Secolul de aur al Imperiului roman

Secolul de aur al Imperiului roman

Timp de aproape un secol si jumatate, Imperiul roman cunoaste o perioada de ordine si prosperitate, desemnata prin termenul generic de pax romana, opera a doua dinastii: Antoninii si Severii. 'Secolul Antoninilor' marcheaza perioada in care Imperiul a atins maxima sa inflorire economica si extensie teritoriala, apogeul civilizatiei romane . Conform izvoarelor antice, generozitatea, umanismul si echitatea caracterizeaza in mod constant secolul Antoninilor. In acelasi timp, romanii considera aceasta perioada, in special domniile lui Traian si Hadrian, ca epoca de renastere a valorilor morale, politice si militare traditionale, ca o revigorare a Imperiului.

Dupa eliminarea lui Domitianus, senatul a ales ca imperator pe batrinul senator Marcus Cocceius Nerva (96-98). Ca fiu adoptiv si succesor este desemnat M. Ulpius Traianus, care preia comanda armatei de pe Rin. O asemenea masura de precautie privitoare la succesiune va deveni o regula pentru perioada urmatoare (cazul imparatilor Hadrianus, Antoninus Pius, Marcus Aurelius/Lucius Verus, numiti imparati adoptivi ). Sistemul adoptiunii garanta, in principiu, urcarea pe tron a unei persoane care avea calitatile necesare unei asemenea functii.

O alta trasatura a epocii, evidentiata si de alegerea succesorilor pe tronul imperial, este modificarea importntei spatiului italic in raport cu provinciile, in favoarea celor din urma. Noile familii ridicate in timpul lui Vespasianus aveau sa domine secolul II d.Chr., astfel ca unii dintre imparati (Traianus, Hadrianus, Antoninus Pius) proveneau din afara spatiului italic.

Procesul de constituire a unui stat 'national', care a inceput sa prinda contur inca din primii ani ai Principatului, se va desavarsi spre mijlocul secolului II d.Chr. Definitoriu pentru aceasta constructie este faptul ca o persoana putea deveni cetatean roman in virtutea afinitatilor sale culturale.

Secolul al II-lea cunoaste in prima sa parte un accentuat progres economic, social si politic. Statul roman a atins epoca sa de maxima inflorire economica si teritoriala datorita destoiniciei primilor cinci imparati antonini. In interiorul Imperiului are loc o egalizare intre teritoriul italic si Roma pe de o parte si provincii pe de alta parte. Catre mijlocul secolului II d.Chr. expansiunea teritoriala ia sfarsit, iar frontierele devenind stabile trebuiau aparate. Incepand cu Marcus Aurelius s-au facut simtite primele semne ale crezei care, in perioada urmatoare, aveau sa duca la declinul si prabusirea lumii antice.