IDEEA EUROPEANA IN TIMPUL REVOLUTIEI FRANCEZE

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ISTORIE, GEOGRAFIE SI RELATII INTERNATIONALE

SPECIALIZAREA: RELATII INTERNATIONALE SI STUDII EUROPENE

ANUL DE STUDII: I

IDEEA EUROPEANA IN TIMPUL REVOLUTIEI FRANCEZE

Trecerea spre secolul al XIX-lea s-a facut prin Revolutia Franceza care aduce cu sine principii noi, care zdruncina fundamentele lumii vechi: drepturile fundamentale ale omului si cetateanului si dreptul poparelor de a dispune de ele insele. Ideologia revolutionara contamineaza mediile intelectuale si sociale din toata Europa.

La inceputurile sale revolutia parea sa corespunda exigentelor republicane ale filosofilor luminilor, ca dupa aceea Napoleon I sa creeze un vast imperiu bazat pe cea mai mare parte pe monarhii vasale, neexcluzand ideea de federatie.

Revolutia franceza - ), eveniment major al epocii moderne care a dus la rasturnarea Vechiului Regim si la instaurarea unei noi ordini politice si sociale in Franta In timpul desfasurarii revolutiei, Franta a experimentat toate sistemele de guvernare trecand succesiv de la monarhia absoluta, bazata pe principiul de drept divin, la monarhia constitutionala, dupa model britanic, in care domina principiul ,,regele domneste, dar nu guverneaza", apoi la republica. Aceasta avea la baza, in teorie, libertatea si egalitatea tuturor cetatenilor.

Revolutia franceza este evenimentul care a marcat totodata in istoria Frantei, trecerea la epoca moderna. Perioada revolutionara incepe in 1789, cu reunirea Adunarii Starilor Generale si caderea Bastiliei, si se termina in , cu lovitura de stat din 18 Brumar a lui Napoleon Bonaparte. Ideile liberale si nationale propavaduite de Revolutia franceza s-au raspandit in toata Europa, avand ca efect intensificarea luptei natiunilor asuprite impotriva dominatiei straine. Revolutia franceza completeaza sirul marilor revolutii ale epocii moderne, fiind precedata de Revolutia engleza si Revolutia americana. Totodata, ea a ramas cel mai popular model de insurectie pana la Revolutia Rusa din 1917.

Revolutionarii francezi nu au agreat ideea de unitate a Europeii prin confederatie sau federatie, crezand mai mult in ideea de stat-natiune vazand in Franta locul de unde va porni libertatea si fericirea umanitatii. Ratiunea revolutionara va produce un cod civil si o administratie centralizata, incercarea Frantei de a le extinde la nivelul intregii Europe va canaliza contra ei natiunile europene, trezite la o "constiinta patriotica".Imaginea natiunii este foarte puternica in reprezentarea colectiva; actiunea centralizatoare a monarhiei a contribuit mult la intarirea ei. In ciuda carentei politicii monarhiste si a saraciei endemice a unei parti a populatiei, societatea franceza era bogata si numeroasa. Pe aceasta situatie de fond se vor sprijini fortele politice care, cu ocazia reuniunii Statelor Generale ale Regatului din iulie 1789, vor provoca primele mari tulburari sociale.In cele din urma ideea de unitate universala avea sa faca loc unui "egoism national" si unui "nationalism agresiv" si astfel va triumfa principiul suveranitatii statelor-natiune si nu suveranitatii dreptului.

O prima luare de pozitie semnificativa a fost cea lui Sieyès (1748-1836), membru al Adunarii Constitunate, al Convetiei, al Directoratului si artizan al loviturii de stat ce i-a deschis lui Napoleon Bonaparte drumul catre putere. Brosura sa intitulata sa Q`est-ce que le Tiers Etat? (ianuarie 1789) a avut o influenta hotaratoare asupra momentelor de inceput ale gandirii revolutionare si conceptiile sale asupra institutiei republicane au marcat profund redactare constitutiei si a codurilor de legi ale Republicii si ale Imperiului. Mult timp insa Sieyès a facut obiectul unor intrepretarii ce-i minimalizau meritele: "Calomniat in timpul vietii ca nimeni altul, Sieyès parea sa fie foarte prost plasat in istoriografia revolutionara care a vazut in el cand distrugatorul Vechiului Regim, regicidul, oportunistul ce si-a abandonat prietenii girondini de teama lui Robespierre, cand apostolul burgheziei, fondatorul republicii notabilior. De mai bine de un secol si jumatate el a fost descris, caricaturizatpur si simplu uitat. Putini sunt aceia ce ii acorda un loc, poate cel mai important in istoria revolutiei, si care recunosc rolul imens jucat de el in gandirea politica, acela de a fi fost fara nici o indoiala inventatorul dreptului public modern".[1]

