Copilaria medie (3 - 6 ani)

Copilaria medie (3 - 6 ani)

Dezvoltarea fizica

Dupa 3 ani, din punct de vedere fizic, dimensiunile corporale ale copilului se modifica apropiindu-se de proportiile specifice varstei adulte prin dezvoltarea cu precadere a membrele inferioare si a celor superioare. Aceste transformari presupun dezvoltarea echilibrata a sistemului osos, muscular si nervos. Nutritia este un factor important in dezvoltare si este cunoscut faptul ca o alimentatie deficitara (proteine si calciu insuficient, etc.) se asociaza cu intarzieri in dezvoltarea fizica. Scrimshaw (1976) a demonstrat ca circumferinta craniana (dezvoltarea si osificarea acesteia) este dependenta de calitatea alimentatiei. In aceasta perioada se finalizeaza dentitia primara ("de lapte"), ceea ce permite diversificarea alimentelor. Reflexul de suctiune, reflex remanent la aceasta varsta manifest prin comportamentul denumit "suptul degetului" poate afecta dezvoltarea dentitiei si a intregii zone bucale. Acest comportament nu trebuie privit intotdeauna ca simptom al unei disfunctii emotionale, ci mai degraba ca un reflex care se manifesta dincolo de perioada normala. Dar, prezenta acestuia peste 5 ani se poate asocia cu o deficienta afectiva, nevoia de a atrage atentia asupra sa, sau cu o nevroza in forma incipienta.

Dezvoltarea motricitatii este foarte rapida la aceasta varsta si diferentiata in functie de sex. Baietii pot executa cu mai multa siguranta si usurinta miscari cum sunt lovirea unei mingi, urcatul si coboratul scarilor, diferite sarituri. Dezvoltarea motricitatii le permite fetelor miscari coordonate de mai mare finete, cum ar fi balansul pe un picior. Este posibil ca aceste diferente sa se datoreze dezvoltarii sistemului osteo-muscular, dar la fel de posibil este sa se datoreze unui model cultural, baietii fiind incurajati sa execute un anumit tip de miscari, iar fetele alt tip de miscari.

Starea de sanatate

Statistic, in ultimii 40 de ani, starea de sanatate la aceasta varsta este mai buna comparativ cu anii anteriori. Cu exceptia unor imbolnaviri minore, descoperirea medicatiei preventive (a vaccinurilor) a eliminat o serie de boli infectioase specifice acestei varste. Inainte de aparitia acestora, intre trei si sase ani erau frecvente o serie de boli cu urmari grave, cum sunt poliomelita, rubeola, difteria, variola.

In prezent, cele mai frecvente cauze ale imbolnavirilor la aceasta varsta sunt:

accidentele care apar ca urmare a hiperactivitatii, curiozitatii si lipsei de informatii (necunoasterea posibilelor surse de accidente) a copilului. Pentru a evita aceasta sursa de imbolnavire parintii trebuie sa monitorizeze activitatea acestora fara a interzice, prin supraprotectie, comportamentele de cautare care satisfac nevoia de cunoastere.

prezenta unor predispozitii, sau o stare de sanatate precara, asociate cu un regim alimentar necorespunzator.

