Avangarda literara romaneasca

Avangarda literara romaneasca

din antologia omonima a lui Marin Mincu

Manifestata in primele decenii ale secolului al XX-lea, avangarda constituie o miscare artistic-literara complexa, ce echivaleaza cu o schimbare profunda in modul de a concepe si de a structura obiectul literaturii. Termenul asociat frecvent acestei directii literare este acela de ruptura, caci avangarda manifesta un spirit negator violent fata de formele de arta consacrate. Traditia este rasturnata si reconsiderata, gustul dominant al epocilor anterioare este contestat, structurile formale si manifestele estetice sunt negate, raporturile consacrate dintre emitentul de text si referentul-destinatar sunt deplasate intr-o directie sau in alta in mod arbitrar.

Climat, colaborari, reviste

La inceputul secolului al XX-lea, cultura romaneasca, desi aparent intarziata, era in linii mari sincronizata cu Europa. Contextul cultural romanesc de inceput de secol este apt sa recepteze reprezentarile avangardiste din alte parti, devedind mobilitate si adaptabilitate rapida la solicitarile revolutionare.

În 1912, S. Samyro (Samuel Rosenstock), inventatorul dadaismului, cunoscut sub numele de Tristan Tzara, Ion Vinea si Marcel Iancu (arhitect si pictor) scot revista Simbolul, in care militeaza prin recenzii si desene pentru arta moderna.

La 14 iulie 1916 are loc primul spectacol Dada, la Zürich, in cadrul cabaretului Voltaire. Dupa declaratie lui Tristan Tzara, dadaismul se incheie in 1922, din cenusa acestuia ridicandu-se suprarealismul.

Miscarea avangardista coincide cu aparitia numeroaselor reviste de avangarda: Contimporanul (cea dintai revista, avand program constructivist, sub conducerea lui Ion Vinea), 75 H.P (redactor-sef - Ilarie Voronca; ilustratii de Victor Brauner; propune un nou concept, acela de pictopoezie), Alge, Integral, Urmuz, unu, Liceu, Pinguinul, Viata imediata, Meridian.

Printre colaboratorii acestor reviste se numara: Felix Aderca, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Tudor Arghezi, Ion Pillat, Ion Barbu, Ion Minulescu, Ion Vinea, Camil Petrescu, Gherasim Luca, Paul Paun, Ion Calugaru, Stefan Roll, Sasa Pana, Victor Brauner, D. Trost, Geo Bogza, Gellu Naum, Miron Radu Paraschivescu, Geo Dumitrescu.

Fara sa imbratiseze nihilismul total sub care s-a afirmat in alte tari, miscarea de avangarda romaneasca nu se izoleaza complet de cultura traditionala, coabitand intr-un spatiu complementar de influentare reciproca.

Precursorul avangardei romanesti este considerat Urmuz. Prin acest scriitor, pentru prima data in Europa, criza profunda a conceptului de literatura devine achizitie romaneasca. Urmuz realizeaza reforma radicala a limbajului intr-un timp in care samanatorismul era in floare. Acesta identifica situatia precara a literaturii si considera ca ea trebuie recuperata in alti termeni. În opera sa celebra, Pagini bizare, Urmuz isi construieste un univers in totalitate fictiv, parodiind lucid temele, motivele, personajele si imaginile conventionale ale procesului de literaturizare. Practica lui Urmuz mizeaza pe absurdul limbajului, dezagregand sintagmenele conventionale printr-o lucrare arbitrara, dirijata voluntar, asupra sintaxei. Metoda absurdului pe care o adopta consta in crearea de situatii anormale si ilogice, prin asamblarea de materiale lingvistice care nu au nicio motivare rationala de a fi asociate (termeni, atribute, calificari ce apartin unor campuri lexico-semantice atat de diverse).