Realitatea indubitabila pe care se bazeaza Sièyes este Natiunea. Ea este alcatuita din indivizi liberi, egali, independenti, diferind unii de altii, dar uniti prin nevoile comune cu natura umana, prin vointa de a trai impreuna. Fiecare individ este un cetatean potential, care nu se poate realiza decat daca isi lega vointa de cea a celorlalti membrii ai intregului pentru a infiinta puterea nationala. Doar in acest sens natiunea e suverana, unita si indivizibila.     Pentru el important e sa numesca fiinta rationala in jurul careia se organizeaza lupta pentru libertatea, egalitate si impotriva arbitrariului si a privilegiilor. Fiinta reala a natiunii este Starea a III- a, ce reuneste imensa majoritatea a populatei si care, desi nu are privilegii reprezinta totusi partea vie a regatului ("Starea a III-a este totul").

Intreaga putere emana de la natiune, de la Starea a III-a. Exercitarea suveranitatii nationale se face prin intermediul unei constitutii ce defineste organele legislative si de guvernare, autoritatile judiciare care vor realiza si vor garanta libertatea si egalitatea cetatenilor si mai general, plenitudinea drepturilor naturale. Or, puterea constituanta, daca doreste sa fie eficace, trebuie sa se supuna unui principiu: cel al reprezentarii. Reprezentarea corecta este aceea care acorda un mandat general celui ales.

Pe scurt, incarnarea poporului     in corpul regelui e inlocuita prin reprezentarea natiunii prin intermediul corpurilor instituite. Sièyes e un liberal- el se arata profund atasat de ideea salvarii individuale fata de autoritatea guvernamentala- care nu are incredere in democratie. Statul este emanatia natiunii si o reprezinta; ea este autonoma in raport cu acesta, dar din punctde vedere politic ii datoreaza ascultare.

Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului adoptata de Adunarea Constituanta la 26 august 1789 stabilea principiile pe baza carora urma sa se infaptuiasca reconstructia tarii si prin care se admiteau, macar formal pentru o perioada, principiile de " Egalitate, Libertatea, Fraternitate". Aceasta este, asadar, marele pas si marele castig adus omenirii, nu doar Frantei, de revolutie.Desi ideile promovate de aceasta fusesera enuntate inainte, de ganditorii iluministi, a fost nevoie de acest episod al istoriei pentru a se opera la punerea lor in practica. Iluministul Jean-Jacques Rousseau, care a sintetizat idelurile umane in formularea care a inspirat gandirea revolutionara " Liberté, Egalité, Fraternité".Contractul social a constituit principala sursa de inspiratie a Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului, care contine citate din acesta. De exemplu, articolul I prevede ca "Oamenii se nasc si raman liberi si egali in drepturi", conform atricolului al III-lea "principiul oricarei suveranitati rezida esentialmente in natiune", iar in articolul al IV-lea prevde ca "legea este expresia vointei generale".

Precedata de multe proiecte (Exeposition raisonnée de Sieyès), inspirandu-se din numerose referinte istorice (declaratiile americane) si filosofice ( influnetele lui Roussseau si ale lui Locke), ea vizeaza formularea drepturilor omului in calitatea sa de om intr-o societate scoasa de sub vechile tutele si condusa de libertate si egalitate. Marcata de optimismul epocii luminilor, ea tinde in multe din formularile sale sa faca sa prevaleze o conceptie extensiva despre libertate ("putem face tot ceea ce nu dauneaza altcuiva") mergand pana la ideea unei egalitatii a drepturilor prin simpla recunoastere a reciprocitatii sale. Declaratia priveste drepturile omului ca pe niste "drepturi pre-politice pe care nici o guvernare nu are dreptul sa le modifice"[2]. Ea lasa sa se intrevada si o alta logica, cea care va face din drepturile omului obiectul insusi al guvernarii.

