Probleme general - teoretice ale relatiei maritale ca forma de relatie psihosociala

I.PROBLEME GENERAL - TEORETICE ALE RELATIEI MARITALE CA FORMA DE RELATIE PSIHOSOCIALA;

II.  FORME ALTERNATIVE, ATITUDINI SI RELIGIOZITATE

1. Familia din perspectiva formelor alternative ale relatiei maritale

In societatile traditionale, familia reprezenta "coloana vertebrala" a structurii rolurilor sociale. In societatile primitive, familia si casatoria isi asuma un larg registru de functii care in alte societati sunt preluate de anumite institutii. Educatia, justitia, razboaiele, activitatea de subzistenta, circulatia bunurilor, riturile religioase se bazau pe organizarea si functionalitatea familiei si a inrudirii. In drumul spre modernitate, familia a rupt legatura de inrudire. Ea s-a separat de comunitatea care o inconjura.

Asadar, "familia reprezinta, in orice societate, o forma de comunitate umana alcatuita din cel putin doi indivizi, uniti prin legaturi de casatorie si/sau paterne, realizand, mai mult sau mai putin, latura biologica si/sau cea psihosociala" (21). Trebuie mentionat ca realitatea sociala a generat o diversitate de familii care se pot rezuma doar la unul din cele doua aspecte prezentate in perechi. De exemplu, familiile monoparentale sunt doar paterne si realizeaza doar latura psihosociala. Insa, in general, viata desfasurata de indivizi in cadrul institutional al familiei cuprinde doua elemente esentiale: o latura biologica, constanta, ramasa in forma aproape neschimbata de-a lungul timpului si o latura sociala, vesnic schimbatoare, reprezentand morala, educatia, aspectele economice, juridice, psihosociale etc. (36). Familia este unitatea de baza care asigura existenta si dezvoltarea continua a societatii. La nivelul ei se articuleaza generatiile, se asigura conditiile transmiterii zestrei culturale de-a lungul vremii. Este o entitate dinamica, in continua prefacere, corespunzator schimbarilor desfasurate in societate. Este "cutia de rezonanta" in care se resimt toate armoniile sau dizarmoniile societatii ca organism viu. Avand in vedere mutatiile profunde care au avut loc in societatea romaneasca, este interesant cum s-au reflectat in aceasta microcomunitate economica, sociala, biologica, afectiva care este familia (6). Cu riscul simplificarii, demografii decupeaza evolutia practicilor familiale, conjugale si sexuale in 3 etape:

modelul traditional, care tine pana la sfarsitul secolului al XIX-lea in Europa si a carui referinta principala e familia largita; cel mai adesea stabilita pe un teren agricol patrimonial, de unde si denumirea de "familie patriarhala";

modelul modern al familiei burgheze, caracterizata prin forma "nucleara" (parinti si copii intr-un domiciliu exclusiv, rural sau urban);

modelul post-modern care se dezvolta sub ochii nostri incepand din anii 1960. Acesta separa sexualitatea de dragoste si de nasterea copiilor. Divortialitatea este foarte ridicata (50% dintre casatorii se termina in societatile post-industriale avansate, prin divort sau separari).

2. Fenomene psihosociale care au contribuit la aparitia formelor alternative ale relatiei maritale

Prin comparatia traditie-modernism familia a cunoscut avantaje si dezavantaje. Prin modernizare a crescut autodeterminarea familiala, posibilitatea de optiune individuala in cunostinta de cauza si in functie de interesele personale. Familia a putut sa-si reglementeze in mai mare masura singura viata interna, functiile interne. Determinarea exterioara a fost in mai mare masura transformata in optiune personala in functie de conditii. Aceasta situatie se datoreaza in mare masura schimbarilor din mediul social, relatiei functionale dintre forma de organizare sociala a familiei si societatea in care traieste acea familie, fenomenelor si proceselor sociale obiective (34) considerate raspunzatoare de modificarile survenite la nivelul structurii si functiilor familiei:

angajarea masiva a femeilor in activitati extrafamiliale, care influenteaza nivelul fertilitatii, functiile economice ale familiei, rata divortialitatii si diminueaza autoritatea masculina;

puternicul proces de mobilitate teritoriala, sub forma unei migratii definitive sau temporare, care contribuie la spargerea modelelor traditionale de viata familiala. De exemplu, pentru Bucuresti, 3 din 5 locuitori sunt veniti din alte localitati ale tarii. Impactul asupra familiei a fost considerabil, daca ne gandim la valurile de tarani care si-au parasit satele si au abandonat solidaritatea familiala, ca trasatura esentiala a culturii traditionale, pentru a merge spre micile sau marile centre industriale (20);

largirea ariei de selectie a partenerului conjugal si realizarea unor frecvente casatorii exogame geografic;

procesele de urbanizare si modernizare care au contribuit la interferarea modelelor familiale urbane si rurale traditionale, si au generat aparitia unor noi tipuri de asociere intre sexe, uniuni consensuale hetero si homosexuale, casatorii de proba etc.;

cresterea gradului de scolarizare a populatiei, ridicarea nivelului de instructie al femeilor, care au antrenat o serie de modificari in varsta la casatorie (in sensul cresterii acestuia), in distributia rolurilor si autoritatii, in atitudinea fata de casatorie, maternitate, planning familial etc.