diferite situatii cu incarcatura afectiva negativa sau factori de stres prezenti in relatiile intrafamiliale. Un studiu longitudinal pe copiii intre 0 si 4 ani a aratat existenta unei relatii stranse intre numarul de imbolnaviri ale copilului si evenimente familiale cu incarcatura negativa. Acest studiu a demonstrat importanta stresului ca factor generator de disfunctionalitati la aceasta varsta. Printre evenimentele familiale cu impact negativ asupra sanatatii, asociate cu o stare de sanatate precara la copil, se numara: schimbarea frecventa a locuintei; schimbarea slujbei unuia din parinti; conflicte prelungite cu socri/bunici; moartea unor prieteni apropiati parintilor; somajul tatalui; probleme financiare ale parintilor, serioase si prelungite care genereaza stare de tensiune si in unele cazuri o alimentatie neechilibrata; divortul sau separarea parintilor; probleme/disfunctii sexuale ale parintilor care genereaza o stare de tensiune in interiorul familiei; boala grava si de lunga durata sau accidentarea unui membru al familiei; aparitia unui nou copil perceput ca un concurent la dragostea parintilor; implicarea parintilor in conflicte cu legea (conform Beautrais, Fergusson, Shannon, 1982). In studiul amintit, prezenta acestor situatii/factori stresori au fost asociati cu disfunctii ale aparatului digestiv si respirator si cu frecvente accidente. Studiul a demonstrat ca in cazul copiilor din familiile in care sunt prezente simultan 3 - 4 evenimente din lista de mai sus, numarul vizitelor la medic este de 6 ori mai mare fata de copiii din familiile in care sunt prezente 1 - 2 evenimente negative. In concluzie, prezenta factorilor stresori in familie creste riscul imbolnavirilor la copiii sub 6 ani, deoarece relatia parinte-copil este o relatie in care copilul se afla in totala dependenta de parinte. Ca urmare, atunci cand parintii sunt inapti sa depaseasca o situatie conflictuala (altfel spus se caracterizeaza prin capacitate de coping redusa) sau nu pot evita o astfel de situatie, trairile lor afective negative se rasfrang asupra copilului, mai exact, scade nivelul protectiei afective in relatia cu copilul. Lipsa protectiei si efectele ei sunt evidente in orfelinate, unde numarul imbolnavirilor este de 7 - 8 ori mai mare comparativ cu numarul de imbolnaviri al copiilor dintr-o familie.

nivelul de bunastare al familiei este un alt factor de influenta al sanatatii la copiii intre 3 si 6 ani. Astfel in familiile unde nivelul de trai este scazut, mai exact in familiile sarace se constata o frecventa mai mare a imbolnavirilor. In perioada prenatala, o alimentatie necorespunzatoare a mamei poate genera probleme de sanatate ale fatului, pana la situatii extreme precum nasterea prematura sau, in cazuri foarte grave, moartea acestuia. De asemenea, o serie de probleme de sanatate a copilului, de tipul infectiile ORL, probleme de vedere, anemii pot fi efectul malnutritiei. O serie de dificultati de integrare sociala (copii malnutriti in perioada prenatala sau dupa nastere dezvolta instabilitate emotionala, iritabilitate care poate avea ca efect probleme de integrare in grup si dificultati de invatare) ca si diferite boli somatice (astm, insomnie, migrene) se origineaza tot in problemele de nutritie a mamei.

Somnul

Daca in prima copilarie somnul nocturn este caracterizat prin debut rapid (in conditii de igiena si alimentatie), cu cateva episoade scurte de veghe, intre 3 si 6 ani evolutia este diferita. Acum somnul de noapte este profund, fara intreruperi, ceva mai scurt si se asociaza cu o perioada de somn diurn. Copii adorm mai greu, este evidenta dorinta de prelungire a starii de veghe ("Solutia" este "mama imi este sete" sau "mama imi este foame", etc. - orice stratagema este utila si utilizata).

Visele sunt de doua tipuri, cu incarcatura negativa si cosmarurile. Visele cu incarcatura negativa, sau "visele urate", apar de obicei la inceputul noptii. La nivel comportamental ele sunt vizibile astfel, copilul se scoala, plange dar se linisteste sub protectia mamei, adoarme si a doua zi nu-si aminteste evenimentul nocturn. Visele cu incarcatura negativa se asociaza cel mai frecvent cu o serie de evenimente importante, pozitive sau negative, care au aparut pe parcursul zilei. Cosmarurile apar de obicei dimineata, sunt repetitive si se memoreaza, copilul le poate povesti. Daca un cosmar persista mai mult de 3 nopti, atunci el reprezinta un indicator clar al prezentei unei surse de stres in familie. Noctambulismul/somnambulismul este prezent la aproximativ 15% dintre copiii normali, se manifesta sub forma vorbitului in somn (fara a fi un "discurs" clar) si/sau a deplasarilor nocturne. Deplasarea nocturna evolueaza in felul urmator, in somn, fara sa fie constient copilul se ridica din pat, ochii sunt semideschisi (stare de semiveghe), merge "cu grija" ocolind posibile surse de accidente, astfel incat in mod obisnuit nu se loveste. Aceste comportamente sunt in majoritatea cazurilor urmarile unor trairi puternic incarcate afectiv de pe parcursul zilei, dar pot fi si simptom al unei tulburari psihice mai grave.

