Conceptul de stres

CONCEPTUL DE STRES

Introducerea conceptului de stres in campul medical a fost legata de lipsa resimtita in ultimele patru decade, in practica si teoria medicala a ca­drului teoretic al relatiei dintre sanatate, boala, stil de viata si pattern com­portamental. Folosirea conceptului de stres a furnizat medicinii o baza pentru a lega evenimentele exterioare (ex.: stresorii) si patternurile comportamentale cu conditiile interne si biochimice asociate cu etiologia, factorii favorizanti, declansarea si intretinerea bolilor. Utilizarea termenilor de "stres' si "adaptare', asa cum vedem in axele 4 si 5 ale DSM reflecta, in parte, rapida crestere a popularitatii acestor doua variabile. Resursele biologice sunt folosite de catre organism in raspunsul la stres, asa cum noteaza curent autorii definitiilor adaptarii. Datorita recentelor cercetari asupra starii de sanatate a societatii contemporane cu accent pe dieta, exercitii, controlul asupra comportamente­lor daunatoare (fumat, alcool, stres), resursele biologice au devenit comune in regimurile de control al stresului, dar adesea se folosesc mai degraba ca un reflex, decat intr-o maniera deliberata.

Figura 2.

dupa Rutner T, 2002

Conceptul de stres, introdus de Selye H, indica initial o actiune de suprasolicitare exercitata din exterior asupra organismului, care determina o reactie de adaptare nespecifica a organismului fata de agresiunea care-i ame­ninta integritatea. Roger Guillemin, pornind de la aceasta definitie, formu­leaza una dintre cele mai remarcabile definitii ale stresului: "Stare tradusa prinir-un sindrom specific corespunzand tuturor schimbarilor nespecifice induse astfel intr-un sistem biologic. Selye H a privit stresul din punct de vedere fiziologic, in timp ce Spinoza considera ca "mintea si corpul sunt unul si acelasi lucru'. Aproape orice stresor si aproape orice reactie de stres implica atat componente fiziologice cat si psihologice (emotionale).

RoLul stresului in determinarea atacului de panica

Figura 3.

Conceptul a suferit reconsiderari succesive in care a fost precizata mai clar notiunea de agent agresor sau stresor si s-a facut extensia catre asa numitul stres psihic. Cea mai larga definitie a agentilor de acest tip ni se pare cea data de Fraisse P (1967) "totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului care nu isi gasesc solutia'. Agentii stresori capabili sa declanseze un stres psihic sunt de natura variata, nefiind obligatorii numai stimulii psi­hici, din aceasta cauza putandu-se departaja doua tipuri de agenti stresori: cei ce sunt reprezentati prin cuvintele, ideile, procesele gandirii. Agentii din aceasta categorie sunt caracterizati sub forma de situatii psiho-traumatizante. in stresul psihic, principalii agenti stresori sunt repre-

zentati de cei cu continut notional-ideativ, receptionati de subiect ca reprezentand indiciul unor situatii amenintatoare "actuale' sau "in perspectiva' pentru indivizii agresionati.

cei senzoriali externi. Acestia pot deveni agenti stresori in doua ca­zuri: atunci cand se bombardeaza scoarta cerebrala timp indelungat si cu o intensitate crescuta sau in cazul cand au o semnificatie pentru subiect. Parametrii de actiune ai agentilor stresori sunt reprezentanti de durata, in functie de atribute precum "noutatea' si "bruschetea' cu care se actioneaza.

Lucian Alexandrescu (2000) stabileste o clasificare a stresului, realizata in functie de urmatoarele criterii: magnitudinea absoluta sau relativa a stre­sului; raportul sau cu etapa de viata a subiectului (ciclul vietii, dupa Erikson, in termeni de concordant, neconcordant, indiferent); nuantele de expectabi-litate-neexpectabilitate si controlabilitate-necontrolabilitate; raspandirea ge­nerala a stresorilor si efectul lor asupra omului "obisnuit'.

Clasificarea este aplicabila pentru orice stresori, la orice varsta si in conjunctie cu orice sistem de clasificare al bolilor psihice. Ea contine opt grupe mari, notate de le A la H.

