MEDIUL SOCIAL SCOLAR

Grupul didactic primar Caracteristicile fizice ale grupurilor sociale Caracteristicile psihologice ale grupului didactic primar

Grupul didactic primar

In sens stiintific termenul de grup desemneaza o pluralitate de persoane reunite pentru a realiza impreuna un scop comun. Principalii participanti la viata scolara - elevii si profesorii - antrenati in activitatea pe care o desfasoara in scoala si scopul pe care-l urmaresc corespund acestei descrieri; prin urmare, pot fi explicate, provocate sau anticipate evenimente din viata scolara pe baza teoriei dinamicii grupurilor, cunoscandu-se caracteristicile fizice si psihologice ale ansamblului si legile care guverneaza interactiunile interpersonale in asemenea colectivitati. In cele ce urmeaza ne vom referi la ansamblul de elevi si profesorul care coordoneaza activitatea didactica la o anumita disciplina cu sintagma "grup didactic".

Grupul didactic este un grup social mic prin numarul de persoane ce compun o formatie de studiu (clasa, serie de curs, grupa de seminar, subgrupa de laborator), fiind caracterizat prin relatii primare intre membrii grupului, in sensul ca, fiecare persoana poate comunica direct cu fiecare membru al grupului din care face parte.

Se precizeaza faptul ca, in abordarea de fata pozitiile de elev si de profesor sunt privite ca fiind in relatii de complementaritate, persoanele care ocupa aceste pozitii cooperand in realizarea aceluiasi scop: asimilarea cunostintelor de catre elevi. Cele doua procese care compun activitatea instructiv-educativa, anume predarea realizata de profesor si invatarea realizata de elevi, urmaresc acelasi scop. Este gresita conceptia conform careia scopul predarii este transmiterea de cunostinte sau organizarea invatarii; acestea sunt doar mijloace pentru realizarea a ceea ce trebuie sa urmareasca profesorii si elevii la un loc, anume formarea unor structuri psihice noi, prin asimilarea cunostintelor, formarea priceperilor, deprinderilor si a atitudinilor.

Criteriile dupa care se caracterizeaza grupul primar sunt multiple; in general ele pot fi incluse in doua categorii de caracteristici, fizice si psihologice, dependente de primele sub aspectul intensitatii formei concrete de manifestare.

Caracteristicile fizice ale grupurilor sociale

Un prim criteriu functie de care se defineste un ansamblu de persoane este numarul membrilor. Termenul de grup este propriu doar colectivitatii care are minimum patru persoane, deoarece sub acest numar (cupluri, triade) fenomenele psihologice generate de interactiunile membrilor au o specificitate aparte. Functie de acest criteriu se deosebesc grupurile mici - in general sub 40 de persoane - de grupurile mari, dar cifra avansata este doar orientativa fiind dependenta de natura activitatii prin care grupul isi realizeaza scopul. Astfel, in cazul unor activitati de executie (unitati militare, orchestre simfonice) grupul mic poate avea pana la 80 de membrii, pe cand in cazul unor activitati de conceptie, de creatie, de dezbatare, grupul mic va avea sub 12 membrii.

Grupul social se defineste de asemenea dupa criteriul modalitatii de comunicare intre membrii grupului. In cazurile in care comunicarea se realizeaza direct, fiecare putandu-se adresa oricarui alt membru al grupului, acesta va avea un caracter primar; daca comunicarea intre persoane care urmaresc acelasi scop este mijlocita, grupul va avea un caracter secundar. Comunicarea directa favorizeaza fidelitatea mesajului si gradul de informare a fiecarui membru al grupului. Apartenenta la un grup primar se resimte pe plan cognitiv si afectiv cu intensitate similara, spre deosebire de grupul secundar in contextul caruia apartenenta se resimte mai degraba pe plan cognitiv.

In principiu, un grup social exista atata timp cat isi realizeaza scopul pentru care a fost creat si acel scop este actual. Functie de criteriul timp, exista grupuri durabile, create pentru realizarea unor scopuri complexe pe o perioada indelungata de timp si grupuri momentane care se reunesc pentru sarcini punctuale (o comisie, un juriu). In cazul grupurilor durabile, relatiile interpersonale influenteaza in masura mai mare standardul grupului in ceea ce priveste realizarea scopurilor comune.

Grupurile sociale iau nastere in modalitati diferite. In functie de modul de constituire se deosebesc grupurile spontane in cadrul carora persoanele sunt intamplator reunite intr-o anumita formatie de grupurile selectionate dupa anumite criterii, ceea ce presupune caracteristici comune suplimentare intre membrii grupului sau complementaritatea unor insusiri personale. In cadrul grupurilor selectionate probabilitatea cooperarii este mai mare.

Mai mult sau mai putin semnificativ pentru cunoasterea grupului in raport cu specificul activitatii si al scopului urmarit sunt si alte criterii cum ar fi varsta membrilor, sexul, nivelul de pregatire, specializarea, potentialul psihic, nivelul de cultura, mediul de provenienta etc.

DESCRIETI GRUPUL DIDACTIC PRIMAR DIN CARE FACETI PARTE LA ACEASTA DISCIPLIN FUNCTIE DE CRACTERISTICILE FIZICE !

Caracteristicile psihologice ale grupului didactic

Coexistenta unor persoane destinate a realiza un obiectiv comun da nastere, in timp, unor fenomene psihice inevitabile ce influenteaza evolutia fiecarei persoane din grup si a grupului in ansamblu. Prezentam in cele ce urmeaza aspectele psihologige ale grupurilor primare asa cum sunt precizate de catre R.Mucchielli( ) si sugeram modul de concretizare ale acestora pe grupul didactic.

Previzibilitatea comportamentelor membrilor. Interactiunea membrilor grupului face ca acestia sa simta, sa actioneze si sa reactioneze functie de evolutia grupului in ansamblu, ca si a conduitei fiecarui membru al acestuia. Datorita experientei comune fiecare - elev sau profesor - poate anticipa reactia celorlalti, ca persoane sau ca grup, la actiunile sale spontane sau deliberate. Functie de transparenta comportamentala a fiecarui membru si de capacitatea de patrundere (intelegere) a comportamentelor celorlalti, cunoasterea reciproca a sensibilitatilor, capacitatilor, asteptarilor poate fi de diferite grade. Cunoasterea reciproca creste sansele comportamentelor stimulative, de asemenea diminueaza riscul unor comportamente care sa pericliteze realizarea scopului comun.

Innoirea normelor. Tendinta continua a grupului de a se adapta la sarcinile ce-i revin in conditiile anumitor legi sau reguli impuse, genereaza o serie de norme specifice unui anumit grup. Asemenea norme diferentieaza doua clase ale aceluiasi nivel de studii din aceeasi scoala (una linistita, alta galagioasa), diferentieaza aceeasi clasa ca grupuri diferite in relatie cu profesori diferiti (unul autoritar, altul permisiv). Sunt asa-zisele norme interne (obiceiuri) ce tin de stilul grupului mai degraba decat de strategia rationala, deliberata de adaptare a acestuia. Precizam ca nu este vorba de normele formale, de regulile sociale generale de conduita, de regulamentul specific unei institutii sau alteia, ci de modul de interpretare (mai rigida sau mai flexibila) si de aplicare a literei si/sau a spiritului legii, de introducere a unor restrictii suplimentare sau de eludare a altora.

Comunitatea intereselori. Existenta unui scop comun reprezinta liantul real dintre membrii grupului. Acest scop determina definirea si permanenta redefinire a scopurilor personale in nuanta lor, armonizarea performantelor individuale cu cele ale grupului. Scopul comun si imaginea lui la nivelul majoritatii elevilor dintr-o clasa sau puterea profesorului de a-l valoriza, influenteaza standardul de performanta al grupului. Acesta este elementul care face ca un elev cu performante medii dintr-un grup sa fie fruntas sau codas in altul. Buna cunoastere a scopului pentru care grupul a fost creat, insusirea profunda a acestuia este o conditie a eficientei fiecarui membru si al grupului in ansamblu.

Stari afective similare. Existenta unor sentimente comune in situatii concrete este expresia unitatii afective a grupului; membrii unui grup primar simt in acelasi fel in aceleasi situatii, in general diferentele fiind doar de intensitate a simtamintelor. Sentimentele comune favorizeaza coeziunea grupului si crearea unui climat afectiv favorabil activitatii comune.

