PERIOADA VARSTEI A TREIA

PERIOADA VARSTEI A TREIA

Perioada de regresie este cunoscuta si ca varsta a treia sau ca varsta a batranetii in care domina fragilitatea si involutia. Etapele de dupa 65 de ani se caracterizeaza prin aparitia unor probleme clinice si trairea psihica a stagiului terminal. In decursul timpului, au fost acumulate informatii mportante privind batranetea, relevandu-se faptul ca este o varsta a intelepciunii, anticamera a mortii si a bilanturilor, de toleranta si impacare cu lumea, de eliberare de desertaciune si indemn pentru o viata cumpatata a celor tineri. Daca acestea sunt caracteristicile generale ale varstei a treia, trebuie remarcat ca sunt unii batrani cu tulburari regresive ce se manifesta prin egoism, izolare, agitatie, respingerea celor din jur, cu atitudini negativiste si anxioase.

In literatura psihologica si cea medicala se pot remarca o serie de dispute cu privire la conceptul de batranete si respectiv, la perioadele propriu-zise ale involutiei. Aceste dispute sunt generate de faptul ca, pe de o parte, imbatranirea este diferita de la o persoana la alta, iar pe de alta parte, ea este dependenta si de mediul bioclimatic in care traieste omul. Nu trebuie neglijate nici conditiile materiale, nivelul de trai, factorii psihologici, poluarea de orice fel, mentinerea unor preocupari profesionale si sociale care, toate influenteaza imbatranirea.

Identitate si regres la omul batran

Varsta a treia poate fi impartita, dupa tipul fundamental de activitate si dupa tipul de relatii, in trei subperioade:

subperioada de trecere la batranete (65-75 de ani);

subperioada batranetii medii (75-85 de ani);

subperioada marii batraneti sau a longevivilor (dupa 85 de ani).   

In aceasta perioada, subidentitatile capata o noua configuratie. Tipul fundamental de activitate si tipul de relatii se caracterizeaza prin restrangerea ariei profesionale, ocupationale si sociale. Dar ramane activa subidentitatea maritala. Subidentitatea parentala devine din nou expansiva, datorita aparitiei nepotilor ce antreneaza emotional si mintal prin satisfactia trairii prin urmasi. Fenomenul se accentueaza cand incep sa apara boli somatice. La barbati, sunt frecvente bolile respiratorii, in timp ce la femei sunt mai dese tulburarile afective. Barbatii sunt mai preocupati de sanatatea lor, iar femeile devin mai atente fata de sanatatea sotului.

In subperioada batranetii medii, subidentitatea parentala se contracta usor, iar subidentitatea sociala se mentine prin dorinta persoanei de a o exercita, dar posibilitatile raman reduse. Fragilitatea si mortalitatea este mai mare.

In subperioada marii batraneti, toate tipurile de subidentitati se contracta. In zlele noastre, expectatia de longevitate a crescut mult; de la 70-75 de ani la 90-100 de ani.

Fenomenul cel mai semnificativ, din punct de vedere biologic, este cel al scaderii energiei instinctelor dupa ce in finalul fazelor adulte a avut loc anularea capacitatii de procreere. Imbatranirea fiziologica, spre deosebire de imbatranirea patologica, se realizeaza fara seisme deosebite, dat fiind faptul ca organismul dispune de capacitati compensatorii care contribuie la echilibru si adaptare. Prin imbatranirea celulelor si tesuturilor, apar o serie de caracteristici in plan exyerior, dintre care mai evidente sunt cele ale aspectului general al pielii. Astfel, pielea isi pierde elasticitatea, devine mai subtire, mai usoara si mai palida. Fenomenele de ridare si pigmentare a pielii sunt mai evidente la nivelul fetei si mainilor. Mimica capata caracteristici specifice ce se suprapun peste amprentele pliurilor pecetluite de profesia exercitata de om. Prin scaderea in greutate, pliurile si ridurile devin mai evidente, deoarece dispare suportul de grasimi care intinde pielea.

Un alt fenomen specific este si procesul de incaruntire (acromotrihie). El poate incepe chiar de la varsta de 35 de ani, dar este mai evident spre 50-55 de ani. Si caderea parului se poate manifesta. In cazurile de boala, de mare tensionare psihica fenomenul se produce mai de timpuriu. La acestea, se adauga existenta unei anumite programari ereditare.

In plan motric, se remarca categoria miscarilor care devin mai greoaie, lipsite de suplete si forta. Dificultatile aparute la nivelul miscarilor si al capacitatii de efort fizic sunt determinate, pe de-o parte, de diminuarea mobilitatii articulatiilor si de atrofierea lor, iar pe de alta parte, de scurtarea muschiului scheletului, ca urmare a unor modificari complexe biochimice.

La nivelul organelor interne si al danturii, au loc fenomene de degradare. Adesea apar boli ale cordului si plamanilor. Se inregistreaza dupa 55 de ani o mai mare incidenta a infarctului miocardic. Respiratia, dupa 45 de ani devine mai superficiala, ceea ce face sa ramana aer rezidual in plamani si sa se reduca gradul de oxigenare a sangelui, a tesuturilor, a organelor. Ca urmare, au loc efecte ce privesc coordonarea senzorio-motorie si activitatea intelectuala. Si digestia si evacuarea se realizeaza cu dificultati.

