PLANURILE DE MANIFESTARE A DINAMICII GRUPURILOR

PLANURILE DE MANIFESTARE A DINAMICII GRUPURILOR

1.1 STRUCTURA GRUPULUI MIC

Prin structura unui grup mic se intelege organizarea interna a acestuia si modul in care functioneaza. Definitorii pentru structura unui grup sunt:

Marimea grupului;

Formarea subgrupurilor (unele constituite dupa functiile de indeplinit in activitatea grupului, altele dupa afinitatile si atractia spontana dintre membri);

Distributia rolurilor intre subgrupuri si intre membri si cerintele normative;

Structurarea puterii (ierarhia autoritatii) in grupul respective (diferentierile de status);

Modelul de comunicare, concretizat in relatiile intre subgrupuri si intre membrii grupului (relatiile orizontale - intre subgrupuri sau indivizi aflati la acelasi nivel si cu acelasi status, dar si relatiile verticale intre subgrupurile sau membrii aflati in pozitii ierarhice diferite

Toate aceste aspecte influenteaza, pe de o parte, capacitatea grupului respectiv de a-si indeplini functiile asteptate de membrii sai, iar pe de alta parte, explica procesele specifice care iau nastere in grupul respectiv. In plus, ele insele cunosc de-a lungul timpului permanente schimbari.

Aspectul cel mai important al dinamicii unei clase de elevi il reprezinta transformarea ei structurala dintr-o grupare de elevi, intr-un colectiv scolar. Colectivul reprezinta o treapta superioara in evolutia unui grup scolar. Un colectiv se caracterizeaza prin aceea ca grupul adopta in mod spontan un scop prioritar pentru toti membrii lui, activitatea desfasurata in interiorul sau este subordonata acestui scop, se creeaza organe proprii de conducere a activitatii grupului si o organizare dinamica grupului de scolari ai clasei specifica.

Un grup scolar parcurge mai multe etape, pana devine un colectiv:

Etapa evaluarii interpersonale - cand grupul functioneaza ca urmare a respectarii unor norme exterioare, impuse din afara prin diferite forme de constrangere;

Etapa aparitiei unui "nucleu" al colectivului, compus dintr-un numar inca restrans de membri care au reusit sa transforme cerintele exterioare in norme interioare de actiune;

Etapa de extindere a nucleului in care creste numarulul celor care adopta acelasi scop si aceleasi atitudini si se alatura "nucleului" initial.

FUNCTIILE GRUPULUI MIC

Un aspect important pentru dinamica unui grup il reprezinta modul in care evolueaza capacitatea acestuia de a raspunde principalelor asteptari ale membrilor sai. Oamenii sunt satisfacuti de grupul lor, iar acesta dainuieste, in masura in care colectivul din care fac parte le raspunde unor nevoi sociale si psihologice, cum ar fi nevoia de integrare, de afirmare, de securitate s.a.

Cele mai importante functii ale unui grup mic sunt considerate a fi:

Functia de integrare - raspunde nevoii individului izolat de a fi acceptat de ceilalti, de a face parte dintr-o comunitate (familiala, profesionala, amicala);

Functia de reglementare a relatiilor inter-individuale - legata de capacitatea grupului de a arbitra relatiile dintre indivizi si de a interveni pentru a apara individul atunci cand

nu mai sunt respectate anumite reguli convenite;

Functia de reglementare intra-individuala - privind nevoia de confruntare a imaginii de sine cu "oglinda sociala a grupului", pentru a ajunge la o mai corecta cunoastere de sine;

Functia de securitate - corespunzatoare nevoii general umane de protectie si de manifestare in siguranta, conform felului de a fi al fiecaruia.

Structura unui grup (modelul de relatii intre membri) variaza in raport cu functia pe care trebuie sa o indeplineasca la un moment dat, in sensul ca "functia grupului determina alegerea unei anumite structuri".

De exemplu, " un grup de munca aflat in excursie sau la o petrecere cu toti membrii sai va oferi, de regula, alta ierarhuie a status-urilor decat cea din timpul productiei' (A. NECULAU, op. cit. pg. 68).

