Politica S.U.A. si a Uniunii Sovietice fata de Europa de Est la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial

Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Facultatea de istorie

Politica S.U.A. si a Uniunii Sovietice fata de Europa de Est la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial

Secolul trecut a fost considerat de catre Eric Hobsbawm ca "epoca razboiului total".[1]

Cel de-al doilea razboi mondial, inceput in zorii zilei de 1 septembrie 1939, a fost unul din cele mai mari si mai importante evenimente care si-au pus amprenta in mod decisiv pe a doua jumatate a secolului XX. La sfarsitul razboiului o mare parte a lumii civilizate a ramas in ruina, peste 30 milioane de oameni au fost omorati, mari imperii au fost distruse, Coalitia Natiunilor Unite a obtinut victoria dar n-a castigat pacea.

Scanteia care a aprins al doilea mare conflict al secolului trecut a fost un "incident" la granita germano-polona petrecut in toamna anului 1939. Cauzele, insa, se gasesc in evolutiile politice, economice si in frustrarile care au traversat inceputul de secol XX in istoria Europei.

Razboiul dintre anii 1939-1945 a fost considerat continuarea primului razboi mondial, nu doar din perspectiva aceleasi drame care a cuprins lumea in timpul si dupa ambele conflicte, cat mai ales faptului ca istoriografia a inscris premizele celui de-al doilea razboi mondial in esecul configurarii unui sistem de tratate dupa conferinta de pace de la Paris - Versailles al primului mare conflict, care sa fie aplicat, respectat si sa multumeasca statele beligerante. Tratatul amintit a devenit practic nul dupa ocuparea de catre Germania a Austriei si a Cehoslovaciei.

Nemultumirile provocate de rezultatul tratatului, neimportanta acordata unor state (Italia, chiar daca a iesit invingatoare ca mare putere), iar la polul opus exigenta ceruta vis-a-vis de altele (cazul Germaniei), politica de conciliere, mai ales britanica prin venirea la putere a lui Neville Chamberlain[4], dusa in anii inaintemergatori celui de-al doilea razboi mondial de marile puteri ale lumii, in timp au crescut dorinta de revansa a statelor invinse si asteptarea unor momente prielnice, toate acestea pe un nou fond social-politic in statele invinse.

In aceste conditii de intoleranta, in Germania au luat nastere numeroase formatiuni animate de spiritul revansard. Printre acestea "prin pretentiile expansioniste s-a evidentiat Partidul National-Socialist". Obiectivele politicii externe naziste au fost expuse de liderul partidului Adolf Hitler in lucrarea sa clasica "Mein Kampf". Astfel fiind prezentate lucrurile, istoricii au concluzionat ca Adolf Hitler este singurul vinovat de declansarea celui de al doilea razboi mondial.[5] Cu toate acestea, Taylor il considera pe dictatorul german creatia Versailles-ului dar si a ideilor comune ale Europei contemporane.

Dupa primul razboi mondial, tarile Europei de Est au fost inglobate la dorinta expresa a diplomatiei britanice, in sistemul numit "cordonul sanitar", conceput ca un zid in fata expasiunii revolutiei bolsevice spre lumea occidentala. De mentionat ca Europa de Est reprezenta lebensraum-ul din Mein Kampf, spatiul in care avea sa se dezvolte ulterior "rasa superioara" germana, in detrimentul slavilor, Rusia reprezentand inamicul final si cel mai important care trebuia inlaturat.

Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Romania, Iugoslavia si statele baltice Estonia, Lituania, Letonia s-au situat in al doilea razboi mondial exact pe linia de separatie intre U.R.S.S. si Germania nazista in expansiune. Sau mai corect spus, ele au reprezentat statele-tampon dintre Vest si Est, abandonate definitiv Uniunii Sovietice dupa incheierea razboiului.

Usurinta cu care Germania si, mai tarziu, Rusia, au castigat controlul asupra Europei Centrale si de Est interbelice, nu se baza doar pe manipulari ideologice si psihologice. Cele doua puteri au mizat si pe abdicarea celorlalte mari puteri, si pe profundele slabiciuni conflicte politico-demografice si social-economice din zona.

Politica dusa de cele doua superputeri- Rusia si Statele Unite- fata de Europa de Est la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, poate fi privita din mai multe puncte de vedere. Mai intai poate fi sesizata politica Statelor Unite fata de politica dusa de U.R.S.S. in aceasta zona; politica propriu-zisa prin care U.R.S.S. incerca sa se impuna aici, si politica Statelor Unite vazuta prin prisma neconditionarii de interventia sovietica In Europa de Est. Mai intai trebuie remarcat faptul ca dupa razboi, nici o alta tara europeana continentala nu a avut un cuvant de spus in negocierile postbelice privind soarta Europei. Acesta este un factor dominant privind reorientarea Europei dupa cel de-al doilea razboi mondial. Dupa capitularea Germaniei, a fost instituit un control comun, intr-o forma dinainte stabilita de anglo-americani, pe de o parte, si Uniunea Sovietica, pe de alta parte.

