CREATIVITATEA

Notiunea de creativitate

Societatea noastra este vital interesata in dezvoltarea si afirmarea in proportii de masa a personalitatilor creatoare. Exista in epoca noastra un interes general si crescand referitor la actul creatiei, la procesele care ii stau la baza, la modul in care poate fi depistata si cultivata creativitatea. Desi nu exista, pana in present, o unanimitate de pareri in privinta definirii creativitatii, consideram ca aceasta poate fi circumscrisa referindu-ne atat la produsul procesului, cat si la procesul insusi.

Irwing Taylor (1959), cercetator in domeniul psihologiei sociale a analizat peste 100 de definitii ale creativitatii si a pus in evidenta 5 nivele de creativitate. El a sugerat ca creativitatea variaza in adancime si amploare mai degraba decat ca tip. Astfel, ar fi eronat sa facem deosebiri (desigur d.p.d.v. psihologic) intre creatia stiintifica si cea artistica, deoarece creativitatea implica o abordare a problemei sub aspect mai mult fundamental decat cel accidental, al formatiei profesionale.

Primul nivel il constituie creatia expresiva ce poate fi exemplificata de desenele spontane ale copiilor. Este vorba de forma fundamentala a creativitatii si necesara pentru aparitia mai tarziu a unor nivele superioare. Ea implica o expresie independenta, in care indemanarea, originalitatea si calitatea produsului nu sunt importante.

La nivelul urmator al creatia productive exista o tendinta de a restrange si a controla jocul liber si de a imbunatatii tehnica; produsele obtinute pot sa nu fie cu totul diferite de acelea ale celorlalti oameni.

La nivelul creatiei inventive - inventia si descoperirea sunt caracteristicile cele mai importante care implica flexibilitatea in perceperea unor relatii noi si neobisnuite intre partile care inainte erau separate .

Creatia inovatoare este cel de-al patrulea nivel care se intalneste la putini subiecti. Ea inseamna o modificare semnificativa a fundamentelor sau principiilor care stau la baza unui intreg domeniu de arta sau stiinta.

Forma cea mai inalta a puterii creatoare este creatia emergentiva in care un principiu total nou sau o ipoteza noua apare (emerge) la nivelul cel mai profund si mai abstract.

In afara problemelor de nivel, mai poate fi abordata si problema ariilor de comportament uman carora li se poate aplica o definitie - creativitate. De ex., cat de intemeiat este a vorbi despre creatie la nivelul relatiilor umane? O gospodina, o mama, o sotie, care ofera o viata sigura si fericita familiei sale, poate fi creatoare?, desi nu e cu putinta sa evaluam un produs care nu e tangibil.

Pentru intregirea sferei notiunii creativitatii, alti cercetatori exploreaza aspecte ale procesului de creatie si ale produsului sau. Astfel, Graham Wallas, extinzand analiza lui Helmoholtz - despre ceea ce pare sa aiba loc in general in timpul procesului de creatie - a sugerat existenta a 4 etape: prepararea, incubatia, iluminarea si verificarea.

Prepararea implica constiinta ca exista o problema si, desigur, culegerea unor informatii legate de ea;

Incubatia implica o perioada de asteptare in care problema ramane 'nedestelenita' pana in momentul

Iluminarea, cand apare pe neasteptate o strafulgerare pe baza careia este rezolvata problema, dupa care, urmeaza

Verificarea, un proces de punere la punct, un gen de revizuire.

Pentru a nu trece in revista si alte puncte de vedere expuse fie de T. Vianu, A.Osborn, M. Bejat si altii, consideram ca am putea da o definitie de lucru din care reiese ca acceptam:

CREATIVITATEA - ACTIVITATE CONJUGATA A TUTUROR FUNCTIILOR PSIHICE ALE PERSOANEI (INTELECTUALE, AFECTIVE SI VOLITIVE), CONSTIENTE SI INCONSTIENTE, NATIVE SI DOBANDITE, DE ORDIN BIOLOGIC, PSIHOFIZIOLOGIC SI SOCIAL IMPLICATA IN PRODUCEREA NOULUI SI ORIGINALULUI.

Sternberg si Davidson au elaborat in anul 1995 o teorie privind creativitatea, sustinand ca procesul creatiei este echivalent cu fenomenul insight-ului (inspiratie, iluminare), insight care poate fi de doua feluri: convergent si divergent. In cazul insight-ului convergent se face legatura intre fenomene fara legatura aparenta, insight-ul divergent se manifesta atunci cand se gasesc mai multe explicatii la un fenomen. Retinem faptul ca insight-ul este cea mai importanta componenta a creatiei.

C. Rogers si Rollo May considera ca baza procesului creatiei o constituie nevoia, tendinta individului de a se autorealiza. Deci, in viziunea acestor doi autori, la baza creatiei sta motivatia. Exista doua tipuri de motivatie:

intrinseca - reala, autentica, este considerata motorul creatiei.

extrinseca - mai putin spontana, neautentica.

Teoria neurobiopsihologica sustine existenta unor zone cerebrale diferite ce sunt raspunzatoare (favorizante) pentru creativitate. In procesul creatiei sunt implicate: gandirea impreuna cu operatiile ei, cuvantul (limbajul), imaginatia, memoria, trairile afective si vointa in ceea ce priveste capacitatea de efort.

S-a vehiculat modelul 3D al creierului care presupune existenta a trei tipuri de creier:

Creierul reptilian, prezent atat la animale cat si la oameni. Aici este sediul instinctelor - foame, sete etc.

Sistemul limbic - este sediul emotiilor, sediul neexprimarii verbale, are legatura cu afectivitatea si cu memoria, mai ales cu cea de lunga durata. Aici sunt inregistrate actiunile imediate, neplanificate.

Cortexul - la nivelul cortexului apare limbajul, este sediul recunoasterii fiintelor, lucrurilor, aici isi au sediul operatiile gandirii.

