Roma Antica

Roma Antica

I. Consideratii istorice

Inca de pe la sfarsitul mileniului al II-lea , i. d. Hr., peste populatiile mediteraneene existente deja aici se suprapun , in primul rand, siculii, care venind de peste Alpi se stabilesc in Sicilia.

O alta populatie care avea sa patrunda in peninsula au fost etruscii, originari din Asia Mica. Inceputurile Romei ca oras tin, in fapt , de istoria etruscilor. Insusi numele orasului - la fel ca cel al Tibrului - pare sa fie de origine etrusca, si anume acela al unei ginti etrusce: Rumlna.

Un eveniment foarte semnificativ pentru istoria Romei antice avea sa se produca prin secolul al VIII i. d. Hr. , cand are loc inceputul colonizarii de catre greci a Italiei de sud si a Siciliei.

Ultimii care au migrat sre peninsula venind dinspre Europa Centrala, in valuri succesive au fost triburile celtilor, triburi foarte razboinice , care au ocupat campia Padului si care la inceputul secolului al II - lea i. d. Hr. Aveau sa constituie o mare primejdie pentru romani.

In veacul al VIII-lea i. d. Hr. (753, dupa istoricii latini), anumite triburi de latini, sabini si etrusci aveau sa puna bazele Romei in urma unirii asezarilor fortificate, aflate pe cele sapte coline de pe malul stang al Tibrului.

Sub aspectul organizarii politice , Roma antica avea sa cunoasca trei perioade distincte: regalitatea (753 - 509 i. d. Hr. ), republica (509 - 31 i. d. Hr. ) si imperiul (31 i. d. Hr. - 476 d. Hr. ).

II. Izvoare

Comparativ cu religiile altor popoare din antichitate , religia vechilor romani dispune de o literatura sacra saraca. Exista , in schimb , scrieri ale unor autori, in general profani, dintre care : lucrarea "De rerustica " a lui Cato ( 234 - 149 i. d. Hr. ) care prezinta numeroase rituri si formule magice specifice religiei romane. Tot la fel, un izvor important il constituie lucrarea lui Terentius Varro (116 -27 i. d. Hr. ), respectiv "Antiquitatum romanarum humanarum et divinarum libri XLI," din care s-a pastrat doar un rezumat succint in lucrarea "De civitate Dei "a Fericitului Augustin . Un alt izvor pentru cunoasterea religiei romanilor , apartine tot lui Terentius Varro, si anume "De rustica". Cicero ofera si el informatii in diferite opere ale sale , cum ar fi "De natura Deorum", "De finibus", "De divinatione "si "De legibus". Alte informatii sunt oferite de scrierile literare ale lui Vergiliu, Ovidiu si Propertiu . Astfel , in "Eneida", Vergiuliu ni-i prezinta pe eroii sai ca buni cunoscatori si implinitori ai credintelor si riturilor religioase romane. Poetul Ovidiu ofera si el informatii despre calendarul roman, "Fasti" desi acesta acopera doar o jumatate de an , din ianuarie pana in iunie inclusiv. Trebuie amintit si Horatiu, in a carui lucrare "Carmen saeculare" descoperim un imn dedicat unei sarbatori religioase desfasurate in anul 17 i. d. Hr. In scrierile lor , istoricii Pliniu cel Batran, Plutarh, Polibiu, Titus Livius , Dionysios din Halicarnas fac si ei uneori referiri la religia vechilor romani.

III. Divinitati si semnificatia lor

In fruntea panteonului roman se afla Jupiter , zeul cerului stralucitor. El era socotit Optimus Maximus, adica "cel mai bun si cel mai mare", protectorul divin al romanilor. In urma razboaielor incununate de succes, conducatorii de osti ii aduceau pe manent sacrificii in templul sau care domina Capitoliul , centrul Romei.

Ca divinitate a cerului, Jupiter era responsabil , de asemenea , cu vremea, fiind in acelasi timp zeul ploii (Jupiter pluvius), al tunetului ( Jupiter tonans), al fulgerului (fulguralis) si al luminii (lucetius). In timpurile mai vechi , el rea socotit si zeul podgoriilor si al recoltelor. Dupa ce Roma a ajuns oras, Jupiter si-a pierdut , desigur, atributiile in domeniul agricol, asemenea lui Marduk de dinaintea lui in vechiul Babilon, devenind treptat zeul orasului. Ulterior a devenit responsabil pentru toate problemele romanilor.

