Sunet muzical si zgomot

Sunet muzical si zgomot

a) Sunetul muzical

Un sunet se considera muzical daca are frecventa (inaltimea) determina­bila, ceea ce-i confera capacitatea de a fi utilizat in sistemele muzicale de into­natie - melodice sau armonice.

Dupa forma vibratiilor de care este produs, sunetul muzical se prezinta sub doua aspecte: simplu (pur) si compus (timbrat).

Sunetul muzical simplu (pur) rezulta din vibratia de o forma unica, simpla, neposedand armonice. El se exprima grafic printr-o linie sinusoidala, de unde si numele de sunet sinus:

Avand frecventa determinabila, sunetul sinus poate fi utilizat in realizarea mijloacelor de expresie de natura intonationala, dar lipsindu-i armonicele, nu este generator de timbruri sonore (sunet monotimbral). El se obtine numai in la­borator, prin aparate electronice capabile sa "fabrice" sunete fara armonice in componenta lor.

Întrebuintarea artistica a sunetului sinus priveste deocamdata numai domeniul creatiei muzicale electronice.

Sunetul muzical compus (timbrat) detine armonice in alcatuirea sa, in seria carora se distinge predominind auditiv sunetul fundamental. Expri­marea lui grafica se obtine prin suprapuneri de mai multe linii sinusoidale raprezentind sunetele simple componente:[1]

Prin natura lor. toate sunetele muzicale - cu exceptia sunetului sinus descris mai inainte - sint sunete compuse.

Instrumentele muzicale, vocile, precum si alte surse sonore emit numai sunete in a caror componenta intra armonice (sunete partiale), operele de arta, pana la creatia electronica din timpurile noastre, folosind in exclusivitate sunete timbrate (compuse).

b) Zgomotul

Zgomotul - fiind produsul vibratiilor neperiodice ale corpurilor sonore - nu are frecventa precisa, in complexul acestor vibratii neputandu-se deter­mina sunetul fundamental.

Exprimare grafica :

Cu toate acestea, se poate vorbi si in cazul zgomotului de o anumita regiune frecventiala in care se produce, dupa cum respectivele vibratii neperiodice apartin unui registru sonor sau altuia (zgomote inalte, medii sau grave).

Pe cale experimentala s-a constatat ca zgomotul mareste presiunea asupra creierului, a ritmului cardiac si a secretiilor glandulare. Daca zgomotul este prea tare, depasind o oarecare intensitate (punctul critic), risca sa devina nociv, putind provoca leziuni ale nervului acustic.[2]

În decursul timpurilor, muzica a cautat sa "umanizeze" zgomotele, utilizandu-le mai intai pe calea instrumentelor clasice de percutie, iar apoi prin or­ganizarea si selectarea efectelor de zgomot in realizarea unor imagini artistice aparte.

Fara o utilizare artistica - impresionabila prin maiestria componistica - zgomotele nu-si au insa rostul in muzica. Arta sunetelor, prin natura si con­tinutul ei expresiv, este capabila sa atribuie nu numai sunetelor, ci si zgomo­telor calitati estetice, dar ea nu poate accepta zgomotul ca principiu de creatie.