Dezvoltarea intelectuala

La aceasta varsta se constata o evidenta dezvoltare a abilitatilor cognitive, se achizitioneaza si utilizeaza corect simbolurile in gandire si actiune, se pot folosi corect notiunile abstracte.

Studii recente asupra dezvoltarii functiilor cognitive au aratat ca stadialitatea descrisa de J. Piaget nu mai este de actualitate sau este o abordare limitatoare mult prea tintita pe cognitie care ignora influenta afectivitatii in procesele de gandire.

Piaget considera ca la aceasta varsta copilul dispune de gandire preoperationala, care se structureaza pe achizitiile senzoriomotorii din etapa anterioara. Stadiul senzorio-motor asigura capacitatea de a recunoaste un obiect usor modificat, sau in contexte diferite prin "permanentizarea" obiectelor. Acumularea acestor caracteristici se fundamenteaza pe dezvoltarea abilitatii de a vizualiza obiectele in absenta lor si permite asimilarea notiunii de cauzalitate si capacitatea de a actiona prin utilizarea de simboluri. Informatiile se obtin prin relatie directa cu obiectele pe cale senzoriala. In stadiul preoperational copilul incepe sa utilizeze simboluri pentru reprezentarea obiectelor si oamenilor. Gandirea dispune de capacitatea de a anticipa si prin relatie cu memoria o serie de evenimente trecute sunt utilizate in rationamentele actuale. Procesualitatea mintala dispune de reflexivitate si utilizeaza functia simbolica. Aceste caracteristici permit dezvoltarea altor abilitati noi, "imitatia amanata" si "jocul simbolic". Teoria evolutiei gindirii asa cum a fost ea expusa de Piaget, ca orice teorie dealtfel, si-a dovedit limitele in contextul dezvoltarii ulterioare a psihologiei dezvoltarii fara ca aceasta evolutie sa ii scada valoarea.

Astfel, Piaget considera ca o serie de greseli de gandire sunt datorate egocentrismului, adica incapacitatii de a indeplini simultan mai multe roluri, centrarea pe sine ca unicitate. Cercetari mai noi au demonstrat ca egocentrismul este prezent la aceasta varsta, insa majoritatea greselilor de gandire se datoreaza incapacitatii de intelegere a sarcinilor cu care se confrunta si nu unui mod de gandire centrat pe unicitate. Analiza comportamentelor specifice acestei varste arata ca sunt in marea lor majoritate incarcate de altruism si nu de egocentrism. Totul depinde de intelegerea contextului, de situatiile generale, copii manifesta comportamente de intrajutorare, jocuri mama-copil, care presupun decentrarea si un mod de gandire complex.

De asemenea, Piaget considera ca relatia cauza-efect nu este specifica acestei varste ci se dezvolta intr-o etapa ulterioara. Sunt insa frecvente situatiile cand un copil explica de ce un alt copil, sau un adult, actioneaza intr-un anume fel, spre exemplu "nu vrea sa isi puna pijamaua pentru ca nu vrea sa se culce". Utilizarea cuvintelor "pentru ca" inseamna descrierea unei cauzalitati, pe care copilul o intelege si o poate explica. Ceea ce inseama ca acesta poate percepe si isi poate reprezenta o relatie de tipul cauza-efect.

Piaget a sustinut ca selectia in functie de criteriu se realizeaza intr-o forma primara la 3-4 ani, finalizarea acestei operatii avand loc la 8 - 9 ani. Cercetarile efectuate de Nancy Denney au demonstrat ca se pot efectua operatii de selectie si clasificare corecte si la 4 ani. Studiile referitoare la capacitatea de selectie s-au centrat pe conceptul de animism - tendinta de a atribui viata diferitelor obiecte neinsufletite (piatra, casa, nori, vant etc.), frecvent prezent in jocul copiilor la aceasta varsta.

Piaget a ajuns la concluziile expuse mai sus, utilizind probe in care se chestionau copii despre calitatile obiectelor neinsufletite. Raspunsurile obtinute au permis aceasta interpretare. Denney a utilizat un alt design, si anume a cerut gruparea obiectelor in insufletite si neinsufletite. Copii au grupat corect obiectele in functie de criteriul dat ceea ce a permis concluzia conform careia la aceasta varsta nu se confunda cele doua categorii. Asadar, atribuirea de suflet obiectelor, sau animismul, reprezinta o caracteristica a jocului, bine constientizata de copil.

