Caius Iulius Caesar Germanicus Caligula - Imparat roman

Caius Iulius Caesar Germanicus Caligula(12-41p.Chr.)

Imparat roman:37-41p.Chr.

Caius Iulius Caesar Germanicus, nepot de frate al lui Tiberius, a fost adoptat de acesta la indicatia expresa a lui Augustus.

La varsta de 21 de ani l-a chemat Tiberius la Caprea. Desi ispitit de unii sa-si manifeste nemultumirea, Caius nu a cedat niciodata. De asemenea s-a facut ca a uitat represiunile lui Tiberius asupra familiei sale ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic nimanui. Suferintele proprii le ascundea cu disimulare neintrecuta. Se purta cu atat de mare supunere fata de bunicul adoptiv (Tiberius) si fata de cei din jurul lui, incat pe drept s-a spus ca n-a existat "un servitor mai bun ca el si un stapan mai rau decat el".

Natura lui salbatica si inclinata spre viciu totusi, nu putea fi stapanita. Lua parte cu placere la pedepsele si chinurile celor condamnati. Intelept, Tiberius il cunoscuse foarte bine si adesea zicea despre nepotul sau: "Caius traieste pentru nenorocirea lui si a tuturor, creste ca o vipera pentru poporul roman, ca Phaeton pentru tot pamantul".

Despre moartea naturala sau provocata a lui Tiberius exista mai multe versiuni dar Caligula s-a laudat, mai tarziu, ca desi n-a comis crima cu mana lui, a cugetat-o singur. Se lauda cu suprimarea lui Tiberius pentru a-si scoate in evidenta pietatea filiala si faptul ca dorise razbunarea mamei si a fratilor sai.

Isi petrecuse primii ani de copilarie in taberele militare de la Rhin, alaturi de parintii sai. Supranumele de "Caligula" (cizmulita), care i-a ramas in istorie, l-a primit datorita cizmulitelor de tip galez pe care le purta si la origine se numeau "Caliga". Crescut printre soldati cu imbracaminte de simplu soldat, a devenit foarte simpatizat in randul ostasilor, mai ales ca era fiul lui Germanicus.

A preluat foarte usor succesiunea lui Tiberius datorita simpatiei generale de care se bucura in randul populatiei si al ostasilor, care vedeau in el pe urmasul impecabilului Germanicus. Senatul s-a vazut obligat sa recunoasca imediat preluarea puterii de catre Caligula. Sprijinul prefectului praetorului Macronius si al garzii pretoriene s-au dovedit hotaratoare.

Senatul l-a recunoscut ca singur imparat fara a tine cont de cel de-al doilea mostenitor, nepotul de sange al celui disparut, numit tot Tiberius.

Noul imparat a inceput prin a da cele mai frumoase sperante supusilor. A adus la Roma ramasitele pamantesti ale mamei si ale celorlalti membri ai familiei, pe care le-a depus in mausoleul lui Augustus. A rechemat exilatii a interzis toate acuzatiile de crima impotriva majestatii, a repus in drepturi operele istorice ale lui Labienus interzise in timpul domniei precedente.

Dupa debutul sau de domnie Suetonius prezicea: "Pana aici am vorbit de un print, in continuare ceea ce voi relata este despre un monstru.".

Perioada de aur a lui Caligula nu a durat mult, pentru ca avusese in copilarie atacuri de epilepsie iar in cea de-a opta luna a domniei, a cazut grav bolnav. Se crede ca efectele bolii au influentat starea sa mintala; altfel nu se pot explica; decat prin nebunie, extravagantele, desfraurile si cruzimile .

Stapan la 26 de ani, cu o autoritate nelimitata asupra a 80 de milioane de oameni, pe Caligula l-a ametit atotputernicia. Credea ca imperiul roman este jucaria sa si ca n-a fost inventat decat pentru desfranarile si pentru nebuniile sale: "omnia mihi in omnes licere" (eu am puterea peste tot si peste toti).

Cuvintele faimoase "sa ma urasca numai sa se teama" au reprezentat o deviza pentru el. Caligula a inaugurat seria foarte numeroasa, de tirani, smintiti si stupizi ce s-au perindat in istoria Imperiului Roman.

Alaturi de extravagantele sale, alte nebunii erau legate de jocurile de copil. A dispus expulzarea din biblioteci a lucrarilor lui Homer si Titus Livius. A dispus ridicarea unei case celui mai frumos cal din grajdurile sale: Incitatus; caruia dorea totodata, sa-i acorde calului titlul de consul.

Acest nebun furios si acest bolnav, dupa spusele lui Seneca "pare a nu fi aparut pe lume decat pentru a arata ce pot face cele mai mari vicii din cea mai inalta soarta".

Caligula si-a dorit si glorie militara; astfel in anul 39p.Chr. i-a venit ideea de a intreprinde o expeditie in Germania. A traversat Rhinul si a facut un numar de prizonieri dar acestia erau proprii lui soldati travestiti in inamici. Mintea lui bolnava a acceptat mascarada ca realiate. In anul urmator intentiona o expeditie in Britannia, dar nu a mers mai departe de vestul Galiei, de malul Marii Manecii. Acolo a asezat toata armata pe malul marii si in loc sa o imbarce i-a ordonat sa adune scoici pentru a le depune pe Capitoliu, drept capturi de la Ocean. A reintrat in Roma pentru a celebra un triumf pentru frumoasele "victorii" repurtate.

In furiile sale amintea din ce in ce mai des de eventualitatea masacrarii senatului. Dupa doua conspiratii nereusite o a treia care a avut loc la 24 ianuarie 41p.Chr. a scapat imperiul de acel monstru.

Natura ii daduse o figura respingatoare si urata pe care el se trudea sa o faca mai oribila, aranjandu-se in fata oglinzii, ca sa inspire si mai mult teroare si groaza. Putem spune ca uratenia sufletului era intiparita pe fata si ca natura nu se multumise sa-l urateasca numai intr-un singur fel; ci avusese grija atat de interior cat si de exterior.

Dupa moarte cadavrul sau a fost dus, pe ascuns, in gradina lui Lamia unde a ars pe jumatate pe un rug improvizat; apoi l-au ingropat si acoperit cu iarba proaspata. Mai tarziu l-au dezgropat surorile lui, venite din exil, care l-au ars si reingropat.

Vestea mortii lui s-a primit, la inceput, cu neincredere si cu teama de a fi numai un zvon diabolic, raspandit chiar de el pentru a putea gasi noi victime pentru chinuri si atrocitati.

Existenta acestui imparat a reprezentat o rusine mult mai mare pentru poporul roman decat orice infrangere pe campurile de lupta.

Domnia scurta a lui Caligula s-a concretizat intr-o suita de fapte arbitrare in politica interna si externa, in cruzimi, in fast, in risipa si in masuri fiscale impovaratoare.