TIBERIUS (Iulius Caesar Augustus, 14-37 d.Chr.)

TIBERIUS (Iulius Caesar Augustus, 14-37 d.Chr.)

Imaginea istorica pastrata asupra lui Tiberius, ca si a urmasilor sai dinastici, nu este favorabila, desi unii dintre ei au fost buni carmuitori. Aceasta se datoreaza faptului ca istoria perioadei a fost scrisa de reprezentanti ai aristocratiei senatoriale sau de persoane dependente de aceasta grupare (Tacitus , Suetonius, iar apoi Cassius Dio).

Faptele istorice contureaza un portret total diferit al imparatului, evidentiindu-i virtutile caracteristice unui mare aristocrat, spiritul energic, cumpatat si econom, generozitatea si modestia sa, dublate de toleranta si respectarea legalitatii. Urcat pe tron in anul 14 d. Chr., la varsta de 56 ani, Tiberius a continuat forma de guvernamant inaugurata de predecesorul sau, contribuind la consolidarea sistemului politic al Principatului. Din punctul de vedere al imperiului, Tiberius s-a dovedit a fi un carmuitor constiincios, drept si intelept.

Una dintre primele masuri luate de noul imparat a fost sporirea puterii senatului prin trecerea asupra acestuia a dreptului de a alege pe magistrati. Senatul devenea astfel institutia legislativa si electiva suprema in stat.

Dupa un anumit timp, Tiberius va incerca sa contracareze puterile senatului prin acordarea unei importante tot mai mari armatei. El va concentra la Roma cele noua cohorte pretoriene care isi ridica tabara pe Viminal. Treptat Tiberius va inaugura sistemul unei puteri personale, guvernand, mai ales dupa anul 26 d.Chr., prin intermediul prefectului pretoriului, Seianus.

Datorita caracterului sau (persoana nesociabila, mizantrop), deceptionat de faptul ca a fost nedreptatit de oameni si zei, Tiberius se va retrage pe insula Capri, lasand afacerile statului in seama lui Seianus si a senatului. Atent la evolutia situatiei din imperiu, Tiberius urmareste lucrarile senatului, intervenind prin epistole in care sanctioneaza erorile comise sau recomanda solutiile legale impuse de imprejurare.

Ramas atotputernic la Roma, Seianus, care ravneste tronul imperiului, foloseste puterea pentru a-i elimina pe reprezentantii familiei imperiale (exilarea Agrippinei si a primilor doi fii). In conspiratia ce o punea la cale, Seianus avea sprijinul senatului, aristocratiei si a plebei. Prevazator, Tiberius adopta fiii lui Germanicus si ai Agrippinei: Nero, Drusus si Caius (Caligula). Informat despre planurile lui Seianus de a-i inlatura, in propriul interes, succesorii firesti, imparatul nu ezita sa ordone judecarea si executarea acestuia. Caius (Caligula) este desemnat succesor.

Pe plan extern, Tiberius urmeaza programul lui Augustus, straduindu-se sa consolideze cuceririle existente. A respectat principiul defensivei pe frontierele naturale, iar dincolo de hotare aplicarea artei diplomatice. Campaniile purtate de Germanicus intre Rin si Elba (14-16 d.Chr.) s-au derulat doar pentru a spala rusinea dezastrului suferit de Varus. in sectorul Dunarii mijlocii, uzand de cunoscutul principiu roman 'divide et impera' ca arma diplomatica, reuseste sa destrame statul marcomanic creat de Marbod prin incitarea unor triburi germanice impotriva lui.

Aceeasi eficace diplomatie inlocuieste si in Orient campaniile militare. Eufratul este fixat ca granita naturala intre cele doua mari puteri rivale. Regatele clientelare Moesia (15), Commagene (17) si Cappadocia (17) sunt transformate in provincii romane. Rascoala antiromana din Africa, condusa intre 17-24 d.Chr. de numidul Tacfarinas si cea din nord-estul Galliei, condusa de treverii Florus si Sacrovir, sunt reprimate cu cruzime de catre generalii sai.

Cu Tiberius, care moare in anul 37, probabil asasinat, principatul se afirma definitiv ca sistem institutional in istoria Romei antice.