Aceasta este specializarea pe verticala a creierului. Intalnim si o specializare pe orizontala, la om aceasta se intalneste la nivelul cortexului. Ea presupune impartirea creierului in doua emisfere cerebrale. Fiecare emisfera are o organizare in patru lobi: frontal, parietal, occipital si temporal. Aici sunt sediile raspunzatoare de functiile senzoriale, distribuite astfel: simt vizual - lobul occipital, simt auditiv - lobul temporal, simt tactil - intre lobii frontal si parietal. Tot aici se gasesc si sediile pentru ariile motrice, centrul pentru miscare fiind lobul frontal. In acesti lobi exista o zona primara, mai multe zone secundare si unele arii de asociatie (lobul frontal este raspunzator de perceptie si de gandire, intre lobii parietal si occipital se afla aria raspunzatoare de memorie).

Multa vreme se considera ca emisfera fundamentala, nobila a omului este cea stanga. Ulterior aceasta consideratie a fost infirmata. Nu putem spune ca o anumita emisfera este superioara celeilalte. Intalnim in acest sens notiunea de emisfericitate, termen ce se refera la specializarea functionala a fiecarei emisfere in parte. Din punct de vedere senzorio-motor, fiecare emisfera comanda partea opusa a corpului. Intalnim trei tipuri de emisfericitate:

emisfericitate de executie, deoarece omul a repetat o anumita activitate, si-a dezvoltat emisfera corespunzatoare.

emisfericitate individuala, este tipica individului si o gasim la fiecare individ in parte.

emisfericitate culturala, datorita apartenentei la o anumita cultu-ra s-a dezvoltat o anumita emisfericitate.

Intalnim si modelul creierului total, atunci cand se intersecteaza specializarea pe verticala cu cea pe orizontala. Din categoria persoanelor care folosesc cu preponderenta emisfera stanga se numara inginerii, matematicienii. Printre cei care folosesc predo-minant emisfera dreapta se numara artistii, psihologii.

Dimensiunile creativitatii

Din perspectiva lui Gollan se disting patru criterii&dimensiuni de definire a creativitatii:

creativitatea ca produs - a fi creativ inseamna a obiectiva acest potential, a obtine un produs.

creativitatea ca proces - presupune considerarea creativitatii ca avand caracter stadial, deoarece niciodata nu putem spune ca creativitatea este instantanee.

creativitatea ca potentialitate general umana - abordand creativitatea din aceasta perspectiva deducem faptul ca orice om este creativ in plan potential. Asta nu inseamna ca el este intotdeauna creativ, desi nu exista oameni necreativi.

creativitatea ca expresie complexa a personalitatii - in procesul creativ intervin toate palierele vietii psihice.

Produsul si procesul creativ ca apartinand persoanei - produsul si procesul creativ apartin persoanei si nivelurilor in care se integreaza persoana (grup, organizatie, mediu).

In psihologia romaneasca, creativitatea este expresia intregului sistem psihic uman. Modelul bifactorial al creativitatii sustine ca vorbim de creativitate cand se intersecteaza doua categorii de factori: vectorii si operatiile, mai exact vectorii creativi si operatiile generative.

Vectorii reprezinta tendinta, dorinta starilor, dispozitiilor energetice ale persoanei care o incita la actiune. Exemple de vectori: trebuinte, dorinte, aspiratii, convingeri, idealuri, adica factori dinamizatori. Toti acesti vectori declanseaza operatiile.

Operatiile se refera la operatiile gandirii (strategiile de tip euristic), ale imaginatiei.

Vectorii creativi sunt:

trebuinte: trebuinte de autorealizare si de autocunoastere.

motivatie: motivatia intrinseca.

aspiratii: aspiratiile superioare.

atitudine nonconformista: nonconformism epistemic, nonconfor-mism pragmatic.

Atitudinile creative importante sunt: incredere in forte proprii, atitudine antirutiniera, interes pentru cunoastere, perseverenta in a cauta noi si noi solutii, curaj in a adopta solutii ce la prima vedere par imposibile, simt valoric crescut, capacitate de concentrare, spirit fantezist, capacitate de problematizare, receptivitate la nou, toleranta la schimbare, toleranta la ambiguitate, autonomie, independenta.

Factorii ce intervin in sfera creativitatii:

factori interiori, structurali (psihici) - sunt factorii ce tin de persoana.

factori exteriori (conjucturali) - sunt factorii socio-culturali.

factori psiho-sociali - sunt factorii ce tin de interactiunea persoanei cu mediul.

factori socio-educationali.

Factorii interiori sunt de trei feluri: factori intelectuali, factori motivationali - afectivi si factori de personalitate.

Factorii intelectuali sunt reprezentati de:

a)       Gandirea creativa - gandirea, in formele ei divergenta si convergenta este utila pentru creatie. Guillford aprecia ca gandirea divergenta influenteaza procesul creatiei prin patru caracteristici: fluiditate (bogatia si rapiditatea debitului asociativ), flexibilitate (restructurarea rapida si adaptata a traiectoriei gandirii), originalitatea (capacitatea de a da raspunsuri neuzuale) si elaborarea (punerea in practica si caracterul inedit al ideilor). Pentru procesul creativ este necesara stimularea gandirii mixte, care presupune combinarea si interactiunea dintre cele doua forme ale gandirii.

b)       Imaginatia - in viziunea lui Osbourn, imaginatia are doua forme: creativa si necreativa. Formele necreative sunt cele reproductive, orientate spre trecut. Acestea au un caracter spontan (ex: visul, reeveria). Aceste forme sunt in general necontrolate, dar daca persoana este constienta, atunci ele pot fi si controlate. In opozitie cu acestea se afla formele creative ale imaginatiei. Acestea sunt: imaginatia anticipativa (se proiecteaza viitorul, se formuleaza o ipoteza), imaginatia expectativa (presupune schitarea asteptarilor pe care le avem de la o solutie, o persoana, de la viitor). Aceste forme au doua functii fundamentale in procesul creativitatii:

declanseaza procesul de cautare a ideilor.

ne permit sa schimbam ceea ce exista.

