Luciano Pavarotti: (Modena 1935-2007)

Luciano Pavarotti: (Modena 1935-2007)

A debutat in 1961 la Municipale din Reggio Emilia, cu "Boema".Aceasta opera, impreuna cu "Rigoletto", l-a adus la Staatsoper din Viena, in 1963, la Covent Garden la putin timp dupa, la San Carlo in 1964, si la Scala in 1965. Dar l-a scos in evidenta, mai ales, "Fiica Regimentului"executata la Covent Garden in 1966, deoarece Pavarotti a fost primul Tonio care a lansat cu voce de piept cu sunete limpezi, puternice si luminoase, cele opt Do-uri din "Pour mon ame".

In 1967 a obtinut angajamentul la Opera din San Francisco, unul din teatrele sale preferate, caruia i-a rezervat debuturile in "Bal Mascat" (1974), "Luisa Miller" (1974), si "Trubadurul" (1975. Nu a fost mai putin stransa alianta cu Metropolitanul, unde a aparut in 1970-71.

In frecventele aparitii, in toate celelalte mari teatre straine si italiene, (in special Covent Garden si Scala, unde a revenit pana in 1985), Pavarotti a adaugat la repertoriu, intre sfarsitul anilor Saizeci si inceputul

anilor saptezeci, Elixirul dragostei, Puritani, Lucia, Favorita si Tosca, mereu cu foarte mare succes.

Timbrul clar, tineresc, intens si omogen, dulce si stralucitor, atat in acut cat si in supraacut, a fost arma lui cea mai eficace. Avea un timbru ideal pentru anumite roluri de amorez datorita puritatii glasului, asigurat de o tehnica perfecta si de o fonatie preverista si precarusiana care, daca excludea pe centru inflexiunile senzuale (dar si unele fortari), miza pe afectivitate, pe tandrete, inafara de stralucirea solara a acutelor si supraacutelor

Desi Ducele de Mantua cu fericita sa exuberanta vocala a fost una din pietrele de hotar ale carierei lui Pavarotti; desi Ricardo din Bal Mascat cu paginile sale tandre si stralucite fiind cu adevarat remarcabile, Pavarotti cel mai autentic a fost totusi acel protoromantic al lui Bellini si Donizetti; pentru accentul nobil, curat, trepidant, (chiar mandru la nevoie, dar nu taios), si, se intelege, si pentru capacitatea de a tine in frau tesaturi din cele mai acute. In Rodolfo din Boema e la el acasa printr-o sinceritate si spontaneitate a frazarii cu adevarat unice.

Limitele expresive ale lui Pavarotti sunt de cautat in folosirea mezzavocii si a diminuarilor mereu limitat in registrul central si deja dificil pe un Fa 3 si in plus, in a doua parte a carierei, constrans sa recurga la falsete opace si lipsite de vibratii, care nu de prea multi ani au suscitat proteste, la Scala, in finalul unei reprezentatii cu "Lucia".

Adevarul este ca un mezzo-forte al lui Pavarotti, date fiind exceptionalele prerogative ale timbrului, poate adeseori sa para placut, dar uneori insasi frazarile au devenit laconice in privinta varietatii culorilor si a diminuarilor.

Aceasta si in executarea cantonelor (activitatea sa cea mai recenta) care, in ciuda reclamei publicitare, raman totusi mereu monotone si superficiale.

Supliment: Luciano Pavarotti

Cu ocazia nasterii fiului sau Luciano, Fernando Pavarotti a obtinut o permisie de cinci zile, la 12 octombrie 1935 si proaspatul tata n-a avut nici macar timp sa se schimbe de uniforma militara. si s-a precipitat spre spitalul din Modena, pentru a-si imbratisa micutul si pe mult iubita sa sotie Adele.

Lucianino si-a demonstrat imediat calitatile sale de viitor cantaret tipand atat de tare incat medicul a exclamat: "Oho! ce vocisoara hotarata si puternica: cand va ajunge mare va fi tenor".

Crescand nu s-a desmintit. La patru ani se catara pe masa din bucatarie, stingea lumina si canta "La donna e mobile" sub privirile incantate ale intregii familii.

Primii sai spectatori au fost parintii, adorata bunica Giulia, strabunica, matusile, iar din 1940 s-a adaugat si surioara sa Gabriella, nedespartita tovarasa a copilariei sale.

Micul si neastamparatul Luciano era fascinat mai ales de tatal sau, care era de meserie brutar dar avea o voce de tenor foarte frumoasa si facea parte din corala Rossini din Modena. Nu pierdea niciodata ocazia sa spuna: "tatal meu e tenor, iar eu tenorino", si petrecea ore in sir ascultand discuri cu mari cantareti din vasta colectie a tatalui sau.