Era casatorit cu Junona, dar relatia sa cu ea era mai putin complicata decat aceea dintre Zeus si Hera de la vechii greci. Ca Jupiter Optimus Maximus , el a fost impus si celorlalte popoare cucerite de romani . In calendarul roman ii ereau consecrate zilele de la mijlocul lunilor, idele.

Junona , regina cerului si sotia lui Jupiter, era corelata cu fertilitatea si , in special , cu nasterea. Devenita sotia lui Jupiter, ea mai era numita si Juno Regina, tronand alaturi de Jupiter in Capitoliu. Pasarea ei sacra era gasca. Gastele inchinate ei au salvat Catitoliul in timpul invaziei galilor. Ii erau consacrate zilele de la inceputul lunilor, calendele.

Marte ( Mars) a fost cel mai popular zeu roman. Initial , el era zeul vegetatiei de primavara, fiindu-i consacrata luna martie care ii poarta numele. Chiar dupa ce a devenit marele zeu al razboiului , Marte si-a pastrat aceasta veche relatie cu agricultura.

Cel mai mare dar pe care Marte l-a facut , probabil, romanilor a fost Romulus, intemeietorul Romei. Zeul a violat-o pe Rhea Silvia , pe cand aceasta se afla la un izvor, iar apoi aceasta a nascut pe cei doi gemeni Romulus si Remus. Dupa ce s-a aflat acest lucru Rhea a fost alungata si aruncata in inchisoare ca preoteasa decazuta, dar a fost eliberata dupa ani de fiii sai. La scurt timp dupa aceea , Romulus a fondat Roma.

Quirinus, zeu razboinic , preluat de mitologia romana dintr-un mit sabin , a fost ulterior identificat fie cu Marte - a carui dublura a fost initial - fie cu zeul Janus. Quirinus ar fi insemnat "mantuitor de lance", desi romanii arhaici il adorasera ca "geniu"al vegetatiei de primavara. Dupa ce a fost cultual lui Romulus, i-au fost consacrate sarbatorile anuale cunoscute sub numele de Quirinalia (17 februarie).

Janus , cel mai vechi zeu al popoarelor italice, era zeul tuturor intrarilor si iesirilor , personoficarea inceputului si sfarsitului. Dupa nume , inseamna "usa casei". Lui Janus i-a fost consacrata luna ianuarie, prima luna a anului. Cultul acestui zeu a fost inaugurat de insusi Romulus, fondatorul Romei. Sarbatoarea lui era numita Agonalia ( 9 ianuarie).

Vesta era zeita caminului casnic, protejand , asa cum arate Vergiliu, focul vetrei.

Minerva era zeita mestesugurilor, stiintei si poeziei. Asemenea zeitei Atena de la greci , a aparut din capul lui Zeus, tot la fel si Minerva a fost nascuta de Jupiter fara vreo contributie din partea mamei sale.

Venus ( lat. Venus - frumusete, gratie, farmec) era zeita frumusetii, ocrotitoarea gradinilor si a livezilor.

Diana , zeita italica arhaica , era protectoarea maternitatii, dar patrona si renasterea anuala a vegetatiei.

Fortuna , zeita abundentei si norocului, era reprezentata cu ochii legati, spre a simboliza destinul orb.

Desigur, mai erau cinstite si alte divinitati de o importanta mai mica si anume: Vulcan , zeul focului, fauritor al armelor; Neptun, zeul marilor si protectorul cailor si al exercitiilor de cavalerie; Mercur, protectorul comertului; Saturn zeul semanaturilor si protector al saracilor; Faunus sau Lupercus, protector impotriva lupilor si , mai tarziu, al pasunilor si fecunditatii animalelor; Liber Pater (Bacchus), zeul vinului si al vitei de vie , o asimilare a lui Dionysos de la greci etc.

De asemenea , vechii romani cinsteau o serie de divinitati tutelare ale omului, intre care : penatii, care supravegheau si asigurau prosperitatea fiecarei case; geniile , care protejau pe fiecare om ; larii - tutelau locurile unde traiau grupuri omenesti; manii - sufletele stamosilor.

IV. Eroii. Mitologia

In Roma antica , cultul eroilor si mitologia n-au cunoscut amploarea pe care au avut-o , de pilda , in Grecia antica.

Mitul intemeierii Romei este deosebit de important pentru intelegerea religiei romane, aceasta summa mitologica, reflectand totodata anumite realitati etnografice si sociale din acea vreme.