1.3 PROCESELE GRUPULUI MIC

In interiorul unui grup mic au loc permanent mai multe categorii de procese care se afla in interdependenta, caci se influenteaza si se conditioneaza reciproc:

Procesul de realizare a sarcinilor scolare;

Procesul de comunicatie;

Procese de influenta;

Procese afectiv-apreciative (A. NECULAU, 1977, pg. 71).

Procesul de realizare a sarcinilor scolare

Sarcinile reprezinta ceea ce trebuie sa faca un grup pentru a-si atinge scopul. In cazul grupului de scolari al clasei, scopul dominant, specific, este activitatea de invatare obtinerea unor performante scolare cat mai bune. Activitatea de invatare desfasurata in grup, in numeroase situatii, este de natura sa imbunatateasca performantele scolare colective, comparativ cu situatia invatarii individuale. In multe situatii, oamenii

sunt mai productivi atunci cand lucreaza in grupuri.

Factorii principali care faciliteaza activitatea de invatare, atunci cand ea se realizeaza in grup, sunt legati de mai multe fenomene:

Stimularea datorata prezentei altora: in prezenta altor persoane, indivizii au tendinta de a-si intensifica eforturile, pentru a tine pasul cu ceilalti, de a fi mai activi, mai performanti; in plus, discutiile in grup pot stimula aparitia unor noi idei, prin dezvoltarea ideilor celorlalti;

Multiplicarea resurselor disponibile exprima realitatea ca grupul dispune de mai multe informatii, mai multe puncte de vedere, o memorie mai cuprinzatoare, in comparatie cu individul izolat, ceea ce sporeste posibilitatile de solutionare a sarcinilor atunci cand se colaboreaza.

Posibilitatea compensarii erorilor si a corectarii greselilor este legata de cresterea sanselor de a descoperi caracterul eronat al unor idei, prin critica sociala din interiorul grupului, dar si de a compensa, pe ansamblu, eroarea unora de a supraestima dificultatea unor sarcini, cu tendinta altora de a le subestima, ceea ce va face ca, in final, aprecierile sa fie mai precise.

Probabilitatea ivirii unui individ capabil sa solutioneze o problema dificila, de pe urma carora vor beneficia toti ceilalti, face ca grupul sa fie adeseori mai performant, comparativ cu individul izolat.

Grupul face posibil sa se invete din experienta celorlalti prin observarea activitatii altora in rezolvarea problemelor si aceasta va determina o mai rapida solutionare a unor probleme similare in viitor (M. DEUTSCH, H. A. HORNSTEIN, 1978, pg. 194-195).

Uneori grupurile sunt mai putin eficiente decat activitatea independenta, astfel ca performantele cu care sunt realizate de catre grup sarcinile scolare depind, la randul lor, de mai multe variabile (A. NECULAU, op. cit.):

Tipul sarcinii de invatare;

Compozitia grupului ("factorul populatie");

Interrelatia functionala in raport cu sarcina;

Interrelatiile afective si socio-emotionale existente in interiorul grupului;

Tipul sarcinii de invatare.

Lucrul in grup conduce la performante mai bune atunci cand este vorba despre:

probleme care presupun alegerea celei mai bune solutii dintre mai multe variante;

trebuie luata o decizie care ii vizeaza pe toti membrii clasei;

sarcina permite o anumita diviziune a muncii;

sarcini de consolidare a unor reactii bine fixate.

In schimb, lucrul in grup este mai putin eficient atunci cand trebuie sa se construiasca sau sa se creeze ceva, sa se ofere solutii de sinteza, ori sa se invete elemente noi

Factorul populatie (numarul membrilor grupului, pregatirea lor anterioara etc.). Numarul optim de elevi ai unei clase scolare a constituit obiectul a numeroase cercetari si controverse. Luarea unei decizii privind numarul de elevi ai unei clase scolare este influentata de mai multi factori: factori pedagogici (privind calitatea educatiei), factori economici (privind costurile educatiei), factori demografici (populatia scolara

existenta, numarul de profesori, spatiile scolare disponibile) s.a.

Profesorii, educatorii in general manifesta tendinta de a acorda prioritate factorilor pedagogici, in vreme ce administratorii invatamantului sunt inclinati sa dea mai multa importanta factorilor economici si demografici.

Interelatia functionala in raport cu sarcina reprezinta o alta sursa de variatie a performantelor colective de invatare. Gruparea optima a elevilor intr-o clasa scolara reprezinta o preocupare majora a cercetatorilor si a educatorilor. Cele mai multe cercetari au incercat sa verifice experimental eficienta gruparii elevilor in clase omogene, dupa

abilitatile de care dispun. Rezultatele au fost contradictorii. Analizand rezultatele mai multor cercetari in aceasta problema, KULIK (1982) a ajuns la concluzia ca, in ansamblu, gruparea elevilor in clase omogene conduce la o crestere mica, dar semnificativa a rezultatelor pe care le obtin elevii din aceste clase la testele de cunostinte. In literatura

pedagogica romaneasca, problema a fost analizata din perspectiva sociala, de STANCIU STOIAN: "In epoca industriala contemporana, a mai aparut o forma de discriminare care se vrea, pe nedrept, pur scolara: asa-numita problema a copiilor dotati. Aceasta problema este foarte fin si discret pusa, cu "argumente" care se pretind cu totul stiintifice. Este

vorba, in fond, de o veritabila conceptie elitista (ca sa nu spunem aristocratica), opusa conceptiei democrate, aceasta din urma socotind pe toti scolarii normali suficient de dotati pentru a invata laolalta. Elite? Lideri? Ei sunt firesti si se aleg din gramada in societatile gregare si, intr-o mai mica masura, in prima copilarie, unde liderii se aleg ei insisi si se impun instinctual. (). Pe masura ce elevii se socializeaza mai mult, la nivel de carte si stiinta, la nivel de ratiune crescanda, puterea liderilor naturali nu mai e o necesitate, dispare chiar (Cousinet). Copii dotati, in mod deosebit, exista, desigur, dar scoala moderna, diversificata pe aptitudini si necesitati sociale, satisface suficient avansarea lor mai rapida si mai de calitate" (STANCIU STOIAN, 1980, pg. 186-187).

Factorii interrelatiilor afective si socio-emotionale determina solidaritatea sau disolutia grupului, caci se refera la prezenta ori absenta simpatiei si prieteniei intre membrii grupului de scolari ai clasei si la motivatia acestora. Calitatea muncii este influentata de simpatiile existente intre membri, de existenta unei reciprocitati socio-afective.

Indivizii sunt mai productivi atunci cand lucreaza in echipa cu parteneri pe care ii prefera si pe care ii simpatizeaza. Cercetatorii au constatat ca preferinta pentru anumiti colegi cu care sa lucreze in echipa, dar si posibilitatea aparitiei neintelegerilor depind de natura activitatilor ce urmeaza sa fie indeplinite in colaborare. "Indivizii sunt mai circumspecti cand angajeaza rolul lor social, cand "miza" este o performanta si nu o simpla vecinatate. Daca probabilitatea de "suportare reciproca" este mai mare in timpul liber sau intr-o convietuire comuna, posibilitatea de aparitie a neintelegerilor este mai mare cand o activitate sta in fata grupului." (A. NECULAU, op. cit. pg. 75). Intrucat in paginile anterioare am avut deja ocazia sa tratam problema influentei sentimentului de

coeziune a colectivului asupra performantelor colectivului, in cele ce urmeaza ne vom opri asupra problemei motivatiei membrilor clasei, ca factor ce influenteaza productivitatea activitatii de invatare.

Existenta unei motivatii asemanatoare reprezinta unul dintre cei mai importanti factori care determina apropierea afectiva intre indivizi. Predominanta in compozitia grupului a unor elevi care au aceeasi varsta, acelasi sex, ori provin din medii culturale si socioeconomic asemanatoare va determina anumite particularitati ale motivatiei de

invatare existente in grupul respectiv. (ORMROD, J. E., 1998).