In 1934, cu ocazia mesajului despre starea natiunii, presedintele american Roosvelt, spunea clar ca Statele Unite nu pot participa la intelegerile politice din Europa, dar ca sunt oricand gata sa colaboreze pentru stabilirea unor masuri practicabile la scara mondiala.[10] Chiar si dupa zece ani, pozitia americanilor privind continentul european a ramas una de neutralitate, iar cand s-au implicat au facut-o la cererea britanicilor in mare parte, dar si pentru a stavili expansiunea sovieticilor spre vestul Europei. Cele doua puteri Marea Britanie si S.U.A., au exprimat un punct de vedere comun la majoritatea intalnirilor privind lumea postbelica, iar in cazul Europei rasaritene s-a mers pe mana britanicilor, considerandu-se ca ei au mai multe interese in zona. Britanicii urmareau in primul rand interesele sale economice, ceea ce s-a vazut mai tarziu in cazul preferintei pentru Grecia.

Antecedentele sovietice in Europa de Est pot fi vazute mai inainte de sfarsitul razboiului. Pactul sovieto-german din 23 august 1939 (anexa 1) a pecetluit soarta Europei de rasarit.

Politica sovietica din aceasta zona a fost clar una de comunizare, stalinizare, de a transforma statele in sateliti ai Uniunii Sovietice(cu toate ca Stalin nu a sprijinit partidele comuniste din aceste tari intr-o prima faza, pentru a respecta angajamentele luate fata de britanici ) de implementare a ideologiei marxist-leniniste prin toate procedeele.

Dominatia comunista s-a impus in trei etape: o coalitie generala a stangii antifasciste; o falsa coalitie in care comunistii au neutralizat restul partidelor, care nu erau de acord cu suprematia lor; si, in fine, dominatia comunista totala, exercitata cel mai adesea prin intermediul unui partid nou, format prin fuziunea dintre comunisti si alte grupari de stanga. Toate acestea s-au facut cu largul concurs al Armatei Rosii.In cursul anului 1944 armata sovietica reuseste sa sparga toate fronturile: in sectorul nordic, in Ucraina si in Crimeea. In septembrie ele avanseaza decisiv in Nord (Estonia, Lituania) si indeosebi in Sud, eliberand Romania, Bulgaria si apoi Ungaria si Slovacia. Libertatea lui Stalin de a dispune dupa bunul plac de Europa de Est si Centrala a fost castigata de armata sovietica, care de la mijlocul anului 1943, era limpede ca putea controla Europa de la Est de Germania dupa cum am amintit mai sus. Cand Churchill a ajuns la Moscova in octombrie 1944, puterea sovietica deja era instalata iar Stalin putea trata Europa Centrala si de Est (mai putin Grecia) ca o tabula rasa. Churchill considera ca s-a ajuns aici din cauza refuzului Statelor Unite de a purta o actiune anglo-britanica inafara celei din Franta.

Europa rasariteana fusese acceptata ca responsabilitate a Uniunii Sovietice in negocierile de la Teheran, din decembrie 1943, lucru care a devenit clar in iunie 1944, cand aliatii au debarcat in Normandia si nu in Balcani. La Teheran, occidentul a acceptat ca Uniunea Sovietica sa primeasca Polonia de la est de linia Curzon, pentru ca Stalin afirmase ca ea este necesara apararii tarii, si nu a protestat nici cand acelasi argument a fost folosit pentru luarea Basarabiei, a estului Prusiei, a nordului Bucovinei si a Ruteniei.

Cu toate acestea, evenimentul care a marcat definitiv pana in zilele noastre aceasta parte a Europei, a fost intalnirea de la Moscova din 9 octombrie 1944, sau conferinta Tolstoi cum mai este cunoscuta. A reprezentat punctul culminant al diplomatiei anglo-sovietice din timpul razboiului. Rezultatul a fost impartirea Europei in sfere de influenta. Cei doi lideri, Winston Churchill si Iosif Stalin au cazut de acord asupra urmatoarei impartiri in procente propusa de liderul britanic: in Romania, Rusia urma sa aiba 90% influenta iar ceilalti (puterile occidentale) doar 10%; in Grecia procentajul a fost inversat, cu 90% in favoarea Marii Britanii (de acord cu S.U.A.) si 10% pentru Rusia; in Iugoslavia si Ungaria puterile au impartit in 50-50% iar in Bulgaria Rusia urma sa fie cotata cu 75%. Atunci s-a considerat, de britanici si americani, ca aceasta impartire va dura pana la terminarea razboiului, fiind doar aranjamente imediate pe timp de razboi.[16] Multi considera ca s-a incercat salvarea a ceea ce se mai putea salva din soarta Europei de Est, Churchill fiind scutit astfel de tradare si vanzare.

Principalul obstacol in calea intelegerii puterilor occidentale cu U.R.S.S. a fost Polonia. Cu greu a fost acceptata Linia Curzon ca frontiera estica a noului stat polonez. Presiunile facute de Roosvelt asupra sovieticilor de a respecta drepturile poporului polonez, dovedesc ca Roosvelt se preocupa acum de soarta Europei de Est si ca era constient de manevrele sovietice.[17]

Toate aceste modificari teritoriale au fost acceptate la Ialta in februarie 1945, si la Potsdam in iulie. Conferinta de la Ialta a mai avut ca rezultat declaratia asupra Europei eliberate, prin care se cerea organizarea de alegeri "libere si neingradite" in teritoriile scoase de sub dominatia germana. Puterile invingatoare au cazut de acord la Potsdam ca statele vecine Uniunii Sovietice trebuie sa aiba guverne care sa fie "democratice si prietenoase" fata de Moscova. Insa chiar inainte de Conferinta de la Ialta, oricare ar fi fost strategia aleasa pentru a opri proiectele staliniste, totul inclina balanta in favoarea Rusiei. Jumatate din Europa se afla in mainile lui Stalin, iar Churchill si Roosvelt au acceptat putinul pe care l-au putut obtine.

