Forme organizatorice de instruire si invatare - educatie fizica si sport

Forme organizatorice de instruire si invatare - educatie fizica si sport

In vederea realizarii obiectivelor stabilite si a indeplinirii raspunderilor ce-i revin invatamantului superior, activitatea de educatie fizica si sport, organizata cu studentii, cuprinde o gama larga si diversificata de forme de desfasurare si manifestare si anume:

a)       Lectii practice de educatie fizica si sport (organizate de regula cu studentii din anii I si II, cate 2 ore saptamanal). Se desfasoara pe grupe profesionale demixtate sau pe grupe constituite pe ramuri de sport, din cadrul unei facultati, profil sau serii.

Grupele se constituie avand la baza optiunile studentilor (pe ramuri de sport), conditiile de baza materiala, de cadre de specialitate, posibilitatile de alcatuire a orarelor la nivelul facultatii respective.

b)       Lectii de antrenament pe ramuri de sport a echipelor reprezentative (1-3 antrenamente saptamanal). Se organizeaza cu studentii selectionati pentru sectiile (echipele) reprezentative ale institutiei de invatamant superior si cuprind antrenamente comune si individualizate, precum si participarea la competitii.

Aceste lectii se organizeaza pentru studentii tuturor anilor de studii ce dispun de un nivel superior de motricitate si de pregatire tehnico-tactica intr-o anumita ramura de sport.

Antrenamentele se programeaza in mod organizat, cel putin o data pe saptamana, in zilele si orele la care sa poata participa toti studentii echipei respective, sunt condusi de un cadru didactic de specialitate si au un continut asemanator antrenamentului sportiv.

c)       Lectii de cultura fizica medicala (1-2 lectii pe saptamana). Cuprind studentii care datorita unor afectiuni sau deformatii de crestere si dezvoltare, dovedit medical, au recomandarea medicului autorizat pentru a desfasura activitati cu mijloace specifice, in scopul corectarii sau ameliorarii acestor deficiente.

d)       Activitatea sportiva de performanta si mare performanta

O forma de activitate fizica ce poate fi practicata de studenti este sportul de performanta. Daca in cazul educatiei fizice prioritar este caracterul formativ, in sport prioritara este competitia, disputa intre participanti. Aceasta presupune existenta concursurilor si competitiilor, se desfasoara organizat in cadrul cluburilor si asociatiilor sportive. Sportul de performanta reclama din partea individului o deosebita capacitate motrica, antrenament riguros, total. Competitia si selectia sunt permanente. Studentii pot practica sportul de performanta in orice ramura in cadrul cluburilor sportive universitare dar si in orice alt club sau asociatie sportiva.

In randul studentilor, sportul de performanta este practicat mai ales de studentii ce apartin de facultatile cu profil sportiv, in facultatile cu alt profil acestia fiind in proportie mai mica.

Multi sportivi, odata ajunsi pe bancile facultatii renunta la practicarea sportului de performanta si, din pacate, chiar si la practicarea activitatilor sportive independente. Aceasta problema apare mult mai acut in randul studentelor, intre ele inregistrandu-se un numar foarte mic care sa mai practice sport de performanta.

e)       Practicarea independenta a exercitiilor fizice si a sporturilor preferate

Notiunea de activitate sportiva independenta acopera o gama vasta de activitati fizice, jocuri si relaxare fizica, practicarea sportului. Este o activitate desfasurata in timpul liber, cu caracter necompetitional ce se desfasoara in forme neorganizate. Aceasta corespunde unei trairi adanci inradacinate fiecarui individ ce o practica, avand ca scop petrecerea timpului liber in mod placut si util, urmarind totodata mentinerea tonicitatii generale a organismului.

Activitatea sportiva independenta poate fi practicata de orice individ, indiferent de varsta, sex, nivel de motricitate si cuprinde activitati numeroase si variate de la sporturi de echipa, sporturi individuale, pana la excursii, drumetii, gimnastica recuperatorie sau de intretinere.

Se desfasoara avand la baza initiative personale, atat in cadrul institutiei de invatamant, la domiciliul studentului, cat si pe alte baze sportive sau in mijlocul naturii, valorificand cunostintele si deprinderile motrice, acumulate in anii de scoala si de facultate.

Dorinta de practicare a activitatilor fizice independente trebuie sa aiba originea in sportul scolar la nivelul caruia se sadeste dorinta de practicare independenta a exercitiilor fizice. Scoala trebuie sa deschida fiecarui individ gustul pentru miscare, pentru sport. Scoala trebuie sa explice efectele benefice ale educatiei fizice si sportului asupra sanatatii, sa ofere elevilor ocazia de a se dedica zilnic activitatilor fizice.