Relatii afectogene intre membrii grupului. Nasterea unei structuri informale in cadrul grupului, de natura afectiva hotareste pozitia fiecarei persoane in raport cu ceilalti membrii ai grupului; astfel persoane cu aceeasi pozitie oficiala dobandesc autoritate mai mare, altii devin mai populari, sau dimpotriva ajung oaia neagra a grupului, "vinovatul" pentru toate insuccesele. Aceasta structura se naste din sentimentele de simpatie-antipatie, atractie-respingere, acceptare-refuz, intre persoane aflate pe aceeasi pozitie (elev-elev) sau intre persoane aflate pe pozitii sociale diferite (profesor-elev). Structura informala a grupului poate veni in contradictie cu cea formala (oficiala) numai in cazul tratarii necorespunzatoare a grupului de catre seful acestuia, in cazul grupului didactic primar, al elevilor de catre profesor.

Valori similare. Existenta unui inconstient colectiv face ca grupul sa nu constientizeze in permanenta influenta pe care o are asupra membrilor si nici acestia pe cea pe care o exercita asupra grupului in ansamblu. Rar se intreaba cineva de ce elevul performant nu intervine la lectie din proprie initiativa: este orgolios, asteapta sa fie solicitat? problema este prea usoara? doreste sa fie ca ceilalti pentru a nu fi evitat? vrea sa dea ocazie altcuiva sa se remarce? stie ca un alt elev este mai in tema si l-ar putea completa? se simte jenat de laudele exagerate ale profesorului? Profesorul trebuie sa ia in seama in mod deosebit acest fenomen pentru a constientiza si a cauta in mod deliberat evitarea comportamentelor cu efecte de risc asupra grupului sau a unor elevi. El va construi situatiile didactice astfel incat sa participe la construirea individualitatii, fara a aduce vreo atingere colectivitatii sau unui membru a acesteia.

Tendinta spre echilibru intern si extern. Grupul primar tinde catre echilibru intern si extern, genereaza fenomene si relatii care asigura relativa stabilitate interna a grupului si a pozitiei pe care o are in raport cu alte grupuri. Fenomenul permite depasirea de catre grup a unor situatii "problema" (prevenirea excluderii unui membru datorita performantelor la invatatura sau unor acte de indisciplina s.a.), supravietuirea grupului unor amenintari externe (schimbarea profesorului, divizarea/comprimarea clasei s.a.).

Pe baza acestor caracteristici se poate constata ca grupul nu este o simpla insumare a membrilor sai. Timpul petrecut impreuna, experientele comune, unicitatea fiecarui membru al grupului, influentele reciproce pe care le exercita unii asupra celorlalti, particularitatile scopurilor si a modalitatii de realizare a acestora, individualizeaza fiecare formatiune, astfel incat se poate vorbi de identitatea fiecarui grup didactic primar.

DESCRIETI GRUPUL DIDACTIC PRIMAR DIN CARE FACETI PARTE LA DISCIPLINA PSIHOLOGIE SCOLARA FUNCTIE DE CRACTERISTICILE PSIHOLOGICE !

4. Grupul didactic formal si grupul didactic real

Structura formala a unui grup exprima in general caracterul oficial si obligatoriu al organizarii ierarhice si functionale intra- si intergrupale. In cazul grupului didactic structura formala este definita de doua pozitii functionale distincte - profesorul si elevul caracteristice tuturor grupurilor didactice, de asemenea de caracteristici structurale, cu grad mai restrans de generalitate: numarul membrilor, nivelul de varsta si/sau al cunostintelor anterioare ale elevilor, specialitatea si nivelul de calificare al profesorului, durata si ponderea existentei echipei in ansamblul grupurilor didactice (perioada cat se studiaza aceeasi disciplina in aceeasi formatie, numarul de ore pe saptamana si formele de organizare).

O persoana integrata unui grup didactic afla datorita organizarii formale, locul pe care-l ocupa in activitatea de ansamblu a sistemului (scoala, clasa), ia cunostinta de drepturile si indatoririle pe care le are, de puterea de care dispune si de responsabilitatea care ii revine in raport cu ceilalti. In psihosociologie s-au definit conceptele de statut si rol cu care se opereaza in urmatoarele acceptiuni:

STATUTUL reprezinta pozitia unui individ sau a unui grup in cadrul unui sistem social, implicand un ansamblu legitim de asteptari fata de cel care ocupa alte pozitii in cadrul aceluiasi sistem (S.Chelcea).

ROLUL reprezinta modul concret in care o persoana da viata statutului, ansamblul de comportamente si atitudini pe care ceilalti il asteapta de la persoana respectiva.

Statutele si rolurile mediului social scolar sunt prescrise de legi administrative, regulamente, norme de conduita, principii stiintifice. Gradul de corespondenta dintre normele prescrise si realizarea efectiva a rolului concret ce revine fiecarei persoane indica competenta persoanei si influenteaza viata de ansamblu a grupului.

Prin aspiratia la un anumit statut ( al elevului de clasa a VIII-a la elevul de liceu, al elevului la cel de student, al specialistului la cel de profesor, al profesorului la cel de director s.a.), o persoana isi asuma evantaiul "semnelor" aferente statutului respectiv: cunostinte, atitudini, principii si norme, mod de viata, vestimentatie, vocabular, grad de libertate. Statutul unei persoane intr-un anumit grup este un indice de identitate a acesteia. Perceptia persoanei in afara grupului se realizeaza prin prisma statutului pe care-l ocupa intr-un grup primar, pe cand in interiorul grupului este perceput preponderent prin prisma calitatii realizarii rolului si a atasamentului sau fata de valorile grupului.

Grupul didactic formal este o categorie abstracta existand inca din faza de proiectare a activitatii didactice, apriori functionarii efective a grupului. Din momentul realizarii proiectului, odata cu inceperea unui ciclu de scolarizare sau a unui an scolar, schema de organizare se populeaza cu personalitati concrete - fiecare cu propriile insusiri si experiente, provenind din medii diferite in care valorile lor isi au originea - dand nastere unui grup real.

Grupul didactic real este grupul primar reunit in vederea realizarii unei functii specializate in sistemul de invatamant, fiind caracterizat prin relatii specifice, de natura afectiva si cognitiva constituite pe parcursul experientei comune a membrilor. Grupul real suprapune structurii formale (oficiale) o structura informala data de distributia afectivitatii in grup (simpatie-antipatie, atractie- respingere) si a reprezentarilor pe care fiecare participant le are despre grup ca ansamblu, despre fiecare membru si despre sine.

O persoana poate sa faca parte in acelasi timp din mai multe grupuri formale: familiale, socio-profesionale, de agrement, politice s.a. La un moment dat al existentei sale insa, o persoana face parte dintr-un singur grup primar real. In acest grup ea este purtatoarea pozitiilor pe care le are in alte grupuri din care face parte in prezentul actual, de climatul acelor grupuri, normele si valorile lor. Se distinge astfel grupul de apartenenta a unei persoane de grupul de referinta, grupul cu cea mai puternica influenta asupra persoanei.

GRUPUL DE APARTENENTA reprezinta grupul in care persoana are relatii directe, fata in fata cu ceilalti membri. Acesta este grupul primar din care face parte afectiv si fizic in acel moment al vietii sale. Grupul de apartenenta este un grup real asa cum se prezinta in momentul respectiv (numarul membrilor prezenti, starea de spirit al grupului, atitudinea dominanta, dispozitia fiecarui membru, prezenta de spirit, starea motivationala, starea de sanatate, confortul psihic) si nu asa cum ar trebuii sa fie, sau cum ar fi de dorit sa fie, conform schemei de organizare a grupului sau a activitatii comune anterioare (nivel de studii, materie parcursa, conditii de studiu, recompense si pedepse, rezultate anterioare etc.)

GRUPUL DE REFERINTA reprezinta grupul din care subiectul nu face parte fizic in momentul respectiv, dar din care isi triaza, intr-o maniera mai mult sau mai putin constienta, principiile, valorile, opiniile si scopurile personale functie de care se comporta. Grupul de referinta al elevului este de obicei familia, dar poate fi si grupul de prieteni, coechipierii dintr-un grup sportiv, sau chiar un alt grup didactic in care persoana este sau a fost membru in trecutul apropiat; grupul de referinta al profesorului este grupul socio-profesional din care provine, colectivul de cadre didactice al scolii, cercul de specialitate de la nivelul inspectoratului s.a.