Romulus si fratele sau geaman Remus , erau fiii zeului razboiului, Marte, si ai vestalei Rhea Silvia. Ca pedeapsa , pentru faptul ca ramasese insarcinata, Rhea Silvia a fost inchisa, iar cei doi fii au fost aruncati in Tibru. Aruncati de valuri la mal , ei au fost preluati si alaptati de o lupoaica, care era considerata animalul sacru al zeului Marte. Mai tarziu, ei au fost gasiti de catre pastorul regal, Faustulus, care i-a adus acasa si i-a ocrotit impreuna cu sotia sa . Romulus si Remus au crescut si au devenit razboinici viteji, incat multi barbati si-au exprimat dorinta de a trai sub conducerea lor intr-un oras nou. Acest oras avea sa fie Roma. In timpul fondarii orasului s-a ajuns la o disputa apriga intre cei doi frati, care avea sa se soldeze cu moartea lui Remus.

La fel ca in atatea traditii, fondarea unui oras reprezinta , in fapt , repetitia cosmogoniei.

Dupa 40 de ani de domnie, Romulus avea sa dispara; in timp ce inspecta trupele sale pe Campia lui Marte, s-a strarnit vantul si a fost luat de un nor pe parcursul furtunii care se dezlantuise.

V. Morala

In ansamblu, principiile morale reflecta stadiul de cultura si civilizatie si bineinteles, cel religios dintr-o perioada sau alta.

Casatoria n-a fost indisolubila niviodata la romani. In primele secole ale Romei , daca repudierea sotului de catre sotia pusa sub autoritatea lui era o absoluta imposibilitate, in schimb repudierea sotiei de catre sot reprezenta un drept indiscutabil inscris in puterea investita lui asupra ei.

In vechime , tatal avea drept de viata si de moarte asupra copiilor sai pe care ii putea maltrata, ucide sau vinde ca sclavi. De asemenea , el avea dreptul de a-si repudia copiii nou- nascuti, expunandu-i si parasindu-i in strada.

O alta problema care reflecta intocmai morala vechilor romani, dar si evolutia ei in timp, este aceea a sclaviei. Pe ultima treapta a ierarhiei sociale se aflau sclavii, al caror numar a crescut enorm in urma razboaielor de cucerire.

Sclavul putea fi vandut , daruit, lasat mostenire prin testament de stapanul sau care avea asupra lui drept de viata si de moarte. Sclavul nu avea acces in tribunale, nu putea poseda bunuri, iar casatoria lui nu avea nici o valoare juridica.

Marii proprietari aveau pana la 500 si chiar 1000 de sclavi. Existau , de asemenea, si asa- numiti "sclavi de lux", medici, literati , oameni de stiinta, secretari, pedagogi, muzicanti etc.

VI. Cultul

Locurile de cult

Ca si in cazul altor popoare din antichitate, la inceput vechii romani savarseau cultul

Prin paduri, pesteri si in general , prin locuri misterioase, acolo unde ei credeau ca s-a facut simtita prezenta zeului respectiv.

Templul roman , era in general , de dimensiuni mici , avea forma dreptunghiulara si era construit pe un podium inalt de piatra.

Una dintre cele mai mari capodopere ale antichitatii o reprezinta Panteonul din Roma," templul tuturor zeilor", cel mai bine conservat si cel mai celebru loc de cult (alaturi de Coloseum ) pe care l-au lasat romanii.

Sacerdotii

Persoanele destinate cultului se grupau in colegii si cofrerii. Cea mai inalta institutie colegiala era cea a pontifilor, care a fost intemeiata , dupa traditie, de catre regele Numa Pompilius.

Pontifii intocmeau calendarul si toate ritualurile de cult; ei consacrau edificiile publice , vegheau ca toate legile civile sau penale sa nu vina in contradictie cu cele religioase, stabileau formulele rugaciunilor si invocatiilor, conduceau si supravegheau toate celelalte colegii si confrerii religioase, hotarau admiterea sau nu a unor zei straini in panteonul roman etc.

Colegiul pontifilor era prezidat de catre pontiful suprem (Pontifex Maximus) care era ales , pe viata , de catre ceilalti pontifi.

Flaminii ( flamines) erau preotii unor anumite divinitati, ei se ingrijeau de aducerea jertfelor pentru zeii respectivi. Existau , in aceasta categorie, 15 flamines, cei mai importanti fiind flamines majores: cei ai lui Jupiter ( flamines Dialis), ai lui Marte si ai lui Quirinius.

Tot in subordinea si supravegherea lui Pontifex Maximus se aflau si vestalele, fecioarele consacrate templului zeitei Vesta. In numar de 6, ele erau alese de marele Pontif dintre fete sub varsta de 10 ani, din familiile nobile. Pe parcursul celor 30 de ani cat dura sacerdotiul lor, vestalele trebuiau sa-si pastreze neconditionat castitatea; in caz contrar , ele erau ingropate de vii.

Un alt colegiu sacerdotal era cel al epulonilor. La inceput, ei ereau in numar de 3, apoi de 10, avand ca principala sarcina organizarea ceremoniilor religioase publice.

Un alt colegiu important era acela al augurilor (augures), la fel de vechi si independent ca si colegiul pontifical. Rolul augurului se limita, in general, la a descoperi daca un anume proiect era pe placul zeului respectiv.

Alaturi de auguri exista colegiul haruspicilor (haruspices) ai carui sacerdoti faceau preziceri cercetand maruntaiele animalelor aduse jertfa, in special ficatul.

Pe langa aceste colegii mai existau si 4 confrerii religioase. Prima , a fetialilor (fetiales), numara 20 de membri, buni cunoscatori ai relatiilor cu alte popoare.

Salii, preotii zeului Marte, totalizau 24 membri, impartiti in doua grupe de cate 12 persoane: palatini si collini.

Lupercii, preotii zeului Faunus (Lupercus), reprezentau o confrerie din timpuri stravechi, cand membrii ei alergau goi, dar inarmati , in jurul turmelor de oi spre a le pazi de lupi.

Fratii arvali (fratres arvales) erau o confrerie consacrata zeitei Dea Dia , zeita productivitatii agricole, fiind in numar de 12 membrii.

Riturile publice

Cultul public consta , initial din rugaciuni, voturi, lustratii si sacrificii.

Rugaciunea (precatio) avea un caracter magic , motiv pentru care ea trebuia rostita totdeauna fara greseala.

Votul (votum) reprezinta cel mai bun mijloc pentru a putea fi castigate bunavointa si ajutorul zeilor.

Lustratiile (lustrationes) reprezentau un fel de creare a unui cerc magic , in cadrul unei procesiuni speciale.

Sacrificiile erau si la romani punctul central al cultului. "A sacrifica", in latina , avea semnificatia de mactare, un cuvant care, inca din vechime , insemna "a spori", "a inmulti".

Riturile particulare

Pana la sfarsitul paganismului, cultul particular, condus de pater familias, si-a pastrat autonomia si importanta alaturi de cultul public. Spre deosebire de acesta, insa, care a cunoscut mai mereu mutatii si schimbari , cultul particular, oficiat in jurul caminului n-a suferit modificari majore timp de douasprezece veacuri de istorie romana.

Ca si in India ariana, focul din vatra reprezenta centrul cultului: i se ofereau alimente zilnic, flori de trei ori pe luna etc.

In situatiile deosebite , cum ar fi nasterile, aniversarile etc. Casa era impodobita cu ghirlande, obiectele de cult cele mai frumoase erau scoase afara si era adus un sacrificiou sangeros.

La opt zile de la nasterea copilului , dupa ce ( si daca ) tatal il recunoscuse ca fiul sau, avea loc ceremonia purificarii.

Un alt ceremonial religios era ocazionat de casatorie. Casatoria si alegerea viitoarei sotii, respectiv viitorului sot , o hotarau parintii.

5.Magia

Romanii erau un popor de tarani agricultori, ca toate celelalte populatii indo - europene. Ei practicau nenumarate ritualuri cu caracter apotropaic si purificator-lustrativ in scopul conservarii vietii semanaturilor cultivate, pentru alungarea raului din case, grajduri sau de pe ogoare, pentru inlaturarea fortelor demonice.

6.Mantica

Exista un colegiu special consacrat manticii, augures, avand ca sarcina interpretarea unor semne considerate ca divine: fenomene ceresti, cantecul pasarilor etc.

VII. Cultul mortilor

Romanii practicau un cult regulat al "stramosilor morti"( divi parentes) sau manilor (manes). Acestora le erau consacrate doua sarbatori principale , si anume Parentalia, in luna februarie, si Lemuria , in mai.

Oamenii saraci erau inmormantati chiar in noaptea urmatoare. Funeraliile celor bogati sau ale demnitarilor aveau parte de o pompa cu totul speciala : cortegiul funerar avea in fata cantareti din flaut, corn trompeta, purtatori de faclii si bocitoare de profesie.

De obicei , pe pietrele de mormant se inscriptionau fraze augurale, cea mai obisnuita fiind: "Sit tibi terra levis", pentru a usura iesirea sufletului din mormant si a lua parte la mesele date de rude in memoria sa.

Sclavii si oamenii saraci erau inmormantati in gropi comune.

