Presedintele Romaniei - Natura institutiei prezidentiale

Presedintele romaniei

1. Natura institutiei prezidentiale si a formei de guvernamant a statului roman

Institutia sefului de stat isi are originea in inceputurile organizarii vietii de stat,[1] cand colectivitatile umane, aflate la debutul constituirii lor sociale (civile), au trecut in mod efectiv sub conducerea unui individ, de regula membru al acelei societati, care exercita - in urma desemnarii sale - asupra intregii comunitati cele mai importante prerogative de putere publica reunite in persoana sa.

Mai tarziu - cu toata diversificarea numarului si categoriilor de autoritati publice (legislative, executive si judecatoresti) si indiferent de modul acestora de constituire (alese sau numite), de durata functionarii lor (permanente sau temporare), de nivelul teritorial al actiunii lor (nationale sau centrale, teritoriale sau locale) - s-a simtit nevoia de a se da o expresie unitara si continua indeplinirii la cel mai inalt nivel reprezentativ a functiei supreme de exercitare a puterii publice de catre un singur om personificat de seful statului.

Seful statului indeplineste o functie publica de prima importanta in stat - indiferent de:

- fundamentarea teoretica a naturii politico-juridice a respectivului exercitiu (bazata pe principiul unicitatii, al colaborarii sau al separatiei puterilor in stat) - in care sens ea este fie o putere distincta,[2] fie alaturata sau contopita altora existente;

- forma unipersonala sau colegiala in care se exercita;

- de modalitatea electiva ori ereditara de acces la functia suprema;

- de durata permanenta ori temporara a acesteia.

Forma de guvernamant a unui stat este caracterizata de modul de constituire a functiei supreme in care sens cea mai generala clasificare face distinctie intre monarhie si republica,[4] distinctie ce reflecta insusi felul desemnarii sefului statului.

Monarhia reprezinta forma de guvernamant in care functia suprema este detinuta de o persoana care o exercita pe viata, indiferent ca o dobandeste sau prin mostenire (ereditar) sau, mai rar, prin alegere (electiv).

Republica, dimpotriva, se caracterizeaza prin exercitiul aceleiasi functii de catre o autoritate aleasa pe timp limitat.

In decursul istoriei seful statului, in special monarhul, a concentrat multiple prerogative de putere in persoana sa - legislative, executive si chiar judecatoresti - pentru ca in sistemele moderne si, mai ales, in cele contemporane de organizare statala sa se produca o delimitare tot mai riguroasa a atributiilor sale fata de celelalte autoritati, respectiv fata de legislativ (reprezentativ ca mod de formare, alcatuire si mod de edictare a legii), de executiv (chemat a realiza vointa legiuitorului) si de judiciar (menit a sanctiona incalcarea legii).

Dupa sfera si deplinatatea prerogativelor de putere publica revenite functiei supreme in organizarea de stat, corelate cu raportul dintre sistemele de autoritati, monarhiile pot fi parlamentare sau neparlamentare, iar republicile pot fi prezidentiale ori parlamentare.

Cele mai multe tangente si delimitari intre autoritatile statului au operat intre institutia sefului statului si puterea executiva, ceea ce a determinat in mod esential forma de guvernamant.

In acest sens statul este neparlamentar (monarhic sau republican) in cazul in care seful statului este in acelasi timp si seful executivului, indiferent ca este cazul unei autoritati publice unice (executiv monocratic)[5] in care seful statului este ajutat in guvernare de o echipa (cabinet) de functionari numiti de el sau ca distingem doua autoritati diferite, respectiv seful statului si guvernul condus de un prim ministru sau premier (executiv dualist). Exemplificative in acest sens sunt monarhiile absolutiste sau despotice si republicile prezidentiale (S.U.A.).

Dimpotriva, statul este parlamentar (monarhic sau republican) daca functia de sef al statului este distincta de cea a sefului guvernului, dar plenul atributiilor de putere revine legislativului, seful statului pastrand numai atributii, de regula, reprezentative, de ordin formal.

Exemplificative in acest sens sunt cazurile Japoniei, Angliei, Germaniei.

