Stefan Petica, Fecioara in alb, IV
1. roze = trandafiri; inserare = seara; crepuscul, amurg.
2. In ultima strofa, punctul marcheaza grafic finalul unei
propozitii enuntiative. Prima virgula
izoleaza interjectia afectiva o de restul frazei, iar
urmatoarele doua reprezinta semnul prezentei unui atribut
izolat (pierdut), insotit de determinanti. Semnul
exclamarii marcheaza grafic intonatia exclamativa a enuntului, iar la nivel stilistic identifica o
exclamatie retorica.
3. inaltimea, rugii - forme literare
actuale.
4. Tema adoratiei, motivul fecioarei in alb, al puritatii,
motivul rozelor.
5. Subiectivitatea reprezinta maniera de personalizare a mesajului poetic
si deriva din insasi natura textului: discurs
poetic confesiv. Ea se realizeaza la toate nivelurile limbii:
intonatia exclamativa din final, plasarea la fiecare inceput de
strofa a unei defintii lirice a fecioarei, schimbarea topicii cu rol
afectiv ("o alba / blanda / calma / sfanta rugaciune",
"dulcea pocainta" etc), prezenta unei interjectii
afective (o), exprimarea la persoana I ("as putea"), selectarea cuvintelor
din sfera religioasa, metaforele si epitetele care devin expresia
unui mod de gandire, a unei viziuni personale asupra lumii. Prezenta
vocii lirice in finalul textului afirma dorinta de a cunoaste
extazul puritatii, dupa "dulcea pocainta".
6. In a doua strofa, comparatia " rugaciune / Asemenea
binecuvantarei / Ce din naltimea azurie / Coboara"
reprezinta un elogiu adus fecioarei in alb,
imagine a puritatii sacre, purtatoare a atributelor divine pe
pamant. Epitetul cromatic azurie sugereaza cerul, iar metafora
abstracta "un val de lina armonie" este o
reprezentare a armoniei lumii pe care divinitatea, prin intermediul
fiintei feminine, pure si angelice, a binecuvantat-o.
7. Simbolismul poeziei lui Stefan Petica
este evident in planul tematic, in care motivul fecioarei in alb (care
structureaza de fapt un intreg ciclu de poeme intitulate astfel),
sugereaza manierismul arhaizant, rafinat si gratios al
picturilor lui Botticelli reprezentand madone. Simbolul rozelor, sugestiile
cromatice si olfactive, muzicalitatea, sinesteziile ("Iar vorba ta
inaripata / E un parfum de anemona / La o icoana
intristata") sunt tehnici tipic simboliste de creare a unui univers liric
diafan, vag, vaporos, amestec de livresc si senzualitate, fecioara fiind o
reprezentare a dorintei de puritate, a ideii de divin sau o reprezentare a
aspiratiei erotice.
8. Primul vers al fiecarei strofe contureaza motivul fecioarei in alb
printr-o suita de definitii lirice sugestive, in care se schimba
numai epitetul: "Tu esti o alba rugaciune"; "Tu esti o
blanda rugaciune"; "Tu esti o calma rugaciune"; "Tu
esti o sfanta rugaciune". Repetitia metaforei
fecioara-rugaciune sugereaza obsesiv imaterialitatea de
esenta divina a fapturii angelice.
Epitetele subliniaza, fiecare, cate o trasatura: alba
- culoare asociata puritatii, inocentei, dar si
paliditatea romantica a ingerului; blanda - delicatetea;
calma - linistea, serenitatea; sfanta - caracterul sacru, divin.
In acelasi timp, versul repetat in mod simetric reprezinta un paralelism sintactic, laitmotivul si refrenul
discursului liric.
9. Limbajul poetic simbolist se caracterizeaza prin expresivitate si
sugestie. Imaginile artistice si limbajul figurat
concretizeaza figura angelica, ideala, a fecioarei in alb,
spiritualizata prin metafora centrala ("rugaciune"), prin
epitete si comparatii ("asemenea rozelor plapande", "asemenea
binecuvantarei"). Tehnica sugestiei (simbolul rozelor, al icoanei,
al binecuvantarii divine), cromatica delicata (alb, azuriu), imaginea
olfactiva, muzicalitatea grava a evocarii compun un discurs poetic delicat despre o prezenta
aproape imateriala.