Mecanismele operationale ale imaginatiei sunt:

combinarea si recombinarea.

analogiile - in viziunea lui Gordon acestea sunt de patru tipuri: analogia personala (presupune empatia cu un obiect sau cu o fiinta), analogia directa, analogia simbolica (evitarea verbalizarii), analogia prin fantezie (porneste de la premisa ca totul este pe dos, imaginandu-se apoi situatia diametral opusa).

Procedeele imaginatiei creative in viziunea lui Osbourn:

procedee bazate pe interogatie si vizualizare - avem urmatoarele tipuri:

adaptarea (a prelua din teorie si a adapta in practica).

modificarea (a schimba ceva).

restructurarea (modificarea elementelor structurii).

substituirea (inlocuirea unui element cu altul).

procedee bazate operatii aritmetice:

augumentarea (a exagera, a amplifica un element, o dimensiune, o caracteristica).

multiplicarea (repetarea unui element).

diminuarea (miniaturizarea unui element).

aditionarea (adaugarea a ceva in plus).

omisiunea (are o forma aparte - schematizarea).

diviziunea.

procedee impartite in modul in care se realizeaza operatiile din analiza matematica:

rearanjarea.

inversarea (schimbarea a doua elemente succesive).

combinarea.

aglutinarea (alaturarea de parti din obiecte diferite ce nu au legatura unul cu altul).

procedee bazate pe empatie si analogie:

transpozitia (transpunerea in pielea unei fiinte, obiect etc).

c)       Inteligenta - este un fenomen spontan. Se realizeaza in special prin intuitie, cunoastere instinctuala, fler.

Factorii motivationali - afectivi se refera la motivatia creatoare, respectiv la motivatia intrinseca. Aceasta are caracter ofensiv, de crestere, are caracter neperiodic si divergent. Reabiliteaza rolul motivatiei extrinseci. In ceea ce priveste afectivitatea, creativitatea poate fi definita ca inteligenta + afectivitate.

Factorii de personalitate se refera la: factori atitudinali, factori aptitudinali, factori temperamentali si factori caracteriali.

4. Relatiile creativitatii cu celelalte procese psihice

Relatia creativitatii cu perceptia - perceptia este relativa fiind data de expectanta pe care o are individul, de dorintele si interesele lui precum si de prejudecati. In functie de aceste interese, dorinte, omul isi mobilizeaza anumite instrumente care uneori pot fi inadecvate. Un astfel de instrument este spiritul de observatie. Contributia perceptiei la procesul creatiei consta in spiritul de observatie.

Relatia creativitatii cu motivatia - exista anumite motive specifice pentru creatie, cum ar fi: pasiunea pentru munca, satisfactia in munca, traire emotionala extrem de intensa, dorinta omului de contacte sociale, dorinta (curiozitatea) pentru cunoastere. Motivatia creatoare are anumite caracteristci:

are caracter neperiodic.

are caracter direct (extensional / intrinsec).

motivatia creatoare este orientata spre continutul actiunii si nu spre mediul inconjurator.

motivatia creatoare are scopuri multiple.

Alexandru Rosca spune ca motivatia intrinseca este fundamentala pentru creatie. Optima pentru creatie nu este valoarea maxima a motivatiei ci o valoare situata sub nivelul maxim. Tereza Amabile sustine si ea ideea motivatiei intrinseci pe care o considera componenta a modelului creativitatii. Modelul componential al creativitatii, propus de autoarea amintita mai sus cuprinde:

motivatia intrinseca.

aptitudinea pentru un anumit domeniu sau o anumita activitate.

aptitudini specifice (generale) pentru creativitate.

Tereza Amabile sustine ca si motivatia extrinseca este utila, dar nu de una singura ci doar combinata cu cea intrinseca.

Un rol important in creativitate il au metamotivele (metamotivatia) despre care vorbeste Maslow. Ele consta intr-un impuls, trebuinta, nevoie de a iubi.

Relatia creativitatii cu inteligenta - s-a crezut multa vreme ca a fi creativ inseamna a fi inteligent. Guilford are meritul de a fi eliberat partial creativitatea de sub tutela inteligentei, pentru ca ulterior sa fie considerata ca entitate de sine statatoare, independenta fata de inteligenta si ca reprezentand o orientare generala a intregului nostru sistem psihic uman. Insa pentru a fi creativ este necesar un nivel mediu de inteligenta.

Relatia creativitatii imaginatia - in procesul creatiei se utilizeaza tipul de gandire divergenta ce se gaseste in stransa legatura cu imaginatia. In conceptia lui Osbourn imaginatia poate fi creativa (imaginatia anticipativa si expectativa creatoare) si necreativa. Osbourn da urmatoarea formula de calcul a creativitatii:

Creativitate = Imaginatie + Intentie + Efort

Creativitatea are legaturi stranse cu intreaga personalitate, produsul creativ purtand amprenta persoanei respective.

5. Dezvoltarea creativitatii

Multa vreme creatia a fost considerata apanjul exclusiv al unei minoritati restrinse. Distingand insa mai multe trepte calitative in cereativitate si observind cum si eforturile de gandire obisnuita implica ceva nou, cel putin pentru persoana aflata intr-un impas, astazi nu se mai face o separare neta intre omul obisnuit si cel creator. Orice om normal poate realza o imbunatatire in munca sa, o mica inovatie sau inventie. Ca dovada ca, in multe tari, numarul inventatorilor cu brevet e de ordinul zecilor si chiar al sutelor de mii. Pentru a se ajunge la o astfel de performanta, e nevoie de preocupare speciala, de conditii favorabile dezvoltarii imaginatiei. Si, intr-adevar, asistam astazi la deschiderea unor ,,cursurii de creativitate'' si chiar ,,scoli de inventica''. Ce se poate face deci pentru stimularea creativitatii? Mai intai, trebuie sa fim constienti, si sa combatem anumite piedici in calea manifestarii imaginatiei, creativitatii. Asemenea obstacole exterioare sau interente individului sunt denumite, de obicei, blocaje.