Cu trecerea anilor cultul pentru tatal sau nu s-a diminuat, dimpotriva. Iata cum il descrie Luciano pe tatal sau in cartea despre care am mai amintit: "Lumea mea".

-"Fernando este un barbat fantastic, deosebit, si il iubesc foarte mult. Am spus adesea ce voce minunata are -chiar si acum (1999), la varsta de 82 de ani - si ca dragostea lui pentru muzica m-a influentat inca din copilarie (pag.242)

Nimeni nu stie insa ca tatal meu este convins ca vocea lui este mai frumoasa decat a mea. Bine, s-ar putea sa aiba dreptate, dar de dragul pacii familiale as prefera sa afirme ca vocea lui este la fel de buna ca a mea. Politetea il impiedica sa declare pe fata acest lucru, insa sensul reiese clar din comentariile lui.

Fernando este o enciclopedie a tenorilor, o adevarata autoritate in domeniu. Cunoaste vocile tuturor tenorilor din ultimii saptezeci de ani, calitatile si defectele fiecaruia. Stie care tenori au excelat in cutare roluri si care roluri se potrivesc tenorilor din ziua de azi

Avand vaste cunostinte, empirice, despre canto, Fernando intelege importanta studiului si exercitiului, care nu trebuie sa inceteze nici o clipa. Bineinteles, el nu a avut parte de studii si chiar marturiseste ca ma invidiaza. Este convins ca lipsa studiilor a fost singurul lucru care l-a impiedicat sa-si cladeasca o cariera in lumea operei. De fapt, un alt obstacol a fost sistemul lui nervos: il cuprinde o stare de anxietate extrema inainte sa cante in public. Oricine iese pe scena are emotii, insa tatal meu mai mult decat toti.

Spre deosebire de mine, n-a invatat niciodata sa-si invinga emotia sau, mai bine, s-o transforme in energie pozitiva. Asadar, din cauza acestor doua probleme -nervii si lipsa de studii- Fernando a ratat sansa unei cariere de solist. Pina de curand, n-am realizat cat de importanta ar fi fost cariera tatalui meu daca ar fi avut studiile de rigoare. Intr-o buna zi, nu cu mult timp in urma, Fernando a mers mai departe de obisnuitele lui lamentari.

Dupa ce i-am facut un compliment pentru maiestria dovedita in interpretarea unei piese, mi-a spus: "Ah, Luciano, daca ai fi avut vocea mea, gandeste-te ce cariera ai fi facut !" Am fost prea surprins pentru a-i raspunde ca, in ciuda vocii mele modeste totusi nu somez.

Fernando traieste, cred, mai mult decat mine in lumea operei si a bel canto-ului. Este o natura visatoare si adesea se pierde in propriul lui univers muzical. Cand ramane singur, il aud deseori cantand incetisor, in falset, o arie sau o cantoneta. Chiar daca nu a reusit sa-si construiasca o cariera de solist, cred ca este profund fericit in lumea lui personala populata cu tenori interpretand muzica divina.

Luciano a petrecut o copilarie senina, plina de jocuri in aer liber impreuna cu sora si verisoara lui, iubit, rasfatat si supravegheat de doamnele din casa

Mama Adele lucra la manufactura de tutun si deseori il lasa in grija bunicii Giulia. Cu parintii traia in relatii foarte frumoase si intense; un raport intre persoane libere, independente dar strans unite in momente importante, cand fara ezitare puneau la vot deciziile ce urmau sa le ia.

Asa s-a votat cand Luciano a terminat Scoala normala de invatatori, pentru a stabili daca trebuia sa devina profesor de educatie fizica sau sa studieze canto, desi activitatea de tenor profesionist era grea si nesigura. Drumul spre canto se pare insa ca era stabilit si fara indoiala predestinat.

Astfel tanarul Pavarotti, care deja de catva timp canta impreuna cu tatal sau in Corala din Modena, a inceput sa frecventeze cursul de canto la maestrul Arrigo Pola, de la care a invatat principiile si normele de baza pentru toata lunga sa cariera. Cand trei ani mai tarziu Pola, care era tenor de profesie, a plecat sa lucreze in Japonia, Luciano si-a continuat studiile cu maestrul Ettore Campogalliani, cu care si-a perfectionat frazarea si concentrarea. Acestia au fost si au ramas pentru totdeauna unicii si mult apreciatii sai maestri.

