Omonimele - prezentare generala

Omonimele - prezentare generala

Omonime se numesc cuvintele care au forme sonore identice, dar sensuri diferite, fara vreo legatura intre ele. Exemple: bar₁ "unitate de masura a presiunii atmosferice", bar₂ "loc de odihna si refugiu la unele jocuri de copii", bar₃ "local in care se vand bauturi alcoolice, cafea etc., si in care consumatorii stau de obicei in picioare sau pe scaune inalte in fata tejghelei"; mot₁ "suvita de par din frunte sau din crestetul capului", mot₂ "roman din Muntii Apuseni"; pistol₁ "revolver"; pistol₂ "veche moneda de aur a unor tari europene"; roman₁ "specie a genului epic"; roman₂ "persoana care facea parte din statul roman; locuitor al Romei" etc.

Omonimia este privita, pe buna dreptate, ca un fenomen al lexicului opus sinonimiei. "In timp ce sinonimia constituie manifestarea unui mod de organizare a cuvintelor in jurul unui referent, ale carui aspecte particulare sunt redate prin termeni sinonimi, omonimia este manifestarea unui proces contrar: acelasi corp fonetic trimite la doi referenti diferiti[1]".

Desi in ultima vreme au fost publicate mai multe lucrari despre omonime, problema omonimelor lasa insa loc discutiilor. Intrucat omonimele cunosc relatii complexe cu alte categorii ale semanticii (polisemie, sinonime, paronimie), stabilitatea listei lor este spinoasa, dar prezinta atat o importanta teoretica, deoarece permite tragerea unor concluzii interesante privitoare la istoria societatii, la specificul vocabularului si la tendintele lexicului, cat si una practica, pentru stabilirea echivalentului din alte limbi in vederea alcatuirii dictionarelor bilingve si a realizarii traducerilor automate.

In lingvistica s-au conturat mai multe pozitii in definirea omonimelor. Unii lingvisti tind sa largeasca sfera notiunii si considera ca exista omonime ori de cate ori complexul sonor al unui cuvant este asemanator cu al altuia sau de cate ori se constata la un cuvant mai multe sensuri. Altii restrang sfera notiunii facand-o dependenta de existenta etimoanelor diferite pentru fiecare cuvant din perechea (seria) omonimica. Multe lucrari lexicologice romanesti, chiar si din cele normative, inregistreaza aceleasi oscilatii. Deoarece consideram ca unele definitii nu sunt pe deplin acceptate vom face unele precizari pe care le socotim absolut necesare.

Cuvintele denumesc obiecte si fenomene din realitate, dar obiectele si fenomenele pot fi concepute in chipuri diferite. O mama denumeste copilul "ingeras", alta "puisor", a treia "papusica".

Cuvantul poate avea valori diferite, dupa folosirea si punctul de vedere al vorbitorului. Acelasi cuvant poate avea mai multe intelesuri, in raport cu intrebuintarea sa intr-o situatie sau alta.

Cuvantul actiune are diverse sensuri dupa cum e folosit: in gramatica (ceea ce explica verbul), in literatura (desfasurarea intamplarilor intr-o opera literara), in justitie (urmarire, proces), in armata (operatie militara), la bursa (hartie de valoare).

Exista doua categorii de notiuni lingvistice la care in cadrul unui cuvant de baza exista mai multe valori semantice: polisemia si omonimia.

Cuvintele polisemantice sunt unitati lexicale care au cel putin doua sensuri cu un nucleu de indici semantici comuni.

Deci fenomenul existentei mai multor intelesuri exprimate prin acelasi semnificant se numeste polisemie.

In vorbirea obisnuita un cuvant isi poate extinde sfera si asupra unul alt obiect sau fenomen denumindu-l si pe acesta. Largirea sferei unei notiuni asupra alteia si extinderea concomitenta si a complexului sonor conduce la aparitia polisemiei. Un cuvant ajunge astfel sa denumeasca doua sau mai multe notiuni. La asemenea cuvinte deosebim un sens fundamental, sensul care se extinde si un sens secundar. La baza transferului de sensuri stau de cele mai multe ori, figurile de stil: comparatia, metafora, sinecdoca etc. Aceasta pluritate de sensuri se numeste polisemie.

Scriitorii imbogatesc deseori limba cu sensuri figurate, cu imagini artistice, alternand sensuri proprii cu sensuri figurate.

Sensul propriu al cuvantului floare:

"Flori de nufar porti in plete

Ca o zana din povesti".

(George Cosbuc)

Poetul foloseste substantivul floare cu sensul sau direct. Iata si sensuri figurate ale cuvantului floare:

"Iar in fruntea boilor

Merge floarea florilor

Voinicul voinicilor".