In lunile care au urmat imediat dupa sfarsitul razboiului, pentru Stalin prioritatea a fost aceea de a stabili o granita vestica sigura pentru Uniunea Sovietica. Pentru aceasta, era esential un guvern de incredere in Polonia, nu in ultimul rand pentru a garanta accesul liber catre garnizoanele sovietice din Germania de Est, care constituiau linia frontului pentru defensiva sovietica impotriva oricarei incursiuni din partea occidentului. Se poate spune ca "stalinizarea" a fost mai mult un proces decat un plan, fiindca nu este clar daca Stalin a dorit sa edifice guvernari in totalitate comuniste in vreo alta tara din Estul Europei. Insa rezultatul, indiferent de intentie a fost comunizarea si intrarea sub tutela puterii de la Moscova.

In cele trei state invinse (Bulgaria, Ungaria si Romania), reprezentantii militari ai U.R.S.S. controleaza aplicarea clauzelor armistitiilor; cei ai Marii Britanii si ai Statelor Unite au - precum sovieticii in Italia- un rol consultativ. La Sofia, Budapesta si Bucuresti oamenii lui Stalin (maresalul Malinovski, maresalul Vorosilov si generalul Sviridon) conduc totul in statele invinse, straduindu-se in acest timp sa elimine fascismul, sa instaureze guverne de coalitie. Si sa infiltreze in ministere oameni de incredere. In tarile in care comunistii au pozitii mai slabe, Armata Rosie si Comisiile Aliate de Control se sprijina pe comitetele muncitoresti, pe sindicate si pe garzile patriotice, ca in Romania , sau pe echipe comuniste instruite in timpul razboiului in Uniunea Sovietica.

Inainte chiar sa inceapa Conferinta de la Ialta si doar prin simpla prezenta a Armatei Rosii, trei state se afla deja sub influenta sovietica. Prin semnarea unui acord intre liderul cehoslovac Benes si Stalin din 12 decembrie 1943, Cehoslovacia se afla virtual sub influenta sovietica. Acestor state li se adauga Albania si Iugoslavia.

In Albania, comunistii condusi de Enver Hodja (sau Hoxha) erau deja forta politca la retragerea germanilor in toamna lui 1944. In mai 1944, Miscarea de Eliberare Nationala a devenit Frontul de Eliberare Nationala, rasturnandu-l pe regele Zog. In octombrie a fost numit un nou guvern provizoriu cu un numar de noua comunisti dintr-un total de unsprezece membri. Evolutia comunistilor s-a confruntat cu putine obstacole. Legaturile ideologice ale comunistilor lui Hodja cu alti comunisti dadeau albanezilor sperante ca impreuna, comunistii albanezi, greci si iugoslavi aveau sa ajunga la o intelegere postbelica asupra granitelor mai multumitoare pentru ei. Celelalte formatiuni politice din tara erau dezorganizate, iar cand opozitia s-a manifestat ceva mai tarziu, armata comunista, bine dotata, impreuna cu fortele de securitate, nu au intampinat nici o dificultate in a o suprima.

Comunistii iugoslavi erau adanc inradacinati in miscarea de rezistenta. Erau ajutati si de faptul ca Iugoslavia se numara printre fortele invingatoare. Oarecum paradoxal, obstacolul principal in calea extinderii comunistilor in Iugoslavia a fost Stalin insusi. Ingrijorat ca s-ar putea ca intentiile sale evidente de a crea sistemele comuniste dupa razboi sa-i alarmeze pe aliati, impingandu-i spre o pace separata, liderul sovietic ii sfatuise pe comunistii iugoslavi sa actioneze cu prudenta. Stalin s-a alaturat lui Churchill in incercarea de a-l convinge pe Broz Tito de a incheia un pact cu Śubasić in iunie 1944, asigurand coalitia dintre fortele regaliste si partizani. In septembrie 1944, la Moscova, Stalin practic i-a ordonat lui Tito sa-l aduca inapoi pe rege, contracarandu-i obiectiile cu sugestia ca "ar trebui sa-i infiga un cutit in spate la momentul oportun". Soarta monarhiei avea sa fie hotarata printr-un plebiscit, iar intre timp avea sa fie numita o regenta, cu toate ca regele Petru era major. In martie 1945 s-a format un nou guvern al Federatiei Democratice Iugoslave; cu exceptia a cinci ministri, restul pana la douazeci si opt erau fosti partizani. Putini se indoiau ca pasii catre o coalitie erau facuti doar de forma. Daca erau dispusi sa imparta guvernarea, comunistii nu erau dispusi sa imparta si puterea. Dupa alegerile din 11 noiembrie, cand Frontul Popular a obtinut 96% din voturi, oficializarea preluarii de catre comunisti a venit pe 29 noiembrie cand a fost proclamata republica, iar adunarea constituanta s-a declarat adunare populara. Noua constitutie, adoptata pe 31 ianuarie 1946, crea Republica Populara Federativa Iugoslava. In acel moment Iugoslavia era singurul stat din Europa de Est ale carui parti constitutive erau republicile Serbia, Croatia, Slovenia, Bosnia-Hertegovina, Muntenegru si Macedonia. Prin constitutie se prevedea socializarea economiei si se permite partidului comunist sa preia rolul conducator in societate.

