata numerosi indivizi Micul Gri de diferite origini, dar in special melci cu cochilia unicolora, de culoare ocru, nebandati (relativ rari in Franta).

In anul 1997 circa 50% dintre hibrizi aveau diametrul cochiliei mai mare de 40 mm, o greutate a piciorului mai mare de 20 g. Dintre ei 75% erau unicolori si 90% aveau o perioada scurta de maturizare, in conditiile in care densitatea de crestere a ajuns la 200 indivizi/m². Randamentul de reproductie a ajuns la 107 descendenti/reproducator.

In anul 1998, performanta globala de crestere a ramas aceeasi, in pofida introducerii unui numar destul de important de melci Helix aspersa aspersa.

In anul 1999, s-a diminuat continutul in proteine si lipide al hranei, prin eliminarea din alimentatie a florii soarelui si diminuarea proportiei de soia. Acest fapt a afectat performantele de crestere a melcilor, la care au scazut talia si viteza de crestere. Pentru prima data s-a reusit introducerea in cadrul liniei a catorva indivizi ai subspeciei Helix aspersa maxima.

In anul 2000 au survenit mai multe schimbari: s-a revenit la o alimentatie echilibrata, s-a marit suprafata de crestere pentru supravegherea unui numar sporit de familii complete. In aceste conditii s-a observat o intensitate mai mare a reproducerii si o depunerea mai precoce a pontei. In acest an s-a continuat introducerea de melci din subspecia Helix aspersa maxima si s-au urmarit descendentii rezultati din incrucisarile precedente.

In anul 2001, pe baza analizei rezultatelor din anul precedent, s-a ajuns la concluzia ca gigantismul indivizilor de Micul Gri, varietatea "Blond de Flandra", este determinat de o gena dominanta semiletala. In plus s-a mai observat ca performantele de reproductie, de talie si de viteza de crestere ale hibrizilor cu sunt superioare comparativ cu cele ale indivizilor din linia pura. Ca urmare s-a abandonat selectia indivizilor puri de Micul Gri de talie mare in schimbul introducerii in selectie a caracterelor: "burelet paleal alb" si "cochilie unicolor", intr-un nucleu de Marele Gri.

In anul 2002 s-au obtinut primii indivizi "Blond de Flandra" de tip nou. Aceste animale care au in genofondul lor un procent mare de gene provenind de la Marele Gri (sub 62%) prezinta caracterele dorite: cochilie unicolor si burelet paleal alb. Totusi, la acesti indivizi culoarea bureletului paleal nu este perfect uniforma ci prezinta o variatie a culorii de la alb la negru, trecand prin toate nuantele de gri. In privinta dimensiunilor mari ale taliei, familiile se caracterizeaza printr-un grad ridicat omogenitate (escargot.free.fr./fra cit. de BURA, 2004)