Este posibil ca o parte din aceste caracteristici sa se datoreze si dezvoltarii tehnicii si accesului la informatii diferit in anii `90 fata de anii `50, dar cu siguranta recontextualizarea teoriei a permis interpretarea diferita si descrierea de noi fatete ale dezvoltarii gandirii copilului la aceasta varsta.

Dezvoltarea memoriei

Caracteristicile dezvoltarii memoriei la aceasta varsta sunt mai putin cunoscute. Se pare ca memoria functioneaza destul de limitat pe de o parte, datorita volumului mic de informatii si, pe de alta parte, datorita abilitatilor limitate de a transforma informatiile stocate la nivelul memoriei de lunga durata in memoria de scurta durata.

In general, la aceasta varsta capacitatea de recunoastere este buna, capacitatea de rememorare a diferitelor informatii este mai mai putin performanta. Se constata o crestere a performantelor in jurul varstei de 5 ani.

In studiul memoriei se folosesc mai multe metode. Spre exemplu, pentru evaluarea capacitatii de recunoastere se prezinta copilului o serie de obiecte, apoi aceleasi obiecte impreuna cu altele, in etapa finala se cere copilului sa aleaga doar obiectele prezentate in prima etapa si se stabileste performanta in functie de numarul obiectelor corect recunoscute.

Dezvoltarea cognitiva si a afectivitatii

Dezvoltarea cognitiva este corelativa dezvoltarii afectivitatii si temperamentului. Un copil activ (caracteristica temperamentala innascuta) are initiativa, este flexibil, asertiv si statistic obtine performante mai mari pe scalele de inteligenta, comparativ cu un copil mai putin activ.

Clarke-Stewart (1977), au efectuat un studiu asupra relatiei dintre nivelul de inteligenta al copiilor (3 - 6 ani) si caracteristicile de personalitate ale parintilor. Ei descriu profilul parintilor care au copii cu performante foarte mari pe scalele de inteligenta. Acestia sunt sensibili, linistiti si protectivi, toleranti (accepta comportamentele copiilor) si le sustin dorinta de explorare. Cand doresc sa modifice un comportament al copiilor, folosesc argumente si exemplificari si nu impun regulile cu autoritate. In relatia cu copilul ei folosesc un limbaj matur, incurajeaza si sustin independenta acestuia. Acest studiu s-a efectuat pe un esantion de mame cu copii pana in 6 ani, studii ulterioare au demonstrat ca din punctul de vedere al dezvoltarii inteligentei, importante sunt trasaturile de personalitate ale parintelui, deosebirile sexuale neavand impact.

Diferente intre comportamentul matern si cel patern se constata prin raportare la stabilirea identitatii sexuale a copiilor. Astfel tatal exercita o influenta mai mare asupra baietilor, probabil datorita mecanismelor de identificare. Tatal reprezinta pentru baieti un model pe care tind sa il imite in atitudini, roluri, gesturi, reactii emotionale, modalitati de rezolvare a problemelor, vocabular, stilul gandirii. Imitatia este cu atat mai evidenta atunci cand tatii sunt perceputi a fi mai puternici dar nu utilizeaza forta pentru a-si educa fii. Influenta tatalui asupra copilului este complexa si studiile sunt abia la inceput. Cert este ca o impunere autoritara, dogmatica a tatalui se asociaza cu performante scolare scazute. De asemenea, studiile arata ca in comunitatile conservatoare in care tatal are rolul dominant, absenta acestuia genereaza sau se asociaza cu comportamente de esec la copii.

Dezvoltarea limbajului

Perioada copilariei medii este perioada lui "de ce?".

Discursul este corect din punct de vedere gramatical, se folosesc/construiesc propozitii de 5 cuvinte la varsta de 3-4 ani, spre 6 ani propozitiile pot depasi 10 cuvinte.