Particularitatile motivatiei legate de varsta elevilor vizeaza, de cele mai multe ori, modul diferit in care elevii de diferite varste apreciaza importanta unuia sau altuia dintre cei patru factori ai succesului (efortul, talentul, dificultatea sarcinii, sansa). Scolarii mici sunt inclinati sa atribuie succesul pe care il obtin efortului pe care l-au depus, in vreme ce

adolescentilor le place ca succesele lor sa fie atribuite abilitatilor personale de care dispun. In cazul claselor compuse din scolari mici, profesorul trebuie sa aprecieze, asadar, efortul ("Ai muncit intr-adevar mult"), in vreme ce la adolescenti trebuie sa faca referinta la abilitate si talent ("Esti, intr-adevar, foarte bun cand faci acest lucru"). Pentru

adolescent, efortul prea mare depus pentru a realiza ceva devine un semn al incapacitatii si din acest motiv, profesorul va trebui sa fie foarte precaut in exprimarea publica a admiratiei sale pentru volumul de munca depus de un tanar pentru a realiza ceva deosebit. Diferentele legate de gen in ceea ce priveste motivatia invatarii se refera la faptul ca fetele sunt mai preocupate de a se comporta bine si de a obtine curent rezultate bune

la scoala, in vreme ce baietii au aspiratii pe termen lung de nivel mai inalt si manifesta mai mult optimism in legatura cu ceea ce vor fi capabili sa realizeze in cele din urma. Profesorii vor avea grija, in cazul claselor alcatuite predominant din baieti, sa ii ajute sa descopere legatura dintre performantele pe care le obtin la scoala si scopurile lor pe termen lung, iar in cazul fetelor, vor incerca sa le ajute sa isi diversifice optiunile

profesionale de viitor, inclusiv pentru cele considerate ca fiind rezervate doar barbatilor, astfel incat sa nu-si limiteze aspiratiile la rolurile "feminine" traditionale.

Diferentele culturale se refera la existenta unor structure motivationale diferite la elevii care apartin unor grupuri minoritare.

Acestia pot avea un puternic sentiment de loialitate fata de familia lor si se pot stradui sa obtina rezultate bune la invatatura pentru a fi de folos grupului caruia ii apartin. Aprecieri     ale profesorului, de genul"Gandeste-te cat de mandra va fi familia ta" sau "Daca vei merge la facultate si vei primi o buna educatie, atunci vei putea fi de folos comunitatii tale", pot fi stimulente puternice pentru asemenea elevi.

Diferentele socioeconomice dintre elevi pot face ca acei elevi care provin din familii cu venituri foarte mici sa fie expusi, de la inceput, riscului de a avea esec scolar, din cauza ca vin la scoala fara anumite experiente culturale, pe care familia lor nu si le-a putut permite si pe care, adeseori, scoala le presupune a fi fost traite de orice copil (de exemplu, povesti citite in familie, vizitarea unor muzee, a unor locuri geografice

etc.). Atunci cand se lucreaza cu asemenea copii, profesorii trebuie sa-si aminteasca cele doua conditii esentiale ale motivatiei intrinseci: increderea in fortele proprii si autodeterminarea. Le vor induce increderea ca experientele de viata pe care le-au trait in mediul lor familiar pot sta la baza intelegerii aspectelor esentiale ale lumii si ale vietii, le vor propune asteptari inalte, dar realiste si ii vor ajuta sa isi realizeze aceste aspiratii.

1.3.2. Procesul de comunicatie

Schimbul de comunicatii este unul dintre factorii dinamizatori ce conditioneaza dinamica grupului, caci datorita lui devine posibila punerea in acord a opiniilor si a atitudinilor, ajustarea reciproca a comportamentelor individuale, asa cum, tot el, poate genera tensiuni in grup sau dominatia unora asupra altora.

Ca proces de grup, comunicatiile indeplinesc mai multe functii

Cresterea uniformitatii informatiilor si a opiniilor pe intregul grup, la modul dorit, ceea ce favorizeaza coeziunea grupului;

Imprimarea unui sens unic eforturilor grupului in realizarea obiectivului dorit;

Valorizarea grupului prin exprimarea originalitatii sale si a specificului sau;

Rezolva problemele grupului, face posibila solutionarea lor si protejeaza fata de exterior;

Faciliteaza ca grupul sa devina cadru de referinta pentru individ (A. NECULAU, op. cit. pg. 82-83).

