PATRIMONIUL CULTURAL NATIONAL

PATRIMONIUL CULTURAL NATIONAL

Definitie.Ocrotirea, evidenta si clasarea

Din capitolele anterioare, precum si din cele care urmeaza, se deduce lesne faptul ca in centrul tuturor preocuparilor specialistilor se afla , ceea ce cu un termen generic se numeste -Patrimoniu. Nici-o institutie muzeala - indiferent de marime, de prestigiu, de numarul personalului de care dispune s.a.m.d. - nu poate exista fara patrimoniu . Patrimoniul defineste, confera personalitate, dimensiune stiintifica, individualizeaza, atrage si starneste interesul vizitatorilor oricarui muzeu. Este deci, foarte important sa definim acest "obiect al muncii" care ii preocupa, in egala masura, pe muzeografi, custozi, conservatori, restauratori, fizicieni, chimisti, personal de paza si securitate si pe toti ceilalti care alcatuiesc componenta unui muzeu sau a unei colectii. Este necesar deci, sa il definim, sa facem diferenta intre ceea ce este si ceea ce nu face parte din patrimoniul unui muzeu / colectii si mai pe urma sa luam cunostinta de responsabilitatile care ne revin fata de acest "obiect al muncii". Organisme nationale si internationale care au ca preocupare problemele ce implica patrimoniul cultural au elaborat legi menite atat a defini acest concept cat si a stabili principii si norme riguroase care sa-l protejeze.

Potrivit legislatiei actuale din Romania (Legea nr.422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice si Legea nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil), o prima particularizare a ceea ce se numeste generic "patrimoniul culturat ", o reprezinta gruparea sa in 2 mari categorii:

a. patrimoniu tangibil (bunuri culturale mobile si imobile, monumente, ansambluri, situri arheologice etc.) si

b. patrimoniu intangibil (obiceiuri, credinte, muzica, folclor oral etc.).

Deducem deci ca din patrimoniul cultural fac parte o mare diversitate de repere cu sunt :

- cladiri, edificii de cult, conace, castele, scoli, asezari etc.

- monumente istorice, comemorative, cimitire, fortificatii, urme materiale ale unor epoci istorice sau de cultura , materiale arheologice s.a.

- bunuri culturale mobile (obiecte, documente, arhive, bunuri cu semnificatie artistica si religioasa, bunuri cu semnificatie etnografica,stiintifica, tehnica si altele)

- bunuri culturale care tin de traditii, folclor, ritualuri, limba, toponimii etc.

Este vorba deci de acele categorii de bunuri de exceptie care au o semnificatie aparte pentru cultura si istoria unei natiuni.

Cum aflam care sunt criteriile pe baza carora identificam care bunuri pot face parte din patrimoniul cultural ?. Legislatia a stabilit o serie de criterii pentru fiecare categorie de bunuri culturale pasibile a face parte din acest valoros patrimoniu si care sunt urmatoarele :

a Evaluarea bunurilor culturale mobile / imobile, in functie de vechime

- Foarte vechi - vechime peste 400 de ani, adica mai vechi de anul 1600

- Vechi - care au o vechime intre 200 - 400 de ani, respectiv din intervalul anilor

600 - 1800

- Relativ vechi - constructiile din perioada anilor 1800 - 1914

- Recente - constructiile care au mai putin de 100 de ani vechime -1914-1950

b. Criteriile pentru evaluarea monumentelor

Pentru ca un monument / cladire, constructie, edificiu de cult etc./ sa fie declarat monument istoric sunt, in principal, urmatoarele criterii de evaluare :

- vechimea

- reprezentativitatea/ pentru un stil, perioada artistica, istorica etc.

- raritatea in zona din care face parte

- valoarea memoriala

Inscrierea in lista monumentelor istorice se face la propunerea Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice

c. Criteriile pentru clasarea bunurilor culturale mobile

Prin operatiunea de clasare se intelege procedura de nominalizare a acelor bunuri culturale mobile care intrunesc conditiile (criteriile) in baza carora pot sa faca parte din patrimoniul cultural national mobil.

Inscrierea /clasarea in aceasta categorie se face in urma expertizarii obiectelor de catre specialisti cu experienta care evalueaza fiecare piesa in parte si stabileste - pe baza criteriilor oficiale - in care din cele doua sub-categorii - respectiv, "Tezaur" sau "Fond" - poate fi incadrata lucrarea respectiva.

Bunurile odata clasate se bucura de un regim aparte in ceea ce priveste evidenta, cercetarea, pastrarea, asigurarea securitatii,conservarea, restaurarea sau circulatia lor, regim prevazut in legislatia referitoare la patrimoniul cultural national mobil. Nerespectarea regimului juridic al acestor bunuri atrage dupa sine sanctiuni materiale sau penale

Patrimoniul muzeal reprezinta o componenta a patrimoniului cultural national , adica acea parte din patrimoniul national incredintata unui detinator ( muzeu, colectie, laica sau ecleziala) cu scopul de a o proteja, valorifica, restaura si ocroti corespunzator

Patrimoniul muzeal, indiferent de detinator, este definit ca fiind totalitatea bunurilor, drepturilor si a obligatiilor cu caracter patrimonial ale muzeului sau, dupa caz, a colectiilor publice asupra unor bunuri aflate in proprietate publica sau privata.

Patrimoniul colectiilor de arta ecleziastica cuprinde o mare varietate de bunuri culturale, atat bunuri care au fost create si au fost folosite in scopuri liturgice (odajdii, candele, potire, carti bisericesti, manuscrise, obiecte din lemn sculptat, piese de ceramica etc), cat si obiecte de uz laic provenite din diverse surse. Unele dintre aceste bunuri sunt pasibile (in urma evaluarii si clasarii) sa faca parte din categoria tezaur, dar cele mai multe pot fi incluse in categoria fond, in functie de evaluarea patrimoniului colectiei respective.

1. GESTIONAREA SI EVIDENTA STIINTIFICA A PATRIMONIULUI

Potrivit legislatiei romane, protejarea patrimoniului este obligatorie pentru absolut toti detinatorii si implica urmatoarele activitati :

- inventarierea si evidenta/ intocmirea fiselor de evidenta

- pastrarea si conservarea/ intocmirea fiselor de conservare

- valorificarea / punerea in valoare prin activitati specifice

- comunicarea / introducerea in circuitul stiintific

In afara de muzeograf, ale carui obligatii profesionale au fost specificate in capitolele precedente, de corecta protejare a patrimoniului muzeal dintr-o colectie, raspunde gestionarul- custode, care are responsabilitati importante fata de bunurile pe care le gestioneaza.

2. GESTIONARUL CUSTODE

Definirea ocupatiei

Gestionarul-custode sala face parte din categoria personalului de muzeu (de regula) cu studii medii, care indeplineste - in lipsa muzeografului cu studii superioare - o parte (limitata) din atributiile si competentelor acestuia.

Gestionarul custode sala reprezinta persoana ale carei responsabilitati importante decurg din indatoririle multiple pe care le are in calitate de gestionar al patrimoniului de care raspunde, in conformitate cu standardul sau ocupational. ( vezi in anexa ).

Daca ponderea activitatilor unui muzeograf o reprezinta responsabilitatile care privesc domeniile cercetarii si valorificarii patrimoniului, Gestionarul-custode este responsabil de evidenta si gestionarea corecta a patrimoniului de care raspunde. El colaboreaza, in acest sens, cu persoanele ierarhic superioare potrivit reglementarilor legislative si a celor ecleziastice. Poate fi si gestionar al standului cu vanzare / pangarului / cu produse specifice muzeului / colectiei / monumentului religios.

El urmareste asigurarea modului in care sunt respectate conditiile de securitate si de depozitare a bunurilor din gestiune, colaborand in acest scop cu specialistii (muzeografi, restauratori, conservatori, paza, PSI etc) din cadrul unitatii sau din afara acesteia.

Gestionarul-custode poate face prezentarea muzeului / colectiei sau a monumentului religios la grupuri de vizitatori, pe baza unui text avizat de catre specialisti in domeniu si ofera informatii, in limitele permise de regulamentul intern, in legatura si cu alte activitati (prestatii) din cadrul ansamblului muzeal / monahal din care face parte.

Colaboreaza la (re)organizarea expozitiilor, a colectiei pe care o gestioneaza.

Una din obligatiile majore ale gestionarului-custode o reprezinta insusirea, respectarea si aplicarea legislatiei in vigoare privind patrimoniul cultural, pentru a preveni incalcari ce pot avea consecinte administrative, materiale, sau chiar penale.

Potrivit standardului ocupational si a fisei sale de post, gestionarul custode se preocupa in permanenta de largirea ariei sale de cunostinte in domeniu, adecvat nivelului sau de studii si de competente.

Initiaza sau contribuie la organizarea unor activitati educative, la valorificarea diversa a patrimoniului, potrivit specificului colectiei si domeniului artei religioase, cu acceptul ierarhilor locului.

Ca membru al unei comunitati ecleziastice (monahale), se supune normelor si disciplinei specifice, programul sau de activitati fiind cunoscuti primind incuviintarea conducatorului ierarhic.

2.a. COMPETENTELE PROFESIONALE CERUTE GESTIONARULUI -

CUSTODE

Ca in oricare din ocupatiile care privesc patrimoniul cultural national (muzeografi, conservatori, restauratori etc) si in cazul gestionarului-custode opereaza o serie de norme care stabilesc responsabilitati, obligatii, cunostinte si deprinderi specifice. Modul in care acestea sunt cunoscute, intelese si aplicate reprezinta criteriile pe baza carora se evalueaza nivelul de competenta profesionala a persoanei respective.

Care sunt aceste norme sau categorii de competente ?

In general, ele sunt grupate in trei mari categorii:

a - competente fundamentale, operabile in cadrul oricaror activitati;

b - competente generale domeniului specific (gestionar-custode)

c - competente specifice ocupatiei (de gestionar-custode)

a - In categoria competentelor fundamentale sunt cuprinse:

a.1 - capacitatea de comunicare (de a primi si transmite corect, eficient si concis informatiile necesare persoanelor cu care vine in contact: vizitatori, specialisti, oficialitati s.a.m.d., precum si modul de adresare)

a.2 - modul in care se realizeaza dezvoltarea profesionala in vederea indeplinirii in conditii optime a obligatiilor de serviciu ( prin autoinstruire, participarea la programe de perfectionare, lecturi, operarea cu termeni de specialitate etc )

a.3 - daca are cunostinte si deprinderi in utilizarea calculatorului

a.4 - daca are deprinderea de a lucra in echipa (cu alti parteneri - muzeografi, cercetatori, diversi colaboratori sau beneficiari s.a.s.d.)

a.5 - modul in care isi planifica si isi organizeaza timpul (stabilirea prioritatilor, respectarea programului, organizarea activitatilor zilnice etc)

b - In categoria competentelor generale sunt cuprinse:

b.1 - aplicarea Normelor de securitate a muncii si cele PSI menite a asigura desfasurarea muncii in conditii de siguranta

b.2 - cunoasterea procedurilor de intocmire, transmitere si inregistrare a documentelor (element extrem de important in activitatea de evidenta si gestiune)

c - Din categoria competentelor specifice fac parte:

c.1 - modul de administrare a patrimoniului muzeal (operativitatea, modul de intocmire si pastrare a documentelor, respectarea normativelor legale etc)

c.2 - asigurarea securitatii si protectiei patrimoniului (conditiile de conservare, de expunere, de manipulare si transport, protejarea impotriva situatiilor de risc extrem)

c.3 - oferirea de servicii publicului vizitator (ghidaje, capacitatea de a oferi informatii corecte, materiale publicitare la stand, comportamentul, organizarea de diverse activitati specifice etc)

Iata deci ca responsabilitatile gestionarului custode nu sunt catusi de putin lipsite de importanta in cadrul unitatii muzeale din care face parte.Toate aceste responsabilitati profesionale se regasesc detaliat mentionate in Standardul ocupational al gestionarului-custode, document oficial cu valabilitate la nivel national si care sta la baza fisei de post a oricarui gestionar-custode din Romania care opereaza cu patrimoniul cultural al tarii. Din acest motiv, standardul ocupational al gestionarului-custode sta si la baza programelor de formare si pregatire a cursantilor care se dedica acestei ocupatii.

3. ORGANIZAREA ACTIVITATILOR PRACTICE

Evidenta, gestiunea si inventarierea bunurilor culturale

Legislatia actuala reglementeaza regimul juridic referitor la constituirea, organizarea si functionarea muzeelor si colectiilor publice sau private, printre aceste reglementari figurand si cele referitoare la evidenta, gestiunea si inventarierea bunurilor culturale.

Legea muzeelor si colectiilor publice (nr. 311 / 2003, cu modificarile ulterioare), precum si Legea referitoare la evidenta patrimoniului cultural mobil (nr. 182 / 2000, cu modificarile ulterioare) sunt, din acest punct de vedere, repere esentiale pentru personalul din muzee si colectii care gestioneaza si administreaza bunurile patrimoniale detinute.

Patrimoniul cultural religios reprezinta o componenta foarte importanta a patrimoniului cultural national si, din acest motiv (dar nu numai), gestionarea acestuia tebuie sa fie facuta cu respectarea stricta a legislatiei specifice. Este deci necesar ca, in primul rand, sa fie cunoscute si intelese prevederile legislative referitoare la evidenta, gestiunea si inventarierea patrimoniului muzeal pentru ca acestea sa fie aplicate in mod corect, evitandu-se astfel posibile erori sau incalcari ale legislatiei care pot atrage sanctiuni materiale si chiar penale.

In cele ce urmeaza vom puncta elementele pe care le consideram prioritare pentru buna gestionare a patrimoniului muzeal detinut de muzeele sau colectiile de arta apartinand unitatilor de cult (dar nu numai).

3 .a. Patrimoniul muzeal, patrimoniul cultural national

3 a.1 Cum se defineste patrimoniul muzeal

Se constata ca , nu de putine ori, se face o confuzie intre patrimoniul muzeal si patrimoniul cultural national. Iata dece este necesara o lamurire a acesor raporturi

Patrimoniul muzeal este alcatuit din totalitatea bunurilor, a drepturilor si obligatiilor cu caracter patrimonial ale muzeului (art. 8/1, Legea 311/2003). Deci, in aceasta categorie nu intra - asa cum se face uneori confuzia - numai patrimoniul cultural detinut, ci toate bunurile mobile si imobile care fac parte din inventarul unui muzeu sau a unei colectii. Spre exemplu:

- bunuri imobile de valoare exceptionala (arheologica, istorica, artistica,

memorialistica s.a.m.d.);

- situri si rezervatii arheologice, istorice, arhitecturale (monumente) etc;

- bunurile clasate in patrimoniul cultural national;

- bunuri cu rol documentar, educativ, ilustrativ etc, ce pot fi folosite in cadrul

unor expozitii sau a unor manifestari muzeale.

3 a.2 Cum se defineste patrimoniul cultural national ?

Spre deosebire de patrimoniul muzeal, definit mai sus, patrimoniul cultural national (pe scurt, P.C.N.) mobil si imobil, este constituit din totalitatea bunurilor cu valoare exceptionala aflate in evidenta si gestiunea tuturor muzeelor si colectiilor din tara. Este vorba deci, in primul rand de o selectie care opereaza asupra intregului patrimoniului detinut, selectie rezultata in urma operatiunii de clasare a bunurilor culturale.

3 a.3 Ce inseamna clasarea unui bun cultural in patrimoniul national ?

Prin clasare se intelege operatiunea (procedeul) de stabilire a acelor bunuri culturale de valoare exceptionala care fac parte (sunt pasibile de a face parte) din patrimoniul cultural national mobil. Operatiunea de "clasare" este deci o operatiune de selectie, pe baza studiilor si expertizelor efectuate de catre specialisti, care apreciaza valoarea deosebita a unui obiect din patrimoniu pe criteriile vechimii unicitatii, raritatii, valorii istorice, stiintifice, documentare etc.

Potrivit Legii 182 / 2000 (cu modificarile ulterioare), patrimoniul cultural national cuprinde:

- bunuri arheologice si istorico-documentare de valoare exceptionala (spre exemplu: piese vestimentare, marturii privind istoria vietii religioase, manuscrise, carti rare, si carti vechi, obiecte cu valoare memorialistica, fotografii, documente de arhiva etc);

- bunuri cu semnificatie artistica exceptionala (spre exemplu: opere de arta plastica, lucrari de arta decorativa - mobilier, ceramica, metal, lemn, podoabe s.a., obiecte de cult - icoane, broderii, orfevrarie, mobilier religios s.a).

- bunuri cu semnificatie etnografica exceptionala;

- bunuri de importanta stiintifica exceptionala;

- bunuri de importanta tehnica exceptionala.

Se retine deci ca este vorba de bunuri cu valoare exceptionala, calitatea de "exceptional" fiind consecinta vechimii, unicitatii, raritatii, valorii stiintifice, documentare etc.

In urma operatiunii de clasare, bunurile din patrimoniul muzeelor, colectiilor si unitatilor de cult se vor inscrie in doua importante sub-categorii valorice:

-bunuri care vor fi incluse in categoria TEZAUR (bunuri culturale de valoare

exceptionala);

- bunuri care vor face parte din categoria FOND.

Bunurile incluse in categoria Tezaur se fiseaza pe fise de evidenta de format special, se fotografiaza (in mod obligatoriu) si se includ in sistemul de evidenta computerizata, centralizata, administrat de catre Institutul de Memorie Culturala - CIMEC, Bucuresti.

3.a.4 - Ce bunuri din patrimoniul unitatilor de cult pot face parte din P.C.N.

Asa cum se poate deduce din precizarile de mai sus, in patrimoniul cultural national pot fi incluse toate acele bunuri care au o semnificatie deosebita pentru istoria vietii religioase, culturale, stiintifice, pentru istoria comunitatii locale - religioase sau laice - documente care se refera la personalitati ale vietii religioase (obiecte cu valoare istoric-documentara obiecte personale etc), la centre artistice locale, opere de arta (icoane, broderii, obiecte din matale pretioase, piese de mobilier religios, manuscrise si carti rare, inscrisuri si documente vechi s.a.m.d.

Clasarea acestora in categoriile TEZAUR sau FOND se face solicitand sprijinul specialistilor sau a expertilor, iar dupa intocmirea fiselor speciale, cele incluse in categoria Tezaur vor fi comunicate la CIMEC.

4. EVIDENTA COLECTIILOR DIN PATRIMONIU

Legea Muzeelor si Colectiilor fac precizarea expresa potrivit careia printre functiile importante ale muzeelor sau a colectiilor publice se numara si acelea referitoare la "evidenta, documentarea, protejarea si dezvoltarea patrimoniului muzeal". Este o precizare importanta care defineste una din obligatiile si prioritatile care privesc activitatea unui muzeu sau a unei colectii.

4.a. Ce inseamna evidenta patrimoniului muzeal ?

Potrivit legislatiei actuale care se refera la patrimoniul muzeelor si colectiilor, toate bunurile mobile aflate in administrarea acestora trebuie sa fie inregistrate intr-un document oficial.

Evidenta bunurilor culturale din patrimoniu este o operatiune obligatorie, prioritara ce cade in sarcina persoanei desemnata oficial sa gestioneze aceste bunuri (muzeograf, conservator, gestionar sau potrivit modului de incadrare a personalului). Este important sa se retina ca din momentul in care - prin decizie oficiala - a fost desemnata persoana care sa administreze patrimoniul respectiv, aceasta devine responsabila si este obligata sa ia toate masurile pe care le impune legea pentru corecta pastrare a evidentei scriptice si pentru modul de administrare a patrimoniului incredintat.

Potrivit Legii muzeelor si colectiilor (Legea 311 /2003, cu modificarile ulterioare - Legea 12 /2006), "Evidenta bunurilor care fac parte din patrimoniul muzeal este tinuta prin Registrul informatizat pentru evidenta analitica a bunurilor culturale, document permanent, avand caracter obligatoriu".

Este vorba de un model unic, aprobat prin ordin al Ministerului Culturii si Cultelor, cu avizul Comisiei Nationale a Muzeelor si Colectiilor, valabil deci pentru toate unitatile detinatoare de patrimoniu cultural mobil, inclusiv pentru cele din sistemul cultelor religioase.

4.b. Cum se realizeaza evidenta colectiilor din patrimoniu ?

Pentru personalul din unitatile de cult care se familiarizeaza cu problemele specifice muzeografiei, evidentei si gestiunii patrimoniului este bine sa stie ca activitatea de evidenta are - asa cum se va vedea in continuare - un caracter continuu - acest gen de activitate presupunand constiinciozitate si multa responsabilitate. O evidenta corect tinuta previne sustragerile, substituirile, degradarile obiectelor din patrimoniu si, nu in ultimul rand, reprezinta reperul obiectiv in baza caruia se poate face evaluarea (artistica, materiala) a intregului patrimoniu muzeal. Acestea sunt doar cateva dintre argumentele pentru care legislatia de patrimoniu are prevazute obligatii si responsabilitati clare pentru toti detinatorii de patrimoniu.

Ministerul Culturii si Cultelor a elaborat NORME METODOLOGICE privind evidenta, gestiunea si inventarierea bunurilor culturale detinute de muzee, colectii publice, case memoriale, centre de cultura si alte unitati de profil care detin bunuri culturale.

Documentul cel mai important care sta la baza sistemului de evidenta si gestiune a patrimoniului muzeal, indiferent de detinator, il reprezinta Registrul inventar. Potrivit Normelor mai sus mentionate, "Registrul pentru evidenta analitica a bunurilor culturale este un document oficial, obligatoriu, cu caracter permanent, in care se inregistreaza totalitatea bunurilor culturale detinute de o institutie specializata, precum si principalele elemente de identificare, datare, provenienta si valoare ale acestora" (Art. 1 alin.1). Evidenta se mai poate tine si pe suport magnetic sau CD Rom, in acest caz fiind necesare 2 (doua) exemplare din fiecare unitate, pastrate fiecare in locuri diferite, pentru mai multa siguranta.

4.c. Ce conditii trebuie sa indeplineasca un Registru de inventar pentru a fi

considerat valabil din punct de vedere legal ?

Potrivit art. 2 din Norme":

- tiparirea registrului se face pe o hartie de minim 82g/m²;

- inainte de a fi utilizat se numeroteaza, se snuruieste si se sigileaza, iar pe ultima pagina conducatorul institutiei ( unitatii) inscrie data, semneaza si aplica stampila;

- inscrierea obiectelor in registru se face lizibil iar termenii mai putini uzuali, inclusiv localitatile, se vor consemna cu majuscule;

- in registrul inventar nu se admit stersaturi, modificari, interventii ulterioare completarii initiale. In cazul in care sunt necesare completari sau adaugiri, acestea vor fi trecute la rubrica "Observatii", dupa care conducatorul unitatii va semna si va aplica stampila.

Asadar, primul pas pentru respectarea legii in ceea ce priveste evidenta patrimoniului il reprezinta utilizarea unor registre de inventar care sa corespunda criteriilor de mai sus.

4.d. Ce rubrici trebuie sa contina un registru de inventar ?

Intrucat registrele de inventar standardizate au in vedere mai multe tipuri de colectii (arta, istorie, arheologie, stiintele naturii s.a.m.d.), rubricile - in aceasta situatie - sunt cat mai acoperitoare posibil pentru a corespunde specificului fiecarui domeniu al patrimoniului. In general, acestea sunt:

01. numarul de inventar al obiectului:

Fiecare obiect trebuie sa aiba inscris numarul propriu de inventar. El devine codul de identificare al obiectului, pe care il va insoti atata timp cat obiectul respectiv va face parte din colectie;

In cazul in care o entitate este compusa din mai multe piese (costum, spre exemplu), se va mentiona un singur numar de inventar pentru toate componentele, iar rubricile "dimensiuni" si "descriere", fiecare componenta va fi tratata explicit.

0.2.data intrarii in patrimoniu.

0.3 denumirea (titlul) si autorul obiectului.

04. descrierea obiectului: descrierea trebuie facuta prin raportarea la acele elemente care fac posibila identificarea cu usurinta a obiectului (morfologie, cromatica, elemente decorative specifice, materialul si tehnica). Descrierea nu se va referi la aspecte estetice, va fi una tehnica si nu literara.

05. numarul de componente (bucati).

06. locul, data si autorul descoperirii (in cazul pieselor arheologice, etnografice, de stiintele naturii etc.

07. colectia in cazul in care lucrarea a apartinut unei alte colectii sau provine de la un detinator anterior - persoana fizica sau juridica.

08. materialul, titlul (pentru metale), tehnica.

09. dimensiuni, greutate - standardul de notare al dimensiunilor este urmatorul: L = lungime; l = latime; g = grosime; O = greutate; G = greutate (pentru obiectele de metal). Dimensiunile vor fi trecute numai in centimetri; greutatea - in grame.

Pentru obiectele tridimensionale (icoane, carti, broderii, tesaturi, costume, pictura, documente etc) vor fi trecute numai in lungimea si latimea. La obiectele tridimensionale se adauga si "h" - inaltimea sau "0" = diametrul, de la caz la caz.

10. starea de conservare: se noteaza succint starea de conservare (detaliile fiind consemnate in fisa speciala de conservare).

11. provenienta: se noteaza sursa: donatie, descoperire, achizitie (Atentie ! a nu se confunda cu rubrica nr. 7 "Colectia").

12. domeniul de intrare (de inregistrare in patrimoniu): se inregistreaza numarul actului in baza caruia s-a efectuat intrarea in patrimoniul colectiei: act de donatie, proces-verbal de achizitie, transfer etc.

13. valoarea de intrare: se mentioneaza valoarea de in patrimoniu sau reevaluarea (a se vedea prevederile Legii nr. 493 / 2003).

14. iesire: se consemneaza documentul de iesire, in cazul transferurilor sau scoaterii din inventar, in situatiile prevazute de lege.

15. verificare.

16. observatii.

4.e. Alte informatii utile in legatura cu evidenta patrimoniului:

Muzeografii sau persoanele care se ocupa cu evidenta patrimoniului din colectiile unitatilor de cult trebuie sa mai retina urmatoarele obligatii care le revin, potrivit legii:

- fiecare obiect din patrimoniu trebuie sa fie fotografiat (2 fotografii format 9 x 12 plus, eventual, detalii);

- scoaterea din inventar a obiectelor distruse, furate, disparute in urma unor calamitati s.a.m.d. si care fac parte din categoria "Tezaur" se poate face numai prin ordin al ministrului Culturii si Cultelor pe baza avizului Comisiei Nationale a Muzeelor si Colectiilor, iar cele din categoria "Fond" pe baza avizului directiei de specialitate a M.C.C, in baza unor documente oficiale (politie, directiile judetene de patrimoniu s,a);

- scoaterea din gestiune a unor bunuri revendicate de catre fostii proprietari se poate face numai in baza unei hotarari judecatoresti ramasa definitiva si irevocabila;

- modificarile facute cu rea intentie in registrele de evidenta cu scopul de a ascunde operatiuni ilicite (substituiri, inlocuiri, modificari ale numerelor de inventar s,a) sunt considerate infractiuni si sunt pedepsite de lege.

4.f. Inventarierea patrimoniului

Potrivit legislatiei de patrimoniu, toate institutiile detinatoare de bunuri culturale

au obligatia de a verifica existenta si integritatea bunurilor aflate in evidenta si care

figureaza in registrele de evidenta.

Legea prevede urmatoarele termene de verificare a evidentelor: - unitatile cu pana la 100.000 de obiecte - o data la 3 ani;

- unitatile care detin intre 100.000 - 250.000, o data la 4 ani;

- unitatile care detin intre 250.000 - 500.000 de obiecte, o data la 5 ani;

- unitatile care detin peste 500.000 de obiecte, o data la 7 ani

Conducatorii unitatilor respective numesc, prin decizie, o comisie care va face inventarul "bucata cu bucata", va incheia in final un proces verbal in care vor fi mentionate constatarile (lipsurile, erorile de inregistrare, neconcordantele dintre documente si obiecte etc), urmand a se decide asupra masurilor legale ce se impun.

5. FISELE SPECIALE DIN EVIDENTA UNEI COLECTII

In afara registrului - inventar al patrimoniului, care constituie - asa dupa cum s-a putut retine - baza legala a evidentei obiectelor dintr-o colectie, activitatea muzeografica, de gestiune si de conservare mai presupune o serie de documente adiacente, fiecare cu specificul si cu scopul bine definit. Vom mentiona mai jos cele mai importante tipuri de fise pe care urmeaza sa a le completa care are in gestiune patrimoniul unui muzeu sau a unei colectii.

5.a. Fisa de evidenta (stiintifica) a patrimoniului

Este un tip mai recent de fisa, elaborat de catre CIMEC, in scopul de a facilita inregistrarea tuturor informatiilor specifice, in calculator. Sunt fise tipizate, cu elemente specifice pentru fiecare grup / categorie de obiecte: arta plastica, arta decorativa, arta populara, istorie, arheologie, stiintele naturii, domeniu tehnic etc.

Completarea acestora se face pe temeiul unei baze de date ce contine termeni si denumiri specifice, standardizate, pentru a putea fi utilizate in baza de date a calculatoarelor.

Operatiunea de fisare - pe baza acestui model de evidenta - este obligatorie pentru toti detinatorii de bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural, ea este in curs de desfasurare si are ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2007.

Pentru a facilita aceste operatiuni, Centrul de Pregatire Pentru Patrimoniu vaorganiza programe speciale de initiere pentru evidenta informatizata a patrimoniului, pentru dobandirea informatilor si abilitatilor legate de aceasta ampla operatiune ce se deruleaza pe plan national.

5.b. Fisa de evidenta tip B.O.R.

Este un model "neoficial", elaborat special pentru unitatile de cult detinatoare de valori patrimoniale, care contine date esentiale necesare pentru identificarea fiecarui obiect din patrimoniu ( vezi modelul in anexa )

A fost elaborata in scopul de a realize - intr-o prima etapa de urgenta - o evidenta primara a intregului patrimoniu cultural detinut de unitatile de cult, urmand ca in etapele viitoare sa se realizeze si fisele stiintifice de evidenta.

5.c. Fisa de conservare ("de sanatate")

Face parte din categoriile de fise obligatorii care trebuie sa existe in evidentele fiecarui detinator de patrimoniu cultural mobil.

Este un tip de fisa "deschisa"care insoteste fisa de evidenta si in care - in afara de datele de identificare a obiectului (denumire, autor, numar de inventar, fotografie etc) contine o rubrica deschisa in care, periodic, persoana nominalizata sa gestioneze colectia, are obligatia de a consemna (in urma verificarii obiectelor) starea de sanatate a acestora.

Verificare starii de sanatate a obiectelor aflate in muzeu / colectie este una din operatiunile foarte importante pentru toti detinatorii de bunuri de patrimoniu cultural mobil. In muzeele de stat, aceasta obligatie revine conservatorilor. In colectiile si muzeele din unitatile de cult, aceasta obligatie revine conservatorilor. In colectiile si muzeele din unitatile de cult, aceasta obligatie trebuie sa revina celui care are in grija colectiile respective. Este vorba de asa-numita "conservare preventiva a patrimoniului", care urmareste depistarea din timp a eventualelor "leziuni", "imbolnaviri" a obiectelor, pentru ca acestea sa fie din timp izolate si, apoi, predate specialistilor pentru restaurare sau pentru tratamente specifice.

Este absolut interzis sa se execute interventii asupra valorilor patrimoniale de catre persoane care nu sunt atestate intrucat - asa cum din pacate s-a mai intamplat - asemenea interventii facute la modul amatoristic pot duce la grave deteriorari ale obiectelor. Conservarea preventiva face parte din categoria "stiintelor clinice" ale muzeografiei din toata lumea care pune accent - asa dupa cum se si deduce din titulatura universal acceptata - pe profilaxie, pe prevenirea imbolnavirii obiectelor (a se vedea capitolul "Conservare" ).

5.d. Fisa de restaurare

Se pastreaza in evidentele colectiei. In ea, specialistii restauratori mentioneaza operatiunile esentiale la care a fost supusa o lucrare atunci cand a fost predata laboratorului de restaurare. Este un document important deoarece, in situatia in care se semnaleaza reactii in timp ale obiectului restaurat sau in cazul in care obiectul va trebui sa fie din nou predat pentru restaurare, aceasta fisa ofera toate informatiile in legatura cu operatiunile anterioare de restaurare care au fost executate.Fisele se indosariaza si se pastreaza in arhiva colectiei.

Evident ca si aceasta fisa este insotita de seturi de fotografii - document.

5.e. Dosarul de imprumut

Este posibil ca unele lucrari din patrimoniul muzeului sau colectiei dumneavoastra sa fie solicitate sub forma de imprumut temporar pentru anumite expozitii sau manifestari speciale. Intr-o astfel de situatie, muzeograful (gestionarul) trebuie sa stie care sunt documentele pe care trebuie sa le contina dosarul de imprumut. In principal, acestea sunt:

- cererea de imprumut, avizata favorabil de catre forurile ierarhice superioare. In cerere trebuie sa se specifice titlul lucrarii, scopul imprumutului, durata, termenul si conditiile de restituire.

- contractul de imprumut, in care sunt specificate foarte amanuntit conditiile in care se face imprumutul: obligatiile privind respectarea termenului de imprumut, conditiile de transport si de securitate a obiectului, starea de conservare la predare si la primirea obiectului (este obligatorie fisa de sanatate insotita de seturi cat mai complete de fotografii, chiar cu detalii), raspunderile in caz de deteriorare s.a.m.d. Cu aceasta ocazie se face si o reevaluare / actualizare a piesei fata de valoarea aflata in evidentele colectiei pentru a se putea solicita daune in caz de deteriorare, distrugere sau pierdere.

La restituirea lucrarii se va face, de asemenea, o verificare foarte amanuntita a starii de sanatate a obiectului - daca a suferit modificari, deteriorari, zgarieri, ciobiri etc-comparativ cu starea pe care a avut-o la predare. Toate observatiile vor fi consemnate in procesul verbal intocmit cu aceasta ocazie. Este de dorit ca, atat la predarea cat si la primirea obiectului / obiectelor/ sa asiste mai multe persoane (o comisie), pentru a se asigura obiectivitatea observatiilor.

6. SERVICIILE SPECIFICE; MARKETINGUL MUZEAL

In Standardul ocupational al gestionarului custode de sala ("fisa postului") figureaza si oferirea de servicii publicului vizitator, printre acestea numarandu-se si cele legate de organizarea si vanzarea de produse specifice in cadrul standardurilor / pangarelor. In situatia in care gestionarului custode ii revin si aceste obligatii, el trebuie sa cunoasca o serie de operatiuni de gestiune care se aplica in cazul respectiv.

In anul 1955 a fost infiintata Asociatia magazinelor din muzee - M.S.A., care a elaborat un "Cod de etica" (imbunatatit de-a lungul anilor) in care sunt mentionate multe principii menite a fi ghid pentru personalul care gestioneaza si administreaza aceste standuri. Acest ghid este cu atat mai important si demn de luat in seama cu cat standul unui muzeu reprezinta una din sursele importante de venituri pentru unitatea respectiva ("marketingul muzeal") avand, practic, statutul unui mic magazine de prezentare si vanzare. Ca orice domeniu al marketingului, responsabilul standului (gestionarul-custode) trebuie sa-si organizeze activitatea specifica pornind de la cateva criterii si anume:

- care este scopul expunerii de produse pentru vanzare ?

- ce produse urmeaza a fi promovate ?

- care sunt criteriile de selectie a acestora ? (produse corect executate, de calitate, excluzand kitsch-urile, produsele care aduc atingere moralei crestine, de gust indoielnic menit a lasa o impresie defavorabila vizitatorilor - mai ales celor straini)

- care este tema, mesajul, rolul informativ al produselor oferite ? ("ce vreau sa transmit publicului vizitator prin produsele mele?")

- cum selectez produsele pentru a satisface diferitele categorii de public ? (standurile deservesc o "clientela" diversa ca pregatire, varsta, educatie, nationalitate, religie).

Modul de expunere este alt factor esential care poate incuraja vanzarea:

- vitrinele (curate, fara praf, bine iluminate)

- expunerea produselor (esentiala pentru punerea in valoare a produselor: flexibila, pe spoturi mobile, cu atenuarea luminii solare care da efecte nedorite)

Principiul fundamental enuntat de specialisti spune: "oferiti clientilor un mediu de comercializare curat, bine organizat si atractiv. Marfa atractiva, expunerea corespunzatoare si atentia fata de client determina o atitudine pozitiva a vizitatorilor" In multe muzee, colectii sau ansambluri monahale - standurile ( pangarele) aduc venituri importante ( mai ales in sezonul turistic) ca urmare a unui mod extrem de atractiv de expunere a produselor. La manastirile Sfanta Cruce (Oradea), Dervent (jud. Constanta), Neamt, Brancoveanu (Sambata de Sus), sunt amenajate spatii moderne, generoase, in care vizitatorii au posibilitatea de a opta dintr-o mare varietate de obiecte expuse pentru vanzare. Evident ca si beneficiile sunt pe masura. La polul opus se situeaza, din pacate, acele "gherete" inestetice in care produsele sunt expuse ca intr-un bazar de piata.

Inventarierea standului

Inventarierea produselor de la stand (gestiune) se face respectand legislatia specifica. Este important ca inventarul sa fie organizat incat produsele sa fie usor de numarat.

Bibliografie:

Ordinul Ministerului Culturii si Cultelor nr. 2035 / 2000, aparut in M.O. nr. 470 din 27.09.2000 privind evidenta, gestiunea si inventarierea bunurilor culturale (cu modificarea aparuta in M.O. nr. 2258 / 19.06.2 006).

Legea nr. 103 /1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult.

Legea nr. 311 / 2003 a muzeelor si colectiilor publice (cu modificarile ulterioare)

Legea nr. 182 / 2000 (cu modificarile ulterioare: Legea 105 /2004, Legea nr. 312 /2004, Legea nr. 12 din 11.01.2006

Irina Oberländer-Tarnoveanu, "Evidenta si clasarea patrimoniului cultural national religios", in culegerile de comunicari "Patrimoniul religios al Romaniei - permanenta spirituala europeana", Durau (2002) si Sambata de Sus (2003).