Comportamentul jandarmului in activitatea si misiunile specifice

Comportamentul jandarmului in activitatea si misiunile specifice

Psihicul uman este un sistem specific care confera individului capacitatea de adaptare specifica prin comportamente si conduite adecvate, prin reactii de raspundere care il angajeaza sub toate aspectele - biologic, psihologic si social.

Indiferent de domeniul pe care il avem in vedere, psihologia este chemata sa descrie, sa explice si sa faca predictii asupra componentelor umane si, pe aceasta baza, sa intervina pentru a ameliora si optimiza cele mai diverse activitati ale omului. Cunoscand si explicand psihicul si componenta umana, constientizam atat potentele neexplorate ale omului, cat si limitele sale. In functie de interesele noastre, primele vor fi amplificate si utilizate efectiv, benefic, iar ultimele pot fi ameliorate sau inlaturate.

Din aceasta perspectiva, psihologia militara ofera temeiuri procesului de instruire si educare din Jandarmeria Romana punand la dispozitia comandantilor strategii eficiente de cunoastere specifica a oamenilor, de pregatire psihica a jandarmilor pentru emisiuni, de asistenta psihologica imediata, precum si pentru combaterea influentelor psihologice determinate de mediul extern.

Se cere psihologia militara, ca disciplina aplicativa, sa descrie, sa explice si sa faca predictii asupra starii si devenirii psihice a individului sau grupului militar, asupra comportamentului uman in activitati specifice de tip militar (comanda, instruire, misiune) si sa ofere strategii de influenta si control asupra acestora in vederea eficientizarii lor.

In sens larg, comportamentul  reprezinta reactia totala a unui organism, prin care el raspunde la o situatie traita, in functie de stimularile mediului si tensiunile sale interne, si ale carui miscari succesive sunt orientate intr-o directie semnificativa.

Premisa de la care pornim este ca, in ultima instanta, orice influentare a comportamentului unui individ se realizeaza prin psihicul sau, care este elementul specific al unui sistem mai larg bio - psiho - social denumit personalitate. Raspunsurile la solicitarile mediului si activitatea transformatoare asupra acestuia - ca manifestari comportamentale - sunt conditionate de resursele biologice si psihologice ale individului si se raporteaza intr-un fel sau altul la normele si valorile sociale, atunci cand comportamentul  este rational, constient.

Este evident ca, in orice situatie, comportamentul uman depinde de potentiale biologice ale individului care sunt determinate prioritar de ereditate, varsta, sex, starea de sanatate si de odihna care, in fiecare moment, se concretizeaza in potentialul fizic al acestuia. In acelasi timp, aspectele de ordin biologic se regasesc in functionarea psihicului, existand o unitate indisolubila intre "soma" (organism) si "psiho" (psihic), ceea ce inseamna ca starea generala a organismului influenteaza starile organismului.

Psihicul, in relatia sa independenta, determina comportamentul uman prin componenta sa cognitiva (ceea ce stie individul), motivationala (ceea ce il determina sa aiba un comportament sau altul) si afectiva (semnificatia situatiei pentru echilibrul sau general).

Atunci cand avem in vedere componenta individului si specificul sau de activitate transformatoare asupra mediului in care traieste, aceasta se manifesta de regula, sub influenta normelor de conduita si a valorilor sociale acceptate. Toate aceste aspecte ne permit sa prezentam  determinarea componentelor umane prin insasi modelul de functionare a psihicului, al carui principiu fundamental de organizare este cel al actiunilor.

Omul percepe permanent mediul extern si intern prin intermediul organelor de simt (analizatori); procesul psihic care se instituie este perceperea (luarea la cunostinta) si se realizeaza ca urmare a declansarii reflexului de orientare (R.O), dupa un program innascut, inscris in memoria speciei.

Raspunsul poate fi imediat, de tipul reactiei (clipitul pleoapelor, retragerii mainii in caz de arsura etc.) sau elaborat, de tipul activ constienta.

Primul tip de raspuns cuprinde actele comportamentale, involuntare (instinctive) care au caracter adaptativ, raspunzand necesitatilor vitale ale organismului si speciei (hranire, aparare, reproducere etc.) sau sunt componente automatizate ale activitatii care in urma exercitiului si invatarii s-au transformat din actiuni voluntare in stereotipuri dinamice si se inscriu in ceea ce generic denumim deprinderi. Stimulul declansator poate fi orice agent din mediul intern sau extern, destul de puternic pentru a fi receptionat de analizatori (perceput), cu precizarea ca nu numai aparitia, ci orice variatie suficient de puternica in volum, intensitate, durata sau tonalitate pot declansa o noua percepere.

In acest gen de raspuns este angajat segmentul semantic al sistemului nervos specializat in informarea si comanda reactiilor organismului executate spre diferiti factori de mediu. Acest sistem poseda cel mai mari posibilitati de receptionare si prelucrare a informatiilor, precum si de elaborare a unui numar infinit de programe de actiune, corespunzator varietatii nesfarsite a mediului natural si social. El sta la baza adaptabilitatii specific umane, care implica nu numai conformarea la cerintele mediului ci si transformarea acestuia in concordanta cu necesitatile sale.

Perceperea (luarea la cunostinta) alcatuieste nivelul primar al psihicului uman. Ea se poate defini in absenta controlului constient al individului si are ca urmare o reactie comportamentala inconstienta sau poate fi partial constienta, ca in cazul raspunsurilor automatizate care tin de deprinderi.

Totodata, informatia structurata la nivelul analizatorului poate reprezenta in continuare "materia prima" pentru un raspuns elaborat, constient si voluntar. In acest din urma caz, stimulii declansatori sunt mesaje receptionate sub forma unor imagini vizuale, structurate sonor, prepozitii etc. care implica procesul de constientizare ce se desfasoara in starea specifica de constienta si face posibila intelegerea, actului intelectual de decodificare semantica mijlocit de nerealizare.