Asa cum am amintit, Polonia a avut parte de o atentie deosebita din partea Marii Britanii si a Statelor Unite (Roosvelt a amintit deseori de diaspora poloneza din S.U.A.). In Polonia comunistii au pornit de la o organizatie relativ slaba. In 1938 vechiul partid comunist polonez fusese lichidat si nu s-a mai facut nici o incercare de a il resuscita pana dupa invazia Uniunii Sovietice de catre Germania. In ianuarie 1942 se infiinteaza Partidul Muncitoresc Polonez (PPR). Dupa ce primii sai conducatori au fost ucisi, partidul a cazut sub influenta lui Władisław Gomułka, ale carui legaturi cu Rusia si dependenta de ea erau mai slabe decat a le celorlalti lideri comunisti din estul Europei. In vara lui 1944 fortele comuniste, militare si politice, erau numeroase si bine organizate. La finele lui 1944, sovieticii au recunoscut comitetul de la Lublin ca guvern provizoriu, iar acesta s-a instalat la Varsovia pe 19 ianuarie 1945. Dupa ce unii din liderii acestuia au fost arestati si trimisi la Moscova, s-a format un alt guvern recunoscut de occidentali, in care Partidul Muncitoresc Polonez, Partidul Socialist Polonez (PPS), Partidul Democrat, Partidul Muncitoresc si Partidul Taranesc cu al sau lider Mikołajczyk, formau noua administratie. PPR era mic si instrainat. Odata cu puterea exercitata de comunisti in domeniul economic, siguranta de sine a acestora a crescut. Dupa ce comunistii au incercat sa-l castige de partea lor pe liderul Partidului Taranesc, Mikołajczyk, au trecut la subminarea pozitiei agrarienilor. La alegerile din 1947, Blocul Popular a obtinut 80% din voturi, iar drumul comunistilor spre putere era deschis.

In Ungaria, Armata Rosie a intrat pentru prima data in decembrie 1944. Tara se indrepta vizibil spre comunism, iar guvernul de la Debrecen avea o nuanta marxist-leninista. Detinand controlul asupra fortelor de securitate si mai multi cai troieni in randurile celor mai multi adversari, cu Armata Rosie prezenta in tara, teoretic pana la incheierea tratatului de pace din februarie 1947 de la Paris, comunistii maghiari se aflau intr-o situatie care le permitea declansarea razboiului de uzura pe care Rákosi avea sa il numeasca "tactica salamului". Ca si in cazul Poloniei, in Ungaria singura institutie care a ramas in afara capacitatii de control a comunistilor a fost Biserica Catolica. Aceasta stare de fapt nu a durat prea mult fiindca s-a trecut la represalii organizate impotriva ierarhilor si institutiei.

In Bulgaria, comunistii au adoptat aceeasi tactica de a se infiltra in pozitiile cheie din guvern; ei conduceau la interne si justitie, si in urma unor procese adversarii au fost inlaturati (fara a intampina nici un fel de rezistenta din partea societatii civile). Cel mai important personaj al comunismului bulgar a fost Gheorghi Dimitrov, "scolit" la Moscova. O data cu adoptarea "constitutiei Dimitrov" puterea comunistilor era desavarsita.

Pentru Romania, decisiva a fost lovitura de stat din 23 august 1944, prin care romanii au trecut de partea sovieticilor, dar cu toate acestea s-a evitat impunerea imediata a unui regim comunist. Ei au ramas intr-o coalitie, iar in 1944 a fost creat Frontul National Democrat care cuprindea toate formatiunile politice de stanga. Pe 6 martie 1945 este format guvernul Petru Groza; dupa acest moment sovieticii sunt de acord ca nordul Transilvaniei sa fie acordat Romaniei. Dupa abdicarea regelui Mihai I de la 30 decembrie 1947, preluarea puterii de catre comunisti nu mai avea sa intampine nici un obstacol, iar in primavara lui 1948 ea a capatat o infatisare oficiala.

Cehoslovacia se deosebea in mai multe feluri de alte tari care aveau sa intre sub dominatia sovieticilor. Dispunea de un trecut democratic neegalat; era un stat cu mai mult de o singura competenta nationala si in care natiunile in cauza opusesera rezistenta in masuri diferite in razboiul abia incheiat. Dupa decembrie 1945, pe teritoriul tarii nu mai existau trupe sovietice. Era un stat al carui sef Benes, aflat in exil pe timpul razboiului, incheiase un tratat de prietenie cu U.R.S.S., prin care i se acorda acestei tari o mare doza de incredere. Popularitatea lui Benes era imensa, ceea ce i-a facut pe comunisti sa actioneze cu mare prudenta. La alegerile din 1946 comunistii au obtinut 38%, un scor foarte bun, insa situatia s-a schimbat in iulie 1947 cand cehoslovacii au renuntat sa adopte planul Marshall (intr-o prima faza l-au acceptat). Acest fapt a dus la o scadere a popularitatii comunistilor. Ei au reactionat dur, creand departamente speciale de inflitrare a altor partide. Partidul Democrat Slovac a fost considerat principalul dusman. In primavara lui 1946 a inceput denigrarea acestuia, motivele fiind legaturile pe care le-ar fi avut cu unele grupari extremiste (Garzile lui Hlinka). Cu ajutorul fortelor de securitate, aflate in mainile comunistilor, Democratii Slovaci au fost acuzati de complot impotriva statului. Cu toate acestea, Partidul Democrat Slovac a devenit mai unit. In urma unei tentative nereusite de a scoate politia de sub controlul factiunii comuniste, doisprezece ministri necomunisti si-au dat demisia, crezandu-se ca Benes va forma un guvern fara comunisti. Temandu-se de interventia sovieticilor si a unui razboi civil, Benes a acceptat sa formeze noul guvern comunist.