Intre grupul de apartenenta si cea sau cele de referinta exista relatii dinamice, subiectul putand asimila normele unui grup didactic in asa fel incat acesta sa devina grup de referinta cu pondere din ce in ce mai mare in conduita adaptativa a elevului in alte grupuri decat cel didactic. Fenomenul exprima in esenta realizarea functiei educative a scolii, aceea de a forma cunostinte transferabile in situatii noi, nespecifice. Exprimam rezultatul dezirabil (de dorit din punct de vedere social) atunci cand exclamam admirativ "Asta ai invatat la scoala!", sau rezultatul indezirabil atunci cand intrebam cu ingrijorare "Asta ai invatat la scoala?".

Experienta dobandita in cadrul unui grup de catre o persoana poate fi transferata in masura diferita la situatii adaptative generate de alte situatii sau alte grupuri primare. De exemplu, eficienta cu care se utilizeaza intr-un grup profesional cunostintele dobandite in context scolar, depinde asa cum am vazut in capitolele anterioare de calitatea invatarii, dar si de compatibilitatea caracteristicilor psihologice ale grupurilor, al continutului concret al normelor si valorilor grupurilor in discutie. Compatibilitatea integrala a normelor si valorilor grupurilor asigura o trecere usoara de la un grup de apartenenta la altul, pe cand compatibilitatea relativa cere un efort voluntar accentuat de adaptare, iar incompatibilitatea duce la blocarea eului, imposibilitatea actualizarii cunostintelor asimilate, aparitia angoasei culpabilitatii, a tensiunilor si chiar a conflictelor interne. Bunaoara, un elev instruit intr-un stil didactic accentuat autoritar, care actioneaza dupa algoritmuri severe, obisnuit sa "execute" sarcini precis indicate si sa fie controlat pas cu pas, ajuns intr-un grup profesional cu stil democratic sau chiar liber de conducere va fi dezorientat, nesigur, nu va avea initiative, va evita sa-si asume responsabilitati. Astfel de comportamente si atitudini ii vor crea initial o pozitie nefavorabila in cadrul grupului pe care nu se stie cum o va depasi; nu se stie daca va gasi intelegere in cadrul grupului, daca va avea suficiente resurse proprii pentru a-si remodela atitudinile, sau va fi un vesnic nemultumit, neinteles, nedreptatit, de fapt o victima a propriei "cumintenii", a propriei supuneri.

Profesorului ii revine sarcina de a organiza situatiile didactice in asa fel incat activitatea in comun sa genereze norme si valori cat mai apropiate grupurilor din care vor face parte in viitor elevii lor. Grupul didactic nu trebuie sa fie un artificiu tip cazarma, incubator sau sera in care elevi si profesori traiesc intr-un mediu protejat, in conditii standard garantate, ci o realitate autentica cu realizari dar si probleme, obstacole, cu satisfactii si insatisfactii, cu armonii dar si cu tensiuni sau chiar conflicte nedisimulate, cu imperfectiuni din a caror rezolvare si corectare se dobandeste experienta de viata.

Structura informala a grupului didactic

Structura formala a grupului didactic se reduce dupa cum s-a vazut la doua pozitii distincte, anume profesorul - seful oficial al grupului, cel care conduce, controleaza si raspunde pentru activitatea comuna si rezultatele acesteia si elevul - membru al grupului care se supune initiativelor si indrumarilor profesorului si raspunde doar pentru propria activitate.

Viata reala a grupului didactic opereaza insa anumite nuantari, uneori chiar accentuate, in aceste relatii si pozitii prescrise. Pe parcursul experientei comune a membrilor ia nastere un sistem de relatii neoficiale, cu puternica coloratura afectiva, relativ stabila, structura informala a grupului real care defineste o diversitate mult mai mare si nuantata de pozitii cum ar fi: stimatul, popularul, liderul, marginalizatul, izolatul. Aceasta structura nu este "gandita" si impusa din exterior; ea emana din interior, ca efect al relatiilor dintre membrii grupului, al fiecarui membru cu grupul in ansamblu si al grupului cu exteriorul.

Fiecare membru al grupului, pe pozitia formala pe care o detine, realizeaza un anumit rol perceput de ceilalti membrii ca fiind in consens cu valorile, standardele si normele grupului sau nu, ca fiind agreabila climatului de grup sau nu, ca fiind in folosul grupului sau nu. Aceasta perceptie confera fiecarui membru un anumit statut informal, concretizare a imaginii persoanei in cadrul grupului, imagine impusa de comportamentele si atitudinile exprimate de persoana in timp, in cadrul grupului si chiar de manifestari in afara grupului dar ale caror ecouri patrund in interiorul acestuia.

Asimilarea valorilor si normelor unor grupuri de apartenenta poate avea diferite grade de la o persoana la alta in cadrul aceluiasi grup, sau de la un grup la altul in cazul aceleiasi persoane; astfel grupul primar real format pe parcursul experientei comune la disciplina "Educatie tehnologica", in structura ei informala configureaza o anumita ierarhie a elevilor, plasand pe o pozitie favorabila pe cei cu aptitudini tehnice si interese mai accentuate pentru activitati practice, pe cand disciplina "Istorie" foarte probabil va configura o cu totul alta ierarhie. Pozitia unei persoane in ierarhia informala a grupului este in mare masura expresia normelor si valorilor grupului respectiv alaturi de insusirile personale care-i permit o anumita performanta in activitatea specifica grupului si care se exprima in comportamentele personale. De exemplu , performanta deosebit de buna a unui elev la disciplina "Muzica" ii confera o anumita pozitie intr-un grup pentru care acea disciplina este semnificativa (exp. liceu pedagogic) si alta pozitie intr-un grup pentru care disciplina nu prezinta aceeasi semnificatie (exp. liceu de informatica).

Prin comportamentul din cadrul grupului fiecare membru isi exprima gradul de adeziune la valorile si normele grupului; apar diferente de atitudini intre membrii grupului fata de ceea ce e bine sau rau, fata de ceea ce se cade sau nu, fata de ceea ce trebuie sau nu, fata de ceea ce se poate sau nu, fata de cum trebuie, cum se poate etc. pe dimensiunea conformare/abatere de diferite grade. In raport cu gradul de abatere a unor membri de la normele, valorile si standardele grupului, acestia pot fi perceputi ca disidenti sau opozanti ai grupului respectiv.

Persoanele care se conformeaza la normele, valorile si standardele reprezentative ale grupului sunt membrii "stimati", majoritari in general in grupurile primare. Membrii stimati indeplinesc rolul de indrumator, sfatuitor, sprijinitor, sustinator sau critic al celorlalti. Ei stiu intotdeauna ce e bine, ce e rau, ce se poate ce nu se poate, ce se cade, ce nu se cade, ce trebuie, ce nu trebuie, cum se poate, cum trebuie, cum se cade etc.

Disidenta caracterizeaza personalitatile puternice, increzatoare in fortele si valorile proprii, sau din contra, pe cele rigide care se comporta in virtutea standardelor unor grupuri de referinta partial compatibile cu grupul de apartenenta, persoane inerte, incapabile de adaptare in timp optim la noul grup. Disidenta poate fi pozitiva, in favoarea grupului, expresie a flexibilitatii acestuia in urmarirea realizarii constructive a scopului comun, sau poate avea efecte negative, daca pune in pericol realizarea scopului. Abaterea se analizeaza in raport cu efectele posibile asupra grupului, cu intentia dar si cu varsta persoanei, deoarece se cunoaste faptul ca existe etape de dezvoltare diferite, unele caracterizate tocmai prin procesul autodefinirii, a cautarii identitatii proprii, a punerii in lumina a diferentelor dintre atitudinile personale si cele generale ale grupului (adolescenta) iar altele prin fixare pe propriile experiente "ce au dat rezultate bune zeci de ani". Disidenta de la norma de grup este noul "obicei" al unui elev de a rezolva cu doua-trei probleme mai putin decat i se propune ca tema pentru activitate independenta in conditiile in care restul clasei accepta sarcina, dar si acela de a lucra in plus, disidenta este perseverarea profesorului de a pretinde transcrierea integrala a textului problemelor rezolvate in activitati independente daca exigenta este perceputa ca fiind inutila si profund dezagreabila de catre elevi.

Reactia grupului la abaterea unui membru de la normele sau valorile acestuia depinde de o serie de factori ( M ) ca:

gradul de disidenta fata de limitele acceptate in grup - in cadrul acestor limite, specifice fiecarui grup, cu cat abaterea este mai mare cu atat toleranta este mai mica; dincolo de limite le acceptate, abaterea declanseaza reactia de aparare a grupului, amendarea disidentului;

statutul personal al disidentului in grup - fata de membrii populari toleranta este mai mare decat fata de membrii stimati, pe cand fata de marginalizati prima reactie este cea de amendare;

existenta sau inexistenta statutului de disident in cadrul grupului, riscul pe care-l prezinta disidentul pentru grup.