Tristan Tzara, in perioada pre-dadaista, scrie poezii cu tematica simbolista. El pledeaza pentru deconventionalizarea artificiilor si a cliseelor din epoca samanatorista, pentru detasarea ironica de lirismul de tip elegiac si solemn, prin subiectivitatea socanta si culoarea parodica. Desi promotor al unei grupari internationale, Tr. Tzara este unul dintre acei poeti care tin la individualitatea sa, dincolo de orice grupare.

Întrebat asupra semnificatiei termenului dada, Tr. Tzara a afirmat ca acesta "nu inseamna nimic". Descoperirea dusa la extrem de experienta dadaista este aceea ca semnificantul este in esenta vid (semnificant=forma sonora si vizuala a unui semn lingvistic, a unui cuvant). Cum cuvantul nu are o etimologie unica si deci nici semnificat unic (semnificat=ceea ce semnifica un semn lingvistic, sensul, semnificatia unui cuvant), rezulta ca prin el nu se poate evoca nimic care sa se refere catre real. Fiind in esenta un semn vid, el poate fi utilizat oricum, in chip ludic, asociat la intamplare si abia din hazardul asociatiilor si combinatiilor, el poate iesi imbogatit pe neasteptate.

Tristan Tzara face prin dadaism descoperirea epocala ca sensul este de natura realtiva, produs artificial al spiritului uman, neaservit utilitatii imediate si tocmai de aici rezulta maxima libertate a subiectului creator, ca si a materialului lingvistic. Se impun astfel imperativele unei estetici noi, si anume: spontaneitatea dadaista, dezgustul dadaist, intalnirea contrariilor, dezordinea, distrugerea, carambolul etc. Toate acestea marcheaza o radicala rupere a conventiilor.

Desi spiritul romanesc a impulsionat avngardismul international aproape in toate domeniile artei - C-tin Brancusi in sculptura, Tr. Tzara in poezie, V. Brauner in pictura, E. Ionescu in teatru -, avangarda literara romaneasca nu e un curent omogen, care sa se manifeste intr-o singura directie, ci un amalgam de curente (expresionism, dadaism, cubism, futurism, constructivism, suprarealism), sintetizate foarte bine in formula integralismului.

Se poate afirma ca la noi avangarda a fost asimilata tendintelor moderniste, iar rolul sau, in loc sa fie unul contestatar, inhibitor, a fost mai ales unul integralist, in spiritul unui sistem cultural sintetizator. Fortele noului nu se manifesta in mod distructiv si nihilist, ci colaboreaza cu traditia intr-un sistem comunicant de perpetuu echilibru.

Poetii importanti dintre cele doua Razboaie Mondiale - Ion Barbu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, George Bacovia - introduc in scrierile lor forme poetice moderne, astfel incat avangardistii romani, in loc sa polemizeze cu acestia, ii considera posibile modele.

Daca pe alte meridiane avangarda s-a manifestat mai ales la nivel teoretizant, producand mai putine piese de referinta, la poetii romani efortul cel mai vadit s-a indreptat spre producerea textului poetic.

Avangarda literara romaneasca se manifesta intre 1907/1908, de cand dateaza circulatia orala a textelor lui Urmuz, pana in 1947, odata cu lichidarea grupului suprarealist de la Bucuresti.

din antologia Avangarda in literatura romana a lui Ion Pop

Principii ale avangardei romanesti:

opozitia in raport cu trecutul cultural (simbolizat de Muzeu, Biblioteca);

refuzul conventiilor de orice fel, al autoritatii si al codurile de maniere sociale si estetice;

respingerea conceptelor de literatura si arta;

repudierea ierarhiilor constituite;

mefienta fata de recunoasterea oficiala a propriei valori; cultvarea ostentativa a marginalitatii, a insuccesului;

aspiratia novatoare de sincronizare cu ritmul vremii si pulsul epocii;

promovarea gratuitatii unei imaginati eliberatoare, a bucuriei jocului;

considerarea traditiei drept echivalent al stagnarii (ca atare, devine tinta celor mai vehemente atacuri);

manifestele avangardei romanesti misuna de sloganuri ale rupturii de trecut, contrabalansate de exigentele radicale ale innoirii; contin ideea ca lumea trebuie reinventata, ca rostul artistului e sa caute linia, cuvantul, culoarea pe care n-o gasesti in dictionare.

Unul dintre celebrele manifeste ale avangardei romanesti ii apartine lui Ion Vinea, fiind publicat in revista Contimporanul, la 24 mai 1924:

"Jos Arta
caci s-a prostituat!
Poezia nu e decat un teasc de stors glanda lacrimala a fetelor de orice varsta;
Teatrul, o reteta pentru melancolia negustorilor de conserve;
Literatura, un clistir rasuflat;
Dramaturgia, un borcan de fetusi fardati;
Pictura, un scutec al naturii, intins in saloanele de plasare;
Muzica, un mijloc de locomotiune in cer;
Sculptura, stiinta pipairilor dorsale;
Arhitectura, o antrepriza de mausoleuri inzorzonate;
Politica, indeletnicirea cioclilor si a samsarilor;
Luna o fereastra de bordel la care bat intretinutii banalului si poposesc flamanzii din furgoanele artei.
V R E M
minunea cuvantului nou si plin de sine; expresia plastica stricta si rapida a aparatului Morse.
D E C I
moarte romanului-epopee si a romanului psihologic;
anecdota si nuvela sentimentala, realismul, exotismul, romanescul sa ramana obiectul reporterilor iscusiti
(Un bun reportaj cotidian inlocuieste azi orice lung roman de aventuri sau de analiza);
Vrem teatrul de pura emotivitate, teatrul ca existenta noua.
dezbarata de cliseele sterse ale vietii burgheze, de obsesia intelesurilor si a orientarilor.
Vrem artele plastice libere de sentimentalism, de literatura și anecdota, expresie a formulelor si a culorilor pure in raport cu ele insele
(Un aparat fotografic perfectionat inlocuieste pictura de pana acum si sensibilitatea artistilor naturalisti)
Vrem starpirea individualismului ca scop, pentru a tinde la arta integrala, pecete a marilor epoci (elenism, romantism, goticism, bizantinism etc.) - si simplificarea procedeelor pana la economia formelor primitive (toate artele populare, olaria si tesuturile romanesti etc).
Romania se construiește azi.
În ciuda partidelor buimacite, patrundem in marea faza activista industriala.
Orașele noastre, drumurile, podurile, uzinele ce se vor face, spiritul, ritmul și stilul ce vor decurge nu pot fi falsificate de bizantinism, ludovicism, copleșite de anacronisme. Sa starpim, prin forța dezgustului propagat, stafiile care tremura de lumina. Sa ne ucidem morții!"

Trasaturi tipologice ale avangardei literare romanesti:

a.      spiritul negator

b.     criza literaturii - cauza a dezvoltarii spiritului negator; vizeaza toate aspectele sub care se manifersa literatura:

formele institutionalizate

continuturile exprimate

motivele si temele literare valorizate in perioadele anterioare

impartirea pe genuri si specii literare

c.      spiritul ludic

d.     destructurarea textului poetic - atinge toate nivelurile constitutive ale textului:

prozodic (se recurge la versul alb, la abolirea structurii strofice)

sintactic (este modificat statutul detinut de elementele de relatie)

stilistico-retoric (sunt abolite diferentele dintre planul figurat si cel non-figurat; discursul este centrat nu pe figuri de stil, ci pe imaginea ce transgreseaza registrele retorice)

e.      primatul existentei - exalta neincrederea in literatura, instituind opozitia intre cele doua;

refuza statutul creatorului de literatura;

modifica fizionomia operei literare - dezideratul ca literatura sa urmeze cat mai fidel viata (captarea momentului, poezia telegrafica, poezia-reportaj, poezia ca transcriere a starilor onirice, halucinatorii, delirante etc).