Conditiile exercitarii actiunii in justitie potrivit legii contenciosului administrativ

CONDITIILE EXERCITARII ACTIUNII IN JUSTITIE POTRIVIT LEGII CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV

Potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoana fizica sau juridica, daca se considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instantei judecatoresti competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Expresia „daca se considera vatamata in drepturile sale recunoscute de lege a dobandit semnificatia daca se considera vatamata in drepturile, libertatile si interesele sale recunoscute de lege prin Constitutia din 1991[1].

1. Prima  conditie se refera la calitatea reclamantului. Calitatea reclamantului in actiunea de contencios administrativ este conditionata de capacitatea acestuia de a putea sta in justitie[2], nefacandu-se discriminare intre persoanele fizice si persoanele juridice.

Achiesam la sustinerile din doctrina potrivit carora formularea „orice persoana fizica sau juridica” este restrictiva, deoarece are in vedere doar capacitatea juridica civila. Mai potrivite sunt formularile din perioada interbelica si anume „cel vatamat” (art. 107 din Constitutia din 1923) sau „oricine se pretinde vatamat” (art. 1 din Legea contenciosului administrativ din 1925)[3]. Oricum, dispozitiile Legii nr. 29/1990 trebuie interpretate prin prisma Constitutiei, care, in art. 122, consacra dreptul prefectului de a ataca in contenciosul administrativ actele autoritatilor il exercita in virtutea calitatii sale de reprezentant al Guvernului, iar nu in baza capacitatii juridice civile.

Calitatea reclamantului este determinata de faptul ca se afla sau s-a aflat intr-un raport de drept administrativ in care celalalt subiect este un organ sau un functionar al administratiei publice. Asemenea raporturi pot fi externe, dar si interne mai exact acele relatii din interiorul organului administrativ, dintre sefi si subalterni, persoane fizice, sau dintre organe din acelasi sistem, dar cu statut juridic autonom, precum este o universitate fata de Ministerul Invatamantului.

2. O alta conditie consta in vatamarea unui drept, libertati sau interes recunoscut de lege in favoarea reclamantului. Este vorba de un drept subiectiv pe care legea il confera reclamantului si pe care autoritatea administrativa este obligata sa-l realizeze. Nu este neaparat necesar ca dreptul incalcat sa fie de natura administrativa (poate orice rom. dr.), ci important este ca vatamarea lui sa fie rezultatul conduitei culpabile a organului administratiei publice.

3. Actiunea in justitie a reclamantului trebuie sa prezinte un interes pentru el. Nu exista aceasta conditie daca actul atacat a fost deja revocat de organul care l-a emis ori a fost anulat de organul ierarhic superior inainte de a produce efecte juridice.

In doctrina se sustine pe drept cuvant ca dispozitiile Legii nr. 29/1990 trebuie armonizate si in aceasta privinta cu cele ale Constitutiei, in sensul ca expresia „daca se considera vatamata” in drepturile sale, recunoscute de lege” din art. 1 a dobandit semnificatia „daca se considera vatamata in drepturile, libertatile si interesele sale, recunoscute de lege”[4].

Urmeaza ca potrivit noii baze constitutionale a contenciosului administrativ, o actiune nu se poate respinge decat atunci cand reclamantul nu are de aparat nici drepturi, nici libertati si nici interese legitime, ceea ce echivaleaza cu exercitarea abuziva a actiunii de contencios administrativ. Interesul legitim poate fi atat personal, cat si public, fundamentul constitutional al interesului public reprezentandu-l dispozitiile Constitutiei cu privire la indatoririle fundamentale ale cetateanului roman.

4. O conditie esentiala este ca vatamarea dreptului sa fie urmarea unui act administrativ sau a refuzului unei autoritati administrative de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

Numai actele administrative pot face obiect al actiunii de contencios administrativ pentru ca numai acestea produc efecte juridice, in sensul ca nasc, modifica (transforma) sau sting drepturi si obligatii. De aceea, faptele materiale si operatiunile administrative, nu pot face obiect al unei asemenea actiuni deoarece singure, prin ele insele nu produc efecte juridice.

Doar actele administrative individuale iar nu si cele normative pot forma obiect al actiunii de contencios administrativ, intrucat numai astfel de acte privesc un drept subiectiv ale unei anumite persoane, fie ea fizica sau juridica.

Actul atacat trebuie sa fie unul de autoritate, asa incat vor fi exceptate de la controlul judecatoresc actele administrative de gestiune.

Se asimileaza actului administrativ si poate fi atacat in justitie refuzul nejustificat al unei autoritatii administrative de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 29/1990, se considera refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege si faptul de a nu se raspunde petitionarului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii respective, daca prin lege nu se prevede un alt termen.

5. Actul administrativ trebuie sa emane de la o autoritate publica inclusiv de la o structura neguvernamentala investita cu prerogativele puterii publice.