Referitor la statele baltice, Estonia, Letonia si Lituania, ele au fost pur si simplu incorporate in U.R.S.S. Tara in care Rusia a incercat un semiesec in impunerea sa a fost Finlanda. Ea a beneficiat de a atentie sporita a occidentalilor, si coroborat cu puterea de redresare economica si politica de dupa razboi, Finlanda a reusit in scurt timp sa revina pe orbita dezvoltarii, ceea ce U.R.S.S. cu greu a mai putut sa se impuna si sa-si faca jocurile.

Este incontestabil ca proiectele staliniste primesc un puternic impuls in lunile consecutive Conferintei de la Ialta. In cele sase viitoare democratii populare se fac pasi importanti, sunt create situatii ireversibile. Complexul proces de preluare a puterii este pretutindeni activ sub cele doua forme ale sale: ascuns si oficial. La vedere, sovieticii vorbesc numai despre democratie (crearea "fronturilor nationale"), despre reforme (in special agrare) si despre securitate. In realitate, oriunde patrunde Armata Rosie, se observa acapararea parghiilor aparatului de stat, eliminarea progresiva a fortelor necomuniste si un inceput de destramare a societatii civile. Toate acestea, deoarece asa cum Stalin ii spusese odata comunistului iugoslav Milovan Djilas, "acest razboi nu e ca acelea de pe vremuri; cine ocupa un teritoriu isi impune propriul sistem social pana acolo unde poate ajunge armata".[27] Modul ascuns de acaparare a puterii de catre sovietici, poate fi vazut cel mai bine in directivele NKVD-ului din iunie 1947 privind statele intrate sub influenta Kremlinului (anexa 2), modul in care ele urmau sa fie transformate in sateliti ai Rusiei.

Peste toate acestea s-a lasat "Cortina de Fier" a celui care a fost acuzat de tradare si vanzare la Moscova. Cu exceptia Finlandei, toate cuceririle dupa 1939 au fost plasate sub autoritatea absoluta a Rusiei.

Ideologia sovietica, o mixtura de triumfalism social, sovinism rusesc, mesianism leninist si dispret nedisimulat fata de occident, a ingenuncheat toate statele anexate, de facto sau de jure, fata de patria stalinisa. Cu toata ideologia oficiala, promisiunile, greselile involuntare si de inteles in orice societate, stalinismul nu poate explica rezultatul concret al aplicarii comunismului in tarile Europei de rasarit: cel mai mare genocid uman al istoriei, o teroare ridicata la nivel de experienta cotidiana, distrugerea a oricarui semn de civilizatie sufleteasca, o degradare profunda a societatilor cu repercusiuni pana in zilele noastre in lumea postcomunista .

Toate aceste tari, jucand rolul de teritorii frontaliere intre Orient si Occident, au fost rand pe rand disputate fara mila de catre marile puteri ale momentului, au trecut in masa, uneori cu forta, la comunism, dupa ce suferisera vicisitudinile regimurilor fasciste si, spre surpriza generala, au reusit sa se elibereze de jugul totalitar, sfarsind prin a se integra cu entuziasm si curaj in Uniunea Europeana[30]

Anexa 1[31]

Pactul de neagresiune germano-sovietica din 23 august 1939.

Guvernul U.R.S.S. si guvernul Germaniei, calauzindu-se dupa dorinta de a consolida cauza pacii intre U.R.S.S. si Germania si pornind de la premisele principale alea Pactului de neutralitate, incheiat intre U.R.S.S. si Germania in aprilie 1926, au ajuns la urmatoarea intelegere:

Articolul I: Ambele Parti Contractante se obliga a se abtine de la orice violenta, de la orice actiune agresiva si orice atac una impotriva alteia, atat izolat, cat si in comun cu alte puteri.

Articolul II: In cazul in care una dintre Partile Contractante devine obiectiv al actiunilor militare din partea unei puteri terte, cealalta parte contractanta nu va sustine sub nici o forma aceasta putere.

Articolul III: Guvernele ambelor Parti Contractante raman sa pastreze contact intre ele pe viitor pentru consultatii, ca sa se informeze reciproc asupra chestiunilor ce privesc interesele lor comune.

Articolul IV: Nici una dintre Partile Contractante nu va participa la oarecare grupare de puteri ce direct sau indirect este indreptata impotriva altei parti.

Articolul V: In caz de izbucnire a litigiilor sau a conflictelor intre Partile Contractante intr-un fel sau altul de chestiuni, ambele parti vor rezolva aceste litigii si conflicte exclusiv pe cale pasnica, facand schimb prietenesc de opinii sau, in cazuri necesare, pe calea crearii unor comisii pentru aplanarea conflictului.

Articolul VI: Pactul de fata este incheiat pe un termen de zece ani in scopul ca daca una dintre Partile Contractante nu-l va denunta cu un an inainte de expirarea termenului, durata pactului sa fie considerata prelungita in mod automat pentru urmatorii cinci ani.

Articolul VII: Pactul de fata urmeaza sa fie ratificat intr-un termen cat mai scurt posibil. Schimbul de instrumente de ratificare trebuie sa aiba loc la Berlin. Pactul intra in vigoare imediat dupa semnarea lui.

Protocolul secret aditional.

Articolul I: In cazul unor transformari teritoriale si politice a teritoriilor apartinand Statelor Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordica a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interese atat ale Germaniei cat si ale U.R.S.S.