Reactiile grupului au la baza tendinta de solidaritate a membrilor si de pastrare a integritatii grupului, tendinta de esenta afectiva. Prima reactie a grupului este aceea de "corectare" a disidentului, de evitare a "amputarii grupului". In acest demers exista posibilitatea ca disidentul sa castige adepti, sa convinga o parte din membrii grupului de validitatea sau oportunitatea variantelor propuse de ei ceea ce-i va creste popularitatea. Profesorul trebuie sa fie foarte atent la modul in care trateaza abaterile elevilor de la normele de grup. Este foarte probabil ca tratarea neadecvata a nerezolvarii integrale a sarcinilor independente (tema de casa sau cea din clasa) de catre un elev (sau tratarea adecvata a implicarii crescute) sa nasca o noua "norma" in grupul respectiv prin aderarea a din ce in ce mai numerosi elevi la aceasta noua regula. Initiatorul va deveni din ce in ce mai popular, deschizandu-i-se calea catre alte inovatii.

Daca disidentul nu-si impune optiunea, daca nu dobandeste popularitate dar nici corectarea lui nu reuseste, ceea ce denota rezistenta acestuia la influentele ce vin din partea grupului, respingerea valorilor lui, persoana este etichetata drept "tradator"; refuzul perseverent al disidentului atrage dupa sine reactii radicale de aparare ale grupului impotriva celui ce nu se conformeaza, marginalizarea acestuia, cu timpul chiar eliminarea; neacceptarea statutului informal de "disident steril" sau celui de "tolerat" al grupului de catre persoana, duce la autoizolare, cu timpul la desprinderea de grup sau in situatii limita la alienare.

Pozitia informala de "marginalizat" se defineste prin ceea ce tine de distanta morala a persoanei in raport cu opinia si standardul grupului. Marginalizatul este tinut la distanta de catre grup, ignorat, neimplicat, sau este in atentia permanenta a grupului ca model negativ, vesnicul "vinovat" sau primul potential vinovat pentru relele care se intampla grupului; marginalizat poate fi "ignorantul", "tocilarul", "paraciosul", "moralistul" sau altcineva, functie de valorile grupului.

Pozitia informala de "izolat" apartine membrului care este participant pasiv la activitatile grupului, nu se implica, nu se exprima, se automarginalizeaza. Cauzele izolarii se cauta in particularitatile de personalitate ale persoanei respective (introversiune, autocunoastere, opinia despre grup), in forta integratoare a grupului si in puterea stimulativa a liderului.

Opozantul este un disident mai accentuat. El neaga fatis unele norme ale grupului, uneori chiar propune valori noi. Atitudinea opozantului este acceptata de grupurile democratice si corespunde unui statut bine definit ; el are rolul de a tensiona grupul la nivel optim pentru a-i asigura evolutia ascendenta spre scopul comun. In asemenea situatii loialitatea opozantului fata de grup trebuie sa fie neindoielnica.

Principalul statut informal al unui grup este cel de lider. Aceasta pozitie va fi ocupata de acel membru care corespunde cel mai mult asteptarilor si idealurilor grupului, cel cu care acestia se identifica, in comportamentul caruia se recunosc. Statutul reuneste in cel mai inalt grad stima si popularitatea grupului ceea ce atrage dupa sine probabilitatea crescuta de recunoastere a autoritatii celui care ocupa aceasta pozitie.

Liderul este persoana care joaca rol de conducere in cadrul grupului, indeplinind functia de facilitator al realizarii agreabile a scopului comun, prin: indrumarea, stimularea celorlalti in directia valorificarii resurselor de care dispun, multiplicarea efectelor contributiilor individuale, confirmarea actiunilor si atitudinilor in cadrul grupului, incurajarea, sustinerea, concomitent cu initierea de noi activitati de dezvoltare a grupului, de intarire a pozitiei sale in raport cu grupuri similare din acelasi sistem. Lider bun este profesorul care stie si reuseste sa faca fiecare membru al grupului sa afle din ce in ce mai mult, sa invete din ce in ce mai usor si din ce in ce mai placut, cel care-si asuma raspunderea ce-i revine pentru rezultatele fiecarui membru al grupului.

"Abaterile" liderului de la normele grupului, datorita popularitatii sale in cadrul grupului sunt percepute ca initiative constructive, de interes si benefice pentru grup; ele sunt rapid insusite si urmate de catre majoritatea grupului. In situatii benefice pentru grupul didactic, liderul informal si seful formal se regasesc in persoana profesorului. Cand in grupul didactic pozitia de sef detinut de profesor este dublat de cea de lider detinut de un elev, situatia este generata de perceptia pe care elevii o au despre modul in care primul isi exercita autoritatea si efectele asupra vietii grupului. Aparitia liderului informal din randul elevilor are la origine unul sau combinatii de factori ca:

- insuficienta concordanta a scopurilor elevilor si profesorului;

- autoritatea inflexibila, abuziva a profesorului, impusa doar prin puterea pe care o confera statutul formal, sau dimpotriva,

- rezultatele neperformante in raport cu standardele de aspiratie ale grupului in ceea ce priveste nivelul de realizare al scopului, sau

caracterul neagreabil, disconfortabil al activitatii comune.

- atitudine exagerat de permisiva a profesorului - lipsa de autoritate;

Pentru exercitarea performanta a functiei sale, profesorul trebuie sa aiba o anumita autoritate in cadrul grupului didactic. Statutul formal legitimeaza puterea profesorului asupra clasei de elevi, autoritatea presupune insa si recunoasterea reala, acceptarea efectiva a acestei puteri de catre elevi. In conceptia lui R.Mucchielli ( ), autoritatea sefului este determinata de zece factori, variabile independente care pot actiona in acelasi sens sau in sensuri diferite. Acesti factori au la baza cinci surse:

A. Structura generala a grupului

1. Gradul de structurare formala a grupului (dimensiune, organizare)

2. Adecvarea structurii formale in raport cu obiectivele grupului

B. Functia si exercitarea ei

3. Statutul sefului in aceasta structura si definirea postului

(titularizare, specializare, grad)

4. Modul obiectiv de indeplinire a functie (competenta metodica si de

specialitate a profesorului)

C. Situatia concreta   

5. Situatia actuala a grupului si natura asteptarilor sale (nivelul de

cunostinte, nivelul de aspiratii)

6. Raportul situatiei actuale cu scopul si obiectivele grupului (favorabil

sau nefavorabil realizarii scopului)

D. Personalitatea sefului   

7. Caracterul sefului si stilul de comportament

8. Aptitudinile, potentialitatile lui pentru intelegerea nevoilor altora,

felul de tratare a situatiilor noi

E. Grupul

9. Nivelul de cunoastere a scopului comun

10. Prestigiul notiunii de "sef" (profesor) in mentalitatea grupului

Liderul, prin modul de exercitare a autoritatii genereaza dezvoltarea unui sistem de relatii interpersonale specific fiecarui grup didactic. Impartasirea continua a scopului comun, castigarea adeziunii elevilor privitor la obiectivele urmarite, alegerea si combinarea noilor cunostinte transmise, dozarea acestora si modul lor de comunicare, implicarea activa a membrilor grupului in generarea si initierea mesajelor, aprecierea permanenta, dupa o strategie adecvata, a comportamentelor dezirabile sunt principalele directii pe care actioneaza liderul pentru a crea efecte socio-afective favorabile grupului si fiecarui membru al acestuia. Dupa aprecierea lui R.Bales (cf.M) aceste efecte se regasesc sub aspect socio-emotional pozitiv atunci cand semnificatiile influenteaza integrarea membrilor, destinderea in grup si luarea in comun a deciziilor, sau negativ atunci cand se constata segregari pe subgrupuri (bisericute) relativ constante, inchise, relatii tensionate intre membrii grupului sau intre subgrupuri generate de conflicte de interes, dificultatea armonizarii pozitiilor ocupate in diferite grupuri didactice sau de alta natura (exp. vanarea greselilor "tocilarului" la disciplina la care este vulnerabil; minimalizarea performantei "codasului" la disciplina pentru care are aptitudini si interes), dezinteres fata de cunoasterea scopului urmarit si neimplicare in luarea deciziilor, ceea ce expune grupul la riscul indoctrinarii respectiv a manipularii .