Pentru a realiza aceasta, educatia fizica si sportul scolar trebuie sa urmareasca urmatoarele obiective:

formarea la copil si tanar a unor obisnuinte de activitate fizica pentru intreaga viata;

familiarizarea copiilor si tinerilor cu principiile care stau la baza selectionarii exercitiilor fizice pentru diferite forme de activitate individuala sau in grup;

dezvoltarea de deprinderi si priceperi motrice transferabile in activitatea independenta;

insusirea regulilor privind efortul fizic, incalzirea organismului, alternarea cu repaosul, masuri elementare de refacere;

promovarea "fair-play"-ului, respectului de sine si fata de ceilalti, acceptarea atat a victoriei cat si a infrangerii;

inlaturarea obstacolelor de natura psihologica, sociala si determinarea fiecarui individ de a face sport.

f)        Concursurile si competitiile universitare

In invatamantul universitar romanesc exista o traditie in intrecerile sportive studentesti. Concursurile si competitiile universitare reprezinta finalitatea lectiilor extracurriculare, "materializarea" antrenamentelor efectuate cu studentii echipelor reprezentative ale facultatilor.

Concursurile si competitiile universitare se organizeaza periodic de catre cadrele de specialitate. Intrecerile se desfasoara pe ramuri de sport si constau in campionate universitare, Cupa anilor I, crosuri universitare, alte competitii traditionale organizate la nivel de institut - ca forma de deschidere a anului sportiv universitar sau de finalizare a activitatii de educatie fizica si sport desfasurata pe parcursul unui an universitar, precum si competitii internationale studentesti.

Lectia a supravietuit trei secole si jumatate prin valoarea sa incontestabila. Si in zilele noastre, pe fondul incercarilor si reusitelor de modernizare a invatamantului, aceasta ramane unitatea didactica, metodica si pedagogica de baza a procesului instructiv-educativ respectiv.

Toate consecintele de ordin cantitativ si calitativ pe planul actului general de invatare, de insusire a elementelor prevazute in programa de specialitate decurg, in principal, din continutul, structura si metodica alcatuirii si predarii lectiei.

Lectia s-a situat in postura de element fundamental al tuturor sistemelor de invatamant consemnate de istoria pedagogiei universale.

Varietatea sau modificarile, ca si modernizarea structurii si metodologiei lectiei, vizeaza problematica eficientei si compatibilitatii sale cu necesitatile sistemului de invatamant in care este incadrata.

Evolutia lectiei de educatie fizica si sportiva in Romania este interesanta. Desi introdusa intre disciplinele de invatamant in anul 1865, sub denumirea de gimnastica, informatii eficiente despre aceasta nu avem decat prin 1907 - 1908, cand s-au elaborat programe analitice pentru scolile de baieti si fete. In 1928, odata cu aparitia unei noi programe de specialitate, se oficializeaza planul de "construire" a lectiei dupa schema suedeza. In 1934, cand apare o alta programa de specialitate, se ofera si un model de lectie structurata pe trei parti (introductiva, fundamentala si finala), cu ordinea precisa a exercitiilor in fiecare parte. Prin anii 1949-1950, ca efect al reformei invatamantului din 1948, sistemul de educatie fizica si sport din scoala - de esenta suedez - a fost inlocuit cu cel de provenienta sovietica.

In acest mod disparea si lectia de tip suedez, care valorifica exercitiile analitice, determinand efecte in planul crearii unui tip uman constitutional armonios dezvoltat si cu o mare mobilitate si suplete. Lectia capata o asa-zisa orientare pedagogica, inlocuindu-se numarul exercitiilor (in jur de 17-21) cu cel al partilor sale (la inceput patru si apoi trei). La inceputul deceniului al VII-lea, unii autori romani, intre care s-a remarcat si Ion Siclovan, au urmarit sa diminueze efectul imperativ al partilor, eliminandu-le si inlocuindu-le cu asa-numitele "verigi"[1].

In etapa actuala lectia de educatie fizica este structurata pe aceste verigi. Exista tendinta de a se reveni la structurarea lectiei pe clasicele trei parti (introductiva, fundamentala si de incheiere)[2].

In invatamantul superior, prin activitatea de educatie fizica si sport, ca parte componenta a procesului instructiv-educativ, se continua la un nivel superior procesul de pregatire din invatamantul preuniversitar pe fondul unui potential biomotric evoluat. La nivelul universitar, principala forma de desfasurare a acestei activitati o constituie lectia de educatie fizica si sport, organizata cu grupa de studenti, condusa de un cadru de specialitate, cu programare saptamanala pe parcursul celor 4 semestre a anilor I si II de studiu.