In legatura cu aceasta, interesul Lituaniei fata de teritoriul Vilno este recunoscut de ambele parti.

Articolul II: In cazul unor transformari teritoriale si politice ale teritoriilor apartinand statului polonez, sferele de interes, atat ale Germaniei, cat si ale U.R.S.S., vor fi delimitate aproximativ pe linia raurilor Narew, Vistula si San.

Problema daca in interesele ambelor parti ar fi de dorit mentinerea unui stat polonez independent si a modului in care vor fi trasate frontierele acestui stat poate fi solutionata numai in cursul evenimentelor politice ulterioare.

In orice caz, ambele guverne vor rezolva aceasta problema pe calea unor intelegeri prietenesti.

Articolul III: In privinta Europei Sud-Estice, partea sovietica subliniaza interesul pe care il manifesta pentru Basarabia. Partea germana isi declara totalul dezinteres politic fata de aceste teritorii.

Articolul IV: Acest protocol va fi considerat de ambele parti ca strict secret.

Moscova, August 23, 1939.

Pentru Guvernul Germaniei v. Ribbentrop

Reprezentantul plenipotentiar al Guvernului U.R.S.S. V. Molotov.

Anexa 2

Directivele NKVD din 2 iunie 1947 pentru tarile aflate sub orbita de influenta sovietica.[32]

1. Este interzisa primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactati de noi ca informatori. Intalnirea cu acesti oameni este organizata de serviciul special desemnat in acest scop, iar intalnirile pot avea loc doar in locuri publice. Informatiile sunt preluate de catre ambasada prin organele serviciilor speciale, in speta cu predarea lor ofiterului nostru cu cel mai mare grad in ambasada. 2. Se va umari ca intre soldatii nostri si populatia civila sa nu se produca legaturi de nici un fel. Este inadmisibil ca ofiterii nostri sa viziteze autohtoni la locuintele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simplii soldati sa stabileasca relatii cu femei din randul bastinaselor. Nu se admite stabilirea de relatii intre soldatii nostri si populatia civila, respectiv soldatii autohtoni.
3. Se va accelera lichidarea cetatenilor care intretin legaturi neinitiate de catre noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez, cu interbrigadistii, cu Organizatia Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasa si alte asociatii. In acest scop trebuie folosite elementele opozitiei militare.
4. La actiunile militare vor lua parte acei soldati care au stat pe teritoriul tarii noastre (se are in vedere Uniunea Sovietica.) inainte de a intra in Armata Kosciuzsko (Armata poloneza ce lupta de partea Armatei Sovietice pe teritoriul U.R.S.S.). Se va ajunge la distrugerea ei totala.
5. Trebuie realizata in mod accelerat unificarea tuturor partidelor intr-un singur partid, avand grija ca toate rolurile cheie sa revina acelor oameni care apartin serviciilor noastre secrete.
6. Unificarea organizatiilor de tineret trebuie facuta rapid. De la conducatori de organizatii locale in sus, in pozitii de conducere se vor repartiza oameni desemnati de serviciile noastre speciale.