Sieyès considera ca separarea puterilor este principala garantie a libertatilor private. Comitetul Salvarii Publice, animat mai ales de Robespierre (1758-1794) si Saint-Just (1767-1794) a respins aceasta fragmentare a suveranitatii si atunci cand a castigat opozitie dominanta, el a exercitat puterea fara a o imparti (aprile 1793- iulie 1794).

Primii doi ani ai Revolutiei au fost salutati cu entuziasm de marea majoritate a intelighentiei europene atasata de ideile Ingerul Luminilor. Totusi, exceptandu-i pe Kant, Fichte si Hegel in Germania si pe englezul Thomas Paine ( ales deputat in Conventia), acesta admirasie fara margini nu a fost foarte extinsa si nu a durat deloc: victoriile militare ale armatei franceze, teroarea au provocat un recul general (la Kant si Hegel intre altii) si in curand si ostilitate: nationalismul afisat de Republica a suscitat reactii nationale, evolutia lui Fichte fiind edificatoare in acest sens.

Atitudinea lui Edmund Burke (1729-1797) a fost atat de ferma, incat a alimentat pana in zilele noastre retorica contrarevolutionara si antidemocratica. Membru al Parlamentului britanic,aristocrat irlandez liberal, care a aparat drepturile catolicilor din Irlanda si a legitimat insurectia coloniilor din America, el a publicat in 1790 Réflexions sur la Révolution en France, in care a condamnat evenimentul fara drept de apel.Burke ii reproseaza ca ar fi fost fructul natiunii abstracte a filosofilor si prin urmare, nu putea sa creeze violenta si dezordine. Fixandu-si drept obiectiv instaurarea libertatii si egalitatii universale, patriotii francezi intorc spatele naturii.

O constitutie "fabricata" cu ajutorul reflectiei este inoperanta: contractul ce sta la baza unei organizari sociale solide si echilibrate a fost construit progresiv printr-o maturizare lenta, ce a scos la iveala binefacerile bunului simt, ale virtutii si ale folosirii cu masura a libertatilor. Burke denunta energetic atat pretentiile centralizatoare ale Constituantei, cat si pretentia acesteia de a fi unicul legislator. Regulile carora trebuie sa ne supunem sunt cele ale morale pe care ni le-a lasat mostenire traditia; in ce priveste guvernarea, ea nu e facuta pentru orisicine: timpul si experienta scot la iveala in fiecare epoca o aristocratie care stie sa stabileasca politica adecvata intereselor colectivitatii. Conservatorismul moralistului se aliaza, fara sa intampine vreo dificultate aparenta, cu simtul necesitatii, loc comun al gandirii britanice in acea perioada.

In ciuda intelepciunii un pic limitate, opera lui Burke se dovedeste perspicace in descoperirea slabiciunii Revolutiei franceze: caracterul sau doctrinar. Ea dezvolta o teorie mult mai stimulatoare decat aparatoarele teorii ale isoriei providentialiste dezvoltate de Joseph de Maistre (1752-1821) in Considérations sur la France (1796) si de Louis de Bonald (1754-1840) in Théorie du pouvoir politique et religieux dans la société civile (1795), primii teoreticieni ai contrarevolutiei din Franta.

Fiind un admirator al lui Burke, Joseph de Maistre imprumuta de la el un anumit numar de teme. Ratiunea umana, la care se refera revolutionarii din Adunarea Constituanta "nu este decat o bruta". E absurd sa ne imaginam ca putem face o Constitutie "asa cum un ceasornicar face un ceas". Ratiunea si experienta demonstreaza ca nu poate exista o natiune constiuita a priori. Autorul adauga acestor consideratii cvasi-"sociologice" o sistematizare a tipului teologic: ordinea sociala traditionala era in conformitate cu vointa divina. Dumnezeu sta in fruntea tuturor institutiilor politice si participa la toate evenimentele umane. Omul nu creeaza nimic de la sine, el insusi nu este decat produsul si jucaria Providentei divine ale carei intentii poate doar sa le interpreteze pentru a se conforma mai bine. Omul nu poate si nu trebuie sa faca altceva. El va ajunge astfel sa intelega ca singurul regim legitim este monarhia absoluta Vechiului Regim. Revolutia, insurectia regicida sunt si ele mainfestari ale Providentei sub forma unei sanctiuni: o astfel de pedeapsa trebuie sa-i faca pe francezi sa inteleaga ca este nevoie de restauratie.

La fel ca si Maistre, Louis de Bonald insista asupra preeminentei drepturilor lui Dumnezeu fata de vanitatea trufasa a drepturilor omului. Ideea de suveranitate populara este pe cat de falsa, pe atat de imposibil de practicat: " Omul nu poate sa dea o Constitutie societatii religioase sau politice, asa cum nu poate da greutate corpurilor sau intindere materiei". Doctrina contractului social reduce indatoririle umane la o tocmeala; in acest sens ea este "degradanta". Dumnezeu e autorul tuturor legilor si omul nu are nicio putere asupra omului decat prin intermediul lui Dumnezeu. Si aici revansa lui Dumnezeu asupra pretentiilor oamenilor impune restaurarea monarhiei ereditare si absolutiste.

Ideile lui Chateaubriand (1768-1848) vor fi un pic diferite: legitimismul sau monarhist se va stradui sa combine in lucrarea intitulata Le Génie du christianisme, ideile crestine cu apararea libertatii umane deoarece nu exista "religie adevarata fara libertate, nici veritabila libertate fara religie". Pentru ca apara monarhia constitutionala ( La Monarchie selon la Charte, 1816), separarea religiei si a statului si libertatea presei, Chateaubriand "liberal in ochii extremistilor, dar extremist in ochii liberalilor" nu poate fi "clasat".( Jean- Jaqcues Chevallier)

Revolutia franceza este importanta in istoria universala deoarece se cer si se obtin unele libertatii, desi prima tentativa avusese loc cu mult timp inainte, in Anglia. In Magna Charta Libertatum in anul 1215, elaborata de nobilii englezi si de membrii clerului, impotriva abuzului de putere al regelui Ioan I, au fost enumerate o serie de drepturi si s-au pus bazele principiului egalitatii in fata legii. Desigur, acesta este exemplul cel mai la indemana si cel mai cunoscut in istoria de pana la secolul al XVIII-lea, cand principiul egalitatii este consacrat de revolutia franceza. Dupa caderea Vechiului Regim si sub influneta gandirii iluministe, omul incepe sa mediteze la conditia sa si sa-si ceara drepturile. In prima instanta valoarea centrala a acestor drepturi a fost libertatea. Libertatea care s-a obtinut, chiar si formal, in prima faza sub multe aspecte: au fost abolite toate formele de tortura, cat si sclavia din metropola si din colonii, s-a admis principiul libertatii presei si a tiparului, chiar daca in timplul lui Napoleon au existat forme mascate de cenzura. Au fost importante pozitia oficiala in legatura cu problemele revendicate de revolutionari, cat, mai ales, ridicarea semnului de intrebare asupra conditiei umane, semn ce a modificat intr-adevar conditia omului modern si implicit al celui contemporan.

Pe de alta parte Revolutia Franceza reprezinta creuzetul in care s-a format statul-natiune modern, care va culmina in 1918, cu implinirea dreptului la autodeterminare.

S-a nascut o noua comunitate, cea a statelor- natiune, caracterizate de nationalism. Revolutia si Imperiul au ridicat nationalitatile contra monarhiilor ( Lamartine spunea: Napoleon "ridicase nationalitatile, iar acestea l-au inghitit"). Epoca revolutiei si a lui Napoleon coincide cu afirmarea constiintei natinale la poparele europene, mai ales la germani ( Fichte scria celebra sa "Adresa catre natiunea germana"). In viitor proiectele de federare si confederare europeana se vor izbi de lupta poparelor pentru a-si apara propria identitate nationala. Noua realitate, care este statul natiune beneficiaza nu numai de o putere politico-militara, dar si de una mistico-religioasa. Individul gaseste fundamentul identitatii sale in mediul sau familial, etnic, regional si in filiatia mitologico-reala a natiunii sale. Natiunea devine puterea ce submineaza supunerea datorata pana atunci crestinatatii si unui numar de state aservite unor imperii ce vor dori sa formeze state-natiuni.

Bibliografie:

Jean-Denis Bredin, Sieyès. La clé de la Révolution français, Fallois, 1989

H. Arendt, Essai sur la Révolution ( 1963), Gallimard, 1967

https://incursiune-in-istorie.blogspot.com

www.google.ro

www.wikipedia.org