6. Factori de influenta a grupului primar

Specific grupului primar este faptul ca acesta reprezinta o unitate cu identitate proprie, in conditiile in care fiecare membru al grupului isi pastreaza propria identitate. Principalii factori de influenta a starii, activitatii si performantei grupului primar sunt factorii directi, cele care tin de forta personalitatii membrilor, echilibrul acestora (caracteristici relativ stabile ale personalitatii), tendintele comportamentale manifeste ale membrilor grupului (supuse influentelor modelatoare ale grupului) si cele care decurg din manifestarea concreta a fenomenelor specifice situatiei de grup.

6.1. Personalitatea in grupul primar

Personalitatea umana privita din perspectiva sociala a comportamentului reprezinta o chintesenta a rolurilor pe care persoana le indeplineste in grupurile la care se raporteaza, din care face parte intr-o anumita perioada a existentei sale. Forta personalitatii rezida in mare parte din capacitatea persoanei de a armoniza aceste roluri, de a le pune de acord chiar si in conditiile in care valorile, normele si standardele promovate sunt contradictorii. Bunaoara, elevul care este mezinul rasfatat al unei familii este totodata "fricosul" grupului de copii de la scara blocului, pedantul clasei de elevi, vedeta orelor de literatura, anonimul orelor de matematica si bufonul orelor de sport; in fiecare din aceste grupuri el trebuie sa admita tratamentul potrivit pozitiei sale, sa gaseasca posibilitati de compensare intre trairile de satisfactie-insatisfactie pe care le are in diferite grupuri astfel incat sa-si pastreze echilibrul. El va avea modalitati de manifestare diferite in toate aceste grupuri, va cunoaste pozitii diferite in cadrul aceluiasi grup pe masura integrarii sale, va suferi transformari sub influenta grupului si va participa la schimbari in cadrul grupului din care face parte pastrandu-si in acelasi timp nucleul de identitate

In acest ansamblu de roluri, la varsta scolara, cele didactice au o semnificatie deosebita datorita nevoilor si trebuintelor complexe la care raspund: de cunoastere si de autorealizare.

Fiecare membru al grupului didactic, elevi si profesor, vin in aceste grupuri cu o anumita structura intima a personalitatii, structura bio-psiho-socio-culturala determinata ereditar si social de experienta fiecaruia, prin care influenteaza grupul in ansamblu si pe fiecare membru al acestuia in masura diferita. Profesorul influenteaza grupul de elevi mai ales prin cunostintele pe care le detine intr-un domeniu de specialitate, dar si prin stilul de predare, atitudinea fata de elevi sau aspecte aparent mai putin importante cum ar fi tinuta sau activitatile preferate in timpul liber; elevii influenteaza profesorul prin atentia pe care o acorda disciplinei, interesul manifestat prin intrebari, solicitari de informatii suplimentare, completari, raspuns promt la sarcini complementare, tinuta, adresare s.a. Este bine de stiut ca nu toate componentele structurale ale personalitatii sunt modificabile in cadrul grupului didactic; structurile cu o determinare preponderent ereditare sunt foarte putin sensibile la influentele mediului.

Structurile de personalitate rezistente la influentele grupului didactic sunt:

A. Temperamentul face ca sub aspect dinamic si energetic persoana sa raspunda in acelasi fel la situatii ce genereaza stari afective similare.

B. Sistemul necesitatilor bazale, in primul rand cele de ordin biologic sunt specifice fiecarui organism si relativ constante pentru fiecare etapa a evolutiei sale. Foamea, setea, rezistenta la oboseala sau la privatiuni pot fi influentate de grup doar in limite restranse. La nivelul trebuintelor superioare (nevoia de apartenenta, de recunoastere) influenta grupului asupra persoanei creste.

C. Structurile aptitudinale la nivelul lor potential sunt putin influentate de grupuri sociale. Sensibilitatea auditiva, vizuala, motricitatea, coordonarea plurisenzoriala, inteligenta nu sunt influentabile la nivelul lor potential. Gradul de activare a potentialului, masura in care o persoana se foloseste de ceea ce detine este determinata in foarte mare masura de meniul socio-cultural, de eficienta sistemului educativ din familie, scoala, alte grupuri formative, dar in general, nu sunt expresia unui singur grup.

Datorita acestor "rezistente" dar si datorita rationalitatii persoanei, personalitatea nu-si pierde identitatea in cadrul grupului, cu atat mai putin in cadrul grupului didactic care actioneaza in finalitatea cultivarii personalitatii. Personalitatea integrata unui grup are constiinta propriei persoane, a rolului pe care-l are intr-un anumit grup. Ea poate reflecta asupra modelelor de conduita impuse de grup, asupra valorii acestora, poate actiona in unele situatii deliberat neconform sau chiar contra normelor grupului in numele unor adevaruri sau doar convingeri proprii.

In ciuda constantelor de personalitate, a trasaturilor care asigura identitatea psihologica a persoanei, se poate constata ca aceasta se poarta diferit de la un grup la altul, functie de caracteristicile grupului respectiv. Constatarea arata ca exista o serie de structuri ale personalitatii sensibile la influentele grupului, cum ar fi:

A. Manifestarea observabila a fiecarei persoane este asemanatoare cu a celorlalti membrii ai grupului si specific trecerii de la un climat la altul. In cadrul grupului, in general, individualitatea fiecarui membru se manifesta in intensitatea reactiei si a impresiei pe care evenimentul il lasa asupra lui. Interactiunea membrilor dezvolta reactii care duc la impresia de uniformizare a persoanelor in grup atunci cand sunt privite din exterior. Diferentierea comportamentelor "naturale" de cele de grup este relativ greoaie daca persoana nu este cunoscuta in diferite roluri. Fenomenele care, izolate, grupate sau in ansamblu determina aceasta nivelare a comportamentelor sunt urmatoarele:

dezinhibarea unor acte sau modalitati de manifestare ale acestora, care la persoana izolata sunt inhibate, controlate(auto) cum ar fi cele de provocare, de agresare, de scandal, in general orice reactivitate mai accentuata;

imitatia, de la cea a unor gesturi simple, pana la tinuta, imbracaminte, vocabular;

contagiunea emotionala duce la conduite colective de tip emotional care face ca intregul grup sa iubeasca sau sa urasca un anumit lucru la un moment dat, chiar daca unii dintre ei inainte nu si-ar fi banuit asemenea sentimente sau ulterior nu pot explica starea respectiva;

emergenta unor valori proprii grupului, cu puternica incarcatura afectiva, contureaza identitatea grupului, hotareste credintele, modelele ideale de conduita;

conformarea deliberata pentru a castiga prestigiul grupului.

IDENTIFICATI ASEMENEA FENOMENE IN COMPORTAMENTUL DV. DIN CADRUL GRUPULUI DIDACTIC AL ACESTEI DISCIPLINE!

Nu trebuie sa se confunde reactia observabila cu structurile mai profunde ale persoanei; uneori ceea ce se observa este o reactie de moment, o manifestare izolata a persoanei, sau practicata doar in grupul respectiv. Alteori, un anumit rol dintr-un grup marcheaza personalitatea, aduce modificari in structurile profunde, se difuzeaza asupra celorlalte roluri ale persoanei respective. Este la indemana profesorului inhibarea unor manifestari indezirabile sau cultivarea celor dezirabile in scopul aprofundarii si generalizarii.

B. Structurile perceptive, modalitatile de cunoastere directa pot fi si ele influentate de calitatea de membru al unui grup. In cadrul grupului persoanele isi insusesc fara voie unele stereotipii ale acestuia, care se pot manifesta sub forma unor opinii schematice, nenuantate dar durabile, stereotipii ce se dezvolta in cadrul fiecarui grup primar. Ele actioneaza ca o prisma deformatoare a perceptiei altor grupuri, a unor persoane straine sau chiar a propriilor membrii. Este vorba despre ideile preconcepute sau prejudecatile care fac ca cei de la informatica sa fie 'butonari"pentru cei de la sport, ca cei de la filozofie sa fie "visatori" pentru cei de la politehnica s.a.

C. Ierarhia valorilor individuale este una din structurile psihice cele mai sensibile la influentele de grup, mai ales la cele ale grupurilor primare durabile. Membrii isi insusesc morala grupului, modelul in functie de care isi regleaza conduita (obiceiuri, valori, stil). Conformarea la aceste standarde este rasplatita prin prestigiul grupului, pe cand abaterea este sanctionata prin marginalizare (dispret, ironie, glume).