Perioada contemporana, in special dupa cel de al
doilea razboi mondial, inregistreaza si o noua tendinta intermediara - numita semiparlamentara sau semiprezidentiala - in care seful statului, de regula presedintele, prin modul sau de alegere (bazat pe o larga reprezentare electorala ce-l contrapune parlamentului), fara a fi seful guvernului, dar avand importante atributii executive, inclusiv in desemnarea premierului si in dizolvarea legislativului, devine functia si institutia politica si statala de prim rang, atat sub aspect reprezentativ, cat si in privinta puterii exercitate (cazul tipic este cel al Frantei, incepand cu Constitutia din anul 1958).

Acest din urma regim este considerat, in forma atenuata,[6] ca fiind specific modului de guvernare a Romaniei sub imperiul actualei Constitutii. Din prevederile legii fundamentale rezulta ca Presedintele Romaniei indeplineste functia de sef al statului, fiind investit cu atributii inerente acestei institutii politice, constitutionale si administrative. El nu dispune de o putere absoluta in realizarea functiilor sale, intrucat exercitiul lor este partajat cu guvernul, toate aceste autoritati exercitand si un control reciproc, fiecare asupra celeilalte.

Sub aspectul naturii functiei prezidentiale in Romania, constatam ca ea are un caracter mixt si anume politico-reprezentativ, constitutional-legislativ, precum si administrativ-executiv.

2. Atributiile si actele administrative ale sefului statului

Atributiile sefului statului sunt prevazute in Constitutie si pot fi grupate in mai multe categorii:

1. Atributiile de natura politico-reprezentativa ale institutiei prezidentiale rezulta din faptul ca seful statului reprezinta Romania in relatiile interne si internationale, vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice, exercitand functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate, este garantul independentei nationale, al unitatii teritoriale a tarii.

Tot un caracter reprezentativ este conferit functiei prezidentiale de catre atributul de comandant al fortelor armate si de functia de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, de atributiile de acordare de decoratii si titluri de onoare, acordarea gradelor de maresal, general si amiral, numirea in (unele) functii publice,[8] in conditiile prevazute de lege, acordarea gratierii individuale, adresarea de mesaje parlamentului, precum si de numeroase atributii in domeniul politicii externe - incheierea de tratate internationale, acreditarea si rechemarea reprezentantilor diplomatici romani, acreditarea celor straini pe langa presedinte.

2. Atributiile de natura constitutional-legislativa ale aceleiasi institutii:

dizolvarea parlamentului, dupa consultarea presedintilor celor doua camere si a liderilor grupurilor parlamentare, daca legislativul nu a acordat votul de incredere pentru formarea guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de investitura;

convocarea parlamentului nou ales si a sesiunilor extraordinare ale acestuia;

promulgarea legii;

solicitarea reexaminarii legii de catre parlament;

sesizarea Curtii Constitutionale cu proiectele de legi;

initierea revizuirii Constitutiei;

convocarea poporului la exprimarea vointei prin referendum cu privire la problemele de interes national, dar numai dupa consultarea parlamentului;

declararea, cu aprobarea prealabila sau ulterioara a parlamentului, a mobilizarii partiale sau generale a fortelor armate;

in caz de agresiune armata indreptata impotriva tarii ia masuri pentru respingerea agresiunii aducandu-le neintarziat, prin mesaj, la cunostinta parlamentului;

instituirea, potrivit legii, a starii de asediu sau a celei de urgenta in intreaga tara ori in unele localitati, solicitand incuviintarea parlamentului pentru masurile adoptate.

3. Atributii administrativ-executive ale presedintelui, care nu intra in sfera reprezentarii politice si in sfera constitutional-legislativa, dar nici in sfera raporturilor cu alte autoritati publice neadministrative precum justitia, Curtea Constitutionala etc.

Cu toate ca are atributii de natura administrativa, presedintele nu este seful guvernului (functie detinuta de primul ministru), desi competentele sale cuprind, practic, intreg sistemul executiv, inclusiv autoritati care, desi sunt administrative,[9] nu fac parte din sistemul condus de guvern, avand un caracter autonom la nivel national.

a. Atributii de natura decizionala:

desemnarea candidatului pentru functia de prim ministru;

numirea guvernului investit prin votul de incredere al parlamentului;

numirea si revocarea ministrilor, la propunerea premierului, in caz de remaniere guvernamentala sau vacanta ministeriala ;

numirea in functii publice (administrative), in conditiile legii.

b. Atributii consultative, de propunere si reprezentare:

consulta guvernul cu privire la probleme urgente si de importanta deosebita;

propune parlamentului numirea in unele functii publice (administrative);

poate lua parte la sedintele guvernului in care se dezbat probleme de interes national privind politica externa, apararea tarii, asigurarea ordinii publice si, la cererea primului ministru, in alte situatii, prezidand sedintele la care participa.

In literatura de specialitate[11] au fost considerate ca argumente in sustinerea teoriei regimului semiprezidential (atenuat) caracteristic tarii noastre urmatoarele:

caracterul reprezentativ (electiv) al parlamentului si al presedintelui tarii, alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat;

dreptul presedintelui de dizolvare a parlamentului, in anumite conditii, dar si dreptul legislativului de tragere la raspundere politica a sefului statului si organizare a referendumului pentru demiterea sa, inclusiv punerea acestuia din urma sub acuzare;

calitatea parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului si unica autoritate legiuitoare a tarii, dar si calitatea presedintelui de a reprezenta statul roman, de a promulga legile si de a convoca natiunea la referendum;

desemnarea candidatului pentru functia de prim ministru, dar numai in urma consultarii partidului cu majoritate absoluta in parlament, ori daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in legislativ, precum si numirea guvernului pe baza votului parlamentar de incredere;

numirea si revocarea membrilor guvernului, in caz de remaniere sau de vacanta guvernamentala, dar numai la propunerea primului ministru;

atat presedintele, cat si fiecare camera au dreptul de a cere urmarirea penala a membrilor guvernului, seful statului putand dispune suspendarea acestora din functie daca s-a cerut urmarirea penala;

decretele prezidentiale, de regula, sunt contrasemnate de primul ministru;

cele mai importante atributii prezidentiale in domeniul politicii externe romanesti, ale apararii si ale starilor exceptionale sunt conditionate, in exercitarea lor, de vointa guvernului sau de cea a parlamentului ori se afla sub control legislativ.

In sfarsit, presedintele nu poate:

avea initiativa legislativa;

determina raspunderea politica a guvernului;

refuza promulgarea legii, daca reexaminarea ceruta de el n-a fost admisa de parlament, ori daca decizia Curtii Constitutionale i-a confirmat constitutionalitatea;

demite sau revoca primul ministru.

3. Actele de natura administrativa ale sefului statului

In scopul indeplinirii atributiilor sale seful statului dispune de un aparat administrativ[12] care functioneaza pe langa Presedintele Romaniei , initial denumit Presedintia Romaniei, iar actualmente Administratia prezidentiala.

In realizarea competentelor ce-i revin, presedintele emite acte politice (de pilda, mesaje) si acte juridice (decrete), acestea din urma supuse, de cele mai multe ori, regimului de drept constitutional, in studiul nostru interesand doar cele de natura administrativa, desi nu se pot nega unele trasaturi comune acestora, de natura mixta.

Decretele sunt acte juridice cu caracter normativ si cu caracter individual[14] avand o forta juridica inferioara Constitutiei si legilor, dar superioara actelor guvernului

Sunt normative decretele de reglementare a unor situatii ca, de exemplu, cele vizand declararea starii de urgenta sau a celei de asediu si care obliga autoritatile executive, centrale si/sau teritoriale ori locale, la luarea masurilor (normative si individuale) de punere in aplicare a prevederilor prezidentiale.

Sunt individuale, de pilda, actele de numire sau revocare din unele functii publice, cum sunt cele administrative.

Decretele, de regula, se contrasemneaza de primul ministru si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, iar nepublicarea lor atrage inexistenta actului. Cele cu caracter individual se comunica si celor interesati.

Contrasemnatura premierului este o conditie formala esentiala de valabilitate a decretului, fara de care actul este lovit de nulitate absoluta - antrenand concomitent si raspunderea solidara a acestuia, alaturata sefului statului, cu atat mai necesara pentru a se evita un eventual abuz al puterii prezidentiale - certificand legalitatea actului care, de cele mai multe ori, produce efecte pe planul dreptului administrativ.