In 1955 a obtinut primul rezultat la Galles cu Corala Rossini care a invins intr-o prestigioasa competitie toate formatiile venite din mai multe parti ale lumii. Pentru Luciano a fost o ocazie foarte importanta: recunoasterea publica si mai ales o noua, emotionanta si afectiva aventura a cantului traita alaturi de tatal Fernando.

Dar adevaratul sau debut pe o scena a avut loc in 1961 cand Pavarotti a castigat concursul international "Achille Peri". Acel an 1961 a fost un an fundamental in viata tenorului un fel de cumpana a apelor intre tinerete si maturitate. Este anul certificatului de casatorie cu Adua Veroni, dupa o logodna de opt ani, si mai ales este anul nasterii sale profesionale. La 29 aprilie Luciano Pavarotti a imbracat costumul lui Rodolfo in debutul sau la Teatrul Municipal din Reggio Emilia intr-o Boema mult aplaudata, dirijata de Francesco Molinari- Pradelli.

Boema nu a fost doar opera debutului, ci o specie de stea cometa care a calauzit si a luminat intreg parcursul artistic al tenorului, o opera purtatoare de noroc, un pasaport pentru cele mai mari teatre din Italia si din strainatate, teren fertil de intalniri cu cantareti de inalt profil si prestigiosi directori de orchestra.

Dupa debutul din 29 aprilie, in cursul anilor 1961-62, tanarul tenor a mai interpretat Boema in diverse orase din Italia obtinand chiar cateva contracte inafara granitelor. Intre timp s-a pus la punct cu rolul Ducelui de Mantova intr-o alta opera special adaptata coardelor sale vocale: Rigoletto.A aparut pe scena din Capri si Brescia iar sub conducerea maestrului Tullio Serafin la Teatrul Massimo din Palermo, obtinand un succes grandios care a imprimat o noua si semnifiiva cotitura in cariera sa.

Intr-o discutie cu Pavarotti, venind vorba despre sali si acustica lor, marea soprana Maria Caniglia i-a spus urmatoarele: -"Este usor sa ai o acustica buna intr-o sala mica, dar cand e vorba de sali mari, cea mai buna acustica o gasesti la Teatro Massimo din Palermo si la Teatrul Colon din Buenos Aires. Sa asculti asa dar vocea lui Pavarotti intr-un Duce de Mantova in sala cu cea mai buna acustica din lume e un prilej de sarbatoare si motivare pentru acel succes grandios.

Din acel moment Pavarotti a inceput sa fie invitat de numeroase teatre. In Italia este deja considerat ca o speranta, ca o promisiune, dar in strainatate inafara de cateva incursiuni prestigioase, nu era cunoscut inca.

In 1963 insa, gratie unei coincidente norocoase a ajuns si la aceasta notorietate internationala. La Covent Garden s-a anuntat un spectacol de Boema cu Giuseppe di Stefano in timp ce Luciano Pavarotti fusese chemat pentru cateva spectacole, inainte de sosirea aclamatului tenor. Astfel, destinul lui Luciano Pavarotti s-a incrucisat cu cel al lui Giuseppe di Stefano, unul din marile sale mituri din tinerete.

Tot destinul, sau steaua norocoasa -Boema- a dus la inlocuirea lui

Di Stefano care se imbolnavise, cu tanarul putin cunoscut: Luciano Pavarotti.

L-a substituit atat in Boema, cat si la spectacolul televizat urmarit de 15 milioane de englezi "Sunday Night at the Palladium". (Duminica seara la Palladium).

A obtinut un succes enorm, iar numele sau a inceput sa prinda greutate pe arena mondiala. Casa de discuri Decca i-a propus primele inregistrari, inaugurand astfel fabuloasa productie discografica pavarotiana.

Tot acum, tanarul dirijor de orchestra Richard Bonynge i-a cerut sa cante alaturi de sotia sa, extraordinara Joan Sutherland.

In 1965 Pavarotti a descins pentru prima data pe solul Statelor Unite, la Miami, si impreuna cu excelenta si aclamata Sutherland a fost interpretul foarte aplaudat in Lucia de Lammermoor dirijata de Bonynge.

Pavarotti povesteste cat de greu s-au urnit lucrurile pentru a putea sa apara pe o scena americana alaturi de o celebritate ca Juan Sutherland:

-"Cei de la Miami nu erau interesati de persoana mea. Doreau un tenor cunoscut care sa se ridice la nivelul faimoasei Joan. Eu abia imi incepusem cariera in Europa si nimeni din Miami nu auzise de mine. Dupa ce toti tenorii pe care i-au contactat au refuzat pe rand fiind prinsi in alte contracte, directorul operei n-a avut incotro si m-a angajat.