La aceasta varsta se constata utilizarea mai multor tipuri de limbaj, si anume:

"limbajul egocentric" descris de Piaget ca o "discutie" cu sine insusi reprezinta un exercitiu pentru viitorul limbaj social. Acest monolog asigura pe de o parte pronuntia corecta a cuvintelor si pe de alta parte, are si rol de autosustinere in diversele activitati pe care le desfasoara de unul singur. Copilul isi spune "nu iti fie frica.." sau "asta stii..".

monologul colectiv este frecvent in grupurile de copii, unde fiecare pare a vorbi pentru el si "pe propria limba"complet dezinteresati de ce spun ceilalti. Monologul este pe langa o forma de exersare a limbajului si o modaliatate de comunicare/exteriorizare a propriilor trairi.

limbajul socializat este un dialog corect prin care se raporteaza la trebuintele celuilalt si are ca scop stabilirea unor contacte/relatii sociale.

Dezvoltarea personalitatii

Teoriile personalitatii descriu dezvoltarea umana, structurarea trasaturilor de personalitate prin prisma mai multor abordari. Avind in vedere ca personalitatea este un concept unificator este necesar a fi inteles ca atare, ca o evolutie concordanta si echilibrata a sistemului cognitiv, afectiv, motivational pe un fond ereditar, in contextul unei culturi. Dezvoltarea personalitatii este un proces care presupune o structurare succesiva de trasaturi, fiecare etapa avand la baza achizitiile etapei anterioare.

Formarea identitatii

Structurarea personalitatii, a unei identitati distincte, este un proces care consta in adoptarea de catre copil a unor atitudini, credinte, valori si comportamente manifeste in conduita adultului din imediata lui apropiere, proces care se numeste identificare.

S. Freud explica structurarea identitatii, prin prisma conflictului Oedip Electra. Bandura si alti exponenti ai teoriei invatarii sociale considera ca identificarea este consecinta observatiei si a imitarii comportamentelor unei persoane-model sau personaj-model. Cel mai frecvent modelul este unul din parinti, dar poate fi si bunic, erou de desen animat, film, etc., altfel spus persoane sau eroi care populeaza lumea copilariei. In mod obisnuit, imitatia nu inseamna o preluare neconditionata si nediscriminativa a comportamentelor celuilalt, ci o preluare activa in care se combina caracteristici apatinand diferitelor persoane percepute ca puternice si/sau protective (Bandura & Hustin, 1961). Fetele imita comportamentele mamelor, ale femeilor din imediata apropiere, iar baietii pe cele ale tatilor, ale barbatilor.

Conform lui J. Kogan (1958, 1971), identificarea se realizeaza in patru secvente intercorelate si implica procese din sfera cognitiei, afectivitatii, motivatiei manifeste la nivel comportamental. Finalul procesului de identificare este o structura care poate fi considerata o prima varianta de identitate, care se va modela si restructura prin preluarea altor caracteristici de la alte modele astfel incat la sfarsitul adolescentei teoretic se definitiveaza o identitate matura. Cele patru secvente propuse de Kogan pentru descrierea procesului de structurare a identitatii sunt:

dezvoltarea trebuintei de a fi precum X - un model, mai exact trebuinta de a dezvolta comportamente similare acestuia.

reprezintarea propiei persoane ca avand calitatile modelului si dezvoltarea de comportamente in consecinta, se preiau replicile, glumele si atitudinile modelului.

experimentarea sentimentelor modelului, se preiau trairile modelului ca urmare sunt tristi sau veseli, jucausi sau seriosi pentru ca modelul este trist, vesel, etc.

reactioneaza ca modelul, adoptarea manierelor, a inflexiunilor vocii, a tinutei modelului, in joc sau in conversatie.

Prin identificare, copiii se proiecteaza si se reprezinta pe ei insisi ca avand aceleasi caracteristici cu adultul-model. In acest context trasaturile/caracteristicile acestuia sunt importante in structurarea identitatii copilului. Daca adultul-model este competent, echilibrat, copilul la randul sau va fi echilibrat, daca adultul-model este inadaptat, atunci si copilul va fi inadaptat si va dezvolta sentimente de insecuritate si nefericire.

Roluri si comportamente asociate caracteristicilor de gender

Asumarea comportamentelor si reprezentarea rolurilor sexuale pot fi explicate atat din perspectiva biologica cat si culturala.