(Folclor)

Sensul cuvantului floare, in acest exemplu, este acela de tot ce e mai bun, mai deosebit, de calitate:

"Si te-ai dus dulce minune,

S-a murit iubirea noastra

Floare - albastra ! Floare - albastra ! .

Totusi este trist in lume !"

(Mihai Eminescu)

Sfera de aplicare a notiunii "floare" este mult mai larga decat continutul sau. Asa se explica si numeroase expresii in care intra cuvantul floare: de florile cucului, de florile marului, in floarea varstei etc.

Corelatia dintre sensul direct si cel figurat al cuvantului se stabileste in procesul evolutiei vocabularului.

Sensurile figurate, suprapunandu-se celor directe, contribuie la dezvoltarea polisemiei cuvantului, marind posibilitatile de expresivitate. Cuvantul baie poate avea mai multe sensuri incapere cu destinatie speciala pentru spalat sau imbaiat, cladire speciala cu aceasta destinatie (baie comunala), incapere sau spalare (a face baie), vasul sau cada in care se spala, scaldare. Aceste sensuri pot avea un sinonim comun: "ceva destinat spalarii sau imbaierii". De aceea ele apartin polisemiei.

Cuvantul baie are si valori omonimice, daca urmarim sensurile care nu pot avea un sinonim:

baie: 1. (regional) mina;

2. imbaiere; spalare a corpului; cada; incapere destinata spalarii sau imbaierii.

Alte exemple de cuvinte polisemantice:

fractiune: 1. parte distincta dintr-un intreg, dintr-un tot; frantura, fragment;

2. grupare de membrii in cadrul unui partid politic; grup format din reprezentantii unui partid politic in parlament;

3. portiune din lichidul obtinut prin distilarea unui amestec de lichide ridicat la o anumita temperatura sau portiune solida obtinuta prin cristalizarea fractionata dintr-o solutie.

functie: 1. rol in administratie; grad in ierarhie;

2. rol sintetic al unui cuvant in propozitie;

3. activitate proprie unui organ, tesut, din organismele vii;

4. (matem.) marime variabila care depinde de una sau mai multe marimi variabile independente.

familie: 1. forma sociala de baza intemeiata prin casatorie si care consta din sot, sotie si descendenti;

2. totalitatea persoanelor care se trag dintr-un stramos comun; neam, descendenta;

3. categorie semantica in botanica si zoologie, inferioara ordinului care cuprinde mai multe genuri de organisme cu caractere comune;

4. grup de cuvinte derivate si compuse formate de la acelasi cuvant de baza;

5. grup de limbi care provin dintr-o limba comuna initiala.

Cuvantul identic din punct de vedere al formei, dar cu intelesuri total diferite apartine omonimiei.

Omonimele cuprind cuvinte cu semnificant identic, dar cu sensuri diferite. Sunt omonimice atat cuvintele care au forma identica si sunt provenite din etimon diferit, cat si cele care provin dintr-un singur etimon, dar au avut o evolutie semantica prin care s-a ajuns la diferentieri indiscutabile de sens, incat astazi nu se mai poate stabili o legatura logica intre sensurile existente si nu se mai pot echivala sensurile respective cu sinonim comun.

Omonimia presupune incompatibilitatea de sensuri in sfera unor unitati lexicale purtand acelasi nume. Deci pentru a deosebi polisemia de omonimie se urmareste masura in care exista sau nu opozitie semantica in cadrul cuvintelor cu forma identica.

Daca pentru fiecare se gaseste un sinonim ce nu poate fi aplicat celorlalte valori semantice, este vorba de omonimie. Omonimele pot sa apara si din polisemie. Cand sensurile unui cuvant se refera la notiuni total diferite, necomparabile, care se exclud, care n-au un sinonim comun inseamna ca polisemia existenta odinioara in sfera semantica a unui cuvant s-a rupt si au rezultat cuvinte cu valori omonimice.

Sunt unele cuvinte care, la un moment dat, au numai valori polisemantice sau numai valori omonimice.

Valori polisemantice

1) adeziune 1. "atasare, solidarizare (cu ceva)";

2. "(figurat) atractia intre doua suprafete aflate in contact".

2) alcoolic 1. "care contine alcool";

2. "care consuma abuziv alcool".

Este demn de subliniat un fapt lingvistic interesant care pana acum n-a fost semnalat in lucrarile de specialitate si anume existenta polisemiei rezultata din sensuri apropiate, exprimate printr-un cuvant de baza care a avut pentru fiecare sens un alt etimon. Cuvantul acordor are doua sensuri polisemantice (apropiate) si fiecare sens provine de la alt etimon:

1. "unealta care serveste la acordarea unor instrumente muzicale, in special a pianului (din fr. acordoir)";

2. "persoana care se ocupa de acordarea instrumentelor muzicale (din fr. acordeur)".

Valori omonimice

1) arcas 1. "ostean inarmat cu arc; persoana care trage cu arcul";

2. "constelatie din emisfera astrala, compusa din 146 stele vizibile cu ochiul liber".

Cuvantul baza este format din derivare de la arc + sufixul -as, de la un singur etimon.

2) clestar 1. "cristal";

2. "unealta de dogarie cu care se trag fortat cercurile la vasele de lemn facute din doage".

Cele doua sensuri provin din etimoane diferite:

1. din maghiarul "kristály";

2. din cleste + sufixul -ar.

Sunt unele cuvinte care au in acelasi timp si valori polisemantice si valori omonimice. Un exemplu in acest sens, este cuvantul baie (discutat anterior); si cuvantul cap care poate avea valori polisemantice si omonimice:

a) cap - polisemie

1. "extremitate superioara a corpului unde se afla creierul";

2. "capatai";

3. "capetenie, conducator";

4. "varf al unui obiect".

Aceste valori polisemantice pot fi cuprinse sub sensul general (sinonim comun) de "parte superioara sau extremitate a unui fenomen".

b) cap - omonimie

1. "extremitate superioara a corpului";

2. "(invechit) viata";

3. "parte de uscat care inainteaza in mare; promontoriu".

Omonimele pot fi discutate din variate unghiuri de vedere. Ele pot fi analizate, de pilda, dupa origine.

Sunt unele omonime provenite din cuvinte de origini diferite, care printr-o intamplare au aceeasi forma. Cuvantul cer "firmament", "bolta cereasca", "spatiu cosmic nesfarsit" este provenit din lat. caelum, iar cer "varietate de stejar; arbore mare din familia fagaceelor, inalt pana la 30 m" este provenit din lat. cerrus. In limba romana, cuvintele latine similare "a se asemana" si seminare "a raspandi samanta" au capatat acelasi complex sonor: (a) semana, dar sensurile au ramas tot deosebite.

Exista si omonime provenite dintr-un cuvant de baza cu sensuri care s-au diferentiat intr-atata, incat nu se mai simte legatura primitiva intre aceste sensuri. Dintr-un cuvant primitiv s-a ajuns la doua.

Cosas, provenit din "coasa" + sufixul -as este "omul care coseste", dar printr-o metafora a fost numit asa si un soi de lacusta (care scoate un tarait asemanator cu fasaitul coasei).

Omonimia se intalneste la cuvinte care apartin aceleiasi categorii lexico-gramaticale sau unor categorii lexico-gramaticale diferite. De aici rezulta: omonimia lexicala, lexico-gramaticala si omonimia gramaticala.

Cuvantul banca cu sensul de "scaun lung, de obicei cu spatar", dar si "numele unei institutii financiare", precum si cuvantul lac avand sensul de "apa statatoare", dar si de nume al unui "preparat lichid obtinut din rasini si uleiuri cu care sunt acoperite unele obiecte pentru a le feri de influenta aerului si a umezelii" apartin omonimiei lexicale si au forme identice in toate situatiile flexionare. Aici omonimia este totala.

Omonimia poate fi totala sau partiala.

Lac are acelasi plural (lacuri) pentru ambele sensuri. Omonimia este totala.

Masa, "mobila" si masa "multime" au plurale diferite si anume, in primul caz mese, iar in al doilea caz mase. Aici omonimia este partiala.

Omonimele partiale sunt identice la unele forme ale paradigmelor.

Cot cu sensul "parte a articulatiei care uneste bratul cu antebratul", "cotitura, intorsatura", "unitate de masura pentru lungime egala cu 0,664 m", la plural are forme diferite: "coturi", "coti", "coate". Este tot omonimie partiala.

Omonimele lexico-gramaticale au forme identice in paradigma unor parti de vorbire cu totul diferite. Astfel de omonime sunt: cer (substantiv) si cer (persoana I singular a indicativului prezent de la verbul "a cere") sau sare (de bucatarie, substantiv) si sare (persoana a III-a singular a verbului "a sari"). Aceste omonime se mai numesc si omofone.

Cand omonimia se produce in flexiunea aceluiasi cuvant este o omonimie gramaticala. Substantivul casa are forme omonime la nominativ si acuzativ singular si plural si la cazul dativ. "A aduna" are forme identice flexionare la numere diferite: (eu) adunam, (noi) adunam.