DIDACTICA TRADITIONALA SI DIDACTICA MODERNA
Optimizarea
procesului de invatamant in conformitate cu noile cuceriri stiintifice si cu
cerintele societatii moderne au impus reconsiderari si noi dezvoltari in
didactica. Principalii indicatori ai evolutiei didacticii tin de largirea cadrului de abordare si
nuantare a solutiilor posibile, caci, asa cum aprecia S. Ball, "nu exista nici
un mod infailibil de invatare si nici un mod infailibil de predare"(1978,
p.69). Toate problemele noi care apar trebuie abordate si rezolvate cu maximum
de creativitate si eficienta.
Corespunzator
acestora vorbim si de evolutia didacticii, determinata mult si de efervescenta
de studii privind teoriile invatarii si mai ales de aparitia teoriilor
instruirii si ale predarii (Panturu, S., 1999, p.9). Daca didactica
traditionala aborda procesul de predare-invatare pornind de la empirismul
filosofic si de la psihologia asociationista, mecanismul de insusire a cunostintelor
constand, in esenta, in formarea de imagini despre lucruri si asociatiile intre
aceste imagini, didactica moderna se bazeaza pe noile achizitii ale psihologiei
moderne (P. Janet, J.Piaget, L.S.Vigotski, P.I.Galperin, R. Gagné), care pun la
baza insusirii cunostintelor actiunea, conceputa atat ca actiune externa,
obiectuala, cat si mintala, interna. "Nici o cunostinta nu este efectiv
datorata perceptiilor singure, pentru ca acestea sunt totdeauna dirijate si incadrate prin scheme de actiuni. Cunostinta
provine din actiune. ." (Piaget, J., 1979, p.53).
Corespunzator
acestor noi achizitii, se schimba si conceptia generala asupra procesului de
predare-invatare. Se trece de la conceptia de tip magistrocentrist la cea de
tip psihocentrist sau sociocentrist. Didactica moderna devine o didactica a
metodelor active, participative, in care elevul devine subiect activ al
propriei sale formari, antrenat in toate etapele procesului didactic. Tot acum
incep sa fie dezvoltate si promovate, gratie achizitiilor sociologiei
educatiei, metodele invatarii in grup in diferitele lor variante.
La progresul
didacticii moderne au contribuit si studiile privind proiectarea instruirii.
Astfel, R. Gagné si L. Briggs ajung la ideea necesitatii designului
instructional, a proiectarii instruirii ca o conditie sine qua non a eficientei
activitatii didactice.