Imbatranirea este amplificata de modificarile hormonale ce survin, mai ales, dupa 65 de ani. Efectele se fac simtite in metabolism si in realimentarea energetica a organismului.

Un loc aparte il ocupa degradarea si imbatranirea sitemului nervos. Irigarea si oxigenarea creierului se face cu dificultate, iar neuronii intra intr-un proces ireversibil de atrofiere. Datorita degradarii functionale a creierului, se reuce capacitatea de adaptare. Adaptarea este influentata negativ si de tulburarile de la nivelul organelor de simt.

In genere, evolutia activitatii psihice este dominata de amprenta experientei de viata parcursa, de nivelul proceselor complexe constituite si de capacitatile de echilibrare si compensatorii de care dispune persoana. O asemenea situatie este evidenta de la cele mai simple functii psihice si terminand cu procesele complexe ce-l definesc pe om. Astfel, planul senzorial este influentat de modificarile organice si functionale, dar are tendinta sa se echilibreze pe baza experientei senzoriale acumulate. Vazul se degradeaza prin reducerea capacitatii de adaptare a cristalinului. Procesul este mai intens la persoanele care suprasolicita vederea sau la cele care lucreaza in mediu toxic. Scade si capcitatea discriminatorie, in cazul culorilor, se reduce claritatea si acomodarea vizuala. O anumita reechilibrare vizuala ce poate interveni lasa impresia ca vederea are tendinta de a reveni usor la normalitate.

Si auzul cunoaste unele modificari asemanatoare. In genere, scade sensibilitatea auditiva absoluta, dar mai evidenta este reducerea sensibilitatii in planul auzului fonematic. Datorita fragilitatii auditive caracteristica varstelor inaintate, mediului inadecvat si poluant sonor este grabita deteriorarea auditiva.

In unele cercetari, se releva ca sensibilitatea tactila se degradeaza dupa 50-55 de ani. Astfel, scade sensibilitatea la cald, rece si la durere, dar se conserva mai bine sensibilitatea vibratila si cea bazata pe experienta senzoriala.

Pentru memorie este semnificativa degradarea in componenta ei de scurta durata si se mentine mai bine memoria de lunga durata. Desi mai rezistenta, in memoria de lunga durata pot aparea confuzii in stabilitatea asociatiilor necesare in evocarea evenimentelor petrecute cu mult timp in urma.

In gandire, atentie si vorbire se manifesta o anumita lentoare ce se pune in evidenta prin dificultati de intelegere a unui context mai complicat, o scadere a capacitatii de concentrare, pauze relativ mari in vorbire, tremurul vocii.

O serie de modificari sunt si mai evidente in planul afectivitatii si al personalitatii. Sunt relativ frecvente starile de exacerbare a emotionalitatii, nervozitatii, irascibilitatii, frustrarii si anxietatii ce sunt insotite de capricii, lipsa de cooperare, incapatanare, negativism. Dar sunt si persoane care isi mentin echilibrul psihic, sunt lucide, sunt usor adaptabile.

In conditii favorabile, inteligenta se mentine relativ activa, dar cand se manifesta declinul, au loc momente de vid intelectual, scade forta de argumentare, se produc confuzii in cele exprimate cu teama si reticente verbale. Fenomenele descrise sunt mai frecvente dupa 70-75 de ani. Pentru anumite forme ale inteligentei, cum este inteligenta verbala, la varsta de 50-60 de ani, se pot pune in evidenta performante maxime care se mentin, in buna masura, si dupa aceasta perioada.

La majoritatea persoanelor in varsta depresia este insotita de o stare anxioasa fata de ideea mortii si regretul pentru perioadele fericite traite in decursul vietii. Asemenea trairi se accentueaza dupa pierderea partenerului sau a unor persoane apropiate. Sunt si situatii cand persoana in varsta se simte inutila sau nu I se acorda atentie de catre cei din jur, ceea ce imprima un caracter tragic tristetii si sentimentului de frustrare. In cazurile respective, batranii devin pesimisti si inhibati ori nefericiti si agitati, dar si intr-o situatie si in alta negativismul se accentueaza, iar comportamentul este marcat de inadaptabilitate. Tot pe linia tulburarilor afective este si fenomenul de hipertrofiere a sinelui ce apare pe baza raportarii faptelor din jur la propria persoana si de a­-si motiva comportamentul sau prin dilatarea drepturilor personale. Cand se accentueaza aceste fenomene, poate aparea sindromul de depersonalizare ce se exprima prin pierderea identitatii personale.

In ceea ce priveste grija pentru persoanele in varsta, in tarile dezvoltate aceasta este mai mare, si se refera in primul rand la un trai decent. Se iau in consideratie programe de subventionare de la bugetul statului pentru a suplimenta fondurile mai mici si se acorda gratuitati pentru unele servicii, cum ar fi cele de asistenta medicala. Din punct de vedere psihologic, sunt importante preocuparile tot mai frecvente pentru organizarea placuta, confortabila a timpului si organizarea unor forme in care persoanele in varsta sa realizeze activitati ce se finalizeaza cu producerea unor obiecte care sa le aduca un venit suplimentar. Institutiile pentru batrani au in atentie organizarea de programe culturale, artizanale si, in genere, activitati ocupationale care se pot finaliza sau nu cu produse concrete.