A. Blocajele creativitatii

1) Mai intai, sunt amintite blocajele culturare. Conformistul este unul din ele: dorinta oamenilor ca toti cetatenii sa gindesca si sa se poarte la fel. Cei cu idei sau comportari neobisnuite sunt priviti cu suspiciune si chiar cu dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare pentru asemenea persoane. Apoi, exista in general o neincredere in fantezie si o pretuire exagerata a ratiunii logice, a rationamentelor. Dar, vom vedea cind se va studia gindirea, ca deductiile riguroase nu parmit un progres real decat daca fundamenteza rezultatele unor constructii sau ale unor operatii imaginare. Nici matematica nu poate progresa fara fantezie. Aceasta atitudine sceptica, observata atit la oameni simpli, cat si la cei cultivati, si-ar putea avea originea in existenta unor indivizi cu imaginatie bogata, dar comozi, lenesi, care nici nu-si fac cum trebuie obligatiile serviciului, daramite sa creeze opere de valoare. Cel mult, ei pot distra un grup, la o petrcere.

2) Blocaje metodologice sunt acelea ce rezulta din procedeele de gindire. Asa e cazul rigiditatii algoritmilor anteriori. Se numeste algoritm o succesiune determinata de operatii permitind rezolvarea unei anumite categorii de probleme. Noi sintem obisnuiti sa aplicam intr-o situatie un anume algoritm si, desi nu pare a se potrivi, staruim in a-l aplica, in loc sa icercam altceva. De asemenea, se observa cazuri de fixitate functionala: folosim obiecte si uneltele potrivit functiei lor obuisnuitesi nu ne vine in minte sa le utilizam altfel. Sa dam un exemplu simplu: in timpul razboiului, o grupa de soldati cartiruita intr-o casa parasita dintr-o localitate evacuata de inamic. Acolo ramasera mai multe scaune, dar nu exista nici o masa. Mai multe zile soldatii s-au chinuit sa manince pe brate, pana cand unuia i-a venit ideea sa scoata usa din balamale si, punind-o pe patru scaune, au avut o masa foarte comoda. Aceasta idee a venit foarte tirziu, intrucat pentru noi toti functia usii este de a inchide o incapere si nu de a servi drept o scandura pentru masa. Tot in aceasta categorie de blocaje gasim si critica prematura, evidentiata de Al. Obsborn, unul din promotorii cultivarii creativitatii. Atunci cand ne gandim la solutionarea unei probleme complexe, spune el, sunt momente cand ne vin in monte tot felul de idei. Daca, indata ce apare o sugestie, ne apucam sa discutam ritic valoarea ei, acest act blocheza venirea altor idei in constiinta. Si cum prima sugestie de obicei nu e cea mai buna, ne aflam in impas. Cand imaginatia trece prinr-un moment de efervescenta, sa lasam ideile sa curga - doar sa le notam. Numai dupa acest izvor de inpiratie seaca, sa trecem la examenul analitic al fiecaruia. Osborn a intitulat acest procedeu brainstorming, ceea ce in traducere literara ar fi "furtuna, asaltul creierului' - in limba noastra iol caracterizam ca "asaltul de idei' sau " evaluarea amanata'. Brainstormingul poate fi utilizatsi in munca individula, dar el e cunoscut mai ales printr-o activitate de grup, despre care vom vorbi imediat.

3) In fine, mai exista si blocaje emotive, intrucat, asa cum se stie, factorii afectivi au o influenta importanta:teama de a nu grsi, de a nu se face de ras, poate impiedica pe cineva sa exprime si sa dezvolte un punct de vedere neobisnuit. De asemenea, graba de a accepta prima idee este gresita, fiindca rareori solutia apare de la inceput. Unii se descurajeaza rapid, dat fiind ca munca de creatie, de inovatie este dificila si solicita eforturi de lunga durata. Si tendinta exagerata de a-i intrece pe altii implica evitarea ideiilor prea deosebite si dauneaza procesul de creatie.

B. Metode pentru stimularea creativitatii

Aspiratia spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care, pe de o parte, sa combata blocajele, iar pe de alta, sa favorizeze asociatia cat mai libera a ideilor, utilizand astfel la maximum resursele inconstientului.

Una din cele mai populare este brainstormingul despre care am amintit mai sus, dar utilizat in conditiile unei activitati de grup. Iata cum recurge: presupunem ca intr-o fabrica s-a ivit o problema dificila, si s-a hotarit convocarea grupului de brainstormig; se trimite cate o invitatie membrilor in care se specifica problema, ziua, ora si locul intrunirii; persoanele respective au fost alese, mai demult, urmarindu-se sa faca parte din cele mai diverse profesiuni, deci, pe langa ingineri, vor fi un biolog, un zierist, un istoric, un agronom, un fizician s.a., asigurindu-se in acest fel, din capul jocului, o varietate a punctelor de vedere. Acesti specialisti iau act de problema, dar nu o analizeaza in mod special.In ziua stabilita vin, adunati in jurul unei mese, si dupa o luare de contact, incepe sedinta propriu-zisa, condusa de un mediator. De obicei , pe o tabla mare se scriu de obicei cele patru reguli ale braistormingului: "judecata critica este exclusa' ; "cat mai multe idei' ; "dati frau liber imaginatiei' si ultima: "combinarile si ameliorarile sint binevenite'. Exista si un secretar care stenografiaza tot ceea ce se spune. Unul dintre cei de fata incepe prin a debita tot ce-i trece prin minte in relatia cu problema, fara nici o selectie sau procupare de exacitate. Dupa ce el termina, incepe altul, nu se discuta nimic, urmeza al treilea s.a.m.d. La un moment dat ideile abunda, apoi se raresc si in cca 45-60 de minute inspiratia secatuieste, sedinta se incheie, darmediatorul reaminteste participantiilorca, daca ulterior le mai vine vreo idee, sa o comunice telefonic secretarului. Dupa aceea, se aduna specialistii intreprinderii si parcurgind lista, cauta ideea care sugereza o solutie optima. Metoda da adeseori bune rezultate, altfel n-ar mai fi utulizata cu regularitate in interprinderi si in institute.Comunicarea unor idei intr-un grup are avantajul de a sucita asociatii benefice altuia, poate deschide un nou orizont, dand prilejul persoanei sa formuleze pareri care i-ar fi venit in minte daca ar fi lucrat singur. Experiente riguloase au aratatca, lucrand in grup, se produc mai multe idei, se gesesc mai multe solutii, decat daca membrii grupului ar lucra fiecare separeat. Desigur, nu orice problema poate fi abordata in felul arata, mai ales cele care solicita scrisul si, de asemenea, nu in orice fraza, ci doaratinci cand impasul este bine precizat.

