ANARHIA MILITARA (235-285) - ROMA

ANARHIA MILITARA (235-285) - ROMA

Perioada crizei politice din sec. III, care cuprinde jumatatea de secol de dupa Alexander Severus, este cunoscuta sub numele de anarhia militara. Imperiul se transforma intr-o lume agitata de razboaie, de invazii de tulburari religioase, de dezordine economica. Aceasta stare de degrinogolada evidentiaza puternic criza generala a societatii romane din sec.III si tranzitia catre alte structuri. Este epoca 'imparatilor soldati' cu domnii efemere, cand frontierele sunt asaltate de invaziile neamurilor barbare. Criza Imperiului s-a manifestat in vreme ce la granite se agrava dubla presiune a barbarilor si a persilor. In acelasi timp, puterea capata un caracter eminamente militar, iar legiunile deveneau arbitrii ei. Totusi, in secolul III, dramatic prin manifestarile care au loc, Roma va reusi, printr-un efort sustinut, sa mentina integritatea Imperiului atacat dinafara si subminat dinlauntru de numerosii pretendenti la tron.

Viata politica interna se caracterizeaza prin absenta aproape constanta a unei autoritati centrale permanente si unanim recunoscute. Armata, care isi impune vointa fata de senat si de celelalte autoritati civile, proclama si detroneaza pe imparati. Au fost numeroase situatiile cand au existat mai multi imparati in acelasi timp, deoarece grupuri de legiuni, cantonate in diferite puncte ale frontierelor, au proclamat imparati pe proprii lor comandanti, urmate apoi de sangeroase lupte intre ei.

Nu vom urmari succesiunea la tron in aceasta perioada, dealtfel destul de incalcita. Amintim doar ca din cei 27 imparati proclamati in acest timp, niciunul nu are o moarte naturala, fiind ucisi, cazand in lupte sau disparand in captivitate. Doar patru dintre acestia (Gordian III, Filip Arabul, Valerianus si Gallienus), au domnit mai mult de cinci ani. Motivele care au determinat pe soldati la aceste frecvente proclamari si rasturnari ale imparatilor sunt diverse, adesea nedemne.

Atacurile 'barbarilor' constituie un aspect al crizei prin care trecea Imperiul. Acestea s-au revarsat asupra teritoriilor romane in doua mari valuri: cel al sarmatilor, impinsi la randul lor din spate de alti nomazi de stepa si cel al triburilor germanice. Acestea din urma erau agitate de miscarile convulsive ale uniunilor tribale in care erau divizati. Pe la 200 d.Chr., gotii, originari din zona Marii Baltice, s-au stabilit in vecinatatea M. Negre. De la sarmati, ei au deprins o noua tehnica de lupta, bazata pe atacuri rapide de cavalerie. Au adoptat, de asemenea, tehnologia militara a romanilor si s-au aliat cu carpii, bastarnii si vandalii. Dupa anul 238, gotii trec Dunarea si hartuiesc Imperiul timp de 30 de ani, indeosebi in spatiul Peninsulei Balcanice si a Asiei Mici.

In paralel cu atacurile barbarilor care deveneau tot mai violente, se observa si scaderea rezistentei aparatorilor Imperiului. Simultaneitatea atacurilor a facut ineficace organizarea defensiva a armatei romane. Asa se explica si succesele momentane ale invaziilor barbare din sec.III.

In perioada anarhiei militare pe plan politic intern putem deosebi trei etape principale: a) prima, cuprinsa intre 235-251, caracterizeata prin lupte intre legiunile ai caror imparati nu erau recunoscuti de senat; b) a doua (251-268), in care criza politica interna atinge punctul culminant, iar Imperiul se gaseste, pentru scurt timp (262-268), dezmembrat in trei parti; c) a treia etapa este caracterizata de incercarile de restaurare a Imperiului.