Rezumand, se poate aprecia comportamentul interpersonal al fiecarui membru al grupului ca o rezultanta a unei duble determinari interioare: a structurilor individuale rezistente la influentele grupului in interactiunea lor cu cele "modificate" de aceste influente.

Aceste structuri variabile in timp la aceeasi persoana in cadrul aceluiasi grup, dar chiar si in acelasi timp de la un grup la altul sunt determinate de modul in care fenomenele specifice grupului interactioneaza cu dominantele invariabile de personalitate. Efectul este docilitatea la scoala a copilului agresiv din familie, integrarea constructiva intr-un grup didactic a elevului pasiv intr-un alt grup didactic. Restructurarea grupului prin redistribuirea popularitatii in urma unei actiuni a celui ce anterior a fost doar stimat sau chiar marginalizat.

O buna cunoastere a personalitatii presupune definirea acesteia atat dupa insusirile de personalitate cat si dupa felul in care aceste insusiri se manifesta in comportamentul de grup. Pentru evaluarea dimensiunii sociale a personalitatii M. Zlate (1984) propune 18 tendinte comportamentale, opuse doua cate doua, care definesc "profilul psihosocial" al personalitatii. Prezentam in cele ce urmeaza descrierea tendintelor.

1. Tendinte spre dominare: stapanirea si subordonarea celorlalti; impunerea propriilor puncte de vedere insotita de ignorarea celor ale altor membri din grup; incercarea de a prelua conducerea grupului; manifestarea unor comportamente dure, autoritare; multe interactiuni cu ceilalti membri ai grupului.

2. Tendinte spre supunere: de a accepta, asculta, suporta si a se conforma influentei altor membri din grup; de a se lasa condus de altii; de a se subaprecia pe sine si de a supraaprecia pe altii; de a fi interiorizat, stapanit si inhibat in reactii.

3. Tendinte spre sociabilitate: stabilirea rapida a contactelor interumane; individul este afectuos, generos, comunicativ, usor adaptabil la situatii noi; simpatizat si admirat de ceilalti membri ai grupului; creaza interactiuni pozitive si o atmosfera placuta.

4. Tendinte spre izolare: de a se indeparta, de a se retrage de la viata grupului, de a fi singuratic, razlet, chiar instrainat de grup, cu putine relatii cu ceilalti; tacut, linistit, necomunicativ, neprietenos, cu dificultati de socializare interpersonala, inhibat.

5. Tendinte spre conformism: de a interioriza, accepta si promova cu strictete in comportament normele de grup, chiar daca acestea nu corespund integral cu propriile convingeri; respecta obiceiurile, traditiile grupului.

6. Tendinte spre non-conformism: de a nu fi de acord cu normele grupului care nu sunt acceptate si nici respectate, dimpotriva de a fi neancrezator in structurile si normele grupului, de a milita pentru schimbarea si inlocuirea lor.

7. Tendinte spre activism: de a se implica cu usurinta in actiunile grupului, de a participa direct, efectiv la realizarea lor, de a fi dinamic, energic, cu actiuni de impulsionare si de punere in miscare a celorlalti membri din grup.

8. Tendinte spre pasivitate: lipsit de initiativa si interes; nu participa la actiune, este mai mult spectator det actor; renunti utor la actiune, este inert, apatic, dezinteresat de sarcinile si realizarile grupului din care face parte.

9. Tendinte spre facilitarea interactiunilor dintre membri grupului: usureaza stabilirea relatiilor dintre membri grupului atat in plan afectiv cat si in plan actional; conduce grupul spre realizarea obiectivelor sale; ajuta grupul sa-si depaseasca momentele dificile; este iubit, agreat.

10. Tendinte spre tensionarea grupului: creaza conflicte, tensiuni afective, contradictii, dezbinari intre membri grupului; genereaza atmosfera de neincredere, suspiciune, impiedica si indeparteaza grupul de realizarea obiectivelor sale; are relatii de respingere afectiva cu ceilalti.

11. Tendinte de altruism: manifesta dezinteres fata de sine, in schimb actioneaza in favoarea altora; este generos, prietenos, cald cu altii, isi pune fortele la dispozitia acestora.

12. Tendinte spre egoism: este centrat pe sine, ii priveste pe altii numai prin prisma propriilor sale sentimente si interese; ii foloseste pe ceilalti doar pentru a-si realiza obiectivele personale; isi exagereaza propria persoana, desconsiderand-o pe a celorlalti.

13. Tendinte spre creativitate: interesat de noutatea, originalitatea si utilitatea sociala a actiunilor si mai ales a rezultatelor actiunilor sale si ale grupului; aduce informatii, opinii, sugestii noi in grup; propune noi obiective, noi cai de realizare, contribuie la evolutia grupului.

14. Tendinte spre non-creativitate: manifesta in grup comportamente obisnuite, comune, banale, cu caracter reproductiv; este uniform si egal cu sine; nu se distinge prin rezultate deosebite; nu are contributii importante la dinamica si evolutia grupului.

15. Tendinte spre obiectivitate in aprecieri: este principial, nepartinitor, impartial in aprecierea celorlalti si a grupului; intervine nefalsificat in relatiile interumane, detasat de impresiile sale deformatoare.

16. Tendinta spre subiectivitate in aprecieri: este influentat in aprecierile pe care le face de ideile, sentimentele, convingerile, atitudinile sale personale; tentat spre deformarea realitatii; are pareri absolutizante, emite judecati partinitoare despre altii si relatiile dintre ei.

17. Tendinte spre cooperare: coonlucreaza, isi da concursul alaturi de ceilalti la realizarea sarcinilor grupului; actiunile sale duc la cresterea gradului de participare a fiecarui membru al grupului; este element de unificare a eforturilor celorlalti.

18. Tendinte spre individualism: centrat pe realizarea individuala a propriilor interese sau ale grupului, fara ajutorul celorlalti; actioneaza singur cu propriile sale forte.

Avand in vedere specificul activitatii comune in grupul didactic consideram ca pentru cunoasterea mai adecvata a persoanei in acest context ar fi binevenite precizarea a inca doua perechi de dimensiuni, anume:

19. Tendinte spre perfectionarea cunostintelor: preocupat de verificarea cunostintelor in practica si/sau prin confruntarea lor cu ale celorlalti membrii ai grupului, mai ales cu profesorul sau alte persoane cu competente recunoscute in domeniu, cere informatii mai detailate, solicita surse de documentare suplimentare.

20. Tendinte spre suficienta: se multumeste cu ceea ce afla la prima intelegere, nu este preocupat de detalii, ignora indicatiile bibliografice, cunostintele i se par foarte clare si accesibile, nu are intrebari, este de acord cu toate asertiunile, se sustrage discutiilor grupului atunci cand se converseaza pe teme "stiintifice".

21. Tendinte spre pluridisciplinaritate: este interesat in masura considerabila de toate disciplinele studiate la scoala sau de unele studiate si o mare diversitate de domenii neabordate sau insuficient abordate in scoala, stabileste relatii pertinente si constructive intre aceste cunostinte in cadrul activitatilor comune.

22. Tendinte spre unidisciplinaritate: este interesat in masura considerabila doar de o singura disciplina, ignora chiar riscul prezentat de necunoasterea unor discipline complementare care conditioneaza performanta in domeniul preferat.

Subliniem educabilitatea tendintelor mentionate, posibilitatea profesorului de a forma sau intarii acele tendinte pe care le considera a fi favorizante ale comportamentului adaptativ actual si de perspectiva, concomitent cu inhibarea in vederea eliminarii a acelor tendinte pe care le considera a fi riscante evolutiei ulterioare a elevului, grupului sau unei fractiuni din grupul de elevi.

6.2. Fenomene specifice situatiei de grup

Inainte de a descrie principalele fenomene ce se nasc in cadrul grupurilor primare si care influenteaza evolutia acestora ca si a fiecarui membru precizam ca ele sunt inerente grupului, ceea ce este diferit de la un grup la altul este intensitatea cu care se manifesta, de asemenea efectele si implicatiile asupra grupului insusi dar si a altor grupuri cu care acesta intra in relatie.

Presiunea de conformare

Conformarea este o exigenta a grupului fata de membrii sai care tinde sa unifice conduitele, opiniile, perceptiile, ideile, informatiile, sa asimileze membrii intre ei. Grupul primar exercita asupra celor ce-l compun o presiune de conformare la normele, valorile si standardele elaborate pe parcursul coexistentei lor. Spre deosebire de grupul de presiune care actioneaza din exterior asupra grupului, presiunea de conformare isi are originea in interiorul acestuia.

