PROFILUL PERSONALITATII INFRACTORULUI

Caracteristicile personalitatii infractorului

Una din marile probleme cu care se confrunta omenirea, la inceputul acestui secol, o reprezinta cresterea infractionalitatii. Este vorba, pe de o parte, de cresterea numarului celor care comit fapte antisociale si, pe de alta parte, de aparitia unor noi forme ale infractionalitatii, cum ar fi, de exemplu, variantele noi ale crimei organizate

Desi au fost intensificate actiunile impotriva infractionalitatii la nivel national si international, ineficienta lor s-a dovedit a fi dezarmanta. Daca specialistii justitiei s-au considerat a fi in cel mai rau caz inumani, in cel mai bun caz ineficienti si tot timpul confuzi, psihologii pot micsora confuzia si creste eficienta modalitatilor de interventie impotriva infractionalitatii (Mitrofan, 2000). Acest lucru devine posibil daca ei vor raspunde pozitiv cel putin la cinci solicitari:

dezvoltarea unui cadru teoretic intern consistent, urmare a integrarii teoriilor;

imbunatatirea metodelor de caracterizare si clasificare a infractorilor;

elaborarea unui program sistematic de evaluare a actiunilor de "tratament" a detinutilor;

sprijin in formarea abilitatilor institutiilor si organelor judiciare in vederea atingerii scopurilor lor;

dezvoltarea si testarea modalitatilor prin care aceste eforturi sunt comunicate si utilizate.

La noi in tara, numai dupa 1990 s-a pus problema implicarii tot mai mult a psihologului in activitatea de cercetare si urmarire penala, precum si in activitatea din penitenciare.

Situatia existenta este foarte departe de ceea ce ar trebui sa fie, deoarece juristii nu dispun de pregatirea psihologica absolut necesara pentru ca unele facultati cu profil juridic, fie ignora cursul de Psihologie judiciara, fie ca figureaza ca un curs facultativ sau optional. Justitia trebuie sa-si racordeze activitatea la serviciile psihologiei judiciare.

Cunoasterea personalitatii infractorului este esentiala pentru justitie. Un infractor, care comite cu intentie o fapta prevazuta de legea penala si care prezinta un anumit grad de periculozitate sociala, poate fi grupat dupa criteriul faptei comise ca fiind violator, hot, talhar, falsificator, criminal etc. Daca luam, ca exemplu, grupul de violatori, ei au comis aceeasi fapta, oarecum in aceleasi conditii si au primit pedepse egale. Dar, ei din punct de vedere psihologic, nu sunt deloc asemanatori. Nici antecedentele lor ("istoria" lor penala) nu sunt similare. Deci, ei prezinta structuri de personalitate diferite si o "istorie" a devenirii personalitatii lor specifica pentru fiecare in parte. Ignorand fapta antisociala comisa, ei pot fi regrupati dupa o serie de indicatori sau criterii de ordin psihologic.

O serie de cercetari au incercat sa scoata in evidenta profilul personalitatii infractorilor, indiferent de tipul de infractiune comis si fara sa existe vreo legatura sigura cu simptomatologia psihiatrica. Este vorba de o serie de caracteristici ale personalitatii care se abat de la "etalonul" dezvoltarii normale. Din categoria acestor trasaturi ale personalitatii, C. Paunescu (1994, citat de Mitrofan, 2000) mentioneaza urmatoarele:

modificari la nivelul structurilor morale. Structurile morale se constituie ca urmare a procesului de socializare, prin interiorizarea valorilor. Infractorii nu pot asimila valorile morale normale traite, cunoscute si asimilate de ceilalti oameni;

modificari la nivelul relatiilor afective. Majoritatea relatiilor afective ale infractorilor dezadaptati social se inscriu in grupa celor caracterizati prin apatie, determinata de experienta infantila frustranta, care genereaza atitudini de neincredere si ostilitate fata de celelalte persoane, care sunt percepute ca potentiale agresoare;

scaderea gradului de toleranta la frustrare, care se reflecta in caracterul egocentric al conduitei. Frustrarea este starea emotionala resimtita de infractor atunci cand este privat de unele drepturi, recompense, satisfactii etc. care considera ca i se cuvin sau cand in calea obtinerii acestor drepturi se interpun obstacole. Infractorul percepe orice act care-l determina sa renunte sau sa amane o satisfactie, ca pe o agresiune impotriva sa. Infractorii nu pot suporta, in relatiile lor cu institutiile si persoanele, regulile si exigentele sociale, atitudinile autoritare sau punitive ale acestora. Cei puternic frustrati au tendinta sa-si piarda pe moment autocontrolul, actionand haotic, inconstant, atipic, agresiv si violent cu urmari antisociale grave.