Tot o metoda asociativa este si sinectica inovata de W. Gordon. Acesta era convins de valoarea psihanalizei si deci de rolul hotarator al inconstientului. Cum, dupa aceasta doctrina, "sinele' se exprima pri metafore, in centrul atentiei se afla stradania de a gasi metafore cu problema prezentata. Si aici, din grup fac parte 6-8 persoane de diferite profesii. Mai intai se face "srainul familiar' adica se clarifica bine dificultatiile problemei. Apoi se transforma "familiarul in ceva strain', adica se cauta metafore, comparatii, personificari. De pilda, daca se studiaza inbunatatirea unui carburator, cineva isi imagineaza ca este "un plaman cand rar si profund, cand superfecial si repede' ; altcineva invoca "balenacare, dupa o inspiratie puternica, nu mai respira multa vreme' etc. Dupa ce se formuleaza circa 20 de analogii-metafore, aceleasi persoane studiaza impreuna cu specialistii solutionarea optima a problemei, sugerata de una sau alta din metafore. Acesta e partea cea mai dificila si dureaza mai multe ore. Exista si alte metode in care nu se recurge la asociatii libere, dar se stimuleazacreativitatea prin grup.

Metoda 6-3-5. Este vorba de impartirea unui adunari in grupuri de 6 persoane, in care fiecare propune trei idei intr-un timp maxim 5 minute. Primul grup discuta problema si, pe o fisa, sint trecute trei idei, fiecare fiind capul unei coloanece se va completa de catre celelalte grupuri. Dupa 5 minute, fisa este trecuta unui alt grup care adauga alte trei idei in coloane, sub celelalte s.a.m.d. pana ce fiecare fisa trece pe la toate grupurile. Conducatorul srange foile, le citeste in fata tuturor si se discuta pentru a se hotari care din propuneri sa fie insusita.

Pshilips 6-6. Este tot o metoda menita sa consulte un numar mare de persoane. Aceasta multime segrupeaza in cate 6 persoane, urmand a discuta problema timp de 6 minute. Mai intai, animatorul explica metoda si avantajul ei, apoi expune problema. Se urmareste ca grupurile sa fie cat mai eterogene. Fiecare isi alege un coordonator si se discuta timp de 6 minute. La urma, fiecare grup isi anunta parerea. Urmeza o discutie generala - dupa care se trage concluzia. In felul acesta, intr-un timp scurt, se consulta opinia multora: 4-5 minute organizarea, 6 minute discutia in colectiv, 2 minute raporteaza rezultatul fiecare ; daca sint 10 grupe = 20 minute. Deci avem circa 30 minute. Discutia finala poate dura 30 de minute, deci in circa o ora se pot rezuma parerile a 60 de pesoane. Cand e vorba de o problema complexa, se pot organiza grupuri de 4 membri, avand la dispozitie 15 minute.

Discutia panel. Termenul panel inseamna in engleza ,, jurati''. Si in acest caz e vorba de participarea unor colectivitati mai mari. Discutia propriu-zisa se desfasoara intr-un grup restrans (,,juratii''), e format din persoane competente in domeniul respectiv. Ceilalti pot fi zeci de persoane- asculta in tacere ceea ce se discuta. Acestia pot interveni prin biletele transmise ,,juratilor''. Uneori biletelele sunt de hartie colorata: cele albasre contin intrebari, cele albe-sugestii, cele rosii- pareri personale. Mesajele sunt primite din unul din membrii participanti la dezbatere, care introduce in discutie continutul unui biletel atunci cand se iveste un moment prielnic (i se spune ,,injectorul de mesaje'' ). Discutia e condusa de un ,,animator''. La urma, persoanele din sala pot interveni si in mod direct, prin viu grai. In incheiere, animatorul face o sinteza si trage concluzii. Discutiile panel sunt organizate aprope zilnic de posturile de televiziune. Auditorul (zeci de mii de persoane) urmareste discutia acasa si poate interveni prin telefon. Ceea ce lipseste discutiilor televizate sunt sunt sintezele si concluziile animatorului, totul ramane in aer si cetatenii nu stiu ce sa creada! De altfel, nu sunt discutii urmarind creatia, ci numai informatia.

Dezvoltarea creativitatii in invatamant

Cata vreme creatia era socotita un privilegiu dobandit ereditar de o minoritate, scoala nu s-a ocupat in mod special de acest aspect, desi, e drept, s-au creat ici colo clase speciale pentru supradonati. De cand se arata ca automatele dirijate de calculatoare infaptuiesc toate muncile monotone, stereotipe si deci omului ii revin mai mult sarcini de perfectionare, de innoire, cultivarea gandirii inovatoare a devenit o sarcina importanta a scolilor de masa. Pe langa efortul traditional de educare a gandirii critice, stimularea fanteziei apare si ea ca un obiectiv major. Aceasta implica schimbari importante, atat in mentalitatea profesorilor, cat si in ce priveste metodele de educare si instruire.