Fenomenul isi are originea in trebuinta de securitate, fundamentala pentru existenta persoanei, exprimata prin nevoia de aprobare si nevoia de certitudine.

Aprobarea celorlalti reprezinta pentru o persoana singurul criteriu de confirmare a propriei valori si-si are originea in mica copilarie, cand aprobarea adultului orienteaza evolutia copilului si cristalizarea personalitatii sale. Aprobarea sociala poate fi mai larga - si personalitatile cu incredere slaba in sine au nevoie de o astfel de aprobare ca un suport moral solid - sau mai restransa - in cazul personalitatilor puternice, increzatoare in sine, care se multumesc cu suportul unui numar restrans, pana la unul singur, de persoane alese.

Aprobarea partiala sau tacit integrala sustine disidenta in grupul primar, pe cand fara perceptia acestei aprobari, in general, disidenta se stinge. Persoana care nu gaseste suportul moral de care are nevoie in cadrul grupului, se izoleaza ajungand chiar la parasirea acestuia. Certitudinea ca ideile, atitudinile, comportamentele unei persoane sunt potrivite - in lipsa rezultatelor obiective care le-ar putea argumenta si sustine - poate fi data doar de atitudinea aprobativa a celorlalti. Neacceptarea de catre cei din grup a valorilor propuse de catre o persoana, mai ales in lipsa probei practice a validitatii lor, duce in timp la abandonarea lor chiar si de initiator, sau in cazul unor personalitati pauternice la negarea grupului sau parasirea acestuia. Periculoasa pentru persoana si grup este situatia in care presiunea de conformare actioneaza impotriva unor rezultate evidente, obiective. De exemplu, profesorul care demonstreaza printr-un set de lectii organizate pe strategia invatarii in clasa ca asimilarea continua este superioara sub multiple aspecte invatarii in salturi, poate intampina in ciuda evidentei, rezistenta grupului.

Presiunea de conformare se manifesta sub diferite forme. Ea este normativa atunci cand grupul incearca sa-si impuna valorile independent de geneza acestora in ideea determinarii unei conduite conforme cu asteptarile sale; de exemplu , cand un profesor nou propune un exercitiu din manual spre rezolvare in clasa si I se raspunde ca "nu obisnuim sa aducem cartile la scoala deoarece sunt multe ore si manualele sunt grele", evident se asteapta ca noul membru al grupului sa accepte regula. Presiunea de conformare este informala atunci cand grupul tinde spre impunerea unei valori insuficient argumentate, doar pentru faptul ca ea pare autentica majoritatii, unei fractiuni populare in grup, sau in cazul absentei unor criterii obiective de infirmare, chiar daca este sustinuta de o fractiune mai mica dar bine inchegata. De exemplu, rezistenta opusa insusirii unor cunostinte teoretice sau de cultura generala in grupuri didactice constituite pe discipline aplicative este o modalitate informala de exercitare a presiunii de conformare asupra membrilor "filozofi" al grupului sau a ofertei "academice" a profesorului.

Presiunea de conformare este un factor de conservare a grupului. Ea mentine unitatea grupului, dar dincolo de anumite limite poate periclita performantele acestuia. Intensitatea prea mare a presiunii de conformare in grup (toleranta redusa la abateri) sau structura puternic restrictiva a gradului de libertate a membrilor datorita multitudinii directiilor de actiune ( prea multe norme de grup) expun eficienta activitatii de grup riscului plafonarii, a ineficientei adaptative a grupului. Riscul poate fi minimalizat sau prevenit prin utilizarea cunostintelor privind acest fenomen sau a intuirii spontane a existentei sale care sa permita reglarea constienta a presiunii de conformare.

Literatura de specialitate (M) precizeaza unele circumstante care favorizeaza presiunea de conformare, cumularea carora constituie insa situatii cu potential mare de risc. Aceste circumstante sunt urmatoarele:

supramotivarea sau coalizarea puternica a membrilor grupului reduce diversitatea alternativelor posibile;

- "egocentrismul" grupului, fixarea pe grup a membrilor sai, pe obiectivele de moment duce la ignorarea perspectivelor mai indepartate, pana la ignorarea sau a perioadei pentru care grupul a fost constituit;

- reuniunile urgente, neprogramate, cu obiective precise;

- insuficienta informatiilor pentru deliberare.

Intensitatea presiunii de conformare este specifica fiecarui grup, dar poate fi diferita de la o situatie la alta; ea este rezultatul imbinarii specificului activitatii si a experientei comune a membrilor; presiunea de conformare se exprima prin gradul de libertate pe care-l ofera grupul persoanelor ce-l compun.

Optimizarea presiunii de conformare consta in armonizarea specificului activitatii cu standardele de autonomie ale grupului si cu nevoia de libertate a fiecarui membru.

IDENTIFICATI MANIFESTARI ALE PRESIUNII DE CONFORMARE IN CADRUL GRUPULUI DIDACTIC AL ACESTEI DISCIPLINE !

Emergenta normelor

Grupul didactic, ca orice grup primar este un grup dinamic, nu unul rigid, static; el actioneaza spontan in sensul realizarii obiectivelor comune la standardele acceptate in mod deschis sau tacit de catre grup si reactioneaza la efectele propriilor actiuni adaptand permanent strategia realizarii scopului la conditiile in continua modificare. Tendinta grupului catre echilibrul intern si extern in procesul adaptarii da nastere la norme noi, norme ce devin reguli de conduita pentru majoritatea membrilor. Innoirea sistemului de norme care orienteaza comportamentul adaptativ a grupului are la origine fenomenul abaterii de la normele, valorile sau standardele anterioare ale grupului.

Grupul primar accepta in anumite limite disidenta, accepta si opozitia, fiecare grup in masura particulara, functie de gradul si modul de tratare a unitatii si solidaritatii membrilor. In cazul in care abaterea este perceputa in timp ca fiind benefica grupului, perceptie realizata de catre un numar crescand de membri, popularitatea majoritara a disidentului sau a initiativei sale ii va aduce prestigiul, acceptarea valorii propuse a carei cultivare va naste o noua norma in grup. Prestigiul si popularitatea sunt disociate doar pe intervale limitate de timp, anume atat cat dureaza ascensiunea popularitatii disidentului.

IDENTIFICATI EVENTUALE NORME NOI IN GRUPUL DIDACTIC AL ACESTEI DISCIPLINE!

Tensiunile interne

Tensiunea interna a grupului este o stare emotionala latenta si colectiva care influenteaza activitatea si armonia grupului. Ele iau nastere din diferenta de opinii a membrilor grupului si poate avea valente diferite pentru grup.

Intre anumite limite tensiunea interna are valente pozitive deoarece devine o sursa de motivatie care dirijeaza grupul spre o evolutie constructiva, spre progres; ea constituie un suport energetic al activitatii comune. La acest nivel optim tensiunea interna se exprima in concurenta loiala dintre membrii grupului, in confruntarea de idei deschisa, transparenta in urma careia se ajunge in general la confluenta opiniilor majoritatii in ceea ce priveste acceptarea unei variante de actiune, interpretare sau evaluare propuse, ori la cristalizarea unei solutii noi, nascuta tocmai din acea confruntare.

Evitarea manifestarii pozitiilor divergente in raport cu o problema sau o categorie de probleme ale grupului in ideea mentinerii unei armonii aparente duce la accentuarea tensiunii si chiar la degenerarea acestuia in conflict. Asemenea restrangeri exagerate a libertatii de exprimare a membrilor grupului duce la diminuarea spiritului critic, atrofierea sensibilitatii grupului fata de problemele sale reale, la scaderea nivelului de aspiratii; este cazul grupurilor conservatoare, birocratice, unite doar in fata unei amenintari externe, in realitate foarte vulnerabile si mai ales disconfortabile sub aspect emotional.

In general tensiunile interne genereaza disconfort in cadrul grupului, au deci valente negative. Se impune armonizarea grupului, sarcina ce-I revine in general liderului. Intarzierea detensionarii grupului duce la acumularea tensiunilor latente, la iminenta unor stari conflictuale cu efecte negative asupra realizarii scopului si chiar a existentei grupului. Tensiunea negativa poate sa apara si brusc la o intensitate ridicata atunci cand grupul este pus in situatie critica, in fata unei sarcini deosebite, a unor conditii speciale sau ca efect al propriilor actiuni.

Armonizarea grupului in cazul unei situatii negativ tensionate se realizeaza in mai multe etape:

Detensionarea grupului care consta in convenirea asupra normalitatii si acceptarii reciproce a pozitiilor divergente.

Identificarea cauzelor obiective care au generat tensiunea negativa. Cel mai frecvent cauzele tensiunilor negative trebuie cautate in:

- anxietatea grupala generata de insecuritate in fata unor amenintari (exigente) externe;

- disensiuni intre normele, valorile si standardele diferitelor grupuri de

referinta ale membrilor grupului didactic (alte grupuri didactice, zone

geografice, etnii, religii, conditii materiale, ocupatia parintilor etc.)

- disensiuni de scop intre grup si lider sau intre fractiuni ai grupului,

cand situatia grupului pare critica;

- insatisfactia sau frustratia reprimata a unor membrii ai grupului.

Inlaturarea cauzelor care au generat tensionarea grupului se realizeaza in general prin cautarea unor solutii reciproc avantajoaze in convingerea membrilor grupului, mai ales a membrilor direct implicati. Nu este suficienta convingerea liderului, a mediatorului ca noua solutie este cea mai potrivita; cei implicati trebuie sa creada sincer in acest lucru.

Se sublinieaza insuficienta detensionarii care reprezinta doar o solutie de moment. Disensiunea constatata poate naste noi tensiuni sau poate retensiona grupul in timp

IDENTIFICATI TENSIUNI POZITIVE IN GRUPUL DIDACTC AL ACESTEI DISCIPLINE!

ACTUALIZATI O SITUATIE NEGATIV TENSIONATA DIN EXPERIENTA DV. INTR-UN GRUP DIDACTIC !

ANALIZATI CAUZELE TENSIUNII SI COMENTATI SOLUTIONAREA EI LA VREMEA RESPECTIVA !

Coeziunea grupului

Gradul de coeziune a unui grup sau integrarea membrilor intr-o unitate functionala este expresia capacitatii stabilirii legaturilor de apartenenta a membrilor. Factorii determinanti ai coeziunii grupului sunt:

Calitatea adeziunii fiecarui membru poate fi reala sau formala. Aceasta calitate este dependenta de gradul si obiectivitatea cunoasterii reciproce a membrilor, al increderii reciproce precum si al asimilarii normelor, valorilor si obiectivelor comune.

Situatia grupului in sistemul din care face parte se apreciaza prin raportarea performantelor sale la cele ale grupurilor similare din acelasi sistem sau din altele similare. Mentinerea grupului pe o pozitie valorica favorabila sau progresul realizat in raport cu pozitii anterioare, favorizeaza coeziunea grupului. De mentionat este insa necesitatea tratarii diferentiate a membrilor in interiorul grupului, recunoasterea obiectiva a gradului de participare al fiecaruia la succes.

Satisfactia membrilor este data de masura in care realizarea scopului comun raspunde intereselor personale ale fiecarui membru al grupului. Diversitatea membrilor unui grup face imposibila identitatea scopurilor personale. Apar diferente de nuante intre scopurile personalizate ale membrilor aceluiasi grup, ceea ce face ca rezultatele sa fie mai favorabile unora decat altora. De exemplu, in insusirea unei limbi straine o persoana este interesata mai degraba de bogatia vocabularului, altul de regulile cele mai rafinate de gramatica; activitatea grupului va satisface in masura diferita cele doua persoane.

Coeziunea grupului este factorul esential care asigura confluenta energiilor membrilor catre realizarea scopului comun; al liderului catre facilitarea activitatilor si stimularea membrilor, iar al acestora din urma catre acceptarea sarcinilor si implicarea autentica in realizarea lor.

ESTIMATI GRADUL DE COEZIUNE AL GRUPULUI DIDACTIC FORMAT PRIN STUDIUL DISCIPLINEI DE PSIHOLOGIE SCOLARA !

Moralul grupului

Prin sintagma "moralul grupului" se desemneaza dispozitia sufleteasca temporara a membrilor unui grup care priveste puterea, dorinta, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultatile. Fiind o functie afectiva, moralitatea grupului tinde sa se polarizeze in sens pozitiv sau negativ in raport cu totalitatea factorilor de influenta anterior amintite, specifice grupului. Moralul grupului este o rezultanta de stare a interactiunii dintre tensiunile interne si coeziunea grupului, intre presiunea de conformare si nasterea unor norme noi, intre presiunea de conformare si tensiunile interne etc. Bunaoara un grup coerent, unitar, care exercita o presiune de conformare cu grade de libertate potrivite nevoilor membrilor si specificului activitatii, genereaza o tensiune interna optima, are un moral pozitiv care favorizeaza realizarea obiectivelor comune prin cresterea puterii de actiune, imbunatatirea nivelului de aspiratii, favorizarea relatiilor de cooperare, orientarea grupului spre obiective care sa-i asigure progresul.

Un rol important in realizarea unui moral pozitiv il are liderul grupului prin exercitarea autoritatii in actiuni care urmaresc obiective afectiv-motivationale ca:

Asigurarea securitatii grupului, crearea si garantarea intelegerii dintre membrii grupului prin exercitiul democratic sau responsabil non-directiv al autoritatii. Securitatea poate fi periclitata de doua stiluri extreme de exercitare a autoritatii: cea tiranica, feudala pe de o parte, care anihileaza spiritul critic si initiativa personala, impiedica formarea deprinderii de asumare a responsabilitatii si pe de alta parte liberalismul iresponsabil, care risca compromiterea spiritului de cooperare, de toleranta, devenind factor de risc pentru activitatea in comun si periclitand realizarea scopului.

Asigurarea increderii grupului in reusita actiunilor comune, prin demonstrarea practica a capacitatilor si evaluarea continua a performantelor individuale si de grup in raport cu obiectivele urmarite.

Asigurarea coordonarii in interiorul grupului, a cooperarii membrilor prin atribuirea sarcinilor pe masura capacitatii si specificul fiecarui membru al grupului, prin formarea unor subgrupuri sau grupe mici de studiu pe criteriul complementaritatii membrilor si al preferintelor interpersonale.

In ideea oportunitatii utilizarii unor strategi educative preventive, care au drept obiectiv evitarea instalarii unor stari afective nedorite in cadrul grupului didactic, mentionam unele actiuni de natura psihologica care sunt factori de risc pentru moralul grupului:

inocularea neincrederii intre membrii grupului;

inocularea neincrederii fata de autoritatea formala in grup sau in structurile ierarhic superioare;

inocularea neincrederii in realizarea obiectivelor;

dezbinarea grupului, favorizarea aparitiei unor subgrupuri prin manipularea unor interese personale ale membrilor;

intensificarea actiunii unor grupuri de presiune exterioare (ierarhice, parentale);

tulburarea reuniunilor de grup;

infiltrarea unor informatii false, unor temeri (zvonuri) care sa duca la intoxicarea grupului.

CONCRETIZATI CAT MAI MULTE ACTIUNI DE RISC PENTRU MORALUL GRUPULUI DIDACTIC !

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Cosmovici,N., Iacob Luminita, coord. - Psihologie scolara, Editura Polirom, Iasi,199 .

Gagne, R. M., - Conditiile invatarii, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1975

Davitz, Ball - Psihologia procesului educational, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti. 1978

Z.Wlodarski - Legitatile psihologice ale invatarii si predarii, Ed. Did. Si Ped., Bucuresti , 1980

R.Oerter, L. Montada - Entvicklungspsychologie, Urban & Schwarzenberg, Munchen-Wien-Baltimore, 1982

Golu P., Psihologia sociala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,

1974

Grand dictionnaire de la psychologie Paris, Larousse, 1991

Herseni,T, Sociologie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982

Mitru, A., Sociometria, Bucuresti, 1967

Moreno,J.L., Fondements de la sociometrie, Paris, PUF, 1954

Mucchielli, R., L a dynamique des groupes, Edition d`Organisation, Paris 1970

Nicola, I., Dirigintele si sintalitatea colectivului de elevi, EDP, Buc. 1978

Nicola, I., Morfogeneza colectivului de elevi, in Revista de pedagogie,1/1987

Nicola, I., Pedagogie, EDP, Bucuresti, 1994

Radu, I. - Psihologie scolara, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1974

Tucicov-Bogdan, A., Psihologie generala si psihologie sociala, EDP, Buc., 1973

Zapan,G., Cunoasterea si aprecierea obiectiva a personalitatii, Editura

Academiei, Bucuresti, 1984

Zlate, M. - O noua metoda de diagnosticare a comportamentului interpersonal, Revista de psihologie, nr. 3-4, 1984.