Egocentrismul reprezinta tendinta individului de a raporta totul la el insusi; el si numai el se afla in centrul tuturor lucrurilor si situatiilor. Atunci cand nu-si realizeaza scopurile propuse devine invidios si susceptibil, dominator si chiar despotic. Egocentricul nu este capabil sa vada dincolo de propriile dorinte, scopuri, interese. El nu este capabil sa recunoasca superioritatea si succesele celorlalti. Se crede permanent executat si considera ca are intotdeauna si in toate situatiile dreptate. Isi minimalizeaza defectele si insuccesele, isi maximalizeaza calitatile si succesele, iar atunci cand greseste, in loc sa reconsidere pozitia, ataca cu virulenta;

inexistenta sentimentului culpabilitatii in urma incalcarii normelor sociale

sentimentul de devalorizare ca efect al educatiei negative, prin preluarea necritica a unor false valori, de la persoanele model sau grupuri de apartenenta si de referinta;

sentimentul de injustitie ce apare ca urmare a trairii timp indelungat a unei situatii incompatibile, de neconsonanta cu societatea si valorile acceptate de aceasta. Tendinta egocentrica a infractorului accentueaza acest sentiment;

contrarietatile Eului care se dezvolta prin realizarea unei disocieri a Eului, in functie de situatiile externe, fapt ce are drept consecinta o slaba unitate si echilibru a Eului.

tulburari de cunoastere manifestate cu prioritate prin lipsa capacitatii de anticipare. Ei traiesc, in special, la timpul prezent, fara a invata din trecut si fara sa tina seama de consecinte;

perturbari ale mecanismului de aparare. Datorita structurii egocentrice a personalitatii, infractorul se opune foarte puternic, prin mecanisme de aparare, oricarei modificari;

distorsiuni la nivelul structurilor moral-relationale manifestate prin inhibarea tendintei instinctive de a stabili o relatie afectiva de prietenie, ceea ce-l fac pe delincvent sa fie mai putin deschis socializarii;

dezangajare social-morala. La delincventi, in procesul de formare a personalitatii, intervin o serie de distorsiuni si conflicte care-l fac sa nu mai dezvolte o anumita sensibilitate si sa nu mai interiorizeze valorile sociale. In aceasta situatie, orice sentiment umanitar este insotit de o jena interioara, fapt care-l determina pe delincvent sa-si activeze un sistem de aparare psihica prin dezangajare.

Alte caracteristici comune care se regasesc la majoritatea celor care incalca in mod frecvent legea, descrise de Bus (1997), sunt:

T instabilitatea emotiv-actionala, manifestata prin lipsa unei autonomii afective, insuficienta dezvoltare a autocontrolului afectiv, slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor, indeosebi a celor morale. Toate acestea duc la lipsa unei capacitati de autoevaluare si de evaluare adecvata, la lipsa de obiectivitate fata de sine si de altii. Cel mai frecvent, instabilitatea emotiv-actionala apare in reactiile sale interiorizate prin discontinuitate, salturi nemotivate de la o extrema la alta si inconstanta in reactii fata de stimuli.

T sensibilitate deosebita. Unii stimuli din mediul ambiant exercita asupra infractorilor o stimulare spre actiune cu mult mai mare decat asupra omului obisnuit, ceea ce confera un caracter atipic reactiilor acestora. Pe infractor il caracterizeaza lipsa unui sistem de inhibitii elaborat pe linie sociala. Acest lucru determina canalizarea intereselor spre acte antisociale. Atingerea intereselor personale, indiferent de consecinte, duce la mobilizarea excesiva a resurselor fizice si psihice.