Perspectiva biologica permite experimentarea si validarea unor ipoteze privitoare la comportamentului uman prin studii asupra animalelor. Studii descriptive asupra comportamentului au condus la concluzia ca agresivitatea copiilor se asociaza cu un surplus de testosteron asimilat de mama pe parcursul sarcinii, in cadrul unor tratamente medicale. In studiul de validare al rezultatelor obtinute pe cale descriptiva s-a utilizat un design experimental in care s-au folosit doua loturi de maimute gestante, unul experimental si unul de control. Puii maimutelor din lotul experimental, carora li s-a injectat testosteron pe parcursul sarcinii au fost semnificativ mai agresivi comparativ cu puii maimutelor din lotul martor.

Perspectiva culturala analizeaza comportamentele si reprezentarile rolurilor sexuale cu referire la rolul de modelator al valorilor si credintelor prezente la nivelul unei comunitati. Studiile arata ca in majoritatea societatilor exista, mai mult sau mai putin, o valorizare pozitiva a masculinitatii si una neutra, rareori negativa, a feminitatii. In acest context nu este neasteptat faptul ca parintii au un comportament diferentiat fata de copii, adopta anumite valori si au expectante strans legate de stereotipurile sociale existente, in functie de apartenenta sexuala a acestora. "In cadrul unui studiu realizat intr-un spital, 30 de perechi de parinti (15 avand baieti si 15 avand fete), au fost rugati sa descrie caracteristicile copiilor lor. S-a observat ca atat tatii, cat si mamele, si-au caracterizat copiii corespunzator stereotipurilor culturale: baietii au fost descrisi ca fiind mai mari, mai puternici, mai activi, in timp ce fetele au fost descrise ca fiind mai mici, mai delicate, mai pasive (Rubin et al., 1974). Se pare insa ca exista anumite deosebiri intre stereotipurile tatilor si cele ale mamelor. Studiile arata ca tatii au mai multe conceptii tipice decat mamele, cele mai numeroase inregistrandu-se la tatii de baieti (Levy, 1989)" (Ciuperca, 2003, p. 19). Dupa 3 ani, socializarea copilului inseamna si formarea comportamentelor de rol diferentiate sexual. Baietii se afla sub presiunea a doua cerinte contradictorii si anume sa actioneze masculin si pe de alta parte sa nu reactioneze feminin. Fetele sunt sustinute in dezvoltarea comportamentelor feminine, care presupun pasivitate, sensibilitate.

Copii, indiferent de sex, sunt supusi la inceput unei puternice influente materne. Insa ei devin maturi prin identificarea cu parintele de acelasi sex si mai tarziu cu persoane considerate reprezentative ale aceluiasi sex. Studiile psihologice arata ca pentru dezvoltarea identitatii masculine ruptura de mama este esentiala. " Sa-ti descoperi propria identitate sexuala - spune Leonelli (1994) - inseamna sa imiti modelele sau modurile de a proceda, de a gandi si de a simti ale unei persoane de acelasi sex. De aceea, un baiat care nu are alaturi de el un barbat adult are dificultati in a se identifica. Prin urmare, baietii fara tata sau cu un tata submisiv, demisionar, vor avea o identitate de sex confuza si capacitati mai reduse de expresie. (Ciuperca, 2000, p. 21)

In cazul fetelor situatia e mai simpla. Fata poate sa se identifice cu mama fara sa se detaseze de ea. Mendras (1987), considera ca acesta ar fi unul din motivele pentru care fetele se maturizeaza mai repede decat baietii. Dificultatile cu care se va lupta fata in procesul de identificare sunt generate in situatiile in care ea nu accepta rolul pe care il vede la mama sa.

Cercetarile au dovedit rolul foarte important al tatalui in interiorizarea caracteristicilor de gender la copii. O prima explicatie in acest sens ar fi ca barbatii au mai multe informatii privitoare la sexualitate si o imagine mai ferma a rolurilor sexuale. Ei au o atitudine diferita de mama prin raportare la copii, deobicei sunt mai putin permisivi. Spre exemplu, cel mai frecvent, tatal este cel care accepta ca baiatul sa se joace cu masini dar nu accepta sa se joace cu papusi, in timp ce mamele permit copiilor indiferent de sex sa se joace cu ce vor ei. Influenta tatilor este mai puternica prin faptul ca ei sunt mai frecvent implicati in activitatile de loisirs si timp liber al copiilor comparativ cu mamele. Astfel ei sunt parteneri in jocurile copiilor, ori se stie, si in joc sunt prezente o serie de stereotipuri sexuale. Un tata puternic, echilibrat, va asigura baiatului un model puternic si echilibrat cu care sa se identifice, iar fata va avea sentimentul de protectie, de siguranta. La varsta adulta ea va transfera acest sentiment de siguranta in relatiile de cuplu. Pe de alta parte, un tata pasiv, nesigur de propria masculinitate, va avea o influenta negativa in stabilirea identitatii sexuale a copilului. Este situatia in care mama preia o serie din rolurile tatalui si care obliga copilul sa se rapoteze la un model ambiguu.

In literatura de specialitate sunt putine studii asupra trasaturilor care diferentiaza comportamentele si atitudininile masculine de cele feminine la aceasta varsta. Eleanor Maccoby si Carol Nagy Jacklin (1974) au studiat deosebirile in evolutia comportamentului in functie de gender la copii de 3 - 6 ani. O concluzie a studiului se refera la diferentele din punctul de vedere al agresivitatii, intre baieti si fete. Baietii sunt semnificativ mai agresivi (jocul lor este mai zgomotos, mai liber si stabilesc relatii de dominanta in grupul de copii). O alta concluzie se refera la comportamentul vis a vis de reguli, baietii in mod frecvent nu respecta regulile impuse ci mai degraba le construiesc, fetele tind sa respecte regulile stabilite si sa evite conflictele. Deasemenea fetele sunt mai empatice si tind sa dezvolte comportamente de protectie fata de ceilalti copii mai ales daca acestia sunt mai mici.

Stiluri parentale

Baumrind descrie trei stiluride comportament, cele mai frecvente, ale parintilor in relatia cu copii si anume, autoritar, permisiv si democratic.

a. stilul autoritar - parintii dicteaza regulile si incalcarea acestora este pedepsita. Parintii autoritari sunt perceputi ca fiind departati de copii lor si intr-un fel tematori in a-si manifesta afectiunea sau in a-si lauda copii. La varsta adulta, copii crescuti de parinti autoritari tind sa fie lipsiti de incredere, nefericiti si ostili, cu performante scazute in plan social si profesional.

b. stilul permisiv - parintii emit putine cerinte pentru copiii lor, regulile sunt ca si absente, relatia parinte copil este perceputa ca fiind una de dominare a parintelui de catre copil. La varsta adulta, copii crescuti de parinti permisivi se caracterizeaza prin autocontrol scazut si neincredere.

c. stilul democratic - parinti stabilesc limite si reguli, dar sunt receptivi la cerintele si dorintele copiilor. La varsta adulta, copii crescuti de parinti care adopta un stil democratic sunt mai sociabili si mai socializati.

Pedeapsa

Socializarea presupune interiorizarea regulilor de comportament social si asumarea acestora. Una din metodele frecvent utilizate in procesul de socializare este pedeapsa. Se pot distinge doua tipuri de pedeapsa si anume, pedeapsa fizica si cea verbala. Chiar daca la inceput pedeapsa fizica pare mai eficienta, copii sunt mai ascultatori, parintii care folosesc forta rareori intrevad efectele care apar ulterior. S-a dovedit ca frustrarile    acumulate la aceasta varsta se vor elibera in adolescenta si la varsta adulta, copii batuti frecvent la 3-6 ani vor deveni adolescenti cu tendinse spre delicventa si adulti violenti si agresivi.

Pedeapsa verbala, sau critica este o alta forma de impunere a unor reguli. Critica continua si severa, uneori neselectiva, dezvolta la copii trairi anxioase, retragere sociala sau dependenta fata de parintele critic. In aceasta a doua situatie, copilul se simte respins si incearca sa obtina afectiune si protectie prin comportamente submisive (de supunere si dependenta).