7. Se organizeaza si se urmareste ca functionarii alesi ca deputati la congrese sa nu-si poata pastra mandatul pe intreaga perioada ce le sta in fata. Deputatii nu pot convoca in nici un caz sedinte intre intreprinderi. Daca nu exista alta solutie si o asemenea sedinta trebuie convocata, se vor indeparta acei oameni care au activitate in legatura cu proiectarea conceptiilor si avansarea revendicarilor. Initiativele particulare trebuie eliminate cu desavarsire. Pentru fiecare congres se vor pregati oameni noi si doar cei vizati de serviciile noastre secrete.
8.Se va acorda o atentie deosebita persoanelor cu capacitati organizatorice si cu sanse sigure de popularitate. Acesti oameni trebuie cooptati, iar in cazul in care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.
9. Se va urmari ca functionarii de stat (exclusiv organele de securitate si din industria minelor) sa aiba retributii mici. Aceasta se refera indeosebi la sfera sanatatii, justitiei, culturii, respectiv la cei care detin functii de conducere (documentul gasit in Cehoslovacia adauga: mai putin cadrele de conducere alese pe baza lealitatii fata de regimul socialist).
10. In toate organele de guvernamant, respectiv in majoritatea uzinelor, trebuie sa avem oameni care conlucreaza cu serviciile noastre speciale, fara stirea organelor administrative locale.
11. Se va urmari cu strictete ca presa autohtona sa nu transmita date privind calitatea si sortimentul marfurilor ce ni se transporta. Nu este voie ca aceasta activitate sa se numeasca comert. Trebuie neaparat mentionat faptul ca e vorba de schimburi de marfuri.
12. Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice in sensul ca acestea sa nu acorde acte doveditoare a proprietatii asupra pamantului; actele vor arata doar calitatea de lot dat in folosinta, dar niciodata pe aceea de proprietate a detinatorului.
13. Politica fata de mica gospodarie taraneasca urmeaza acest curs pentru a face gospodaria particulara nerentabila. Dupa aceea, trebuie inceputa colectivizarea. In cazul in care ar interveni o rezistenta mai mare din partea taranilor, trebuie redusa impartirea mijloacelor de productie repartizate lor, concomitent cu cresterea obligatiilor de predare a cotelor. Daca nici asa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura sa nu poata asigura aprovizionarea cu alimente a tarii, astfel ca necesarul sa trebuiasca acoperit prin import.
14. Trebuie facut totul ca hotararile si ordinele - fie acelea cu caracter juridic, economic sau organizatoric - sa fie nepunctuale.
15. Trebuie facut totul ca anumite cazuri sa fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii si institutii, insa nici una dintre ele sa nu aiba drept de decizie inainte de a se consulta cu celelalte (fac exceptie cazurile ce vizeaza industria minelor).
16. Sindicatele din uzina nu pot exercita nici o influenta asupra activitatii din uzina. Ele pot lucra doar la punerea in practici a hotararilor si atat.
17. Sindicatele nu au dreptul de a se impotrivi conducerii in nici o problema. Sindicatele trebuie sa fie ocupate cu alte probleme minore ca de exemplu: organizarea odihnei in concedii, discutarea cererilor de pensii si imprumuturi, programe culturale si distractive, organizarea de excursii, repartizarea marfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere si decizii ale conducerii politice.
18. Trebuie organizat ca numai acei conducatori sa fie avansati care executa impecabil problemele cu care au fost insarcinati si care nu le analizeaza depasind cadrul activitatii lor.
19. In legatura cu activitatea bastinasilor care sunt purtatori ai unor functii de partid, de stat sau administrative trebuie create asemenea conditii, ca acestia sa fie compromisi in fata angajatilor, astfel incat sa devina imposibila intoarcerea lor in anturajul initial.
20. Cadrelor militare autohtone li se pot incredinta pozitii de raspundere in locuri unde deja sunt plasati oamenii serviciului special.
21. In cazul fiecarei actiuni armate si cu ocazia tragerilor, cantitatea munitiei va fi controlata permanent si cu seriozitate, indiferent de tipul de arma.
22. Trebuie tinut sub observatie fiecare institut de cercetare si laborator, consemnandu-se orice cercetare valoroasa.
23. Trebuie acordata o mare atentie inventatorilor, inovatorilor, respectiv dezvoltata si sprijinita activitatea lor, dar fiecare inventie trebuie inregistrata cu consecventa la centru. Este permisa doar realizarea acelor investitii care au aplicabilitate in industria minelor sau cele care au indicatiile noastre speciale. Nu este permisa realizarea acelor inventii care ar asigura cresterea productiei de produse finite si, in paralel cu aceasta, scaderea productiei si a extragerii de materii prime , sau ar impiedica indeplinirea deciziilor. Daca o inventie a devenit cunoscuta, trebuie organizata vanzarea acesteia in strainatate pe valuta vest, pe motiv ca e prea costisitoare in tara. Documentele cuprinzand datele cu privire la valoarea si descrierea inventiei nu se publica. Toate datele si documentele privitoare la valoarea si descrierea amanuntita a inventiei vor intra in posesia noastra.
24. Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbata (mai putin cele cuprinse in indrumarile din N.K. - 552-46).
25. In uzine trebuie initiate diferite sedinte si conferinte profesionale, trebuie notate propunerile, observatiile ce au fost expuse, respectiv autorii acestora.
26. Trebuie popularizate discutiile cu muncitorii care se ocupa de probleme actuale legate de productie, respectiv cele care critica trecutul si problemele locale. Nu se vor inlatura cauzele fenomenelor in discutie.
27. Luarile de pozitie ale conducerilor bastinase pot avea coloratura nationala sau istorica, dar acestea nu pot duce la unitatea nationala.
28. Trebuie acordata o mare atentie ca nu cumva in orase sa existe retele de apa nelegate la reteaua principala in cartierele in curs de reconstructie sau nou construite. Canalizarile vechi neracordate si fantanile trebuie lichidate sistematic pe parcurs.
29. Reconstructia obiectivelor industriale si constructia celor noi se va face avand in vedere ca materialele reziduale sa fie dirijate in depozitele de apa ce ar putea folosi drept rezerve de apa potabila.
30. In orasele reconstruite sau nou construite nu se mai admit in locuinte spatii excedentare, care ar putea folosi la adapostirea pe o perioada mai lunga a animalelor sau depozitarea rezervelor de alimente.
31. Intreprinderile proprietate personala, micii meseriasi si micii industriasi sa primeasca doar astfel de materii prime si utilaje inferioare si care sa impiedice productia de calitate. Pretul acestor marfuri sa fie mai mare decat pretul produselor similare ale intreprinderilor de stat.
32. Trebuie extinsa birocratia statului in cel mai inalt grad in toate domeniile. Este admisa critica activitatii organelor administrative, insa nu se admite nicidecum scaderea numerica a personalului si nici functionarea normala a aparatului birocratic.
33. Trebuie avut o mare grija de toate proiectele de fabricatie in industria miniera, respectiv in intreprinderile indicate in mod special. A se impiedica aprovizionarea buna a pietei interne.
34. Trebuie acordata o atentie deosebita bisericilor. Activitatea cultural-educativa trebuie astfel dirijata ca sa rezulte o antipatie generala impotriva acestora. E necesar sa fie puse sub observatie tipografiile bisericesti, arhivele, continutul predicilor, cantecelor, al educatiei religioase, dar si cel al ceremoniilor de inmormantare.
35. Din scolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee si facultati trebuie sa fie inlaturati profesorii de valoare care se bucura de popularitate. Locurile lor trebuie sa fie ocupate de oameni numiti de noi, avand un nivel de pregatire slab sau mediocru. Sa se analizeze diferentele dintre materii, sa fie redusa cantitatea de material documentar, iar la licee sa se opreasca predarea limbilor latina si greaca veche, a filozofiei generale, a logicii si geneticii. In manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut sa serveasca binele tarii. Se va insista pe lacomia si rautatea oricarui rege, pe efectul nefast al monarhiei si pe lupta poporului asuprit. In scolile de specialitate trebuie introdusa specialitatea ingusta.
36. Trebuie sa fie initiata organizarea unor actiuni cu caracter artistic sau sportiv care sa sarbatoreasca lupta bastinasilor impotriva cotropitorilor (exclusiv rusii, indeosebi nemtii) si care sa popularizeze lupta pentru socialism.
37. Pe plan local este interzisa aparitia unor opere despre acei bastinasi care inainte de revolutie si in perioada celui de-al doilea razboi mondial au trait la noi (in U.R.S.S) sau au luptat alaturi de noi in timpul razboiului. .
38. Daca se constituie o organizatie care ar sprijini alianta cu noi, dar totodata ar starui asupra controlului activitatii economice a conducerii oficiale, imediat trebuie pornita impotriva ei o campanie de acuzare a nationalismului si sovinismului. Aceasta trebuie facuta in felul urmator: profanarea monumentelor ce ne apartin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care sa rezulte ponegrirea natiunii si culturii noastre si indoiala fata de intelesul contractelor incheiate cu noi. In munca de propaganda trebuie implicati si bastinasii, folosindu-ne de ura care exista impotriva acelor organizatii.
39. Se va da o atentie deosebita constructiei si reconstructiei drumurilor, podurilor, a cailor si retelelor de legatura, indiferent cat de indepartate sau inaccesibile ar fi, ca, in cazul in care este nevoie pe o interventie armata, locul rezistentei sau al concentrarii fortelor reactionare sa fie accesibil din toate partile.
40. Trebuia ca reprezentantii opozitiei politice sa fie inchisi. Se va incerca prin toate mijloacele racolarea acelor opozanti care se bucura de stima populatiei bastinase. Daca nu cedeaza, trebuie compromisi prin campanie de denigrare. Inainte ca ei sa se intipareasca in constiinta maselor, trebuie lichidati prin asa numite 'intamplari neprevazute' sau inchisi sub acuzatia de crima de drept comun. Numai in cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi tinute sub acuzatia de 'inalta tradare'
41. Trebuie impiedicata cu orice pret reabilitarea celor condamnati in procese politice. Daca aceasta reabilitare devine inevitabila, se admite doar cu conditia ca acel caz sa fie considerat o greseala judecatoreasca, condamnatul nu va fi judecat, ci doar gratiat; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv autorii judecatii gresite nu vor fi convocati.
42. Se interzice judecarea sau chiar criticarea publica a acelor conducatori numiti de catre partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemultumirea angajatilor. In cazuri drastice se recheama din functie, fiind numiti in pozitii similare sau superioare. La sfarsit, trebuie pusi in functii de conducere si tinuti in evidenta drept cadre de rezerva pentru perioada schimbarilor ulterioare.
43. Se aduc la cunostinta publicului procesele acelor persoane cu pozitie de conducere (in primul rand din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sunt invinuite de atitudine impotriva poporului, socialismului, industrializarii. E o actiune ce atrage atentia maselor populare.
44. Se va cauta ca acei care lucreaza in diferite functii indiferent cat de mici, sa fie schimbati si inlocuiti cu muncitori cu cea mai mica pregatire profesionala, necalificati.
45. Trebuie ca la facultati sa ajunga cu prioritate sau in mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesati sa se perfectioneze la nivel inalt, ci doar sa obtina o diploma.