Constientizarea implica, in primul rand, gandirea care antreneaza toate celelalte disponibilitati si functii psihice pentru a trece de la aparenta la esenta, de la forma la continut, de la particular la general si invers. Anumite date stocate in memorie sunt reactualizate in raport cu situatia si necesitatile prezente pentru a servi la recunoasteri, integrari si corelari conceptuale; motivatia habituala filtreaza influente extreme in functie de situatia concreta a individului, iar afectivitatea declansata la incidenta ------asupra motivatiei produce mobilizarea energetica a intregului organism, tensionarea sa cu efecte de atractie sau respingere, cautare sau evitare.

Prelucrarea psihica constienta presupune o serie de operatii (analiza, sinteza, comparare, clasificare, ordonare, generalizare, particularizare, evaluare, judecati,  rationamente etc.) si se soldeaza cu produse psihice finite cum sunt: principii, reguli, criterii, convingeri, atitudini, decizii cu valoare practica.

Din perspectiva actionala, ceea ce ne intereseaza este produsul finit de tip scop al actiunii (decizie), care intr-un fel sau altul implica intr-un mod specific toate componentele si aspectele biologice, psihologice si sociale ale omului.

Determinarea biologica a comportamentului uman intervine la nivelul perceperii sub forma calitatii analizatorilor prin care individul uman ia cunostinta de aspectele semnificative ale mediului  intern si extern, cat si in secventa urmarita, cea a constientizarii care se produc totdeauna intr-o anumita stare fizica a organismului, intr-un ansamblu de conditii interne active si la care se raporteaza ca procese psihice central gandirea, prin care este determinat scopul actiunii si sunt prefigurate rezultatele activitatii care va avea efect adaptativ.

Angajand experienta si cunostintele anterioare ale individului depozitate in memoria sa - imaginatia si resursele sale creative - gandirea se raporteaza la activitati prin stabilirea scopului (ce voi face ?), alegerea mijloacelor atingerii scopului (cu ce voi face?) , proiectarea scenariului actiunii - (cum voi face?) si anticiparea rezultatelor activitatii si valorii sale pentru echilibrul fiziologic, psihologic si social al individului. Atingerea scopului implica efortul voluntar, mobilizarea si concentrarea energiei psihice si fizice, un reglaj superior al comportamentului uman prin mecanisme verbale si o permanenta raportare la cunostintele, normele si valorile sociale pe care omul si le-a insusit in cursul existentei sale sociale specifice. Valoarea si semnificatia pe care o are activitatea proiectata a se desfasura se reflecta sub forma de trairi afective care se manifesta concomitent organic, psihic si comportamental si au rol in sustinerea energetica a activitatii.

Comportament voluntar, constient este caracteristica esentiala a omului. El este dirijat mintal si vizeaza interventii in ambianta, transformari si modificari de situatii in conformitate cu trebuintele si necesitatile individului. Activitatea umana dispune de constiinta scopului, este motivata specific de trebuintele sale, opereaza cu instrumente si este mereu perfectibila, deschisa creatiei. Actiunea si activitatea nu se refera la ceea ce este extern, observabil (motricitate, vorbire, gesturi), ci si la propriile lui stari interne, la relatiile cu mediul, la autoreglarea constienta a acestora.

Constiinta, ca instanta superioara a psihicului uman, nu epuizeaza intregul psihism al acestuia. Sub nivelul constiintei se situeaza subconstientul, ca zona in care intra memoria potentiala si ansamblul deprinderilor si operatiilor de care subiectul dispune. Subconstientul se afla in permanente raporturi cu constiinta din care provine si careia ii serveste ca o rezerva de informatii ce pot fi activate si actualizate prin procesul memoriei, ca si de acte si operatii automatizate, ca urmare a repetarilor frecvente, devenite deprinderi, care pot fi reluate oricand si trecute sub controlul constient.

La polul opus constiintei se situeaza inconstientul, un ansamblu de dispozitii stari si procese psihofiziologice care constituie psihismul bazal. El nu este constient, dar este implicat ca factor psihogen in comportament prin aceea ca reflecta predominant esenta ascunsa a fiintei umane, pornirile sale instinctuale, trebuintele, dorintele, starile afective, visele sale etc.

Inconstientul cuprinde schemele functionale mostenite prin ereditate in care se inscriu in primul rand instinctele, apoi acele procese primare si montaje ce se elaboreaza odata cu formarea si dezvoltarea  Eu-lui.

Perceptia de sine - a propriei corporalitati (Eul corporal), a rolului si statutului social (Eul social), ca si definirea locului sau in lume, a sensului si semnificatiei vietii (Eul spiritual) - este hotaratoare in modul de a fi al omului , in imaginea de sine, ca viziune constienta (constiinta de sine) asupra propriei fiinte si a raportului cu ceilalti. Parcurgand succesiv mai multe etape, Eul se dezvolta pe parcursul vietii, fiind rodul tuturor experientelor acumulate ale subiectului in activitate si corelate fata de ceilalti. El este integratorul si coordonatorul agregatului de aptitudini, capacitati si atitudini care este personalitatea .

Comportamentul exprima omul in totalitatea atributelor, structurilor si volumul de care dispune acesta la un moment dat - nu potential, ci efectiv asa cum acesta traieste. Dorintele, sperantele, temerile, succesele sau insuccesele odata traite nu se volatilizeaza, ci se inscriu in subconstientul individului uman, in memoria sa afectiva care se reactualizeaza in situatiile similare cu cele anterior experimentate.