Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» Simbolisme elementare in desenul copiilor


Simbolisme elementare in desenul copiilor


Simbolisme elementare in desenul copiilor

1. CASA

Desenarea unei case reprezinta un mijloc eficient de relevare a personalitatii copilului si a caracterului sau. Casa contine numeroase simboluri - adapostul, caldura familiala, deschiderea spre lumea exterioara. Copiii deseneaza casa ca pe o persoana si exprima prin intermediul ei constructia propriului EU.

Interpretarea tine cont de casa insasi (porti, ferestre, ornamente), dar si de mediul inconjurator (drumuri, arbori, gradini, bariere), care exista sau nu.



Un copil cu caracter simplu, demonstrativ, deschis, va desena o casa bine centrata, cu ferestre deschise, cu mai multe usi, iar mediul inconjurator va fi reprezentat discret si armonios.

Un copil cu tulburari afective va desena o casa mica, cu ferestre minuscule, chiar inexistente, iar mediul inconjurator presarat cu elemente izolate sau cu arbori foarte mari, folosind foaia numai partial. Daca copilul are intre 6 si 8 ani , desenul sau va exprima timiditate, atasament fata de mama. Daca copilul are peste 8 ani, desenul sau va exprima sentimente de inferioritate si izolare. Daca este in perioada pubertatii desenul sau arata pudoarea sentimentelor si sensibilitatea copilului.

Atunci cand casa iese din cadrul foii ("debordeaza") este foarte probabil ca tanarului ei autor sa ii fie sete de afectivitate, de adaptabilitate sau de stapanire a impulsurilor sale.

Casele in forma de castel reprezinta refugiul ideal, si exprima interiorizarea copilului, tendinta de a trai intr-o lume ideala pe care si-o creeaza singur, in plan imaginativ.

O casa cu aspect respingator inseamna, in general, resimtirea autoritatii familiale si trairea sentimentului de lipsa de libertate.

Izolarea casei - absenta usii, a drumului sau prezenta barierelor evoca esecul.

La toate varstele, lipsa ferestrelor poate semnala probleme de nivel intelectual (intarziere mentala si spatiala) sau afectiv( tulburari afective serioase), iar lipsa drumului labilitate psihica, anxietate sau agresivitate.

Frecvent copiii deseneaza caselor lor doua hornuri, in general ele apar in pereche. Unii autori considera ca acestea semnaleaza prezenta celor doi parinti.

Copiii a caror parinti sunt despartiti deseneaza, de regula, doua case, una a mamei si una a tatalui.

Copiii orfani au tendinta de a umple toata pagina si de a inconjura casa cu verdeata, masini, avioane, cu de toate. Drumurile sunt numeroase, iar usile si ferestrele sunt foarte mici sau adeseori uitate. Ei deseneaza, de cele mai multe ori un singur horn (probabil simbolul prezentei "parintelui" din orfelinat)

2. COPACUL si evolutia sa.

Copacul urmeaza o evolutie in raport cu varsta copiilor.

Primii copaci sunt niste mazgaleli, apoi niste linii curbe inchise (stil "mormoloc"). Dupa aceasta , trunchiul se largeste spre baza si nu se sprijina pe nimic. In stadiul urmator, linia solului taie baza trunchiului, copacul prinde radacini (daca exista integrare in viata familiala si sociala).Pe la 8 - 10 ani copiii deseneaza "copac sfera", apoi capata caracterul unui tip vegetal particular (brad, pom etc).

In interpretare se au in vedere:

1.Pozitia pe foaie

partea superioara reprezinta zona intelectuala, spirituala, contactul cu anturajul, cu mediul. Aceasta este "eul" subiectului, constiinta sa treaza, sentimentele sale;

partea inferioara reprezinta inconstientul, instinctele, viata erotico-sexuala;

partea stanga exprima introvertirea, trecutul, egoismul, atasamentul fata de mama;

partea dreapta indica extravertirea , progresul, altruismul, atasamentul fata de tata.

Astfel, un copil care deseneaza un copac pe partea stanga a foii, acesta este inclinat spre egoism, frica de viitor, atasament fata de mama; iar daca copacul este desenat pe partea dreapta a foii, autorul desenului este inclinat spre progres, sociabilitate si este atasat de tatal sau;

2.Structura copacului:

nucleul, partea stabila (radacina, trunchi, crengi). Trunchiul reprezinta "eul" stabil al copilului. Coroana exprima felul in care subiectul a stiut sa-si exploateze personalitatea fata de mediul sau. Daca crengile sunt orientate spre interior, indica introversiune, iar daca sunt orientate spre exterior, indica extravertirea subiectului. Orice accident pe trunchiul copacului sau pe crengi inseamna un traumatism anterior, cu atat mai recent cu cat se afla mai sus pe trunchi. O baza lata indica un copil materialist. Daca arborele este indreptat in sus, copilul va da dovada de spiritualitate si de misticism.

elementele de ornament (frunzisul, fructele, mediul inconjurator), indica bogatie sufleteasca, cunostintele, preocuparile pentru detalii. Daca acestea sunt omise ele indica neatentie sau probleme afective sau sociale (inchidere in sine, incomunicabilitate, interdictii etc)

3. Fiinta umana

In momentul in care copilul deseneaza un "omulet", el se deseneaza pe sine, dar si reprezentarea celorlalte personaje este importanta. Fiecare element al corpului are in desen o anumita semnificatie. Astfel:

  • capul, centru al Eu - lui, poate fi foarte mare (in cazul copiilor care sufera de hipertrofie a eului) sau foarte mic (in cazul copiilor deprimati, a celor cu tendinta de a se deprecia sau sufera de un sentiment de inferioritate);
  • nasul este un echivalent falic (este deformat in cazul unor copii cu probleme sexuale sau este foarte lung in cazul anguasei de castrare);
  • ochii , "oglinzi ale sufletului" si ne ofera informatii despre subiect si modul in care acesta se raporteaza la lume (ochiul poate releva un "om rau", un om plin de farmec, un aspect estetic deosebit sau odios, un mijloc de "a fermeca" etc); sprancenele, bine trasate, pot fi indicii a unor inclinatii homosexuale, iar cele zbarlite accentueaza tendinte agresive sau primitivism in comportament)
  • parul, reprezinta un atribut sexual si este desenat, deseori, coafat si buclat in desenele narcisistilor;
  • urechile mari sunt desenate de copiii carora le place sa invete, sunt avizi de cultura. Ele pot fi enorme la copiii care nu aud bine. De multe ori acesti copii omit urechile din desenele lor;
  • gura simbolizeaza vorbirea, alimentele si un anumit erotism.    Copilul care omite sa deseneze gura personajelor sale poate avea probleme sexuale sau relationale (relatia proasta cu mama, de ex.) Absenta gurii poate fi un semn al lipsei de comunicare in familie. Gura deschisa , care arata dintii evoca agresivitate. Gurile inchise, tuguiate, fara zambet, traduc un anumit grad de tensiune. Gura rotunda este specifica copiilor foarte mici, iar daca persista in desenele copiilor mari pote fi un semn de intarziere mentala.
  • barbia subliniaza virilitate personajului si apare tarziu in desen. Cu cat autorul desenului este mai agresiv cu atat detaliile sunt mai mult puse in relief. Copiii agresivi isi reprezinta uneori personajele din profil.
  • gatul apare tarziu in desenele copiilor (dupa 8 sau 9 ani). Daca apare mai devreme este un semn de maturizare pentru copil.
  • mainile, sub forma de greble, cercuri, bastoane, dar si maini cu cinci degete, evolueaza o data cu varsta copiilor. Bine trasate ele traduc sociabilitate. Daca sunt absente, bagate in buzunare sau mutilate, pot indica probleme sexuale (masturbare) sau sociale (delicventa);
  • bratele, la o distanta medie de corp, indica sociabilitate. Lipite de corp, traduc un sentiment de infrangere. Omisiunea bratelor este legata de masturbare.
  • picioarele sunt indoite in desenele subiectilor deprimati si plapanzi. Pot semnala, uneori, o deficienta fizica sau psihica.
  • sanii indica preocupari sexuale si pun accentul pe relatiile mama - copil;

Alte simboluri

soarele semnifica influenta paternala. El este un simbol masculin. Un copil care are relatii bune cu tatal va desena un soare calduros, cu o coroana de raze. Daca relatia cu tatal este proasta copilul va desena un soare palid, uneori ascuns de un munte. Daca unui copil ii este frica de tata soarele va fi desenat cu tonuri agresive (rosu) sau axiogene (negru). Soarele frumos si stralucitor reprezinta un tata ideal.

luna si noaptea poate fi sursa numeroaselor fantasme si angoase ale copilului. Uneori poate fi asociata cu moartea.

pamantul este simbol al echilibrului si stabilitatii, al fertilitatii, al nasterii vegetalelor si bogatiei solului. El apare in desen indirect prin intermediul copacilor, fructelor (simboluri ale feminitatii fecunde), florilor (simboluri ale feminitatii estetice), muntilor, stancilor si pietrelor (simboluri ale soliditatii si imuabilitatii lucrurilor)

focul este ca si soarele, lumina, caldura, virilitate si glorie;

apa este unul din principalele simboluri feminine (prezenta apei este frecventa la copilul euretic)

Bibliografie: "Desenul-mijloc de comunicare la varsta prescolara si    scolara mica "-Prof. Iulia Pop





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate