ROLUL EDUCATORULUI IN TRANSPOZITIA DIDACTICA

ROLUL EDUCATORULUI IN TRANSPOZITIA DIDACTICA

C. Cucos defineste termenul de transpozitie didactica ca o "traducere a elementelor cunoasterii in elemente de continut didactic, ceea ce presupune creativitate si interventie activa, inspirata, a cadrului didactic".

La nivelul scolii, continuturile sunt restructurate, simplificate, traduse in forme susceptibile de a facilita intelegerea, a stimula interese, a produce satisfactia cunoasterii si folosirii elementelor achizitionate. Didacticizarea se poate realiza in doua etape: didacticizarea care se realizeaza la nivelul programelor si manualelor scolare de catre autorii acestora si didacticizarea din clasa, realizata de catre fiecare educator.

In general, didacticizarea presupune urmatoarele operatii:

Detalierea temei de predat si specificarea competentelor de asteptat de la fiecare secventa in parte;

Integrarea cunostintelor noi cu ajutorul celor vechi, inaintarea de la cunoscut la necunoscut;

Contextualizarea si personalizarea experientelor actionale noi, prin exemplificari, studii de caz, explicitari suplimentare etc.;

Introducerea unor informatii de relatie (cunostinte ce faciliteaza stabilirea de relatii optime intre concepte, explicatii, metodologii) ce se ataseaza obligatoriu informatiei de baza;

Stabilirea unor raporturi intradisciplinare si interdisciplinare intre diferitele tipuri de experiente de invatare;

Folosirea unor metode didactice adecvate cantitatii si calitatii experientelor cognitive transmise;

Armonizarea situatiei de predare cu situatia de invatare (prin crearea premiselor de invatare inca din timpul predarii);

Exploatarea valentelor formative ale evaluarii si feed-back-ului in chip oportun (stiut fiind faptul ca intarirea raspunsurilor elevilor constituie un factor de motivare si accelerare a invatarii).

Daca programa analitica era posesoarea in mod absolut si univoc a tuturor componentelor procesului instructiv-educativ, stabilite la nivel central, iar invatatorul/profesorul si elevul erau simpli executanti, curriculumul national actual propune o oferta flexibila, ce permite cadrului didactic adaptarea cadrului formal la personalitatea sa si la specificul clasei de elevi cu care lucreaza. Elementele care asigura acest reglaj sunt: posibilitatea interventiei cadrului didactic in succesiunea elementelor de continut, cu conditia asigurarii coerentei tematice si a respectarii logicii interne a domeniului (exemplu: la limba romana, lectiile se pot grupa in unitati de invatare, in functie de succesiunea anotimpurilor, de principalele sarbatori laice si religioase etc.); lipsa prescrierii de la centru a intervalului de timp alocat elementelor de continut, posibilitatea modificarii, a completarii sau a inlocuirii activitatilor de invatare, astfel incat acestea sa permita un demers didactic personalizat. Demersul didactic personalizat exprima dreptul invatatorului de a lua decizii asupra modalitatilor pe care le considera optime in cresterea calitatii procesului de invatamant, respectiv, raspunderea personala pentru a asigura elevilor un parcurs scolar individualizat, in functie de conditii si cerinte concrete. Actualul Curriculum National accentueaza faptul ca documentele de proiectare didactica sunt documente administrative care asociaza intr-un mod personalizat elementele programei - obiective de referinta, continuturi, activitati de invatare - cu alocarea de resurse, considerata optima de catre invatator pe parcursul unui an scolar.

Contributia creatoare a invatatorului se poate manifesta in:

Intocmirea planificarii, organizarea continutului pe etape;

Precizarea continuturilor, proiectarea unitatilor de invatare;

Precizarea sarcinilor de munca independenta pentru elevi;

Stabilirea sarcinilor pentru tratare diferentiata, individualizata;

Dezvoltarea continuturilor prin activitati in afara clasei;

Indrumarea elevilor pentru folosirea manualului, alaturi de alte surse de informare;

Valorificarea continutului, in abordarea interdisciplinara.

Fiind perfectibile, programele si manualele obliga invatatorul sa aiba atitudine deschisa. Astfel, in utilizarea manualului, invatatorul incearca sa-l faca accesibil elevilor, fie explicitandu-l, fie adaugand noi elemente, fie imbunatatind sistemul temelor si sarcinilor date etc. Cu cat elevii inainteaza in varsta, invatatorul le formeaza deprinderea de a utiliza critic, selectiv, creator un text, prin completare, corelare cu alte mijloace de informare. Elementele suplimentare de continut cu care vin unii invatatori au ca scop reactualizarea , concretizarea mai ampla, corelarea, aprofundarea pentru elevii cu posibilitati variate, dar pe fondul unic. Unii invatatori incearca o adaptare a problemelor si prin raportare la specificul local - elemente de concretizare, valorificare a datelor din zona, inlocuirea unor exemple. Si toate acestea la majoritatea disciplinelor: istorie - elemente de istorie locala: descoperiri arheologice, istoricul locurilor, atestarea documentara etc.; geografie - elemente de geografie locala: relief, ape, clima, dar si elemente legate de populatie, economie locala etc.; cunoasterea mediului - flora si fauna locala; educatie civica - elemente legate de comunitatea locala, institutii etc.

La clasa a IV-a, inainte de predarea lectiei "Apele curgatoare", se pot face observatii asupra izvoarelor, paraielor si raurilor din orizontul local. Observatiile vor fi dirijate de invatator in directia retinerii insusirilor esentiale. Astfel, pentru formarea notiunii de rau, se vor face observatii asupra urmatoarelor elemente ale raului Jijia: izvorul si gura de varsare (daca este posibil), principalii afluenti, formele de relief pe care le strabate si localitatile mai importante, regimul hidrologic, etc. Retinerea unor date esentiale se va realiza si prin stabilirea deosebirilor dintre apele curgatoare si cele statatoare.

Cu cat inainteaza in realizare obiectivelor, cu atat constata invatatorul ca poate realiza o corelare a continutului nu numai cu elementele anterioare, dar si cu cunostintele, deprinderile, de la celelalte discipline: istoria cu limba romana, geografia, matematica; cunoasterea mediului cu geografia, limba romana, matematica, religia, educatie plastica, abilitati practice, religie, educatie muzicala etc. Dar interdisciplinaritatea inseamna deosebita analiza a continutului fiecarei discipline, indicarea posibilitatilor de corelare chiar in planificare, in proiectarea unitatilor de invatare, unde se specifica si strategia.

Pregatirea invatatorului pentru abordarea interdisciplinara porneste de la constientizarea faptului ca nici o disciplina nu constituie un domeniu inchis, ci exista posibilitati multiple de a extinde si adanci legaturile intre discipline. Apare neconditionat corelarea intre elementele de continut in plan interdisciplinar, asigurandu-se in acest mod continuitatea procesului de instruire, de la o secventa la alta, fiecare din ele constituind premise pentru cele care urmeaza. Interdisciplinaritatea in instruirea scolara nu poate fi limitata la schimbari structurale si de organizare a continutului, ci si la posibilitatile multiple pe care le ofera actiunile de realizare a acestuia, mai ales in ceea ce priveste corelarea continuturilor conceptuale, metodologice si practice ale diferitelor discipline. In vederea realizarii acestui deziderat, invatatorul va trebui sa fie preocupat de informarea stiintifica, dar si de procurarea unor instrumente de lucru, precum: seturi de planse, material ilustrativ bogat, mape cu schite etc.

Un aspect particular al promovarii interdisciplinaritatii in planul continutului instruirii decurge dintr-o functie mai noua a scolii si anume valorificarea informatiilor dobandite de elevi pe alte filiere decat cea scolara, asigurand intelegerea, selectarea si prelucrarea acestora in structuri cognitive si aplicarea lor in situatii diverse de viata. Astfel, este necesara o actiune sistematica din partea invatatorului, in directia selectarii, structurarii continuturilor in vederea intelegerii de catre elevi a informatiilor transmise in procesul didactic, cat si a acelora dobandite de elevi pe filiere extrascolare. Cadrul didactic trebuie sa stie sa generalizeze structurile pe care le foloseste si sa le reaseze intr-un sistem, ingloband celelalte discipline.

Un exemplu de abordare interdisciplinara la clasa I - tema Anotimpurile - se stabilesc corelatii intre continuturi de la urmatoarele discipline: cunoasterea mediului, limba romana, matematica, religie, educatie plastica, abilitati practice, educatie muzicala.

Obiectiv fundamental: sistematizarea cunostintelor si deprinderilor cu privire la:

Schimbarile din natura;

Viata si activitatea oamenilor;

Obiceiuri, sarbatori;

Creatii culturale legate de aceasta tema.

Obiective operationale:

Sa evidentieze modificarile vremii (temperatura, precipitatii) din fiecare anotimp, prin comparatie;

Sa recunoasca fenomene ale naturii caracteristice fiecarui anotimp;

Sa descrie transformarile vegetatiei pe parcursul celor patru anotimpuri;

Sa evidentieze comportamente ale vietuitoarelor, in diferite anotimpuri;

Sa enumere activitati ale oamenilor, caracteristice fiecarui anotimp;

Sa precizeze sarbatorile religioase mai importante din fiecare anotimp;

Sa interpreteze poezii, ghicitori, legende legate de anotimpuri;

Sa ilustreze grafic aspecte reprezentative din fiecare anotimp;

Sa realizeze, utilizand tehnicile de lucru invatate, livada in cele patru anotimpuri;

Sa compuna probleme, avand suport intuitiv;

Sa grupeze expresii date, in functie de anotimpul pe care il caracterizeaza.

Tipul lectiei: recapitulare-sistematizare

Strategii didactice: euristice, inductive si deductive

Metode si procedee: conversatia euristica, explicatia, demonstratia, exercitiul, jocul didactic

Mijloace de invatamant: planse: Anotimpurile, Fenomene ale naturii, fise de lucru, probleme ilustrate, creioane colorate, coli de bloc, crengute, plastilina, hartie glasse, aracet, combina audio, CD "Anotimpurile" - Vivaldi

Forma de organizare: grupe de 4-6 elevi, avand inclinatii diferite: lingvistica, logico-matematica, artistico-plastica, practic-aplicativa

Tipuri de activitati:

Descrierea schimbarilor din natura;

Experimentare unor fenomene fizice: inghet-dezghet, evaporare, condensare etc;

Enumerarea activitatilor oamenilor din fiecare anotimp;

Identificarea sarbatorilor religioase specifice fiecarui anotimp;

Recitarea unor poezii, ghicitori, povestirea unor legende;

Interpretarea unor cantece despre fiecare anotimp;

Ilustrarea grafica a unor aspecte reprezentative din fiecare anotimp;

Compunerea unor probleme avand suport intuitiv (planse cu flori, fructe, oameni de zapada etc);

Gruparea unor expresii in functie de anotimpul pe care il caracterizeaza;

Confectionarea unor copacei reprezentativi pentru fiecare anotimp, utilizand tehnici diferite de lucru: decupare, lipire, modelare etc.

Pregatirea invatatorului pentru o astfel de activitate consta in: o documentare stiintifica riguroasa, cu privire la: aspecte climatice caracteristice fiecarui anotimp - temperatura, precipitatii, vanturi, fenomene meteorologice; transformarile vegetatiei, comportamentele vietuitoarelor; unele sarbatori religioase si obiceiuri caracteristice acestora, cu accent pe cele locale; adunarea unor creatii literar-artistice si plastice; pregatirea unui material ilustrativ bogat si variat: planse, atlase, imagini reprezentative din orizontul local, diapozitive etc. De asemenea, invatatorul trebuie sa selecteze informatiile elevilor acumulate din diverse surse, sa le structureze, sa separe informatiile stiintifice de cele empirice, cele esentiale de cele neesentiale. El trebuie sa valorifice, in cadrul unei astfel de lectii, talentele elevilor, fie ca este vorba de talent lingvistic, literar, matematic, plastic, muzical sau practic-aplicativ.

Evaluarea la aceasta lectie se va realiza prin expunerea lucrarilor fiecarei grupe, prin autoevaluare si coevaluare.