Grupa A Stresul exceptional sau catastrofic se refera la stresuri masive, acute, de regula neasteptate, evenimente iesite din comun, din coti­dian, deloc sau putin influentabile de catre subiect si care afecteaza practic pe oricine intr-o mare masura. Acest tip de stres include dezastre si calamitati naturale, dezastre si catastrofe (razboaie, poluari, bombardamente); acciden­te colective; stresul catastrofic individual: violenta nesexuala sau sexuala, tortura. Din punct de vedere clinic, (Predescu si Alexandrescu), patologia ocazionata de stresul catastrofic include reactii psihotice imediate (de soc si nesoc), reactii mai indepartate de tip depresiv si, in mod aproape specific, se­chele la distanta, de tipul tulburarii de stres posttraumatic.

Grupa B Stresurile vietii include stresuri concordante sau necon-tradictorii cu etapa eriksoniana de viata, cu intesitate moderata medie sau mare, care afecteaza practic pe oricine, dar intr-o masura variabila. Include sase sub-grupe de: 1) stresuri scurte pierderi reale (cunostinte, rude), pierderi simbolice; 2) stresuri legate de boala tranzitorie; 3)stresuri cu post-efecte prelungite pierderi reale (partener marital, copil), pierderi materiale majore; 4) stresuri cu actiune prelungita -suprasolicitari lungi, boala cronica, conflicte cronice; 5) stari stresante -stresul existentei ca handicap sau ca sechelar grav;

stresul existentei in conditii precare financiare si/sau de mediu; 6) stresuri legate de schimbari majore de statut, mediu, conditie de viata.

Stresurile indelungate pot contribui la constituirea unor dezvoltari patologice ale personalitatii.

Grupa C - Stresuri care decurg din desfasurarea neobisnuita a unor acte de viata obisnuite.

Grupa D - Stresul necazurilor si al solicitarilor cotidiene. Specifice sau nu grupului de apartenenta, aceste stresuri induc, cel mult, manifestari tranzitorii sau fragmentare. Au un posibil rol pentru determinarea rezistentei sau lipsei de rezistenta la stresori mai mari. Adesea produc o anumita frustrare.

Grupa E - Stresul endemic - stresul general si impersonal constituit de vestile proaste ale zilei sau perioadei: inflatie, somaj. Stresul endemic nu are decat un rol de fond.

Grupa El - Stresurile speciale conditionate de expuneri particulare. Include stresul unor profesii sau ocupatii cunoscute ca stresante, si al altor profesii ce implica risc individual.

Grupa E2 - Stresurile conditionate de vulnerabilitati individuale particulare: a) stresul determinat de psihopatologia preexistenta: stresul de­terminat de anxietatea fobica, stresul fenomenelor compulsive si cel conse­cutiv tulburarii de control al impulsurilor; stresul resimtit de pacientii cu schizofrenie, cu epilepsie; b) stresul consecintelor unor acte psihotice (stiri crepusculare, confuzie, comportament delirant-halucinator in psihoze majo­re); c) stresul amintirilor, determinat de retrairea sau evocarea unor situatii stresante anterioare; d) stresul sarbatorilor ce evidentiaza subiectului singu­ratatea ori inadecvarea vietii pe care o duce; e) stresul determinat sau facilitat de prezenta unei patologii somatice care modifica vulnerabilitatea.

Grupa F - Stresurile speciale - sunt stresuri ce se constituie ca atare, prin vulnerabilitati si/sau expuneri particulare.

Grupa G - Stresul experimental - nu are, de regula, urmari patologice durabile. El se refera la diferite proceduri de laborator care induc, la volun­tari, stresuri scurte si strict limitate ca intensitate si gama de continuturi.

Grupa H - Stresul situatiilor extremale - este stresul experimental sau natural, indus in legatura cu existenta sau pregatirea pentru existenta in medii intens nefavorabile vietii omului.

Pentru Golu M, stresul psihic reprezinta o stare de tensiune, incordare si disconfort cauzata de afecte negative, de frustrare, de reprimare a unor trebuinte sau aspiratii, de imposibilitatea rezolvarii unor probleme. Iamandescu IB afirma ca stresul psihic are caracter primar atunci cand este rezultatul unui agresiuni receptionate din sfera psihica si un caracter secundar care ar fi o reactie de insotire sau de constientizare a unui stres fizic sau biologic careia i se acorda o semnificatie amenintatoare sau de alta natura. Huber W (1992) afirma ca natura obiectiva a stresorului este mai putin importanta pentru sanatate ca evaluarea subiectiva pe care o persoana i-o da.

Taylor (1990) arata ca evenimentele considerate de catre o persoana drept negative, necontrolabile, nepredictibile sau ambigue sunt traite mult mai stresant de catre aceasta. Kanner si colab. (1981) au demonstrat ca stre-sorii minori, dar care actioneaza continuu au acelasi efect cu evenimentele cu semnificatie stresanta majora care se petrec punctual.

Stresul psihic antreneaza, ca orice alt stresor, o participare complexa a intregului organism in cele doua ipostaze ale sale: psyche si soma. Inter-reactiile generate la nivelul diferitelor componente ale psihismului au fost schematizate de Iamandescu IB (1995) (figura 4).

Mathney, Aycock, Pugh, Curlette si Cannella (1986) au sugerat ca patternurile de adaptare se pot divide intr-o categorie de stresori preventivi si o categorie de stresori combativi.

Formula lor include patru tipuri:

1.         evitarea stresorilor prin adaptarea vietii;

2.     adaptarea nivelului cererii;

3.     indepartarea stresului indus de patternurile comportamentale,

4.     descoperirea resurselor adaptarii.

Categoria stresorilor combativi include cinci tipuri:

1.        manifestarea stresului;

2.     stapanirea resurselor;

3.     atacarea stresorilor;

4.     tolerarea stresorilor;

5.     scaderea iritabilitatii.

Comportamentele de adaptare pot fi impartite in patru dimensiuni independente:

1.       activ-pasiv (discutand direct actiunea, tratand despre stresori sau evitand stresorii);

2.    cognitiv-emotional (controland stresorii angajati in activitatea cog­nitiva sau tinand de sfera emotionala, catarsisul si expresia);

3.     controlul (mentinand in aparenta controlul personal asupra stresorilor);

4.   actiunea psihologica/actiunea sociala (sfera autorealizarii sau supor­tul social).

Figura 4.

Stresul este incriminat ca fiind unul dintre factorii cei mai importanti in patogeneza tulburarii depresive. in perspectiva psihologiei dezvoltarii, factorul "stres' aparut chiar in mica copilarie poate avea efecte pe termen lung, contribuind la depresia adultului. Este interesant faptul ca psihanaliza a subliniat inca la inceputul secolului XX rolul experientelor precoce de viata in psihopatologia adultului. Numeroase studii au aratat ca abuzul fizic sau sexual asupra copilului, abandonul, lipsa parintilor, separarea precoce de acestia pot fi enumerate printre factorii generatori de stres precoce si identificati adesea in anamnezele depresivilor majori.

Figura 5.

Stresul psihic acul poate induce, prin numeroasele transformari fizio­logice pe care le determina, aparitia unor simptome sau tulburari organice cu grad diferit de pericol pentru viata individului. Posibilitatea de atenuare a efectelor stresului psihic acut depinde, din punct de vedere psihologic, de diversitatea si plasticitatea mecanismelor de adaptare la mediu pe care le foloseste individul. O existenta bogata in interese si preocupari nu il fereste pe individ de trairea unor stresuri psihice intense, dar ii permite sa le depa­seasca in conditiile unor efecte patologice secundare minime.

incercand sa sintetizeze evenimentele de viata, care pot deveni stresori, Lazarescu M (2002) delimiteaza urmatoarele situatii:

Tabelul 1.

Este cunoscuta, inca din anii 1970, lista evenimentiala a lui Paykel E S care a incercat o cotare precisa a evenimentelor cu efect stresant, pe o scala ponderata de la 0 la 20.

Precum in cazul altor instrumente de evaluare si ponderile acordate in aceasta scala, cat si semnificatia scorurilor globale raman legate de subiecti­vitatea investigatorului si de o serie de neclaritati metodologice.

Tabelul 2.

Lista evenimentiala dupa Paykel

fTabelul 2 (continuare).

Lista evenimentiala dupa Paykel