Si in invatamantul superior lectia de educatie fizica si sport este forma de baza a acestei activitati, datorita urmatoarelor consideratii:

q     se desfasoara pe baza unei programe oficiale de specialitate;

q     este condusa de un specialist cu studii superioare corespunzatoare;

q     se desfasoara intr-un timp bine precizat (100 min.);

q     respecta cerintele didacticii fundamentale.

Participarea studentilor la lectii se face pe grupe mixte sau demixtate, fie in functie de optiunea studentului pentru practicarea unei anumite ramuri de sport, fie pe grupele profesionale ale facultatii.

La intrarea in facultate, sub aspectul nivelului general de motricitate, studentii se prezinta ca o masa eterogena, cu putine elemente de varf, multi dintre acestia aflandu-se sub nivelul mediu de motricitate, cu tendinte de stagnare sau chiar de scadere a indicilor calitatilor motrice.

Sub aspectul nivelului de pregatire si practicare a unor ramuri de sport, un mic procent de    studenti prezinta un nivel acceptabil, ceilalti situandu-se la nivel de incepatori sau neinitiati intr-o ramura de sport. Studentele se situeaza sub nivelul general de motricitate al studentilor.

In mare parte studentii opteaza pentru solicitari la eforturi minimale cu evitarea exercitiilor din scoala alergarii, a gimnasticii, majoritatea preferand jocurile sportive sau in cazul fetelor gimnastica aerobica[3].

Lectiile de educatie fizica si sport la nivel universitar se desfasoara dupa sistemul traditional al carui continut va fi orientat spre dezvoltarea motricitatii generale, a calitatilor motrice, a mentinerii sanatatii si, nu in ultimul rand a formarii obisnuintei de practicare sistematica a exercitiilor fizice in mod independent.

Lectiile, ca tipologie, sunt in marea lor majoritate de consolidare si perfectionare a deprinderilor si priceperilor motrice specifice sporturilor insusite in invatamantul preuniversitar; sunt insa, si multe lectii de insusire a deprinderilor specifice unor sporturi necuprinse in programele scolare: judo, karate, culturism, arte martiale, dans sportiv, tenis de masa, tenis de camp, gimnastica aerobica, badminton, etc.

Lectiile mixte, din punct de vedere al continutului abordat, sunt deosebit de frecvente (este vorba de acele lectii in care se dezvolta si calitatile motrice ale studentilor, pe langa deprinderile si/sau priceperile motrice vizate). Un tip special de lectie este cel de "cultura fizica medicala", care se realizeaza cu studentii care au deficiente fizice de grad usor sau mediu. Majoritatea lectiilor cu teme din deprinderile si priceperile motrice sunt de tip monosport.

Structura lectiei este data de succesiunea unor verigi astfel:

organizarea colectivului;

pregatirea organismului pentru efort;

influentarea selectiva a aparatului locomotor;

dezvoltarea calitatilor motrice - viteza, indemanare;

invatarea, consolidarea, perfectionarea deprinderilor si priceperilor motrice;

dezvoltarea calitatilor motrice - forta, rezistenta;

revenirea organismului pentru efort;

aprecieri, recomandari.

Structura lectiilor cu teme numai din deprinderi si/sau priceperi motrice difera de invatamantul preuniversitar sub urmatoarele aspecte: veriga a II-a (pregatirea organismului pentru efort) si penultima veriga (revenirea organismului dupa efort) se realizeaza in mod sumar. In cazul perfectionarii se realizeaza practicarea probei sau ramurii de sport numai sub forma globala, iar in cazul initierii se realizeaza si o exersare pe parti, deci de tip analitic.

In lectiile din invatamantul universitar trece pe prim plan autonomia studentilor care se manifesta prin alegerea variantelor de incalzire, partenerilor de exersare pe perechi sau pe grupe, tipologiei mijloacelor, dozarii efortului, toate acestea sub supravegherea cadrului didactic.

Atunci cand este posibil, mai ales in cazul temelor din jocurile sportive, toata partea tematica a lectiei se desfasoara prin intreceri bilaterale pe baza regulamentelor oficiale.

Elementele de autoorganizare si autoconducere, autoarbitraj si arbitraj din partea unui student sunt omniprezente pe parcursul lectiilor de educatie fizica.

La facultatile cu profil medical, agricol, politehnic, de constructii este bine ca efortul in lectiile de educatie fizica sa se apropie si de unele caracteristici ale acestuia in profilurile respective.

Pentru desfasurarea lectiei la nivel universitar, programa cuprinde o gama diversificata de mijloace prin care sa se poata indeplini ansamblul functiilor si directiilor activitatii de educatie fizica si sport.