Bibliografie:

- Bold, Emilian, Ciuperca, Ioan, Europa in deriva (1918-1940). Din istoria relatiilor internationale, editura Casa Editoriala Demiurg, Iasi, 2001.

- Buzatu, Gheorghe, Chiritoiu, Mircea, Agresiunea comunismului in Romania: documente din arhivele secrete (1944-1989), vol. I-II, editura Paideia, Bucuresti, 1998.

- Calvocoressi, Peter, Rupeti randurile! Al doilea razboi mondial si configurarea Europei postbelice, editura Polirom, Iasi, 2000.

- Churchill, Winston, Al doilea razboi mondial, vol I-II, editura Saeculum, Bucuresti, 1996.

- Cioroianu, Adrian, Pe umerii lui Marx. O introducere in istoria comunismului romanesc, editura Curtea Veche, Bucuresti, 2005.

- Crampton, R. J., Europa rasariteana in secolul al XX-lea . si dupa, editura Curtea Veche, Bucuresti, 2002.

- Gardner, Lloyd C., Sfere de influenta - Impartirea Europei intre marile puteri, de la München la Ialta, editura Elit, Bucuresti, 1994.

- Hlihor, Constantin, Istoria secolului XX, editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2002.

- Hobsbawn, Eric, Secolul extremelor, editura Lider, Bucuresti, 1998.

- Rothschild, Joseph, Intoarcerea la diversitate. Istoria politica a Europei centrale si de Est dupa al doilea razboi mondial, editura Antet, Bucuresti, 1997.

- Soulet, Jean-François, Istoria Europei de Est de la al doilea razboi mondial pana in prezent. editura Polirom, Iasi, 2008.

- Taylor, A. J. P., Originile celui de-al doilea razboi mondial, editura Polirom, Iasi, 2002.

- Tismaneanu, Vladimir, Mizeria utopiei. Criza ideologiei marxiste in Europa Rasariteana, editura Polirom, Iasi, 1997.

Surse internet:

- https://www.fordham.edu/halsall/mod/1939pact.html, vizitat la data 14 mai 2009.