In interiorul grupului de scolari ai clasei pot exista mai multe tipuri de comunicatie, care pot fi clasificate dupa instrumentele de comunicare utilizate (comunicare verbala sau nonverbala), dupa numarul persoanelor care comunica (comunicare in doi sau comunicare in grup) si dupa obiectivele urmarite (comunicare de consum-gratuita, din nevoia de a comunica cu cineva - si comunicare instrumentala - utilitara, cu scop bine precizat). Procesul de comunicare din clasa de elevi poate fi analizat din doua perspective:

comunicarea profesor-elevi (psihopedagogica);

comunicarea spontana dintre elevi.

Comunicarea psihopedagogica este o forma particulara a comunicarii psiholingvistice, datorita unor caracteristici specifice, legate de contextul in care se desfasoara continutul specific, datorita relatiilor specifice intre parteneri etc. Aceste caracteristici vizeaza mai multe aspecte (E.Paun):

a) este initiata si condusa de catre profesor, care ii stabileste durata in timp, continutul, normele, cu preocuparea de a-I pregati progresiv pe elevi pentru a lua decizii cu privire la aceste aspecte; are un caracter formal, se desfasoara prin respectarea unor reguli inscrise in regulamente, caci in scoala nu se comunica oricum si despre orice (de exemplu, este interzis limbajul injurios, trivial etc.);

b) forma si continutul ei sunt influentate de specificul relatiei profesor-elevi. Ea nu este doar un schimb verbal care angajeaza partenerii numai in plan intelectual, ci implica si o participare afectiva a acestora. Profesorul nu poate trata cu indiferenta modul in care elevii au reusit sa decodifice mesajele sale, ci se preocupa de gasirea modalitatilor celor mai eficiente (revine cu explicatii, verifica intelegerea mesajelor etc.);

c) continutul ei este generat de natura raportului profesorilor si elevilor cu stiinta si cunoasterea umana in general. In vreme ce profesorul are acces integral la cunoasterea umana intr-un anumit domeniu, elevii au un acces partial. Predarea ca act de comunicare are rolul de a mijloci accesul elevilor la aceasta cunoastere, iar acest aspect constituie cea mai mare parte a continutului comunicarii dintre profesori si elevi;

d) este influentata in eficienta ei de factori psihologici (de exemplu, atitudinea elevilor fata de profesor, interesul fata de mesajele acestuia, supraincarcarea mesajelor cu informatii noi) si de factori sociali (climatul afectiv din clasa, marimea

grupului de elevi, coeziunea grupului clasei, structura grupului s.a.).

Comunicarea spontana dintre elevi dobandeste aspecte specifice, in functie de contextul social in care se desfasoara si de rolurile sociale ale participantilor.

Contextul social al unei discutii poate fi definit prin mai multe elemente: persoanele care participa la discutie, scopurile urmarite regulile de comunicare adecvate situatiei respective. Limba folosita trebuie sa fie intotdeauna adecvata cadrului in care este folosita, caci, de exemplu, dialogul folosit in discutiile purtate in recreatie sau pe terenul de joaca poate sa fie complet nepotrivit in sala de clasa.

Statusurile detinute intr-un anumit context influenteaza, la randul lor, stilul de comunicare adoptat. De exemplu, exista un anumit stil specific al vorbirii in grupurile de fete, comparativ cu cele ale baietilor.

Cei care au studiat deosebirea dintre vorbirea baietilor si cea a fetelor au etichetat vorbirea baietilor ca fiind "instrumentala", iar vorbirea fetelor ca fiind "expresiva". Vorbirea instrumentala este legata mai mult de indeplinirea unor actiuni, de transmiterea unor sarcini; vorbirea expresiva este mai bogata in descrieri si mai preocupata de exprimarea sentimentelor. Hybels, S. si Weawer, R., (1989) au descris cateva aspecte

ale vorbirii feminine: folosirea cu mai multa frecventa a unor adjective, (de genul "divin", "fascinant', "plin"), tendinta de a intoarce propozitiile declarative in propozitii interogative (de exemplu, "Este o zi frumoasa, nu-i asa?"), preferinta pentru formulari care ilustreaza modificari ori sugereaza delimitari (exemplu: "ceva de genul", "un fel de"), preocuparea de a utiliza o vorbire hipercorecta si politicoasa, fiind considerat neobisnuit pentru o eleva cultivata sa foloseasca o vorbire argotica sau injurii. Atunci cand un grup isi schimba stilul de a vorbi se schimba si perceptia publica a grupului respectiv.

In functie de conditiile concrete in care functioneaza, grupul poate adopta mai multe tipuri de retele de comunicare, adica de modalitati de circulatie a informatiei de la unii la altii. A. BAVELAS (1950) a identificat patru tipuri de retele de comunicare, diferite intre ele prin cantitatea de informatie pe care o primesc persoanele care ocupa o anumita pozitie in retea, dar si prin gradul de satisfactie pe le aduc participantilor. Unele dintre ele favorizeaza comunicarea deschisa, dialogul autentic intre participantii la comunicare, altele mai putin. Dintre cele patru tipuri de retele, doua sunt definite ca orizontale (retelele "cerc" si retelele "lant"), iar celelalte doua sunt retele verticale (retelele "roata" si retelele "Y

C

A B C D E

B D

Retea"lant"

A E

Retea "cerc"

B    D D E

C C

A    E A

Retea " rotata" B

Retea "Y"

In diagramele de mai sus, fiecare litera reprezinta o persoana si fiecare linie o legatura de comunicare.

Pentru scopuri diferite, sunt eficiente retele de comunicare diferite:

"cercul" da rezultate mai bune atunci cand informatia transmisa este ambigua, in situatii de incertitudine, caci toti membrii pot primi toate mesajele si le pot descifra;

retelele in "Y" si in "roata" sunt mai performante in cazul sarcinilor de rutina, insa membrii periferici pot fi frustrati sau pasivi, ceea ce scade adaptabilitatea in momentele de schimbare;

in situatia in care fiecare detine o informatie esentiala, sarcina este rezolvata mai repede atunci cand exista o persoana centrala la care sa aiba acces direct fiecare dintre

membrii grupului, asa cum se intampla in retelele "roata" (M. L. J. ABERCROMBIE, 1973, pg. 452).

In toate retelele, persoana care ocupa o pozitie centrala primeste o mai mare cantitate de informatie, are maximum de influenta asupra celorlalti si este cea mai satisfacuta. Comunicarea intre membrii unui grup de dezbatere a fost imbunatatita atunci cand bancile insiruite una dupa alta au fost inlocuite cu scaune asezate in cerc in jurul unei mese.

1.3.3 Procesul de influenta

Procesul de influenta asigura uniformitatea comportamentelor in interiorul grupului. Procesele de influentare se realizeaza prin intermediul cuvantului, al discursului. In fiecare grup exista un sistem de presiune asupra membrilor acestuia, pentru a-si interioriza normele grupului si de a li se supune. Grupul exercita asupra fiecarui membru doua tipuri de presiuni:

Presiune normativa - pentru a se conforma la standardele si regulile grupului;

Presiune informationala - pentru acceptarea punctului de vedere al grupului si a informatiilor considerate importante de catre acesta.

Adoptarea de catre o persoana a unei conduite conformiste fata de cerintele grupului este facilitata de mai multi factori

Factori situationali (absenta altor criterii de orientare, incertitudinea, lipsa informatiilor);

Factori interpersonali (existenta in grup a unor persoane cu o mare forta de convingere, prietenia si respectul pentru anumiti membri ai grupului);

Conduita de grup (tipul de conducere, coeziunea grupului);

Personalitatea subiectului (lipsa originalitatii, supunerea la autoritate, conventionalism) (A. NECULAU, op. cit. pg. 91).

Principalii factori care determina presiunea pentru conformitate la exigentele grupului sunt, pe de o parte, nevoia fiecarui om de a gasi aprobarea grupului caruia ii apartine, iar, pe de alta parte, nevoia de certitudine si de siguranta.