In baza Constitutiei, poate fi atacat in contenciosul administrativ atat actul administrativ al unei „autoritati administrative”, cat si actul administrativ al unei autoritati publice de alta natura, al unei structuri a legislativului sau a puterii judecatoresti.

In notiunea de autoritate publica trebuie incluse trei mari categorii de autoritati: a) organe ale administratiei de stat (Presedintele Romaniei, Guvernul, ministerele, prefecturile etc.) si structurile subordonate acestora; b) organe ale autonomiei locale (Consiliul judetean, Consiliul local, Primarul) si structurile subordonate acestora; c) organisme neguvernamentale (asociatii, organizatii, societati, instituite, academii, universitati, barouri, ligi etc.), autorizate prin lege sau de o autoritate publica, in baza legii, sa presteze servicii publice, in regim de putere publica. In aceasta din urma categorie intra si societatile bancare[5].

Trebuie facuta o deosebire intre actele de autoritate prin care se realizeaza o activitate de natura administrativa si actele de autoritate prin care Parlamentul si instantele judecatoresti isi realizeaza competenta (legi, mesaje, sentinte, decizii etc.).

Din aceasta cauza, in practica s-a precizat ca nu este susceptibil de a fi atacat in contenciosul refuzul Procurorului General de a declara recurs extraordinar, la o hotarare judecatoreasca de condamnare, solicitandu-se despagubiri, modul de punere in executare a sentintei penale, hotararea Curtii Constitutionale de respingere a unei contestatii cu privire la campania electorala prezidentiala, refuzul unui tribunal de a respecta prevederile unei decizii a Curtii Supreme de Justitie ori refuzul Ministerului Justitiei de a raspunde despre modul de solutionare a litigiilor de catre instantele judecatoresti.

6. O alta conditie priveste existenta actiunii administrative prealabile. Actiunea administrativa prealabila este conceputa pentru a oferi cetateanului mijloace legale mai variate si mai rapide pentru apararea drepturilor sale fundamentale, iar nu pentru a-i limita accesul la justitie, care este liber conform art. 21 din Constitutie.

Actiunea administrativa prealabila – din punct de vedere al dreptului administrativ – este pur si simplu inutila, pentru ca este de principiu admis dreptul de revocare. Organul emitent poate oricand sa-si retraga sau sa-si modifice actul, ceea ce o poate face si la sesizarea celui interesat. Din acest punct de vedere, actiunea administrativa prealabila ne apare ca o sesizare si o atentionare a administratiei, fara sa-i incumbe acesteia vreo obligatie[6].

Totusi, din practica judecatoreasca retinem ca actiunile care au fost introduse fara a se face dovada ca reclamantul s-a adresat organului emitent in termen de 30 de zile de la comunicarea actului pe care il ataca, au fost respinse ca inadmisibile.

7. Actiunea trebuie sa fie introdusa intr-un termen de 30 de zile. Legea nr. 29/1990 stabileste in art. 5 termenul in care se poate face actiunea in justitie si momentul de la care acesta incepe sa curga, diferentiat, dupa cum cel vatamat s-a adresat cu recurs la organul emitent sau la organul ierarhic superior, respectiv dupa cum este vorba de tacerea autoritatii administrative. Daca cel care se considera vatamat s-a adresat organului emitent, termenul de sesizare a tribunalului este de 30 de zile de la comunicarea solutiei (alin. 2), daca s-a adresat si autoritatii administrative ierarhic superioare celei care a emis actul, termenul de 30 de zile se calculeaza de la comunicarea de catre aceasta autoritate a solutiei date reclamatiei (alin. 3), iar daca autoritatea emitenta sau autoritatea ierarhica nu rezolva reclamatia in termen de 30 de zile, la expirarea acestui termen incepe sa curga termenul de 30 de zile de sesizare a tribunalului (art. 4).

In toate cazurile, introducerea cererii la tribunal nu se va putea face mai tarziu de un an de la data comunicarii actului administrativ a carui anulare se cere (alin. 5). Prin urmare, alin. 1 al art. 5 are ca obiect actiunea administrativa prealabila (mai exact, recursul gratios), alin. 2 are ca obiect actiunea in justitie in ipoteza unei nemultumiri la recursul gratios, alin. 3 are ca obiect actiunea in justitie in ipoteza unei nemultumiri la recursul ierarhic, alin. 4 vizeaza actiunea in justitie in ipoteza nerezolvarii reclamatiei fie de autoritatea emitenta, fie de autoritatea ierarhica, in termen de 30 de zile, iar alin. 5 este numitor comun atat pentru recursul administrativ (gratios sau ierarhic), cat si pentru sesizarea tribunalului[7].

8. O ultima conditie are in vedere imprejurarea potrivit careia actul atacat sa nu fie emis anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 29/1990. Legea nu se aplica deci actelor administrative emise anterior datei de 8 decembrie 1990, dar se va aplica cererilor introduse anterior acestei date.