Factorii stimulatori pentru creativitate: A stimula creativitatea inseamna a identifica blocajele si de a gasi solutii practice de depasire a lor. O alta cale de stimulare este stimularea propriu-zisa a creativitatii prin formarea de atitudini creative.

Cei mai multi cercetatori s-au axat pe descoperirea trasaturilor ce tin de personalitate, realizand un profil teoretic al persoanei creative si au incercat formarea acestor trasaturi la subiecti prin antrenament creativ. Aceasta abordare este fragmentara si deci ineficienta.

Martin Covington a introdus conceptul de "copil creator", caruia i-a gasit urmatoarele caracteristici tipice:

nevoia permanenta de explorare.

placerea copilului de a risca.

punerea frecventa de intrebari.

El propune creativitatea ca disciplina de studiu ce ar trebui sa fie predata in scoli. Aceasta disciplina a creativitatii are urmatoarele principii:

copilul este invatat sa recunoasca ca in toate informatiile pe care le primeste exista lacune.

copilul este invatat sa formuleze intrebari cat mai concrete.

copilul este invatat sa sesizeze cerintele clare ale unei sarcini.

Prin realizarea acestor trei obiective se formeaza un mod de gandire creator care insa nu poate functiona daca nu exista un mediu creativ.

M. Covington face doua mari recomandari: elevilor trebuie sa li se ofere cat mai multe ocazii de invatare creativa si predarea creativitatii trebuie sa se faca prin explicarea strategiilor creative.

In predarea creativitatii, intervin urmatoarele tipuri de sarcini:

sarcini de tip ipotetic, constau in prezentarea unei probleme sub forma de situatii absurde.

sarcini de tip durabil, constau in oferirea ca exemple a diferitelor fenomene, intamplari valabile in orice moment temporar.

Mihaela Rocco considera ca in orice antrenament creativ trebuie depistata faza in care se gaseste individul (ne referim la faza de crestere si dezvoltare psiho-intelectuala a individului) pentru a reusi sa intervenim in momentul optim.

Metode pentru stimularea creativitatii

Metoda Brainstorming - este o metoda de stimulare a creativitatiiin grup ce are la baza principiul "Cantitatea genereaza calitatea" in sensul ca se urmareste obtinerea de cat mai multe idei cu putinta. Principiile acestei metode sunt:

conducatorul grupului de brainstorming le explica membrilor acestui grup sa nu fie preocupati de calitatea ci de cantitatea ideilor lor.

in momentul in care cineva spune o idee, oricat de absurda ar fi ea, este interzisa criticarea ei.

se accepta orice fel de idee.

se poate porni in asociere de la orice idee venita din grup.

imaginatia libera este extrem de stimulata.

tema poate fi propusa fie de catre grup, fie de cel care conduce grupul.

Metoda checklistingurilor - se dau liste de termeni la care subiectul trebuie sa gaseasca tot felul de asociatii.

Metoda analogiilor

Metoda sinecticii - este o metoda tot de grup, dar acesta este mai mic decat in cazul brainstormingului, avand maxim 5-6 persoane. Daca la brainstorming o singura persoana conducea sedinta, acum exista doi animatori - o persoana care organizeaza sedinta si alta care coordoneaza cursul discutiilor. Durata sedintei este mult mai mare decat la brainstorming.

Principii: Aceasta tehnica apartine lui Gordon care porneste de la doua principii fundamentale:

transformarea strainului, a nefamiliarului in familiar, in cunoscut.

transformarea cunoscutului in necunoscut.

Etapele sedintei de sinectica

PAG ("problem is given" - problema este data). Animatorul prezinta problema asa cum este ea data de situatia respectiva, incercandu-se eliminarea tuturor prejudecatilor inerente existentei.

PAU - consta in redefinirea problemei, in intelegerea particulara a ei.

regandirea problemei, a familiarului.

etapa gasirii unei solutii la problema si formularea ei in termeni familiari pentru ceilalti.

Metoda identificarii

Metoda matricei de indepartare creativa

Grigore Nicola este de parere ca un climat creativ trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

utilizarea de intrebari generatoare de alte intrebari (idei). Eficiente sunt intrebarile care sa vizeze simplificarea situatiilor (gandire convergenta).

in situatii concrete se ofera strategii de invatare creativa. Ele presupun invingerea mai multor blocaje ale creativitatii. Nicola gaseste trei categorii de blocaje:

blocaje perceptuale - dificultati de a face distinctie intre cauza si efect, incapacitatea de a stabili relatii intre fenomene.

blocaje culturale - suprageneralizarile, rigiditatea.

blocaje emotionale - teama de a gresi, de a vorbi in public.

prin exercitii il educam pe individ in a accepta ca orice individ este creativ. Acest lucru se realizeaza prin tehnici de stimulare a creativitatii si prin educarea increderii de sine.

In literatura de specialitate straina se vorbeste despre elaborarea de manuale de creativitate (care sa fie predate nu numai elevilor), manuale care sa contina mai multe teme:

situatia de invatare - orice situatie de invatare din clasa trebuie gandita astfel incat copilul sa fie antrenat in predare. O alta modalitate o reprezinta antrenarea individului in a gasi cat mai multe solutii la o problema.

pozitia celui care preda (profesor, lider, conducator de grup) trebuie sa fie orientata spre stimularea creativitatii, nu doar spre predare.

metoda de invatare - trebuie sa fie o metoda care sa permita multa libertate de gandire si imaginatie din partea elevului.

procedurile variate ale celui care preda - se impune folosirea succesiva a cat mai multor proceduri (analogii, metafore etc).

sustinerea permanenta a copilului - se urmareste crearea la copil a sentimentului de securitate psihica.

dezvoltarea personalitatii copilului.

formarea disciplinei in comportament si in modul de a gandi.

