Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica | |
Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
Ordinul Thelyphonida (Uropygi)
Teliphonidele sunt un grup mic, de doar 86 de specii, cu dimensiunile de circa 5 - 7 cm fara flagel. Se recunosc usor de restul cheliceratelor terestre dupa flagelul lung si articulat cu care se termina opistosoma. Prosoma, alungita, poarta doi ochi mediani si o serie de ochi laterali anteriori. Chelicerele sunt scurte, in schimb pedipalpii sunt formati din articole puternic chitinizate, groase si scurte si prevazute cu zimti; animalele folosesc aceste organe prehensile pentru a prinde, retine si sfarama prada. Coxele pedipalpilor se sudeaza in plan median, formand o placa chitinoasa unica ce protejeaza ventral orificiul bucal. Dintre apendicele ambulatoare, doar ultimele trei perechi servesc la deplasare, prima pereche, cu articolele mai subtiri si alungite avand rol de organe senzoriale.
Ecologie. Uropigienii sunt animale nocturne, care isi sapa adaposturi cu ajutorul masivilor pedipalpi. Vechimea grupului este mare, fosile cu morfologia identica cu a formelor actuale datand din carbonifer. Sistematica grupului este relativ simpla, uropigienii fiind cuprinsi intr-o singura familie - Telyphonidae. Speciile grupului sunt raspandite in zonele tropicale ale Americii, Africii si Asiei.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate