Obiectul de studiu si locul psihopedagogiei speciale in sistemul stiintelor educatiei; delimitari conceptuale

Obiectul de studiu si locul psihopedagogiei speciale in sistemul stiintelor educatiei; delimitari conceptuale

1.1. Obiectul de studiu si locul psihopedagogiei speciale in sistemul stiintelor educatiei

Psihopedagogia speciala este una dintre disciplinele de baza ce face parte din sistemul stiintelor educatiei. Ea poate fi privita ca o disciplina de sinteza, deoarece problemele de care se ocupa sunt abordate interdisciplinar: psihologic, pedagogic, medical, social.

Daca traditional, psihopedagogia speciala sau defectologia (cum era numita) s-a dezvoltat prin delimitarea obiectului de studiu la problematica psihologica si pedagogica a persoanelor cu dificultati in dezvoltare, azi obiectul de studiu il reprezinta nu numai problematica persoanelor cu deficiente, dar si a celor supradotati sau a celor cu nevoi educationale speciale.

Acesta dezvoltare se explica, dupa cum arata arata F. Verza, prin evolutia stiintelor psihologice si pedagogice care au cunoscut o dezvoltare importanta in ultimele decenii.(Verza, 2002, p.7), care aduc in prim plan ideea ca "orice fiinta umana poate fi supusa unui proces pozitiv de influentare, iar pentru copiii handicapati, instruirea si educatia trebuie sa se subordoneze scopului corectiv-recuperativ si integrativ socio-profesional" (ibidem)

In prima jumatate a secolului XX a avut loc un transfer al accentului pus pe constituirea unor domenii predominant teoretice catre constituirea a noi domenii cu un caracter practic-aplicativ; la baza acestor domenii a stat importanta crearii unui proces instructiv-educativ care sa contina strategii cat mai eficiente bazate pe cunoasterea copilului si a caracteristicilor psihice ale acestuia.

Astfel, s-a ajuns la defalcarea defectologiei pe mai multe domenii, fiecare raportandu-se la o anumita categorie de deficienti; aceste subdomenii urmaresc evolutia psihica si gasirea unor metodologii care sa asigure o buna dezvoltare a personalitatii individului, precum si integrarea socio-profesionala

Aceste subdomenii trebuie sa tina cont de:

gravitatea handicapului

forma de manifestare

varsta

posibilitatile de compensare

Evolutia domeniului psihopedagogiei speciale este demonstrata de aparitia unor noi domenii, fundamentate stiintific cum ar fi:

oligofrenopsihologia si oligofrenopedagogia - se ocupa de studiul aspectelor psihologice si a celor pedagogice ale deficientilor de intelect, precum si de diagnoza, psihodiagnoza, de instruire si educare, de recuperare si de integrare a acestora in viata sociala

surdopsihologia si surdopedagogia - abordeaza problematica psihologica si pedagogica a activitatii psihice a persoanelor deficiente de auz

tiflopsihologia si tiflopedagogia - isi delimiteaza problematica psihologica si pedagogica la deficientii de vedere

logopedia - are in atentie studiul limbajului si terapia corectiva a tulburarilor acestuia

psihopedagogia speciala a handicapatilor fizic ⁄ somaptopedia - se ocupa de intreaga problematica a deficientilor locomotori, de reabilitarea functiilor restante, de compensarea functiilor alterate, de formarea deprinderilor comportamentale adaptativ-integrative si de inlaturarea unor deviatii comportamentale

E. Verza defineste psihopedagogia speciala ca fiind stiinta care se ocupa de studiul persoanelor deficiente, de studiul particularitatilor psihice, de instruirea si educarea acestor persoane, de evolutia si dezvoltarea lor psihica, de modalitatile corectiv - recuperative pentru valorificarea potentialului uman existent si de formarea personalitatii acestora in vederea integrarii socio-profesionale cat mai adecvate.

Psihopedagogia speciala este o stiinta de sinteza care utilizeaza informatii furnizate de medicina (pediatrie, neuropsihiatrie, neuropatologie, neurologie infantila, oftalmologie, otorinolaringologie, ortopedie, audiologie, igiena etc), psihologie, pedagogie,sociologie, asistenta sociala, stiinte juridice, in studiul personalitatii persoanelor cu diferite tipuri de deficienta (mintala, auditiva, vizuala, somatica, de conduita, de limbaj etc.) sau a persoanelor aflate in dificultate privind integrarea si relationarea lor cu institutiile comunitatii sau cu semenii din comunitatea din care fac parte. (Ghergut, 2007, p.14)

Campul de actiune a psihopedagogiei speciale se situeaza intre studierea starii de normalitate si a starii patologice, parcurgand un traseu complex care include prevenirea, depistarea, diagnoza, terapia, recuperarea, educarea, orientarea scolara si profesionala, integrarea socioprofesionala si monitorizarea evolutiei ulterioare a persoanei cu dizabilitati sau aflate in dificultate.

Aceste etape sunt incluse intr-o formula specifica acestui domeniu care justifica in mare parte caracterul pragmatic, actional al psihopedagogiei speciale: asistenta psihopedagogica si sociala.

Delimitari conceptuale

Psihopedagogia speciala este o stiinta care detine o terminologie variata si complexa, aflata in evolutie in acord cu evolutia stiintelor care contribuie la dezvoltarea acestui domeniu. De aceea se impun ca necesare definirea urmatoarelor concepte:

Normalitate. In sens larg, prin normalitate, se vizeaza intreaga dezvoltare psihofizica a persoanei in care se apreciaza starea de sanatate, iar in sens restrans circumscrie o trasatura sau un grup de trasaturi de o calitate relativ buna.

Persoane normale sunt persoanele care au o dezvoltare medie si care manifesta capacitati pentru o adaptare echilibrata la conditiile mediului inconjurator, iar abaterile de la conditiile mediului inconjurator peste o anumita toleranta intra in sfera conceptului de anormalitate (caracteristicile diferitelor categorii de handicapati se subsumeaza conceptului de anormalitate)

anormalitatea continut foarte larg ce se refera la toti indivizii care au insuficiente ⁄ retard in dezvoltare

- conceptul de anormalitate este inlocuit frecvent cu subnormalitate

- in conceptul de supranormalitate sunt incadrate toate persoanele care manifesta capacitati deosebite si care realizeaza actiuni ce presupun o anumita supradotatie

- se poate face o selectie a copiilor supradotati din populatia de o anumita varsta a unei societati, dar aceasta selectie depinde foarte mult de definitia data supradotarii

Supradotarea este:

d.p.d.v. pedagogic - este considerat supradotat copilul care invata mai repede, cu mai multa usurinta volumul de cunostinte propus unui grup de o anumita varsta din care si el face parte

d.p.d.v. psihologic - este considerat supradotat copilul a carui varsta mintala este superioara celei cronologice, adica este precoce

d.p.d.v. social - este supradotat sau creativ copilul care in urma unei educatii spaciale obtine rezultate deosebite in planul creativitatii ⁄ utilitatii sociale, in planul tuturor actiunilor sale

d.p.d.v. biologic - este supradotat copilul a carui Sistem Central Nervos (SNC), prin structura si functia sa, il face apt pentru o deosebita capacitate de memorare, de invatare si de rationament

talent capacitatea unei persoane de a imbina potentialitatile sale cu scopurile sale si in urma acestor imbinari sa reztulte un efect si o finalitate creativa

reprezinta aptitudinea naturala intr-un anumit domeniu, o capacitate deosebita intr-o anumita ramura

ca insusire deosebita a personalitatilor anumitor oameni, talentul poate intra intr-o combinatie fericita cu anumite aptitudini ⁄ atitudini ce pot duce in final la o creativitate deosebita ce se bazeaza pe o activitate plenara a tuturor disponibilitatilor acelei persoane T calitatea de geniu

- geniu denumirea data persoanelor care poseda intr-un mod extrem abilitati creative cat si o dotatie pregnanta ce se vor exprima in final prin modalitati originale deosebite

conditiile pentru ca cei cu potential de geniu sa ajunga genii sunt un mediu favorizant si rolul deosebit al intamplarii si al sanselor

geniu persoana echilibrata

nu sunt intelesi in totalitate

Galton considera geniul ca fiind acela care data fiind puterea sa creatoare, cat si valoarea muncii sale ocupa pozitia de 1 om la 1 milion de alti oameni, pierderea sa fiind dureros simtita de catre partea cea mai inteligenta a natiunii respective

- precocitate capacitatea de a manifesta aptitudini intr-unul sau mai multe domenii inca de timpuriu, inainte ca acesteasa se manifeste in mode obisnuit T precocitatea este si una din posibilele calitati ale unui talent ⁄ geniu

Originea si evolutia notiunii de handicap

- termenul "handicap" provine dintr-o sintagma compusa din 3 unitati semantice: "hand in cap"; sintagma a aparut in secolul XVI si era folosita la desemnarea unui joc prin care partenerii isi disputau diferite obiecte la un pret stabilit de un arbitru; obiectele erau puse in caciula de unde erau extrase cu mana la intamplare

- sec XVIII (1754) termenul de handicap incepe sa fie aplicat la competitiile dintre 2 cai

- in 1756 termenul este aplicat la competitiile dintre mai multi cai T sintagma "cursa cu handicap" (sansele inegale ale cailor care erau egalizate de cei mai puternici care purtau o greutate in plus)

- are loc, astfel, o deviere semantica: limitarea capacitatilor cailor limitarea capacitatilor umane consecintele acestor limitari

Deficienta termen care reflecta aspectul medical, se refera la deficitul stabilit prin metode si mijloace clinice sau paraclinice, explorari functionale sau alte evaluari folosite de serviciile medicale, deficit care poate fi de natura senzoriala, mintala, fizica, locomotorie, neuropsihica sau de limbaj.

Prin deficienta se intelege pierderea, anomalia, perturbarea cu caracter definitv sau temporar a unei structuri fiziologice, anatomice sau psihologice si desemneaza o stare de anormalitate functionala, adesea cu semnificatie patologica, stabila sau de lunga durata, care afecteaza capacitatea si calitatea procesului de adaptare si integrare scolara, profesionala sau in comunitate a persoanei in cauza. (Ghergut, 2007,p.16)

Incapacitatea, termen care reflecta aspectul functional, reprezinta o pierdere, o diminuare totala sau partiala a posibilitatilor fizice, locomotorii, mintale, senzoriale, neuropsihice etc. Consecinta a unei deficiente care impiedica efectuarea normala a unor activitati.

Incapacitatea se poate intalni pe plan fizic, senzorial, mental etc. Si reprezinta perturbarea sau limitarea capacitatii de indeplinire normala a unei activitati sau a unui comportament. Aceasta tulburare poate avea un caracter reversibil sau ireversibil, progresiv sau regresiv. Incapacitatea poate fi evaluata prin probe da natura psihologica, investigatii de natura medicala si investigatii sociologice (care urmaresc consecintele incapacitatii asupra relatiilor si vietii sociale ale persoanei deficiente).

Aspectul social rezuma consecintele deficientei si ale incapacitatii, cu manifestari variabile in raport cu gravitatea deficientei si cu exigentele mediului. Aceste consecinte pe plan social sunt incluse in notiunile de handicap, respectiv de inadaptare, si se pot manifesta sub diverse forme: inadaptare propriu-zisa, marginalizare, inegalitate, segregare, excludere. (Ghergut, 2007,p.17)

Relatia dintre termenii definiti mai sus este urmatoarea: deficienta poate determina o incapacitate care, la randul ei, antreneaza o stare de handicap ce face ca persoana deficienta sa suporte cu dificultate exigentele mediului in care traieste, mediu ce poate asimila, tolera sau respinge persoana cu o anumita deficienta. (ibidem).

Alti termeni frecvent intalniti in literatura de specialitate sunt:

Dizabilitate, termen ce tinde sa fie folosit in locul celui de handicap. Ultimele documente privind egalizarea sanselor subliniaza ideea conform careia dizabilitatea face parte din experienta umana, fiind o dimensiune a umanitatii; ea este una dintre cele mai puternice provocari in ceea ce priveste acceptarea diversitatii, deoarece limitele sale sunt foarte fluide, in categoria persoanelor cu dizabilitati putand intra oricine, in orice moment, ca urmare a unor imprejurari nefericite, boli sau accidente.

Cerinte/ nevoi educative speciale (CES) - sintagma lansata de UNESCO in anii 1990 care se refera la cerintele in plan educativ ale unor categorii de persoane, cerinte consecutive unor disfunctii sau deficiente de natura intelectuala, senzoriala, psihomotrica, fiziologica etc. sau ca urmare a unor conditii psihoafective, socioeconomice sau de alta natura (absenta mediului familial, conditiile de viata precare etc.)