Alexandru Rosca este de parere ca in orice demers de stimulare a creativitatii urmarim doua obiective:

dezvoltarea flexibilitatii gandirii.

invatarea cuiva sa gandeasca cu inteles.

Urmand aceste doua obiective inseamna a invata euristic. Alexandru Rosca propune cateva cai de invatare euristica:

invatarea pe baza de probleme (problematizarea informatiei).

invatarea prin descoperire, scopul final fiind necunoscut in acest caz.

invatarea de tip cercetare.

Tipul de invatare euristica este opus tipului de invatare traditional, acesta din urma avand un caracter expozitiv, mecanic, deductiv si este caracterizat prin conformism si rigiditate, ducand in final la plafonarea si uniformizarea potentialului. Invatarea euristica are nevoie de un climat care sa nu fie dezaprobator, climat care sa fie deschis la sugestii, coordonat. In astfel de mediu, mediatorul stimuleaza creativitatea si are urmatoarele roluri: ofera permanent prilejul de a se confrunta cu realitatea si ofera posibilitatea de a sistematiza toata informatia primita.

Jocurile creative constituie alte situatii de stimulare a creativitatii. Ele sunt benefice deoarece creaza o ambianta de umor, educand ambele emisfere.

Anca Munteanu intelege prin stimularea creativitatii inlaturarea unor "reguli de aur" ale invatamantului romanesc, reguli care promoveaza cultul elevului mediu, etichetarea ca elev model a elevului care invata si reproduce mecanic, obsesia profesorilor in urmarirea exacta a programei scolare, supraestimarea rolului notelor (luate ca indici relevatori 100% pentru valoarea elevului), preaslavirea ratiunii si a memoriei in detrimentul imaginatiei. Sunt propuse astfel anumite conditii pentru stimularea creativitatii:

democratizarea raportului elev - profesor.

cresterea permisivitatii atmosferei din clasa.

restructurarea programelor scolare.

predarea creativitatii ca materie de sine statatoare printr-o abordare neutra.

gandirea fiecarei materii din planul de invatamant de a fi predata creativ.

Creativitatea de grup presupune generarea noului prin interactiune in cadrul unui grup de persoane. Rezultatele obtinute ca urmare a acestei creativitati de grup constau in: inovatii, inventii, solutii complexe la probleme, proiecte care vizeaza soarta mai multor persoane.

Supradotare, talent, geniu

Supradotarea - Se considera ca o persoana este supradotata daca are o evidenta superioritate in privinta uneia sau a mai multor capacitati, fara sa stim exact, din pacate, care sunt acestea, care sunt cauzele supradotarii si fara sa stim in ce masura sunt dezvoltate aceste abilitati.

De-a lungul timpului s-a considerat ca supradotarea reprezinta o dezvoltare excedentara a inteligentei. Treptat insa s-a mers pe o abordare pluralista a supradotarii, care considera ca supradotarea este o suma bazata pe interactiunea componentelor intre capacitati intelectuale dezvoltate peste medie la care se adauga si alte abilitati superior dezvoltate.

Tipuri de definitii ale supradotarii:

Definitia pedagogica - supradotarea se refera la existenta la copil a unei capacitati peste medie de a invata rapid si cu usurinta volumul de cunostiinte propus grupului de copii de aceeasi varsta din care el face parte.

Definitia psihologica - considera ca supradotarea o intalnim la persoana care are varsta mentala superioara celei cronologice (biologice).

Definitia sociala - supradotarea presupune obtinerea unor rezultate speciale, deosebite, utile social pe care persoana le poate obtine in urma unei educatii speciale.

Definitia biologica - supradotarea presupune existenta la persoana considerata a fi supradotata a unui sistem nervos central ale carui structura si functionare sa fie astfel dezvoltate incat sa-l faca apt pe individul respectiv sa memoreze, sa invete, sa rationeze peste media populatiei.

Aceste definitii se refera fie la aspectul calitativ, fie la cel cantitativ al supradotarii. Definitiile de tip calitativ presupun ca a fi supradotat inseamna a avea profunzime, a vea un grad ridicat de abstractizare a gandirii, trasaturi de personalitate, creativitate cu mult peste media omului obisnuit. Definitiile de tip cantitativ sustin ca oamenii - cei supradotati si cei obisnuiti - nu se diferentiaza prin abilitati diferite ci prin cantitatea acestor abilitati.

Supradotarea presupune nu doar existenta unor abilitati foarte bine dezvoltate ci presupune si persistenta lor pe o lunga durata de timp.

Definitiile supradotarii se pot clasifica in functie de mai multi termeni, adica in functie de mai multe criterii de evaluare a supradotarii:

Criterii de tip comparativ - putem aprecia o persoana ca fiind supradotata comparand-o cu alte persoane.

Criterii de tip psihologic - este cel mai frecvent folosit. Are ca baza de apreciere a supradotarii prezenta unui coeficient de inteligenta ridicat (peste 130).

Criterii de tip cantitativ - se refera la rezultatele obtinute concret de catre persoana respectiva.

Criterii de tip componential - sunt diferite oarecum de cele cantitative, referindu-se la gradul de exceptie al rezultatelor.

Criterii de tip creativ - presupune ca persoanele supradotate dau dovada de originalitate foarte mare, originalitate manifestata chiar si in cele mai banale activitati.

Criterii referitoare la dotarea naturala - supradotarea presupune o inzestrare ereditara deosebita, mai ales in plan intelectual, care este responsabila de posibilele performante viitoare ale individului in conditiile actiunii favorabile a mediului.

In determinarea gradului de supradotare a unei populatii se urmareste stabilirea procentului de persoane supradotate din populatia generala si evidentierea domeniilor in care aceste persoane sunt supradotate. Se ridica doua mari intrebari: ce poate si ce ar trebui sa faca sistemul de invatamant pentru aceste persoane supradotate. Ar trebui sa le ofere posibilitati diferite, dar de cele mai multe ori acestea masuri nu sunt oferite.

Exista doua dimensiuni de baza in abordarea supradotarii:

dimensiunea de preconditionare - supradotarea este cumva conditionata de caracteristici somatice, de existenta unor abilitati intelectuale (aptitudini) care il ajuta pe individ sa se manifeste ca un om cu supradotare

dimensiunea de activare - apare pe fundalul de preconditionare. Este reprezentata de motivatie sau personalitate in sine cu laturile ei.

In SUA termenul de "dotat" in cele mai multe studii este considerat a fi sinonim cu un coeficient de inteligenta de peste 130.

Talentul - termenul de "talent" presupune existenta unor aptitudini deosebite pentru o anumita disciplina de studiu. Talentul este o directionare pe o singura fasie de performanta sau pentru un anumit domeniu de activitate.

Sternberg era de parere ca supradotarea presupune prezenta obligatorie a creativitatii si a capacitatilor de adaptabilitate. Gardner vorbeste de existenta unei inteligente multiple: inteligenta matematica, muzicala, lingvistica, spatiala, interpersonala. Un alt autor - Tannembaum sustine ca sunt necesare abilitati intelectuale, dar factorul fundamental pentru supradotare ii este inteligibil individului, acesta fiind sansa - acea variabila de mediu ce interactioneaza pozitiv sau negativ cu abilitatile copilului supradotat si conditioneaza realizarea sau nu a potentialului.

Exista doua modele de baza ale supradotarii:

Modelul Renzulli - vorbeste despre un model tridimensional al supradotarii, cele trei dimensiuni fiind: aptitudini generale peste medie, implicarea automotivata in sarcina, creativitatea, aceasta din urma ocupand locul central.

Modelul Gagné - este modelul diferential al supradotarii avand componentele: domeniile in care se exprima talentul sau supradotarea, aptitudini - catalizatori interpersonali (motivatia, interesele, stari afective de o anumita intensitate si durata, creativitate), catalizatori externi (mediul): familie, scoala. Autorul face distinctie intre supradotare si talent sustinand ca supradotarea reprezinta perfectionarea (competenta) peste medie in una sau mai multe aptitudini in timp ce talentul presupune perfectionari peste medie, dar in activitati umane.

Supradotarea este diferita de geniu, deoarece supradotarea reprezinta perfectionarea peste medie in una sau mai multe sfere iar geniul presupune obtinerea unor performante exceptionale in orice domeniu de activitate. Galton sustinea ca geniul este ereditar. Altii il contrazic, spunand ca geniul este determinat de mediu si de educatie. Geniul apare la intersectia a trei factori: datul natural (zestrea ereditara), mediul optim de stimulare si statutul istoric al domeniului.

Definirea geniuluil se face in termeni de creativitate (cu mult peste medie) si a unor caracteristici individuale aparte - anumite trasaturi emotionale, socioemotionale (loialitatea), trasaturi sociale (responsabilitatea, constinciozitatea), trasaturi de personalitate foarte dezvoltate (incredere in sine, autostima).

Geniul se diferentiaza de omul obisnuit prin anumite trasaturi caracteriale ce ii confera persoanei respective un profil puternic de personalitate, fie ca era sau nu armonios construita, dar in toate cazurile puternic motivata.

Domeniile supradotarii: in Anglia, supradotarea a fost detaliata pe mai multe ramuri: domeniul tehnic (mecanic), domeniul literar sau abstract si domeniul practic (concret).

La primul congres "Emotalent" de la Barcelona (1989) au fost relevate domeniile de manifestare asupra dotarii:

aptitudini intelectuale.

aptitudini academice sprecifice.

gandire creativa.

aptitudini de lider.

aptitudini pentru arte vizuale.

aptitudini psihomotorii.

Din punctul de vedere al educatiei, avem urmatoarele domenii:

domeniul simbolic (formele de comunicare).

domeniul empiric.

domeniul estetic.

domeniul sinoetic (cunoastere psihologica subiectiva a propriei persoane si a celorlalti).

domeniul etic (al moralei).

Tannembaum gaseste urmatoarele categorii de talente:

talente extrem de rare.

talente excedentare.

talente in limite normale.

talente neobisnuite - se remarca prin unicitatea aptitudinilor sau a rezultatelor obtinute (ex: persoane care trag la tinta foarte precis).

In viziunea lui Taylor exista mai multe tipuri de talent:

talentul academic.

talentul creativ - productiv.

talentul pentru planificare si organizare.

La copiii supradotati intalnim un fenomen paradoxal - discronia. Acesta este de doua feluri:

discronie interna - presupune existenta unei dezvoltari eterogene a copilului, adica o dezvoltare peste medie a nivelului intelectual si a altor abilitati legate de invatare (mai ales de lectura), copilul ramanand insa in urma cu scrisul. Se remarca o dezvoltare inegala a mentalului cu planul motor.

discronie sociala - se refera la faptul ca copilul este inadaptat scolar, avand probleme de relationare si integrare.

BIBLOGRAFIE

COSMOVICI, A., IACOB, L.(coord), 1998, Psihologie scolara, Editura "Polirom", Iasi

DAVITZ R., BALL, SAMUEL, 1978, "Psihologia proecesului educational", EDP, Bucuresti

MUNTEANU, A, 1994, "Incursiune in creatologie", Editura Augusta, Timisoara

NICOLA, I.,2001, "Tratat de pedagogie scolara", Editura "Aramis" , Bucuresti

SALAVASTRU, D., 2004, "Psihologia educatiei", Editura "Polirom", Iasi.

TRUTA, E., MARDAR, S., 2005, Relatia profesor- elevi : blocaje si deblocaje, Editura Aramis, Bucuresti