Pe mari suprafete din interiorul si exteriorul Romei se intindeau celebrele cimitire subterane (catacombe), dispunand de capele si biserici din perioada timpurie crestina, de numeroase picturi murale. De prin secolul II dupa Hristos., aici romanii crestini asistau la slujbele divine.

VIII. Asimilarea elementului religios grecesc

Elenizarea oficiala a religiei romane a inceput, practic, dupa batalia de la Cannae (216 i. d. Hr. ), cand romanii , in urma consultarii Cartilor sibiline, au recurs pentru salvarea patriei la ceremonii de rit grecesc. Astfel, au ridicat in forul din Roma statui pentru cele 12 divinitati principale grecesti, statuile fiind asezate doua cate doua dupa sistemul grecesc. Aceasta grupa de 6 perechi reprezentand cele 12 divinitati grecesti a asimilat acum divinitatile corespunzatoare romane.

IX. Infuzia elementului religios oriental

In anul 204 i. d. Hr. , dupa sfatul unui oracol sibilin, a fost adusa din Pergam la Roma , pe cheltuiala statului , statuia zeitei Cybele din Frigia , Magna Mater, Zeita Mama a Asiei Mici.

In continuare patrunde in Roma cultul zeilor egipteni Isis si Osiris .

Cultul zeitei siriene Atargatis s-a raspandit mai putin , desi intr-o vreme impparatul Nero il sustinuse cu mare entuziasm.

De cea mai mare raspandire s-a bucurat cultul razboinivului zeu Mithra.

X. Cultul Imperial

Incepand cu imparatul Octavian Augustus (27 i. d. Hr. ) asistam la un process de revigorare a vechii religii romane , la o restaurare a acesteia, fapt care a facut ca aceasta sa mai poata supravietui inca vreo 300 de ani.

Poporul era obisnuit cu cultul lui Cesar (100-44 i. d. Hr. ) care fiind inca in viata a primit onoruri divine si, dupa moarte, a fost trecut in randul zeilor, inaltandu-i-se altare si aducandu-i-se un cult special. Asa luase , practic , nastere cultul imparatului, care in Orient la greci facuse deja istorie. La greci incepuse cu Alexandru cel Mare , care descoperise cultul suveranului puternic inradacinat in Egipt, Asia Mica si Persia .

Mult mai tarziu, imparatul Aurelian (270-275 d. Hr. ) s-a autoproclamat dominus et deus ("domn si dumnezeu ")

" Soarele invincibil "( Sol invictus), corelat cu diferite divinitati superioare ale panteonului greco-roman , dar in realitate o divinitate de provenienta orientala , a devenit unul dintre simbolurile religioase cele mai importante ale paganismului roman aflat la apusul sau.

XI. Caderea si sfarsitul religiei romane

Politeismul greco-roman aveasa se topeasca incetul cu incetul intr-un fel de panteism solar , ajungandu-se la un pronuntat sincretism religios, un amalgam de credinte si rituri orientale cu credinte si rituri greco-romane, predominante fiind insa elementele astrale din religia siriana , pe care mithraismul , care patrunsese in spariul roman si ramasese aproape unuic spre sfarsitul religiei romane , si le impropiase .

In curand , cultul imperial avea sa mai apara doar ca un simplu prilej pentru petreceri.

Unii imparati , dar in primul rand imparatul Iulian Apostatul (361-363 d. Hr. ) , au incercat sa reactioneze impotriva declinului vechii religii romane. Persecutiile indreptate impotriva crestinilor au avut un efect de bumerang: ele n-au distrus crestinismul , ci au contribuit la raspandirea lui . Edictul de la Milan (313 d. Hr. ) recunostea crestinismul ca "religio licita"(religie permisa), iar in timpul lui Constantin cel Mare (306- 337 d. Hr. ) acesta devenea religia dominanta in Imperiul Roman.

XII. Raspandirea crestinismului

Noii crestini nu proveneau doar din randurile poporului de rand.

Forta credintei lor si puritatea morala in care isi traiau viata , apoi sangele martirilor, care s-a dovedit a fi "samanta crestinismului", au condus permanent la intarirea Bisericii crestine.

Crestinii se numeau cutoti frati , se ajutau mereu unii pe altii , in smerenie si buna - cuviinta. In numele unui ideal nou, invatatura crestina reinvie vechi virtuti compromise sau pierdute: demnitatea si curajul oamenilor, coeziunea familiilor, sensul adevarurilor morale in viata adultilor si in educatia copiilor ; si , mai mult decat atat, aduce in relatia dintre oameni o comuniune interioara nemaiintalnita in societatea pagana.