Dupa ce debutul meu la Miami s-a dovedit un succes, nimeni nu si-a mai amintit ca la inceput nici n--au vrut sa auda de mine. Joan Sutherland avea prea mult tact pentru a-mi marturisi cat de mult se luptase sa obtina acel angajament pentru mine. Totusi, i-a spus lui Bill (coautorul cartii) care apoi a insistat sa povestim cu exactitate toata istoria. Asa am aflat adevarul. N-am vrut sa par nerecunoscator fata de cei care m-au angajat, insa cred ca povestea are o morala. Ea dovedeste cat de greu se intalnesc cantaretii necunoscuti cu ocaziile de afirmare care le sunt atat de necesare. Cu tot sprijinul unei soliste celebre si respectate precum Joan Sutherland, mi s-a dat sansa sa cant in America numai fiindca toti tenorii consacrati nu au fost disponibili cand Miami avea nevoie de ei."

Nedespartit de Sutherland a debutat cu succes la Covent Garden in Somnambula de Bellini. A continuat cu un foarte norocos turneu australian, in care a fost protagonist in Elixirul dragostei si impreuna cu Sutherland din nou Lucia di Lammermoor si Somnambula, la care s-a mai adaugat Traviata.

Dar iata ca din nou se infatisaza Boema. 1965 este si anul debutului la Scala din Milano, unde tenorul a fost cerut in mod expres de Herbert von Karajan pentru acest spectacol cu opera lui Puccini. Intalnirea a lasat urme puternice, astfel ca in 1966 Pavarotti a fost din nou dirijat de Karajan in Messa da Requiem in memoria lui Arturo Toscanini.

In anii 1965-66 au fost deasemenea interpretarile memorabile cu "Capuleti si Montecchi" sub conducerea lui Claudio Abbado si Rigoletto dirijat de Gianandrea Gavazzeni.

Dar cel mai spectaculos debut al lui Pavarotti la Covent Garden, impreuna cu Joan Sutherland, a fost in opera devenita legendara cu "secventa de noua Do-uri de piept": Fiica Regimentului. Pentru prima data un tenor a emis cu voce plina cele noua Do-uri din Ah, mes amis" scrise de Donizetti pentru a fi cantate doar in falset. Publicul este in delir, teatrul este zguduit de ca de explozii la care participa sufleteste chiar si casa regala engleza, prezenta la marele eveniment.

Anii Saizeci au fost fundamentali si pentru viata particulara a tenorului. In acea perioada s-au nascut iubitele sale fete: in 1962 s-a nascut Lorenza, urmata in 1964 de Cristina si insfarsit in 1967 a venit Giuliana. Pavarotti are o legatura foarte puternica cu fetele, considerandu-le cel mai important bun al vietii sale.

Succesul rasunator al operei "Fiica Regimentului" s-a repetat in 1968 la Scala din Milano si si la Metropolitan Opera din New-York in 1972. Pavarotti era deja cunoscut publicului american inca dela spectacolele din Miami si San Francisco.

La Metropolitan debutase deja in 1968 cu vechea dragoste Boema, si in fiecare an s-a intors pe prestigioasa scena newyorkeza, obtinand consensul publicului si al criticii. Dar performanta fantastica si fara precedent a celor noua Do-uri de piept l-a consacrat definitiv ca "Tenor" in oricare parte a globului. Decca i-a dedicat chiar un disc intitulat: "Regele Do-ului de piept"!

In dictionarul spaniol Editura stiintifica 1964, Do s.m. (muz) -la al doilea sens (fig) Do de pecho (Do de piept) este definit ca: "cel mai mare efort pe care il face cineva pentru atingerea unui scop".

Indatoririle artistice ale lui Pavarotii au devenit din ce in ce mai intense. Intr-un arc de circa 15 ani a interpretat un vast repertoriu care au cuprins, printre altele, opere ca: Traviata, Manon, Madama Butterfly, Idomemeo, Lombarzii in prima cruciata, Gioconda, Turandot, Tosca, Bal Mascat, Luisa Miller, Aida, Ernani, Puritanii, Cavalerul Rozelor, Trubadurul, Favorita.

A fost mereu prezent in marile teatre italiene, in Europa, in lume, calcand pe scenele cele mai renumite din New-York, Londra, San Francisco, Miami, Chicago, Philadelphia, Hamburg, Viena, Berlin, Salzburg, Geneva, Paris, Moscova, Pekin.

In 1973-74, dirijat de Herbert von Karajan a imprimat doua opere pentru Decca: Boema, care a obtinut "Premiul criticii discografice italiene" si Madame Butterfly. Tot pentru Decca, in 1975, alaturi de Montserrat Caballe si Peter Maag pe podiu, a inregistrat opera Luisa Miller care l-a avut in debut pe papa Fernando.

Impreuna cu legendarul tata-tenor, Pavarotti a cantat deasemenea "pe viu" in diverse ocazii, ca de exemplu in 1979 la reluarea unui program al BBC, in sugestiva cornise a Domului din Modena, iar in 1981 in timpul unei emotionante serate care a avut loc la Metropolitan, a fost chemat cu insistenta la rampa, spre satisfactia fiului sau. Tot in anul 1979 canta alaturi de Mirela Freni ( fosta sotie a lui Leone Magiera corepetitor si dirijor, recasatorita cu Nicolai Ghiaurov) sub bagheta lui Carlos Kleiber, opera Boema.

Insemnata si prodigioasa activitate muzicala pavarottiana nu s-a limitat doar la aspectul operistic, ci s-a extins si in indraznetul front al recitalurilor si al concertelor, care i-au permis tenorului sa se desfasoare in stalurile vaste ale marilor teatre, in arene, piete, stadioane sau parcuri. Luciano Pavarotti a inceput sa se impuna cu recitalurile in 1973 la New-York, continuand intr-un anumit sens traditia tenorilor inaintasi ca Enrico Caruso si Beniamino Gigli. A tinut primul sau recital italian, impreuna cu Leone Magiera, in 1975 la Scala din Milano, unde s-a reintors in 1980 pentru a se arata in fata unui public cald si entuziast.

Concertele i-au conferit tenorului bucuria de a fi inconjurat de o mare de oameni, expunerile in aer liber avand un efect miraculos asupra multimii, obtinandu-se in acest fel succese rasunatoare. In 1975 Pavarotti a tinut un concert la Golden Gaste Park din San Francisco si chiar de la primele ore ale diminetii o multime de spectatori s-a revarsa pe pajistea marelui parc. In 1977 de asemenea o alta multime a invadat stadionul la Blossom Music Center din Cleveland. In 1980 in Central Park din New-York, pentru o reprezentatie a operei Rigoletto in forma de concert, au fost prezenti peste 200.000 de spectatori.

In 1984 la Madison Square Garden din New-York s-au adunat mai bine de 20.000 de spectatori iar in 1985 in Piata Grande din Modena, mii de persoane au venit sa-l aplaude pe cel mai ilustru concetatean al lor.

Concertele au fost deasemenea prilej de intalniri cu mai marii lumii: familii regale, papi, presedinti, oameni politici si de cultura. In 1981 un spectacol foarte aplaudat la "Ford's Theatre din Washington, s-a desfasurat in prezenta presedintelui american Ronald Regen si a Primei Doamne Nancy. In 1982 la Charleston detinatorul unui premiu Nobel Albert Sabin a asistat la un concert in favoarea Universitatii de medicina, iar in 1984 la o serata de la Covent Garden au fost oaspeti de onoare printii Charles si Diana de Anglia.

O cariera formidabila si glorioasa care dupa 25 de ani de casatorie cu muzica, la 29 aprilie 1986, a sarbatorit nunta de argint cu un spectacol de Boema la Teatro Comunale din Modena. La acest prilej au participat alaturi de sarbatorit tinerii cantareti laureati ai ultimei editii al concursului"Pavarotti International Voice Competition, care incepand din anul 1981 se desfasoara la un interval de trei sau patru ani la Philadelphia prin vointa maestrului.

Serata de la Modena a fost memorabila in asa masura ca, doar cateva luni mai tarziu, s-a repetat in China la Pekin, unde Boema a inregistrat un asemenea succes de public incat capul partidului personal i-a cerut lui Pavarotti sa mai tina un concert. Cu aceasta ocazie s-a deschis fara ezitare impunatoarea Sala a poporului, loc destinat proceselor si care nu a fost niciodata utilizata pentru un spectacol. Marele eveniment a fost transmis de televiziunea chineza si urmarit de peste o suta de milioane de spectatori.

In 1986 tenorul a interpretat Aida la Metropolitan si in deschiderea stagiunii de la Scala din Milano. Interpretarea lui a fost extraordinara, sublima, astfel incat ziarul Corriere della sera a rezervat o intreaga pagina pentru recenzia intitulata: "Celeste Luciano". Sfarsitul anilor optzeci si nouazeci l-au gasit pe maestru angajat in mari concerte si spectacole internationale.