T    inadaptare sociala. Orice infractor este un inadaptat din punct de vedere social. Anamnezele facute infractorilor arata ca, in majoritatea cazurilor, acestia provin din familii dezorganizate (parinti divortati, decedati, infractori, alcoolici) unde nu exista conditii, pricepere sau preocupare pentru educatia copiilor. Acolo unde nivelul socio-cultural al parintilor nu este suficient de ridicat, unde nu se da atentia cuvenita normelor regimului zilnic, se pun implicit bazele unei inadaptari sociale. Atitudinile antisociale care rezulta din influenta necorespunzatoare a mediului duc la inradacinarea unor deprinderi negative, care, in diferite ocazii nefavorabile, pot fi actualizate, conducand la infractiune.

Actiunea infractionala reprezinta etiologic un simptom de inadaptare, iar comportamentul este o reactie atipica.

T duplicitatea comportamentului. Infractorul nu se mascheaza numai in perioada in care comite fapta infractionala, ci tot timpul. El lucreaza in taina, observa, planuieste si executa totul ferit de ochii oamenilor in general si al autoritatilor in special. El joaca rolul omului corect, cinstit, al omului cu preocupari de o alta natura decat cele ale "specialitatii" infractionale. Acest "joc" artificial ii denatureaza actele si faptele cotidiene, facandu-l usor depistabil pentru un bun observator. Necesitatea tainuirii, a "vietii duble", ii formeaza infractorului deprinderi care il izoleaza tot mai mult de societate, de aspectul normal al vietii.

T imaturitatea intelectuala consta in incapacitatea infractorului de a prevedea pe termen lung consecintele actiunii sale antisociale. Infractorul este strict limitat la prezent.

Imaturitatea intelectuala nu se limiteaza la un coeficient de inteligenta scazut (C.I.), ci inseamna o capacitate redusa de a stabili un raport rational intre pierderi si castiguri in proiectarea si efectuarea unui act infractional, trecerea la comiterea infractiunii efectuandu-se in conditiile unei prudente minime fata de pragurile de toleranta a conduitelor de fapt.

T imaturitatea afectiva, consta in decalajul persistent intre procesele cognitive si afective, ceea ce determina reactii disproportionate in care predomina principiul placerii in raport cu cel al realitatii. Imaturul afectiv recurge la comportamente infantile (accese de plans, crize) pentru obtinerea unor placeri imediate, minore si uneori nesemnificative. Nu are o atitudine consecventa fata de problemele reale si importante. Este nerealist, instabil emotional. Nu prezinta atitudine critica si autocritica autentica.

Imaturitatea afectiva asociata cu imaturitatea intelectuala predispune infractorul la manifestari si comportamente antisociale cu urmari deosebit de grave.

T labilitatea emotionala consta in fluctuatii ale afectivitatii, capriciozitate si ca atare o accentuata deschidere spre influentare. Individul nu-si poate inhiba pornirile si dorintele, astfel actiunile sale sunt imprevizibile.

T indiferenta afectiva care se manifesta prin incapacitatea infractorului de a intelege durerile si nevoile celorlalti. Ea reda, de fapt, starile de inhibare si dezorganizare emotionala.

Aceasta caracteristica se formeaza inca din copilarie si este una dintre principalele carente ale procesului socializarii. Un factor determinant fiind functionarea defectuoasa a structurii familiale, precum si stilul educational adoptat de catre aceasta. De obicei, infractorul nu este constient de propria sa inhibare emotionala, ceea ce explica atat calmul cat si "sangele rece" cu care sunt comise o serie de infractiuni de o violenta extrema.

T agresivitatea apare atunci cand individul este impiedicat sa-si satisfaca dorintele si se manifesta printr-un comportament violent si distructiv. Agresivitatea poate fi orientata asupra propriei persoane exprimandu-se prin automutilari, tentative de suicid sau chiar sinucidere sau poate fi canalizata spre altii manifestandu-se prin omucidere, talharie, viol, tentativa de omor, vatamare corporala etc.

Se diferentiaza doua forme distincte ale agresivitatii: ocazionala sau profesionala. Agresivitatea ocazionala se caracterizeaza prin spontaneitate si violenta fiind mai des intalnita in crimele pasionale. Agresivitatea profesionala se caracterizeaza printr-un comportament violent, durabil, care se releva ca o constanta a personalitatii infractorului, acesta manifestandu-se agresiv in mod deliberat, constient.

T complexul de inferioritate. Este o stare pe care infractorii o resimt ca un sentiment de incapacitate personala. El are la baza un conflict generat de structurile sociale care intervin prin modificarile de statut si rol. Complexul de inferioritate apare in urma unor deficiente, infirmitati reale sau imaginare fiind potentate si de catre dispretul, dezaprobarea tacita sau exprimata a celorlalti.

Complexul de inferioritate incita adesea la comportamente compensatorii, care la infractori se manifesta prin comportamente orientate antisocial.

Ca urmare a orientarii axiologice, a sistemului de valori pe care le poseda, infractorii nu prezinta disponibilitate pentru a desfasura o activitate sociala sustinuta. Ei prezinta dispret fata de munca si o atitudine negativa fata de cei ce desfasoara activitati organizate, productive.

Traind in conflict cu societatea si actionand mereu impotriva ei, prin succesele obtinute in activitatea infractionala devin increzuti, orgoliosi, supraapreciindu-se si ajungand la manifestari de vanitate, adesea puerile.

Infractorul se simte permanent in continua aparare legitima fata de societatea, care refuza sa ii ofere de buna voie ceea ce capriciul lui de moment pretinde. Elementul lui vital si in acelasi timp si o trasatura fundamentala a caracterului sau este minciuna.

Lipsa unui microclimat afectiv, eschivarea de constrangeri social-morale, lipsa unor valori etice catre care sa tinda, il fac pe infractor indiferent fata de viitor in ceea ce priveste propria-i soarta. Aparentul curaj de care da dovada, reprezinta de fapt insensibilitate, indiferenta in urma tensiunii continue si a obisnuintei de a fi mereu in pericol.

Egoismul infrange complet orice tenta de compasiune si ca urmare poate intreprinde acte de mare cruzime.

Ponderea cu care apar caracteristicile descrise difera de la un infractor la altul, fiind diferentiate in functie de structura personalitatii dar si categoria de infractiune savarsita.

2. Particularitatile psihologice ale diferitelor categorii de infractori

Incercarile de clasificare si portretizare a infractorilor prezinta importanta atat din punct de vedere teoretic, cat si din punct de vedere practic. Teoretic, deoarece ajuta la elaborarea unor modele explicative privind modul de structurare a personalitatii infractorilor si totodata, la evidentierea unor aspecte privind formarea si evolutia unor asemenea structuri in timp. Din punct de vedere practic, ajuta la organizarea unor actiuni sociale preventive si la elaborarea unor programe de recuperare si reinsertie sociala.

Cunoasterea cat mai exacta a profilului personalitatii infractorului permite in primul rand organizarea unui program diferentiat si individualizat de reeducare, recuperare si reinsertie sociala. In al doilea rand, cunoasterea acestui profil este profitabila organelor judiciare la finalizarea intentiei lor de stabilire a adevarului si de solutionare legala a cauzelor.

Prezentam in continuare particularitatile psihologice ale diferitelor categorii de infractori:

Cersetorul - formeaza o categorie deosebita in lumea infractorilor. Acesta actioneaza prin intermediul mesajelor verbale si nonverbale (mimica, pantomima si a unei costumatii adecvate). Cei ce ajung la maiestrie in cersetorie, stiu sa utilizeze metode cu totul deosebite (modularea vocii, mimica, invocarea unor mari necazuri) pentru a atrage atentia trecatorilor si a obtine mila lor. Unii isi adapteaza rolul dupa sezon, clientela, cartier, oras. Eventualele infirmitati sunt subliniate cu grija si apar fie etalate ostentativ, fie abia discret sugerate, nuantate. Acest tip de infractor profita, fara jena, de orice sentiment al publicului, fiind totodata bun cunoscator empiric in sesizarea si exploatarea trasaturilor psihologice ale celor de la care cersesc. Cersetorii sunt organizati in adevarate retele.

Hotul - savarseste cea mai primitiva actiune infractionala. Actiunea in sine consta din miscari relativ simple: intinderea mainii, apucarea obiectului, atragerea lui spre infractor, camuflarea si transportarea obiectului intr-un loc ascuns. Caracteristic furtului este modul discret al sustragerii obiectului si apoi indepartarea grabita de la locul infractiunii, ascunderea de acei care l-ar putea urmari. Hotul lucreaza mai mult cu mana si cu corpul, dar acest lucru se refera numai la actiunea in sine, deoarece pregatirea unui furt cere o activitate mintala minutioasa, deosebit de laborioasa. Caracterul predominant fizic al actiunii presupune, din partea lui, un antrenament deosebit. Dexteritatea sa caracteristica, mobilitatea fizica, rapiditatea miscarilor sunt rezultatele in primul rand al exercitiului si, numai in al doilea rand, sunt favorizate si de unele predispozitii native (mobilitatea proceselor nervoase fundamentale, nivelul de dezvoltare a analizatorilor). Automatizarea unor miscari specifice, declansate de stimuli specifici, in urma unui exercitiu indelungat, nuantat si perfectionat ii face pe unii hoti "sa fure fara sa vrea".

Hotul are un spirit de observatie bine dezvoltat, orientare prompta la situatia data si organizarea imediata a unui plan de actiune bazat pe elemente concrete si prezente. Mijloacele lui de operare, desi unele ingenioase, se bucura totusi de putina variabilitate. Sistemul de a actiona intr-o situatie sau alta, in general, se imprumuta prin imitatie, sau in cazul elaborarii proprii devine frecvent si de multe ori aplicat in situatii inadecvate, ceea ce favorizeaza descoperirea lui. Ca si ceilalti infractori, nici hotul nu are o gandire cu calitati deosebite, deoarece ea este limitata la preocuparile lui specifice. In ceea ce priveste vointa si personalitatea, hotul lucreaza dupa "sabloane si retele" putin variabile, sunt usuratici, lipsiti de acele calitati ale vointei ce au sens etico-social. Inclinatia spre risc este deosebit de mare, fapt pentru care de multe ori ei mizeaza pe elemente cu extrem de putine sanse de reusita. Reactia tipica este debarasarea de obiectul furat si fuga. Acesta nu se apara si nu opune rezistenta, numai in cazul cand este atacat fizic. Coincidenta unor factori externi cu nereusita actiunii, il face sa fie superstitios, uneori chiar mistic.

Spargatorul - se contureaza tipic ca personalitate, prin operarea in banda si prin utilizarea fortei ca mijloc de aparare in caz de surprindere. Spargatorul, in special cel modern, poseda temeinice cunostinte de ordin tehnic. Deoarece comiterea actului infractional presupune actiuni complexe, de securitate individuala, spargatorii se recruteaza din randul celor mai evoluati infractori. Ei au nevoie pe langa iscusinta (inteligenta practica) necesara executarii unei spargeri si de unele calitati deosebite, ca de exemplu calm, aprecierea corecta a situatiei curaj, "sange rece". Utilizand violenta in aparare, spargatorii, se apropie de talhari, iar prin faptul ca tind sa-si insuseasca bunuri, de hoti.

Talharul - este persoana care comite furt, insotit de amenintari si violenta. Intreaga sa activitate infractionala se caracterizeaza prin violenta, sustinuta de o constitutie fizica robusta. Ca particularitati specifice dobandite in cursul activitatii infractionale sunt: o motricitate sporita fata de normal, hotarare si indrazneala in timpul operarii, de multe ori cruzime, desi talharul recurge la asasinat numai in caz de nevoie si mai mult in scop defensiv. Se manifesta violent, odata planul fiind elaborat nu-si mai poate suspenda sau amana cu usurinta actiunea infractionala.

Infractorul intelectual (escrocul, falsificatorul, santajistul). Exercitarea pe scara profesionala a unor asemenea actiuni infractuoase presupune, din punct de vedere psihologic, necesitatea unor mijloace intelectuale mai deosebite. La acestia forta fizica este mai putin importanta, in general fizicul trece pe un plan secundar si joaca un rol de decor care faciliteaza in unele cazuri (escrocherii) savarsirea infractiunii. In afara de unele "ustensile" de importanta minora, infractorii intelectuali isi comit actiunile in mod preponderent pe cale verbala. De aici rezulta doua particularitati esentiale: un debit verbal adaptat rolului si adecvat scopului urmarit, accesibil victimei. Principala arma de atac a infractorului intelectual este minciuna. Escrocii si santajistii se caracterizeaza in special printr-o flexibilitate a gandirii, prin posibilitatea de a descoperi rapid slabiciunile victimei si prin solutii rapide care duc la eschivare si iesire din incurcatura.

Asasinul - este cel mai odios si cel mai nociv infractor. Acesta manifesta irascibilitate, impulsivitate si agresivitate crescuta. Este egocentric, dominator, avand o capacitate de rationalizare scazuta, instabil si superficial din punct de vedere afectiv, ceea ce il face sa se angajeze in situatii conflictuale, reactionand violent. Comiterea infractiunii devine posibila datorita intrarii individului intr-un mediu care ofera situatii conflictuale de la care el nu stie sau nu poate sa se sustraga.

Dupa motivul asasinatului (obtinerea unor avantaje materiale, ura ,razbunare, fanatism etc.) si gradul de violenta cu care infractorul savarseste asasinatul, putem sa ne dam seama daca avem de-a face sau nu cu un infractor normal. In cazul asasinilor normali nu este vorba de o placere sadica, ci de o relaxare dupa o mare tensiune, in urma rezolvarii unei situatii conflictuale pe calea asasinatului. Este, deci, o aparenta satisfactie momentana dupa actul savarsit. Situatia conflictuala in care se afla asasinul este dublata de un temperament impulsiv, de o motricitate marita, care se exteriorizeaza prin violenta de ordin fizic. Asasinul este insensibil la durerile fizice ale altora si de aceea este lipsit de compasiune fata de ceilalti. Aceasta insensibilitate nu este innascuta, ci se castiga ca urmare a modului de viata dusa in conditii de vicisitudini fizice si psihice (Bogdan, 1973).

Infractorul recidivist - psihologic se caracterizeaza prin:

imaturitate intelectuala: manifestata prin capacitatea redusa de a stabili un raport rational intre pierderi si castiguri in proiectarea si realizarea actului infractional;

impulsivitate marita, agresivitate;

indiferenta afectiva;

egocentrism;

capacitate redusa de adaptare;

tendinta de opozitie;

scepticism;

rezistenta scazuta fata de stimuli.

Infractorii recidivisti au tendinta de a percepe realitatea intr-un mod neobisnuit si deformat, avand impresia ca nimeni nu le ofera ajutor si ca in viata totul se petrece conform legilor "baftei" sau "ghinionului". Acestora le este caracteristica prezenta unor manifestari de indecizie si incertitudine interioara, dificultate de autoreprezentare, tendinta de a-si ascunde propria personalitate.

Succesul obtinut la prima infractiune, actioneaza drept stimul pentru alte situatii infractionale asemanatoare. Primeste greu dezaprobarea, cata vreme aprobarea il stimuleaza pozitiv. Un indiciu deosebit de relevant periculozitatii persoanei infractorului il constituie atitudinea sa din trecut fata de exigentele legii penale. De aceea, individualizand pedeapsa, instanta nu poate face abstractie de lipsa sau de existenta unor antecedente penale, chiar daca a intervenit amnistia, gratierea sau chiar reabilitarea.

Categorii de delicte si de infractori

Exista mai multe criterii de clasificare a delictelor:

T    dupa valorile sociale lezate se disting delicte:

contra patrimoniului (public sau particular);

contra persoanei, autoritatii;

contra bunelor moravuri;

economice;

contra sigurantei institutiilor de stat etc.;

T    in functie de elementele constitutive:

dupa latura

subiectiva: - delicte cu intentie sau din culpa;

- delicte cu mobil si fara mobil.

obiectiva: - delicte comise prin actiune - inactiune;

- de rezultat;

- de pericol;

dupa numarul de subiecti, delicte comise:

cu un singur participant;

cu mai multi participanti;

in grup;

T    in functie de intensitatea delictelor, gravitatea prejudiciilor, modalitatile si mijloacele de savarsire pot fi delicte:

simple (usoare) fara urmari sociale deosebite: furtul necalificat, calomnia, insulta, cersetoria etc.;

calificate, cu urmari negative mai pronuntate, savarsire cu anumite mijloace si in anumite modalitati (furtul calificat);

grave, care pun in pericol viata si sanatatea oamenilor, securitatea institutiilor si a statului: asasinatul deosebit de grav, genocidul, pirateria aeriana sau navala, traficul de droguri.

T    in functie de savarsirea, descoperirea, inregistrarea si judecarea delictelor, acestea pot fi grupate in:

infractionalitate reala, denumita si cifra neagra a infractionalitatii. Se refera la totalitatea actelor si faptelor antisociale cu caracter penal savarsite in realitate. Estimarea acestora este imposibil de realizat datorita impedimentelor de natura tehnica, operationala, fiindca nu toate sunt descoperite si inregistrate de institutiile penale;

infractionalitatea descoperita, cuprinde faptele savarsite in realitate, depistate si identificate de serviciile de specialitate. De obicei, frecventa delictelor descoperite este inferioara celei reale. Deoarece nu toate delictele sunt descoperite si nu toti delincventii sunt identificati, unele delicte nu sunt reclamate, altele nu sunt inregistrate, altele sunt retractate chiar de victima;

infractionalitatea judecata, se refera la delictele descoperite si inregistrate de unitatile politiei care sunt judecate si sanctionate de instantele penale. Volumul acestora este mult diminuat, intrucat nu toate delictele descoperite ajung sa fie judecate. Unele sunt gratiate si amnistiate, altele nu mai sunt sanctionate datorita implinirii termenelor legate de prescriptie, decesul infractorului etc.

In literatura de specialitate diversi autori au incercat sa realizeze clasificarea infractorilor utilizand o serie de criterii, dintre care mentionam:

gradul de constientizare si control al comportamentului infractional:

infractori: - normali;

- anormali (bolnavi psihici, debili mintal);

tendinta de repetare a infractiunii:

infractori: - la prima actiune infractionala (nerecidivisti);

- recidivisti;

atitudinea postinfractionala deosebind infractori care:

manifesta initiativa personala in recunoasterea infractiunii;

recunosc imediat infractiunea dupa identificare;

tagaduiesc comiterea infractiunii;

incearca voluntar sa ascunda infractiunea;

atitudinea manifestata in raport cu fapta si cu pedeapsa ce li s-a aplicat: pot fi infractori cu pedeapsa:

meritata;

prea aspra;

nonnecesara;

gradul de pregatire infractionala:

infractori: - ocazionali;

- de cariera.

Infractorii ocazionali sau situtionali sunt cei care intamplator comit acte infractionale.

Caracteristici:

T    pana la comiterea infractiunii respectiva persoana s-a supus sistemului de acte normative ale societatii;

T    individul a fost confruntat cu o problema care a solicitat recurgerea la savarsirea actului infractional;

T    persoana a fost prinsa, condamnata si i s-a conferit statutul de infractor.

Exista trei categorii de infractori ocazionali raportat la situatia contextuala si anume de natura:

emotionala (crima din cauza geloziei);

financiara (fraude, delapidari, falsificari);

politica.

Infractorii de cariera (de profesie, sunt cei formati in baza unui sistem de valori si norme care contravin regulilor si actelor comportamentale valabile pentru populatia in care convietuiesc.

Trasaturi esentiale:

T principalul mijloc de asigurare a traiului este savarsirea actului infractional. Datorita acestui motiv ei comit mai multe infractiuni: spargeri, furturi, talharii. Scopul lor este obtinerea de castiguri financiare;

T isi formeaza deprinderi si abilitati necesare comiterii infractiunilor: invata cum se sparge o casa, cum se porneste o masina fara chei de contact, cum poate patrunde prin locuri inguste etc;

T planifica actiunea infractionala mult mai amplu decat infractorul ocazional;

T debuteaza sub forma delincventei juvenile;

T este pregatit pentru arest si judecata, fiind mereu in expectativa petrecerii unei anumite perioade in penitenciar, considerand aceasta ca facand parte din viata sa. Aici intra in contact cu alti infractori, de la care invata noi metode de comitere a infractiunilor, participand la un adevarat schimb de experienta cu infractorii profesionisti mai varstnici;

T poate avea bani economisiti pentru plata avocatului si a altor cheltuieli de judecata.

Dupa modul in care personalitatea infractorului afecteaza comportamentul infractional, se diferentiaza patru categorii de criminali infractori:

socializati;

neurotici;

psihotici;

sociopati.

Infractorii socializati prezinta tulburari emotionale mult mai mult decat persoanele care nu au comis infractiuni. Ei devin infractori in urma impactului cu altii, de la care invata reguli si valori deviante. Ei sunt mai mult violatori ai proprietatii decat violenti.

Infractorii neurotici comit actele infractionale datorita compulsiunilor neurotice. Ei nu percep lumea distorsionat, ci sunt constienti ca exista ceva rau in ceea ce priveste gandirea si comportamentul lor. Principalul sindrom al nevrozei este anxietatea, care poate fi exprimata direct sau indirect. In general, ei comit infractiuni de tipul cleptomaniei, piromaniei, furtului din magazine. Ei devin infractori datorita distorsiunilor personalitatii.

Infractorii psihotici prezinta distorsiuni profunde ale personalitatii si au perceptii complet distorsionate despre lumea din jurul lor. Acestea sunt si motivele pentru care ei comit infractiuni. Ei pot comite cele mai bizare si mai lipsite de sens acte antisociale, inclusiv omorul.

Infractorii sociopati sunt cei caracterizati printr-o personalitate egocentrica. Datorita marilor tulburari de caracter, ei pot usor victimiza pe altii cu un sentiment minim de anxietate sau vinovatie.

Caracteristici ale sociopatului:

sociopatul tipic are un farmec superficial, pare a fi prietenos, bine adaptat si avand o inteligenta bine dezvoltata;

are un rationament logic;

absenta "nervozitatii", este imun la anxietate, nelinistea pe care o prezinta poate fi considerata normala in situatii problematice;

nu respecta promisiunile, sunt nesinceri si mint cu desavarsire pentru a evita orice acuzatie la adresa lor;

instabilitate. Dupa ce realizeaza anumite castiguri, inclusiv financiare, se va descotorosi de aceste bunuri si venituri intr-o maniera iresponsabila;

lipsa remuscarii si rusinii, nu accepta critici pentru actele sale reprobabile;

comportament antisocial motivat inadecvat. Inseala, jigneste, chiar daca asta nu-i serveste unui scop personal;

nu invata nimic din experientele negative. Persista in esecuri chiar daca este supus unor sanctiuni penale multiple;

egocentrism patologic si incapacitatea de a iubi, desi adesea afiseaza afectiune si dragoste, nu exista nici un indiciu care sa manifeste in mod real asemenea sentimente;

manifesta sentimente negative: dusmanie, suferinta, lipsa de afectiune. Este incapabil de a simti adanc si adevarat emotii, cum ar fi: mandria, supararea, bucuria;

capacitatea de intelegere este limitata. Este incapabil de a intelege punctele de vedere ale altora;

indiferenta in relatiile interpersonale. Este incapabil de sacrificiu sau generozitate reala;

comportament bizar si neprevazut potentat in conditiile consumului de bauturi alcoolice;

desi ameninta cu suicidul, foarte rar aplica in practica, amenintarea o face pentru obtinerea unui avantaj imediat;

viata sexuala este lipsita de incarcatura emotionala. Partenerul sexual este considerat mai mult un obiect decat o persoana cu sentimente;

nu are scopuri clare in viata.