TMI - SINTEZE PENTRU EXAMEN - Metodele expozitive

TMI - SINTEZE PENTRU EXAMEN

Metodele expozitive

Metodele expozitive sunt: povestirea, expunerea, prelegerea, explicația didactica, conferința și instructajul.

Structura logica a acestor metode este urmatoarea: profesorul vorbește, elevii sau studenții asculta și eventual iși noteaza ceea ce vorbește acesta; sunt transmise un numar de informații de la un cunoscator, la unul sau mai mulți necunoscatori; cel ce asculta cauta sa invețe cat mai mult de la cel care preda; cunoașterea este mediata de catre profesor; a cunoaște inseamna a cunoaște ceea ce știe profesorul.

De aici și critica epistemologica a metodelor expozitive: elevul / studentul nu are acces la cunoașterea realitații, ci doar la copii ale acesteia așa cum le-a construit profesorul; cunoașterea este ințeleasa ca fiind incheiata, respectiv posesoare de adevaruri valabile oricand și oricum; ea este ceva facut de alții, iar cel ce invața nu poate avea niio contribuție; instruirea este doar consum de cunoștințe, de cultura, nu și creație in acest domeniu. De aici și sensul tradițional al lui preda.

Povestirea este poate cea mai veche metodae expozitiva utilizata in instruire. Copilul este influențat in mod complex prin povestire. In conținutul sau, povestirea cuprinde relatarea unor fapte, evenimente, intamplari grupate in jurul unei teme centrale.

Limbajul expresiv al povestitorului, utilizarea adecvata a unor figuri de stil sporesc emotivitatea și imaginația elevilor. Aceasta arata ca profesorul trebuie sa aleaga acele intamplari, fapte sau personaje care produc vii impresii, sunt purtatoare de informații autentice și pot determina asimilarea temeinica a unor cunoștințe și atitudini. Așa se face ca povestirea este utilizata mai ales ca metoda de educație și instruire morala, estetica, religioasa sau civica.

Prelegerea este metoda cea mai utilizata in instruire. Etimologic provine din latina, de la "prelego și a seminificat - a vorbi, a citi cu glas tare in fața unui public. In diferitele lucrari de specialitate se vorbește despre prelegerea școlara și cea universitara.

Desfașurarea prelegerii trebuie sa se asemene cu zborul unui avion, respectiv sa existe trei faze principale: inceputul (decolarea), prezentarea conținutului (zborul) și incheierea (aterizarea). Elevii și studenții trebuie sa afle repede, de la inceputul prelegerii, in cel mult 3-4 minute, care este tema ce va fi analizata, despre ce este vorba, ce se urmarește, unde vrea sa se ajunga, ce cai și mijloace se vor folosi.

Etape ale prelegerii:

I. Prezentarea obiectivelor și a planului de idei și structura logica urmarita in prezentare,

II. Prezentarea ideilor fiecarei parți a prelegerii, subliniindu-se ideile de baza (prin autointerogații, demonstrații, folosirea unor expresii din autori și lucrari de referința despre problema respectiva, ilustrarea unor adevaruri prin scheme, grafice sau filme didactice)

III. Recapitulare in vederea fixarii mai temeinice a ideilor prezentate, potrivit planului anunțat de la inceput.

IV. Recomandarea unei bibliografii de unde se pot completa informațiile furnizate de prelegere sau gasi modalitați multiple de aplicare in practivca a acestora.

Tipuri de prelegeri:

Prelegere introductiva (la inceput de semestru, se prezinta actualitatea temei, obiectivele urmarite , cerințele pentru parcurgerea cursurilor (referate, lucrari etc.)

Prelegerea obișnuita (filme didactice, videoproiector, scheme, grafice, etc)

Prelegerea interogativa (de recapitulare sau de sinteza).

Prelegerea cu oponent ( prezentarea sistematica a informațiilor prin reliefarea deosebirilorde abordare. Oponentul poate fi un alt profesor sau un elev bine pregatit in acest sens).

Predarea in echipa (extinderea modalitaților de abirdare a unei teme prin existența mai multor cadre didactice care prezinta diferite aspecte ale problemelor cunoașterii intr-un domeniu sau altul).

Explicația didactica. Spre deosebire de povestire, explicația didactica permite predarea-invațarea unor noțiuni cu un grad mare de dificultate. Astfel, prezentarea faptelor, a trasaturilor unor obiecte sau fenomene se face prin ample explicații privind conținuturile lor (analiza), prin sublinierea combinarii diferitelor aspecte (sinteza) sau prin comparații cu ceea ce s-a studiat anterior. Explicația insoțește totodata activitațile de observare a elevilor asupra unor fenomene sau obiecte pentru a se asigura formarea unor reprezentari corecte și a generalizarilor necesare.Explicația coține adesea intrebari și raspunsuri.

Principalul avantaj al metodelor expozitive este ca scurteaza frumul elevilor sau studenților spre aflarea adevarurilor despre obiecte sau fenomene, spre dezvoltarea intelectuala, morala, estetica sau sociala.

Adesea, critica adesata metodelor expozitive se refera de fapt la abuzulde aceste metode, la increderea unor cadre didactice in aceea ca expunerea, prelegerea, instructajul, povestirea etc., pot inlocui totdeauna și pretutindeni relația directa a elevilor și studenților cu obiectele sau fenomenele.

Material din cartea Teoria instruirii școlare", Niculae Vințanu, Editura Zerana Flores, București, 2008