PERSPECTIVE ALE
MODERNITATII CULTURALE. DISEMINAREA MODERNULUI PRIN MODEL SI MODA.
DESCENTRALIZAREA MODELULUI CULTURAL UNIC. PLURALITATEA CULTURILOR
Este important
sa pornim in acest demers de la premisa ca modernitatea ca proces de permanenta
innoire si reflectie asupra procesului insusi se bazeaza pe o modificarea
continua a ceea ce face posibil praxis-ul cultural. Modernitatea ca produs al
noutatii culturale desparte ceea ce este la un moment dat considerat ca
apartinand trecutului, si angajeaza dimensiuni innoitoare prin procesele de
rationalizare, normalizare, optimizare si globalizare. Prin aceste procese de
permanenta testare de noi solutii, de investigare a posibilitatilor de
schimbare, are loc de asemenea un continuu proces de secularizare, prin care
societatea trece de la un stadiu cultural la celalalt, pe o scara care porneste
de la simplu la complex. Aceasta nu este data de legitimarea stadiului
tehnologic avansat in care se gaseste la un moment societatea, ci de
relationarea pe care trebuie sa o avem in vedere atunci cand vorbim despre
modernitate si modernizare. Procesul de modernizare in care sunt cuprinse vaste
arii culturale reclama prezenta celor patru procese mai sus mentionate, precum
si o reflectie asupra directiei acestora. Modernizarea inseamna de asemenea
punerea in evidenta a unui mod cultural care sa castige preeminenta si
aplicabilitate intr-o arie cat mai larga. Astfel, se observa legatura dintre
moda si model, deoarece proiectiile oricarei schimbari trebuie sa preexiste
intr-un model care sa fie aplicabil. Asadar aplicabilitatea pune in joc o
nevoie de economicitate care la randul ei subliniaza nevoile constrangatoare
ale actului cultural. Deci, rationalizarile care jaloneaza calea oircarei
noutati culturale, se multiplica in modernitate, si putem spune ca
reflexivitatea moderna analizeaza caile de rationalizare, prin care
aplicabilitatea poate fi pusa in miscare. Asa cum am aratat pana acum,
rationalizarile privesc toate domeniile culturalului, acestea sunt cu atat mai
performante cu cat relatia de concurenta dintre ele este mai performanta.
Rationalizarea pune in lumina constructia unui telos, face comprehensibila
actiunea culturala, traseaza limitele unei norme. Instrumentele rationalizarii
tin de bogatia vocabularului cultural care depinde la randul sau de traditia
culturala ce preceda orice experiment innoitor. Cateva exemple clasice de
rationalizare din diverse domenii culturale demonstreaza schimbarea survenita
in modernitate. Astfel, rationalizarea din confesiunea protestanta a produs o
schimbare de mari consecinte in asa-numita teologie a covenantului. Modelul
cartezian de filozofie se bazeaza pe o rationalizare matematica. Stiintele
naturii parcurg o aza importanta de la fixismul lamarckian la darwinism.
Exemplele ar putea continua in ccea ce priveste domeniul inventicii, de la
locomotiva cu aburi, la automobilul lui Ford, s.a.m.d. Rationalizarile se
bazeaza in general vorbind pe reductii necesare, pe specializari stricte, dar
si aparitia unor stiinte noi, care incepand cu secolul 19 au un caracter
pronuntat transdisciplinar. Rationalizarile pun in evidenta gradul de
sofisticare culturala al societatii, capacitatea indivizilor de a se acomoda
schimbarilor rapide, fara mari suferinte. Ceea ce nu inseamna ca consecintele
unor rationalizari nu pot fi dramatice. Pericolul consta in a crede ca
rationalizarea poate deveni o matrice a modernitatii, ca modernitatea este
exclusiv rationala, ori ca raspunde la apelurile unei ratiunii istorice etc. In
acest fel nu facem decat sa ideologizam modernitatea, ceea ce nu reprezinta
decat un aspect partial al acesteia.
Normalizarea nu priveste
doar procesul de creatie a normelor. Nu despre modul complex in care sunt
create si instalate normele este vorba aici, ci despre modul in care normele
sunt aplicate printr-o graduala adaptabilitate a indivizilor la ele, prin
acomodarea si interactiunea factorilor dintr-o contextualitate culturala. Intre
normele religioase si cele culturale exista o straveche si evidenta legatura,
stim acest lucru. Din punctul de vedere al normalitatii este important sa
observam de pilda felul in care ceea ce fos la un moment dat noutatea izolata a
devenit un stereotip. Normalitatea arata cum se produc sereotipurile culturale,
felul in care tipizarile sunt coniderate naturale ori firesti din perspectiva
unei comunitati. Normalizarea ca proces este o dezvoltare de stadii care se
desfasoare intr-o unitate temporala, de care trebuie sa se tina seama. Este mai
dificil sa dam seama intotdeauna de granitele care separa ceea ce este
considerat a fi normal, apartinand unei norme, de ceea ce este privit a-normal
deci fara de norma. Normalizarea trebuie privita ca un proces de adaptarea,
acomodare la norme, prin care constrangerile culturale sunt acceptate.
Normalitatea are in vedere mai multi factori de asigurare a consensului, dintre
care mentionam pe cel de creare a unei sigurante sociale si implicit
individuale. Aceasta dezoltare a produs in consecinta alte politici de normalizare
a vietii sociale, ca de pilda controlul asupra violentei, problema drepturilor
omului, abilitarea unor legi privind conflictele internationale, etc. Dar asa
cum remarca Foucault, normalitatea poate crea sisteme de supraveghere a
individului si in consecinta, noi forme de reprimare a acestuia. Normalitatea
culturala burgheza a fost contant atacata nu doar de scriitorii si artistii
ultimului secol, dar si de creatorii unor noi stiinte cum este psihanaliza,
prin care Freud, Jung, Lacan pentru a mentiona trei mari scoli ale psihanalizei
au analizat „normalitatea“ vietii in societatea moderna. Normalitatea in
cultura trebuie sastreze o balanta corecta intre tendintele de transgresare
care vin dinspre experimentele golite de substanta, si tendintele de a transforma
cultura in ideologia unui grup la putere.
Optimizarea joaca un rol
distinct in asteptarile indivizilor precum si in producerea propriu-zisa de
noutate. In lumea unei societati de consum, noutatea apare promovata sub
sloganul ca este intotdeauna „mai buna“ decat forima precedenta, aceasta
formulare extinzandu-se de la produsele materiale la cele spirituale,.
Optimizarea este legata de procesul de normalizare, de stabilire a unui consens
care sa demonstreze cresterea standardului de viata.. Optimizarea se refera cu
intaietate la gradul de confort si siguranta in care indivizii societatii
respective pot trai. Optimizarea trebuie sa aiba in vedere producere unui nivel
„mai-bun“ concurential si performant, care sa nu fie de fapt ultimul stadiu al
problemei. In acest fel, optimizarea este de fapt o spirala a asigurarii
calitatii vietii. Prin urmare, optimizarea intereseaza mai intai de toate
aspecte ale politicilor prin care modernizare este pusa in practica, reliefand
capacitatea de aplicabilitate a politicilor, precum si orientarea pragmatica (
spre actiune) a culturii in general, a culturii de masa in particular. Felul in
care optimizarea aigura resortul de control si administratie a societatii este
important a fi subliniat. In acest sens, trebuie sa aratam felul in care
ecologia a devenit o resursa majora de optimizare, dupa ce a fost pentru o
vreme (si mai este in multe din statele moderne) o amenintare la adresa
managementului politic si cultural. De asemenea, sa nu pierdem din vedere
faptul ca in numele unei stari de mai-bine, a optimizarii, se produc de fapt
experimente culturale ori de management cultural care nu prezinta decat o
garantie superficiala ca vor duce la ameliorarea dorita.
Globalizarea este un
concept larg imbratisat azi, aproape un cliseu al culturii populare. Sa
remarcam faptul ca globalizarea nu a aparut doar in faza tarzie a modernitatii,
deoarece proiectul universalizarii circulatiei bunurilor culturale nu dateaza
doar de cateva decenii. Desigur, nu se poate trece cu vederea peste intentia
manifesta de a produce un efect universal, intentie care apartine societatii
capitaliste in ansamblul ei. Se poate spune ca regula prin care societatea
capitalista se conserva si se reproduce este globalizarea. Pe temeiul economic
dar si pe cel a unui export de model cultural cum este cel al democratiei,
globalizarea descrie o relatie importanta intre mod, moda si model cultural.
Globalizarea nu poate avea loc inafara unei structuri culturale performante
care sa aiba capacitatea de extensiune, sa fie apta de export cultural, de
schimb de valori materiale si spirituale. De asemenea, globalizarea este
conditionata de un management politic superior, care sa excluda ascensiunea la
putere a fortelor totalitare. Doar o asemenea societate poate evolua rapid spre
valorizarea modelului cultural in forme ale unei permanente schimbari, prin
moda. Moda culturala este legata de existenta unui model care se poate exprima
prin diferite variante. Nici una insa indeajuns de cuprinzatoare, in sensul de
a totaliza toate optiunile consumatorilor. Moda culturala nu isi propune de
fapt sa realizeze o asemenea unificare de amploare in beneficiul unei
unanimitati de expresie. Pluralitatea culturilor in modernitate a fost
recunoscuta treptat pornind tocmai de la aceasta nevoie resimtita (mai cu seama
in cea de a doua jumatate a secolului nostru) de a democratiza ierarhiile
culturale, si de a asigura accesul la cultura prin formularea unei diferente,
chiar admiterea unor divergente care sa nu fie intr-un asemenea grad antagonice
incat sa impiedece realizarea unui dialog cultural.