Un alt fenomen care a contribuit la aparitia unui nou stil de viata, a formelor alternative ale relatiei maritale se refera la accentuarea idealurilor individualitatii, ca urmare a cresterii cuplurilor conjugale disfunctionale. Individul se indreapta tot mai clar, catre un stil de viata bazat pe o relativa izolare fata de restul semenilor, impunand intre el si acestia o anume distanta. In vremurile moderne, devotamentul fata de un om este mai rar. Legatura dintre sentimentele umane slabeste si aproape ca se pierde.

Toate aceste fenomene au impus modificarea valorilor si a atitudinilor fata de relatia maritala si formele sale alternative. Ca urmare, conceptului clasic de "structura a familiei", teoretizat si operationalizat in literatura de specialitate, i se asociaza tot mai mult astazi cel de "restructurare a familiei". Acest concept se refera la noile tipuri de familii tot mai frecvente in ultimii ani in lume, la particularitatile si disfunctiile acestora. Restructurarea familiei include: cupluri fara descendenti, familii monoparentale (maternale sau parentale), persoane celibatare, concubinaj, persoane divortate etc. In esenta, restructurarea familiei vizeaza, deci, o restrangere a dimensiunilor si functiilor ei (36).

Ca atare, este indubitabil faptul ca societatea contemporana favorizeaza declinul familiei conjugale si accentueaza proliferarea alternativelor la relatia maritala.   

Aceste translatii ale stilurilor de viata familiala reflecta in cea mai mare parte mutatiile care s-au produs in interiorul comportamentului de sex-rol ca si in raporturile dintre sexe in societatea contemporana. Dintre acestea, extensia fiecarui sex-rol (feminin si masculin), cu atribute ale celui complementar si tendinta la intersanjabilitatea sex-rolurilor in plan comportamental si marital, sunt cele mai importante. (24).

(20) sistematizeaza principalele schimbari survenite in relatia dintre cele doua sexe, implicate semnificativ in fenomenul de denuclearizare familiala din lumea contemporana. Acestea sunt:

a) egalizarea statutelor sociale, masculin, feminin, prin intrarea masiva a femeilor in activitatile productive si printr-o profesionalizare si culturalizare de nivel superior acestora, fara precedent in istorie. Toate aceste reasezari cultural-profesionale descriu statutul social feminin si se reflecta in conduitele de rol, prin nevoia crescuta de autonomie, comportament auto-afectiv, cu deschidere competitiva in raport cu rolul masculin, cresterea initiativei, competentei rationale si a prestigiului, angajand modificari si in planul conduitei de rol sexual-afectiv (exigente crescute privind "dreptul la placere" si bucurie sexuala, implinire emotionala etc.). Dobandirea unei autonomii economice, exalta nevoia de recunoastere ca "partener" cu responsabilitate. "Optiunea pentru experimentul personal" devine tot mai frecventa si in relatiile cu sexul opus;

b) liberalizarea sexualitatii premaritale este una din schimbarile care afecteaza atat comportamentul adolescentilor de ambele sexe (in special al fetelor), cat si atitudinile sociale, altadata inalt restrictive in aceasta privinta. In stransa legatura cu inlaturarea tabu-ului virginitatii, s-au dezvoltat si formulele de coabitare juvenila, care influenteaza direct scaderea nuptialitatii si indirect fecunditatea;

c) ilegitimitatea nasterilor, corelata cu scaderea nuptialitatii, a devenit tot mai frecventa, in special in cazul adolescentilor, conducand la o noua categorie sociala care ridica probleme deosebite: psihologice, educationale si de suport social parinti-adolescenti.

d) scaderea fecunditatii cuplurilor prin planning familial, ca urmare a unei mutatii valorice, cu substrat in psihologia actuala a celor doua sexe - optiunea pentru stilul de viata fara copii. Accentul tot mai mare pe calitatea intimitatii relatiei dintre barbat femeie, a dreptului lor la dragoste neconditionata de cadre si prescriptii normative, la autenticitatea emotionala mutuala transforma stilul de viata si optiunile pentru "forma familiala". Atat uniunea libera (in general cu o slaba fecunditate), cat si familiile care opteaza pentru stilul fara copii pot contribui in perspectiva la modificari ale comportamentului demografic, una din consecinte fiind modificarea structurii fratriilor in viitor.

e) instabilitatea accentuata a casatoriilor, in special in primii 4-7 ani, reflectata in cresterea divortialitatii. Specialistii apreciaza ca si in situatia in care divortialitatea s-ar stabiliza, numarul total de divortati va continua sa creasca pe seama a doua fenomene demografice actuale:

desi nuptialitatea este in scadere, numarul celor care divorteaza ramane superior celui de acum 20-30 de ani;

ponderea recasatoririlor scade, in special in cazul femeilor divortate, pentru care un nou mariaj este mai putin posibil, in directa corelatie cu varsta. Se intrevede patru mutatii posibile pentru ultima decada a secolului XX, ca urmare a cresterii numarului de divortati;

o noua crestere a efectivului de barbati divortati, traind mai mult singuri (provizoriu), copiii fiindu-le foarte rar incredintati;

o crestere a efectivului de femei divortate, traind singure, deoarece durata mariajului devine din ce in ce mai scurta si, deci, "rupturile" cuplurilor fara copii mult mai numeroase;

o frecventa crescuta a familiilor monoparentale, mai ales in responsabilitatea mamelor;

multiplicarea cuplurilor de concubini (necasatoriti), dintre care, unul sau altul dintre parteneri este divortat.

f) cresterea stresului intrafamilial si conturarea tot mai frecventa a unor interactiuni familiale patogene. Patologia interactionala familiala reflecta nu numai patternuri comunicationale distorsionate cu impact recunoscut in tulburarile de comportament ale copiilor si uneori cu implicatii chiar in declansarea si, mai ales, agravarea unor tulburari psihotice, dar si o crestere fara precedent a fenomenelor de violenta familiala. In Romania anului 1995, circa 80% din populatie se situeaza sub "pragul traiului minimei decentei", iar 46% din populatie sub "pragul de saracie". Cifrele ne pot semnala efecte negative pe termen scurt si lung, care se vor reflecta in calitatea relatiilor familiale. 16% din cupluri s-au angajat in violente fizice, iar 4% dintre femei raporteaza ca au fost "batute" in mai putin de 12 luni de casatorie (3). Ca factori de risc pentru violenta familiala au fost gasiti: varsta tanara a sotului cand casatoria a survenit timpuriu, momentul aparitiei unei sarcini neplanificate, nivelul scazut de educatie al sotiei, nivelul scazut al statusului ocupational si privarea de servicii religioase sau absenta unui suport religios. In cazul acestor familii, rata violentei este de circa 30%. Ati factori incriminati sunt abuzul alcoolic, performanta profesionala scazuta si satisfactia profesionala scazuta a sotului, absenta oricarei afilieri religioase si izolarea de catre reteaua de rude si de prieteni;

g) modificarea stilului de viata familiala in perioada tardiva a casatoriei ca urmare a cresterii duratei medii de viata (peste 60 de ani), ceea ce implica preluarea ingrijirii batranilor pe perioade prelungite de catre familia nucleara, deja ea insasi "imbatranita". Implicatiile acestei situatii se resimt pentru toti membrii familiei, dar in special pentru femei, ele insele aflate in general in jurul varstei de 60 de ani. Adesea, dupa ce si-au crescut proprii copii, ele ajung sa aiba in grija, simultan, unul sau doi nepotei si un parinte (de obicei mama) varstnic si incapabil de autoingrijire. Toate aceste modificari, survenite in raporturile dintre sexe si in sanul familiei nucleare actuale, sunt edificatoare pentru un proces de "prefacere", de "mutatie psihosociala" si psihologica individuala. Aceasta nu inseamna ca familia nucleara va disparea, ci doar ca "ea nu mai poate servi drept modelul ideal al societatii", (20).

Multi ajung sa creada, inclusiv persoane investite cu autoritate politica si sociala, ca fenomenele critice ale familiei nucleare (divort, instabilitate si infidelitate, degradare morala si alcoolism, disfunctii sexuale cronice etc.) precum si optiunile tot mai numeroase pentru stiluri alternative - singuratatea si coabitarea - ar fi doar consecintele absentei unei educatii familiale, proliferarii pornografiei si autorizarii avortului, liberalizarii relatiilor sexuale. In opinia (20), intr-o lume "bolnava", in care exista o confuzie a valorilor si o indepartare de la sensul transcendental al cautarilor fiintei umane, este de asteptat ca schisma si simulacrul neofamilial sa se produca. Familia nucleara fie esueaza in propria-i patologie interactionala, fie translateaza "noi spatii si formule de convietuire a sexelor", in cautarea disperata a adaptarii.

Asa au aparut ca forme alternative ale relatiei maritale: singuratatea, coabitarea si parintii-adolescenti, cele mai semnificative fiind primele doua care sunt privite ca "statii" pe drumul casatoriei si ca alternative ale mariajului. Casatoria insa ar trebui sa redevina, "simbolic si existential, ceea ce sensul original al intalnirii dintre cele doua sexe ne releveaza, adica matricea sacra a prefacerii fiintei umane, un experiment social de maturizare si crestere a personalitatii umane, intru autodevenire si reintegrare cosmica" (20).

3. Precizari conceptuale

3.1.Relatia maritala

"Valorizarea prin relatie ocupa un loc deosebit in structura motivationala a persoanei. Trebuintele legate de consideratie si recunoastere sociala constituie in mare masura comportamente interpersonale. In consecinta, orice relatie interpersonala care poseda capacitatea de a satisface aceste trebuinte va fi cautata si cultivata cu asiduitate. Numeroase cercetari atesta rolul considerabil pe care il are consideratia pozitiva in structura relatiilor interpersonale:

toate persoanele au nevoie de aprecierea, recunoasterea si consideratia celor din jur;

consideratia si aprecierea celor din jur creeaza un sentiment de liniste, incredere in sine si fericire, iar lipsa de recunoastere si consideratie genereaza un sentiment puternic de frustrare, insecuritate fata de propria persoana si fata de cei din jur;

in consecinta exista tendinta generala de a cauta persoana, relatia sau anturajul prin care se poate obtine recunoastere si consideratie, evitand implicit situatiile in care aceste trebuinte nu sunt satisfacute."(7)

La baza constituirii familiei se afla actul casatoriei, care este considerat de specialisti ca fiind evenimentul demografic cel mai puternic influentat de numerosi factori: sociali, juridici, culturali (deci si religiosi), psihologici si morali. La randul ei, casatoria influenteaza evenimente demografice foarte importante, ca fertilitatea si natalitatea.

Realtia maritala poate fi definita din trei perspective.

Din perspectiva juridica, relatia maritala e definita ca "uniunea liber consimtita dintre un barbat si o femeie incheiata cu respectarea dispozitiilor legale, cu scopul intemeierii unei familii". (37) arata dubla natura a casatoriei: juridica (sanctionare formala de catre o institutie legitima a uniunii maritale) si religioasa (sanctionare formala, prin sacralizare, de catre o institutie religioasa legitima a uniunii maritale). Casatoria civila (sanctionarea juridica) este de data relativ recenta. Mult timp uniunea maritala era sanctionata doar religios. In prezent, casatoria religioasa este facultativa si nu poate fi facuta decat dupa sanctionarea juridica. In ambele tipuri de sanctionare, esentiala este recunoasterea sociala a uniuni maritale. In mod traditional, aceasta se realizeaza printr-o ceremonie publica, organizata la nivel comunitar (nunta).

Relatia maritala impreuna cu filiatia reprezinta mecanismele sociale de transmitere a mostenirii, a bunurilor materiale si imateriale (de tip religios, spiritual si cultural). La randul ei, casatoria suporta influenta multor aspecte: evolutia sociala a popoarelor, multitudinea traditiilor, obiceiurilor, moravurilor, toate determinand o mare diversitate a tipurilor in care se realizeaza casatoria. Casatoria si familia cunosc o evolutie in     functie de transformarile din viata economica, sociala, de factorii morali, juridici si religiosi. Dar ea nu e doar influentata ci si influenteaza, este un agent activ transformator atat prin membrii sai, cat si prin sine ca grup.

In tara noastra ca si in alte tari, casatoria este ocrotita de lege si apreciata drept baza a intemeierii familiei. Legislatia tarii noastre prevede:

Scopul relatiei maritale il constituie intemeierea unei familii;

Relatia maritala are la baza liberul consimtamant al partenerilor;

Ea este "uniunea liber consimtita intre un barbat si o femeie potrivit dispozitiilor legale, cu scopul de a intemeia o familie si reglementata de normele imperative ale legii;

Casatoria e monogama, adica "este oprit sa se casatoreasca barbatul care e casatorit, sau femeia care este casatorita" (art. 5 din Codul familiei);

Caracterul solemn si civil al casatoriei. Solemn inseamna incheierea casatoriei in fata autoritatii de stat, iar civil provine de la dublul caracter: laic si religios, dar valoare si efecte juridice au doar casatoriile incheiate in fata autoritatii de stat;

Egalitatea in drepturi a sotilor. Sistemul drepturilor si obligatiilor care revin celor doi parteneri, diviziunea rolurilor in cadrul familiei sunt puternic influentate de forma familiei, de nivelul de dezvoltare economico-social, de normele si valorile culturale si morale dominante la care trebuie sa se conformeze particularitatile de personalitate ale sotilor (36).

Casatoria legala angajeaza un contract intre doua persoane care trebuie sa aiba o anumita varsta minima si sexe diferite. Aceste conditii sunt insa variabile in diverse tari, in raport cu legislatia respectiva (de ex.emplu, unele tari recunosc si casatorii intre parteneri de acelasi sex). Dar ceea ce este acceptabil pentru casatorie din punctul de vedere al unora poate sa fie diferit din punctul de vedere al altora. Diferentele culturale introduc diferente mari in casatorie.

Din perspectiva psihologica, a defini rlatia maritala inseamna a vorbi despre o "relatie psihologica" intre doi oameni constienti, ea fiind "o constructie complicata, alcatuita dintr-o serie intreaga de date subiective si obiective, avand indiscutabil o natura foarte eterogena". Ca atare, relatia maritala este calea unor prefaceri psihologice ale personalitatii, prilejuind "la vremea amiezii vietii" metamorfozarea dintr-o stare in care omul e doar unealta naturii sale instinctuale, intr-o alta stare, in care nu mai e unealta, ci el insusi, rezultat al prefacerii naturii in cultura si a instinctului in spirit.

In opinia (21), "casatoria este un proces interpersonal al devenirii si maturizarii noastre ca personalitati, de constientizare, redirectionare si fructificare a tendintelor, pulsiunilor si afinitatilor inconstiente, de autocunoastere prin intercunoastere". Scopul ei este dezvoltarea personalitatii, "cresterea personala" prin experienta conjugalitatii si parentalitatii. Casatoria este o "experienta traita" si care nu poate fi inteleasa decat din interiorul trairii acestui drum personal.

Din perspectiva istorica, pot exista doua forme ale relatiei maritale: poligamia si monogamia. Prima forma reprezinta un principiu acceptat de unele popoare, conform caruia casatoria se poate realiza intre un partener de un sex si mai multi parteneri de sex opus. Monogamia reprezinta forma de casatorie intre un singur barbat si o singura femeie.

Indiferent de perspectiva din care este definita casatoria, problema este complicata. Exista casatorii exemplare; exista casatorii care nu sunt decat fatade sau caricaturi, "semi-casnicii" sau "pseudo-casnicii"; exista cupluri bazate pe dragoste in afara casatoriei si altele care nu sunt nici casatorii, nici dragoste, ci simple intalniri estetice sau inestetice. Dincolo de o serie de particularitati, casatoria primeste o importanta particulara atat pentru om, cat si pentru societate in ansamblul ei. Fiecare om poarta in el, ca si in afara lui, un esafod fragil si complex de obiceiuri, raspunsuri, reflexe, mecanisme, preocupari, vise care s-au format si continua sa se formeze prin apropierea perpetua de semenii sai (F. Druta, 1998) si mai ales in cadrul familiei. Nici o institutie nu are un caracter atat de universal si atat stabil in fata mutatiilor intervenite in decursul timpurilor precum casatoria.

Dupa un secol de individualism si romantism, spune, (8) in prezent accentul este pus pe libera alegere a sotului (sotiei) si pe dezvoltarea personalitatii fiecaruia. Nu mai este vorba de grupuri de inrudire care isi schimba reciproc membrii in vederea casatoriei si nici de familii reprezentate prin diverse aliante. Se poate vorbi insa, cel putin din punct de vedere teoretic, de persoane libere si egale care decid sa se casatoreasca pentru a-si construi fericirea, liberi de a-si desface legaturile daca acestea nu le aduc satisfactiile asteptate. Noile conditii de existenta si schimbarile concomitente de mentalitati favorizeaza exercitiul acestei libertati.

3.2. Formele alternative ale relatiei maritale

a)    Coabitarea ca fenomen psihosocial

Aceasta realitate denumita "coabitare'' mai poate fi intalnita si sub alti termeni: "concubinaj", "coabitare consensuala", "uniune libera". Coabitarea poate fi definita ca un "model de asociere, un mod de a trai impreuna a cuplurilor heterosexuale, in afara contractului casatoriei" (21) sau ca "forma nelegitima de casatorie, relatie de parteneriat intre doua persoane adulte care au afinitati si sentimente reciproce" (34). (8) defineste concubinajul ca "mod de convietuire care nu presupune oficializarea casatoriei, prezent la toate categoriile de varsta".

In limbajul curent, concubinajul se refera la constituirea lui intre doua persoane casatorite sau intre o persoana casatorita si una necasatorita. Fiind conotat peiorativ, multi cercetatori, din dorinta de a menaja toate susceptibilitatile au creat conceptul de "coabitare juvenila", pentru a-i indica pe tinerii concubini. Aceasta e definita de (13) ca "ansamblul cuplurilor fara copii, formate din doi celibatari si in care barbatul are mai putin de 35 de ani".

Coabitarea poate avea doua forme:

a) definitiva, o substituire a modelului legitim cu cel consensual, respectiv o alternativa permanenta a casatoriei. Este un angajament similar casatoriei, dar fara traditii religioase sau angajamente legale;

b) temporara, in care fiecare se angajeaza intr-o relatie permanenta pana cand partenerii vor gasi conditiile convenabile pentru a se casatori. Aceasta alternativa temporara a casatoriei poate fi intalnita in doua situatii:

una, intalnita frecvent la persoanele sub 30 de ani poate fi o faza premergatoare casatoriei. Este o "casatorie de proba" cu un cuplu care isi testeaza constiincios relatia, inainte de a face un angajament permanent. Dar poate fi si o relatie afectuoasa bazata pe placere reciproca, care va continua atata timp cat vor prefera. Aceasta prima situatie este intalnita mai ales in cazul studentilor;

cea de a doua, succesiv unei casatorii nereusite sau intrerupte (de ex: vaduvia).Ea se poate finaliza sau nu in recasatorire.

Persoanele care coabiteaza aleg aceasta alternativa in marile orase mai degraba, decat in orasele mai mici (de ex: Bucuresti). Dar, este important sa mentionam ca frecventa acestor persoane este greu de stabilit din cel putin doua motive:

1. Termenul in sine e vag. Daca doi oameni isi mentin locuintele separate, dar petrec mult timp impreuna, putem spune ca coabiteaza? Definitii de tipul celei date de (17) care specifica o cantitate minima de timp pe care o petrec impreuna doi oameni pentru a se putea spune ca ei "coabiteaza" si pentru a-i deosebi de cei care stau cateodata impreuna, sunt cele mai utile. Din cauza definitiilor diferite numarul celor dati ca alegand aceasta alternativa este diferit;

2. Cuplurile inteleg lucruri destul de diferite prin coabitare. Pentru unii este si a fost timp de generatii substitutul casatoriei. Aceasta se intampla mai ales pentru persoanele trecute de 55 de ani si mai sarace (3). Dimpotriva, pentru cei tineri poate fi ultimul pas inainte de casatorie, dar aceasta nu inseamna ca toate cuplurile care au coabitat se si casatoresc.

b)   Celibatul ca fenomen psihosocial

Termenul de celibat se foloseste pentru "persoane adulte care nu au fost casatorite si nu intentioneaza sa-si schimbe starea civila" (34). Asadar reprezinta starea civila a persoanelor necasatorite (13). Persoanele celibatare si-au organizat viata sub forma unui menaj de o singura persoana, in care "individualitatea se afirma in deplina libertate" (18), renuntand la responsabilitatea implicata in traiul in comun. Menaje de o singura persoana pot avea si vaduvii, si divortatii care nu au avut copii sau ai caror copii au propria lor organizare familiala.

Procentul de celibat variaza sensibil in functie de sex, profesie, grad de scolarizare, convingere religioasa, localizare geografica. Astfel, potrivit institutiilor matrimoniale, situatia de celibat imbraca forme deosebite, in functie de diferentele sociale dintre femei si barbati. In realitate, aceste diferente sunt mult mai pronuntate pentru femei decat pentru barbati. Sansele statistice de a deveni celibatar dupa 35 de ani sunt mai mari, desi aceste sanse trebuie analizate diferentiat. Astfel, ele sunt mai scazute pentru barbatii cu studii superioare decat pentru muncitori, iar pentru femeile care au o diploma, ele sunt mai mari decat pentru cele fara studii.

O explicatie a acestui fapt o ofera (29), care considera ca barbatii evita femeile prea instruite deoarece se tem de pierderea unei parti din "puterea" lor in cadrul cuplului, in timp ce femeile intelectuale evita casatoria deoarece aceasta le ingreuneaza continuarea carierei profesionale.

Barbatii divortati sunt in mai mare masura dispusi sa-si transforme "celibatul" intr-o casatorie, dar "recasatorirea femeii divortate ramane mai putin frecventa decat cea a barbatilor", incat femeile raman singure in numar mult mai mare si in general pe perioade mai indelungate. Unul din motive este si durata din ce in ce mai scurta a mariajelor care ajung la divort, "rupturile" cuplurilor fara copii fiind mult mai numeroase.

In general, cauzele extinderii fenomenului de celibat sunt atat de natura obiectiva, cat si subiectiva. Cele de natura obiectiva pot fi grupate in urmatoarele categorii (21):

cauze de ordin sexual (impotenta sexuala, vaginism, infantilism genital etc.);   

cauze de ordin psiho-relational (lipsa unor aptitudini pentru parteneriat, stari depresive, complexe de inferioritate, sociofobie, deficiente psihofizice etc.);

cauze de ordin material (constrangeri economice, insuficienta veniturilor, lipsa locuintei etc.).

La acestea consideram ca este necesar sa adaugam si alte cauze obiective:

cauze de ordin social;

Decalajul dintre calendarul scolar si calendarul matrimonial, decalaj mai mare pentru femei decat pentru barbati intervine in producerea sociala a celibatului. Preocuparile legate de studii si inceputul vietii profesionale au tendinta de a intarzia hotararea femeilor de a se casatori. De aici, rezulta o abatere in raport cu varsta medie a casatoriei, mai timpurie pentru sexul feminin, luat in ansamblu. De asemenea practicarea unor anumite profesii, ca marinar, preot poate determina alegerea celibatului, ca stil de viata;

cauze de ordin cultural;

Oamenii care nu se casatoresc, ca si cei care se casatoresc sunt influentati de presiuni culturale, chiar daca nu sunt constienti de ele. Generatia care s-a casatorit in anii 1950, probabil ca nu era constienta de puternica presiune culturala care ii grabea sa se casatoreasca. O mireasa din anii 1950, intrebata de ce se casatoreste, ar fi raspuns "Pentru ca imi iubesc logodnicul" si nu "Am vazut imagini idealizate ale casatoriei in reviste si filme, de cand ma stiu". Totusi, ambii factori au contribuit la decizie. Din 1950, balanta a inclinat in cealalta parte. Astfel, multe influente (articole, reviste, carti despre sansele casatoriei), argumentele feministe ca mariajul este un mediu sufocant au idealizat portretul celibatului, contribuind la scepticismul curent despre mariaj.

cauze de ordin demografic;

Majoritatea oamenilor care sunt inca necasatoriti la aproximativ 25 de ani sau spre 30 de ani, au ramas singuri pentru ca asa au ales sau asa a fost sa fie? "Stransoarea casatoriei" a putut forta multe femei sa ramana nemaritate, in ciuda dorintei lor. "Baby-boom" (1947-1953), adica explozia de copii dupa al doilea razboi mondial, a facut ca femeile nascute in acea perioada erau intr-o criza de barbati pentru insuratoare, pentru ca ele se maritau in mod tipic cu barbati cu 2-3 ani mai in varsta si nici acestia nu se prea gaseau. Pentru femeile nascute in acea perioada, "presiunea maritala" era un factor care complica sarcina gasiri unui partener potrivit. Din 1981 lucrurile se schimba, femeile castigand o pozitie mai favorabila pe piata maritisului, pentru ca rata nasterilor in S.U.A. a cunoscut un varf de 4,3 milioane 1957, dupa care au fost mai putine nasteri intre 1960-1970. In ce priveste barbatii, fiecare an in care nasterile scadeau ca numar, insemna mai putine femei mai tinere ca ei dispuse sa se casatoreasca.

cauze de ordin valoric (vom reveni asupra lor mai tarziu).

Cauzele de natura subiectiva ar putea fi:

existenta unor imagini deformate asupra familiei si a sarcinilor ei

lipsa de curaj in asumarea responsabilitatilor familiale si parentale;

psihotraume, datorate conflictelor conjugale grave din familia de origine;

scaderea motivatiei pentru casatorie;

esec sentimental etc.

Aceste cauze nu trebuie sa induca ideea ca celibatul inseamna frustratie si neimplinire, cel putin pentru persoanele care il accepta deliberat si care nu au trait niciodata experienta vreunui mariaj.

Consecintele celibatului sunt multiple si complexe. In primul rand, se diminueaza nuptialitatea si natalitatea, ceea ce poate antrena dezechilibre demografice pe termen lung. In al doilea rand, sunt maximalizate functiile economica si sexuala. Astfel, majoritatea celibatarilor apreciaza ca au o viata sexuala mai intensa si mai implinita, in conditiile unor intalniri mai putin frecvente si sablonizate, dar mai spontane si pasionate. Este minimalizata functia de solidaritate, datorita faptului ca celibatarul acorda o importanta deosebita varietatii si schimbarii. Functia de socializare lipseste pentru ca acest model de menaj se caracterizeaza prin lipsa urmasilor, deci aceasta functie nu se poate manifesta.

Este adevarat ca exista cazuri de celibatari ajunsi in aceasta situatie datorita divorturilor sau vaduviei si care pot avea copii, insa copiii respectivi au propria lor organizare familiala, deci nu mai sunt supusi influentelor socializatoare.

Datorita acestor consecinte ale celibatului, pentru a se preveni anumite dezechilibre demografice, in majoritatea societatilor, este descurajat prin politicile demografice si sociale (taxe pe celibat, impozite mai mari platite de celibatari, restrictii in obtinerea de credite pentru locuinte sau in atribuirea de locuinte din fondurile publice, sau chiar restrictii in urmarea unor cariere profesionale).

Definitia celibatului, in limbajul curent, este non-mariajul. Ea intriga, dar si ingrijoreaza. Este celibatul provizoriu sau definitiv? Vrut sau subit? Ocazie de libertate sau de castitate? Unii decid ca, nu se potriveste stilului lor preferat de viata casatoria. Poate ca le place libertatea de a merge unde vor si de a se intalni cu cine le place. Oricare ar fi motivul, ei au observat alternativele si au optat pentru stilul de viata al celibatului. Atii, dimpotriva, nu chiar aleg sa ramana singuri. Ei pur si simplu nu ajung sa se casatoreasca. Poate ca e vorba de un angajament emotional pana cand termina absolvirea scolii sau obtinerea de bani suficienti pentru a-si cumpara propria afacere sau pana cand isi exerseaza profesia. Poate ca spera ca anul viitor sa aibe mai mult timp pentru a dezvolta o relatie serioasa. Dar acest timp nu mai vine sau daca vine, ei descopera ca au obiceiuri si un stil de viata personal cu care se simt confortabil si nu vor sa devina anxiosi in a-l schimba. Totusi, altii prefera sa-l schimbe, dar, cumva, nu intalnesc niciodata persoana potrivita la timpul potrivit. Poate ca sunt introvertii care nu au avut relatii niciodata in liceu si apoi au avut o slujba care prezenta putine oportunitati in a intalni oameni potriviti. Astfel, se stabilesc in acest stil de viata prin greseala mai degraba, decat prin alegere.

Anumite ocupatii si asezarea geografica contribuie la dificultatea gasirii perechii. Anumite ocupatii, ca a preda in clasele elementare sau a lucra in armata, unde te intalnesti cu persoane de un singur sex, ofera reduse oportunitati de a intalni partenerul de sex opus. Alte situatii, ca a fi bolnav, schilod, intemnitat reduc sansele de a se casatori.

Asadar, trei factori joaca un rol major in a decide cu cine te casatoresti: disponibilitatea, potrivirea si atractia reciproca. Oameni au in vedere de obicei, un factor. De exemplu, aleg partenerul dintre cei disponibili pentru ei, care locuiesc pe langa ei, cu care muncesc, cu care isi petrec vacantele sau cu care frecventeaza scoala sau biserica. Dar acest factor trebuie corelat cu similitudinea valorilor economice, etnice si religioase si cu atractia reciproca. Nerespectarea acestei conditii creste sansele de aparitie a celibatului.

Formele celibatului se pare ca sunt:

1. definitiv: a) cu practicarea de relatii sexuale (libertin);

b) fara relatii sexuale;

2. temporar: a) anterior casatoriei;

b) succesiv unei casatorii nereusite;

c) succesiv vaduviei.

Este de mantionat faptul ca celibatul definitiv se masoara corect spre 50 de ani si nu sunt greu de gasit la varsta de 35-40 de ani proportii apropiate de rezultatul final, ridicandu-se la 8% pentru barbati si 12% pentru femei (29).

Conform (27), se identifica 4 categorii de celibatari avand drept criterii gradul de intentionalitate si gradul de permanenta:

1. celibatarii voluntari, pe termen scurt (temporari);

De exemplu: cei care isi amana casatoria (recasatorirea) pentru cariera, politica si chiar persoanele care coabiteaza.

2. celibatarii voluntari, permanenti (stabili);

De exemplu: cei care nu s-au casatorit niciodata; cei care au fost casatoriti, dar nu intentioneaza sa se recasatoreasca; persoanele care coabiteaza dar nu intentioneaza sa se casatoreasca; parintii singuri; cei care nu se vor casatori din diferite motive religioase; calugarite, calugari, preoti chiar si preotii laici.

3. burlaci involuntari temporari;

De exemplu: persoanele care vor sa se casatoreasca intr-o perioada scurta de timp de acum incolo; femeile si barbati mai in varsta care si-au amanat casatoria, dar acum vor sa se casatoreasca; vaduvi si divortati care vor sa se casatoreasca.

4. burlaci involuntari, stabili;

De exemplu: oamenii mai in varsta, niciodata casatoriti care vor sa se casatoreasca, dar probabil ca nu o vor face niciodata; divortatii, vaduvii care isi accepta singuratatea si pentru ca nu o pot schimba; cei care nu au succes in cautarea partenerului din cauza caracteristicilor fizice, psihofizice sau sociale.

In ciuda diferentelor induse de o serie de factori educationali, materiali, psihologici, geografici, celibatarii au totusi ceva in comun:

au tendinta de a se muta din orasele mici in cele mari, metropole;

petrec mai mult timp cautand companie si intimitate, decat o fac cei casatoriti;

tind mai mult ca cei casatoriti, sa fie subiectul unor presiuni psihologice si fizice, si a unor stereotipuri sociale.

Concluzionand, celibatarii apar drept mesageri ai noilor valori care guverneaza viata personala (29). Datorita inmultirii numarului celibatarilor, indiferent de sex sau categorie sociala, existenta lor trebuie luata cat mai serios in considerare.