In 1990, impreuna cu Jose Carreras si Placido Domingo, Pavarotti a dat viata celebrului trio: "I tre tenori". Concertul s-a desfasurat cu ocazia campionatului mondial de fotbal la Roma si a obtinut un succes rasunator. Succesul acestui concert a dat satisfactie mai ales celor trei protagonisti care s-au hotarat sa cante impreuna si la urmatoarea editie a campionatului mondial. Dupa patru ani, in 1994, s-au regasit la Los Angeles unde cei trei tenori au repetat concertul cu acelasi succes, intelegerea intre cei trei magnifici ai liricei devenind si mai puternica fapt care i-a indemnat sa intreprinda un mare turneu in jurul lumii. Natural au ramas fideli la scadenta mondialelor de fotbal din 1998 de la Paris ca si cele din Japonia in anul 2002.

In 1991 Pavarotti a fascinat peste 250 mii de persoane cu un grandios concert in Hyde Park din Londra. Cu toata ploaia torentiala care a cazut si asupra Printului de Galles si a Printesei Diana, fara sa se protejeze nici ei sub umbrele pentru a nu stanjeni vizibilitatea celor din spate, spectacolul a reprezentat un eveniment mediatic, transmis de televiziunea britanica in toata Europa si Statele Unite. In acest concert Pavarotti a anuntat ca dedica Printesei Diana aria ce urma s-o cante (evident dupa ce in prealabil solicitase acordul Printului Charles, cu care de altfel, era intr-o relatie destul de apropiata). Era vorba de aria din Manon Lescaut de Puccini cu un titlul foarte sugestiv Donna non vidi mai" la auzul careia publicul a izbucnit in urale, dovada a marii pretuiri de care s-a bucurat Printesa Diana in timpul vietii.

Succesul initiativei londoneze s-a repetat in 1993 la New-York in Central Park, unde s-a inregistrat o afluenta de 500 mii spectatori. Concertul transmis de televiziune a putut fi urmarit in America si in Europa de milioane de persoane si a reprezentat fara indoiala o piatra de hotar in viata artistica a tenorului.

O mare multime s-a adunat si la Modena in 1992 pentru primul concert Pavarotti & Friends , in care eclecticul Maestru a invitat artisti de faima mondiala ai muzicii pop si rock pentru strangerea de fonduri in favoarea organizatiilor umanitare internationale. Chermeza s-a repetat in fiecare an si a beneficiat de prezenta a foarte numerosi super staruri italieni si straini.

Anul 1993 a fost un an bogat in emotii pentru Luciano Pavarotti. La Metropolitan s-a reluat opera: "Lombarzii in prima cruciata" pe care nu a mai interpretat-o din 1969. Cu aceasta ocazie s-au sarbatorit cei 25 de ani de cariera la MET printr-o mare gala.

La finele lunii august in timpul concursului hipic "Pavarotti International" a intalnit-o pe Nicoletta Mantovani, actuala sa sotie, dupa ce un timp i-a fost secretara.

Anul 1994 s-a desfasurat tot sub insemnul Metropolitanului unde a debutat cu o opera absolut noua in repertoriul sau: Paiate.

In 1955 Pavarotti a intreprins un lung turneu sudamerican care l-a purtat prin Chile, Peru, Uruguai si Mexic, in timp ce in 1996 a debutat cu Andreea Chenier la Metropolitan si a cantat in pereche cu Mirela Freni la celebrarea torineza a centenarului operei Boema.

In 1997 a reluat Turandot la Metropolitan. In 2000 a cantat la opera din Roma cu ocazia centenarului operei Tosca iar in 2001 tot la Metropolitan a readus in scena Aida.

Despre rolurile sale preferate, Pavarotti citeaza trei titluri: Boema, Bal mascat si Elixirul dragostei. Prima este opera lui de suflet, opera destinului sau, un port-bonheur al carierei sale amintindu-i de debutul de la New-York. Balul este o opera stralucita avand in partitura cea mai variata arie de stiluri muzicale pentru un tenor. Spunea ca daca i s-ar permite sa cante o singura opera pentru tot restul vietii sale, aceasta ar fi Bal Mascat.

Iubeste Elixirul dragostei fiindca se vede pe sine in acest rol. Nemorino este un baiat simplu de la tara dar cu multa inteligenta nativa.

"Una furtiva lacrima " este una dintre cele mai frumoase arii pentru tenor. Astfel, maestrul Luciano Pavarotti a ajuns sa scruteze cel de al treilea mileniu avand in spate patruzeci de ani de cariera despre care afirma cu satisfactie: "cred ca o viata cheltuita pentru muzica trebuie sa fie cheltuita pentru frumusete, iata de ce eu i-am consacrat viata mea".

In vara anului 1999 in timpul vizitei la Bucuresti a Sanctitatii Sale Papa Ioan Paul al II-lea, a avut loc si Concertul lui Luciano Pavarotti in fata publicului romanesc, concert transmis in unda si de Televiziunea romana si care s-a bucurat de o organizare deosebita si de un succes rasunator. Cu acest concert putem consemna prezenta in tara noastra a triadei tenorilor, la date diferite si pe scene diferite.La Ateneu Jose Carreras, la Sala Palatului Placido Domingo iar acum Luciano Pavarotti, pe o scena in aer liber din Parcul Izvor, in umbra Casei Poporului.

Dintr-un material prezentat pe postul de Televiziune Rai I la data de 22 aprilie 2003, am spicuit urmatoarele:

Se desmintea categoric ca s-ar fi celebrat casatoria dintre Luciano Pavarotti si Nicoletta Mantovani, fosta lui secretara. Unele declaratii ale lui "Big Luciano" aparute in presa, au fost considerate de acesta ca o neintelegere lingvistica, intrucat tenorul a insinuat mereu ca in inima sa el retine ca este casatorit cu Nicoletta chiar din prima zi in care s-au intalnit, dar casatoria secreta in biserica nu s-a celebrat inca.

Intre Luciano si Nicoletta este o poveste de dragoste care in ciuda diferentei de varsta, a dificultatilor de tot felul, a criticilor, dureaza totusi de aproape 10 ani. Perechea a fost de la inceput in centrul polemicilor.

Pentru o perioada de timp au reusit sa mentina secreta relatia lor, pana cand Luciano si Nicoletta, cu 35 de ani mai putin decat el, au fost surprinsi de un fotograf, (Ah ! acesti paparazzi "pacoste") la casa din Pesaro, unde pana in urma cu un an se ducea in vacanta cu intreaga sa familie.

Cum spunea comentatoarea de la RAI I, sunt fotografii tulburatoare, socante, care fac inconjurul lumii. Nicoletta, la acea data secretara lui Pavarotti, a fost "aratata cu degetul" ca fiind cauza falimentului casatoriei sale cu Adua Veroni. Sotia Adua nu-i face, deloc, viata usoara. Pentru a accepta divortul, formuleaza niste pretentii "ametitoare" pentru capul lui Luciano: Jumatate din intregul patrimoniu! Vile, apartamente , posesiuni multiple pe care le are, depuneri bancare, si -de ce nu?- chiar resedinta de la Pesaro, un patrimoniu quantificabil la 100 milioane de Euro.

Probleme mari pentru acest om spre finalul carierei, care intotdeauna, la bine si la rau, continua sa atraga atentia asupra sa. Oricum ar fi insa, este mereu iubit de public, fie pentru calitatile sale vocale fie pentru actele sale sociale, iar succesul sau continua sa fie acelasi de 40 de ani. Viata marelui maestru este semnata de atatea emotii, frumoase sau urate, dar pentru a triumfa peste toate cu siguranta trebuie sa aducem in calcul marea lui dragoste pentru frumoasa Nicoletta. Din vara anului 2002, Luciano si Nicoletta nu ascund deloc dorinta de a avea un copil impreuna, desi Pavarotti mai are deja trei fete mult iubite de la fosta sotie Adua: Lorenza, Cristina si Giuliana.

De la acea data Nicoletta purta in "san" o pereche. In ianuarie 2002, riscandu-si propria viata, a nascut, prin cezariana, pe micuta Alice, la Urgenta Policlinicii din Bologna. Dar in acelasi timp pentru Pavarotti a luat sfarsit visul de a avea un baiat care sa-i poarte numele mai departe, geamanul murind prin asfixie in timpul interventiei chirurgicale.

-"Una din zilele cele mai urate din viata mea" avea sa declare maestrul, cu fata intunecata, iesind din spital, cu toata prezenta micutei Alice, salvata, intr-adevar, ca prin minune. De-acum "Big Luciano" va dedica intreaga sa dragoste Nicolettei si micutei Alice, care reprezinta toata lumina si puterea sa.

-"Fiecare gand al meu -a declarat in continuare maestrul- orice rasuflare, sunt doar pentru ea, cea care constituie cel mai bun medicament pentru mine. Micuta Alice plange cand sunt prea mult timp departe de casa -a explicat maestrul - care a promis sa cante numai pentru ea ceva anume, cu rezerva ca ea "urla" mai tare ca el.

Bucurii care estompeaza marea durere a vietii lui, dar nu pot sa-l faca sa uite. Si-aici as completa eu cu cuvintele poetului altor patimiri:

-"Nu cate au fost imi vin in minte , Ci cate-ar fi putut sa fie" !? ..

Asa cum l-am iubit pentru tot ce-a daruit muzicii si prin aceasta omenirii intregi, tot astfel l-am compatimit sincer pentru pierderea baiatului, de care s-ar fi bucurat, cred, mai mult ca de orice pe lume. Din pacate insa, n-a fost sa fie. Asa e viata uneori: "te taxeaza cand ti-e lumea mai draga!?!

ADDENDA: In Evenimentul zilei Nr.4242 din data de 13 octombrie 2005 a aparut un articol semnat de Sabina Nicolae cu titlul : "Pavarotti, ultimul Biss!" pe care il reproduc integral.

Luciano Pavarotti s-a retras de pe scena ieri, in ziua cand a implinit 70 de ani, asa cum anuntase inca de acum trei ani, intr-un interviu acordat CNN. "Din octombrie 2005 nu voi mai canta nici macar la dus", a glumit atunci tenorul.

Pavarotti a declarat ca se va dedica tinerilor cantareti, care invata la Academia de Muzica din Modena, fondata de el impreuna cu dirijorul si pianistul Leone Magiera.

In plus, planuieste sa petreaca mai mult timp cu sotia si fiica sa, in varsta de doi ani, dar si cu celelalte fete mari, pe care le are din precedenta casnicie cu Adua Veroni (de care a divortat dupa 35 de ani de convietuire, imediat dupa ce a devenit publica relatia cu asistenta sa -actuala sotie- Nicoletta Mantovani.

Pavarotti ramane in istorie drept cantaretul care a reusit sa transforme opera in fenomen de masa. In ultimii 45 de ani a sustinut peste 2.000 de concerte, in peste 60 de tari, si a vandut peste 100 de milioane de albume, justificandu-si renumele de "cel mai popular artist din istoria inregistrarilor de muzica clasica" Iar toate acestea sunt realizarile unui copil provenit dintr-o familie de muncitori dintr-un micut oras italian, ale unui tenor care nu a cantat niciodata in limba germana, foarte rar in franceza sau engleza si ale unui muzician care recunoaste ca ii vine greu sa citeasca o partitura pentru o intreaga orchestra.

In timpul carierei sale, Pavarotti a cantat alaturi de nume mari ale operei mondiale, precum Dame Joan Sutherland si Monserrat Caballe, sub bagheta unor dirijori celebri ca Leonard Bernstein, Sir Georg Solti si Herbert von Karajan, pe mari scene internationale, de la Scala din Milano la Teatro Colon din Buenos Aires. In 1986, a sustinut primul concert tinut vreodata in Marea Sala a Poporului din Beijing, China.

O VOCE CU GREUTATE: Pavarotti a devenit recunoscut pe plan international abia in 1990, cand versiunea sa din aria "Nessun Dorma" din opera "Turandot" de Puccini, a fost aleasa pentru a fi tema Cupei Mondiale din Italia. Acest eveniment a marcat si debutul proiectului "Trei Tenori", in care Pavarotti a colaborat cu spaniolii Jose Carreras si Placido Domingo. Inregistrarea concertului pe care cei trei l-au sustinut la Cupa Mondiala a devenit cel mai bine vandut album de muzica clasica din toate timpurile. Din fericire il am in videoteca, si-l pastrez cu multa veneratie.

Au urmat concerte de mari proportii, televizate, la care participau peste 500.000 de spectatori, cinci Premii Grammy si multe altele pentru activitatile sale caritabile.

In ciuda obezitatii si a problemelor pe care le-a avut cu Fiscul italian, tenorul de 160 de kilograme a cantat intotdeauna cu pasiune. Chiar daca multi l-au acuzat ca aduce daune muzicii clasice, Pavarotti a sustinut intotdeauna ca "muzica, la fel ca sportul, trebuie sa fie pentru toata lumea.

O veste, insa, care mai bine nu era, precizeaza ca in primavara anului 2006, intr-o clinica din New-York, a fost operat de o tumora a pancreasului, fara precizarea daca era benigna . .sau nu!!! Din pacate tumora fiind maligna, nu au existat sanse prea mari de supravietuire, astfel ca in ziua de Sambata 8 septembrie 2007, in Catedrala din Modena, aveau loc funeraliile pentru cel mai mare si mai popular tenor contemporan. . .

Totusi, prea trist si nemeritat sfarsit !!!