Psihologii ofera o serie de solutii pentru inlocuirea pedepselor cu comportamente care nu vor influenta negativ dezvoltarea viitorului adult, si anume:

a. sustinerea comportamentelor pozitive si ignorarea celor negative.

b. expectantele fata de copil trebuie sa fie raportate la capacitatile fizice si cognitive ale acestuia.

c. explicarea regulilor, inclusiv a motivelor din spatele acestora, ca si consecintele care pot aparea din incalcarea lor. Copiii prescolari nu vor intelege intotdeauna motivele, dar vor intelege totusi ca pedeapsa nu este arbitrara.

d. pedeapsa pentru incalcarea unei reguli intelese trebuie sa fie consecventa si imediata.

e. parintii trebuie sa se asigure ca ei insisi nu ofera modele comportamentale gresite, negative.

f. stabilirea corecta a motivelor care determina incalcarea frecventa a regulilor si eliminarea acestora.

Jocul

Jocul este activitatea principala si la aceasta virsta, el permitind formarea abilitatilor sociale, dar si o autoevaluare relativ corecta. Jocul este diferit in functie de gender, baietii au initiativa si au mai frecvent reactii neasteptate comparativ cu fetele.

O clasificare a jocurilor la aceasta varsta indica doua tipuri, relativ distincte, si anume jocul social si jocul dramatic. Jocul social apare din etapa anterioara de varsta si este o continuare a acesteia. La aceasta varsta apar noi forme de joc social (Mildred Parten, 1932) si anume:

a. jocul observativ - copilul urmareste jocul celorlati copii;

b. jocul asociativ - copii interactioneaza, fac schimb de jucarii, dar nu se angajeaza intr-un joc de grup;

c. jocul cooperativ - copii se joaca impreuna, colaboreaza in cadrul unui joc de grup respectand regulile acestuia.

Aceasta clasificare este utila pentru evaluarea diferitelor tipuri de joc si intr-o oarecare masura un indicator al maturitatii. Desigur raportandu-ne la varsta si raportandu-ne la societatile care promoveaza aceste tipuri de joc putem considera absenta sa ca fiind indicativa pentru o situatie problematica. Spre exemplu, un copil de 5 -6 ani care nu participa la activitatile grupului (joc asociativ sau cooperativ) poate fi un semnal de alarma.

Jocul dramatic coincide cu achizitia gandirii simbolice, iar pe masura ce cresc, copiii creeaza adevarate scenarii, din ce in ce mai elaborate. Jocul fantezist devine mai frecvent si mai complex in perioada 3 - 6 ani. Garvey a realizat o serie de studii privind jocul copiilor si a concluzionat ca la aceasta varsta cel mai adesea jocul dramatic utilizeaza scenarii standard care se refera la scene domestice simple. Exista diferente in functie de varsta si de sex in ceea ce priveste jocul dramatic. In aceste jocuri, copiii in varsta de 2 - 3 ani adopta rolul de victima, in schimb, iar la 3 - 6 ani rolul de aparator. In general, baiatul adopta rolul de aparator, in timp ce fata adopta rolul de victima sau de observator. Jocul dramatic ii ajuta pe copii sa exerseze roluri sociale, sa-si exprime temerile si fanteziile si sa invete sa coopereze.

INTREBARI RECAPITULATIVE

Ce indica remanenta reflexului de suctiune, manifestat in comportament prin "suptul degetului", peste varsta de 5 ani?

Intre 3 si 6 ani, dezvoltarea motricitatii este diferita in functie de sex. Denumiti comportamentele motrice pe care fetele le pot executa cu mai multa siguranta si usurinta decat baietii.

Precizati cauzele cele mai frecvente ale imbolnavirii copiilor cu varste intre    3 si 6 ani.

Prin ce se caracterizeaza somnul copilului cu varsta cuprinsa intre 3 si 6 ani?

Care este procentul copiilor normali care manifesta noctambulism/somnambulism?

Prin ce se caracterizeaza noctambulismul/somnambulismul?

Denumiti stadiile dezvoltarii cognitive descrise de J. Piaget.

La ce se refera conceptul de "animism"?

Cum au fost descrisi de catre    Clarke-Stewart, parintii copiilor cu performante foarte mari pe scalele de inteligenta?

Caracterizati procesul de formare a identitatii copiilor prescolari din perspectiva autorilor studiati.

Care sunt metodele de modificare a comportamentelor copiilor cu influenta negativa in dezvoltarea viitorului adult?