Sistemul securitatii internationale

SISTEMUL SECURITATII INTERNAtIONALE

Conceptul de securitate este unul complex, fiind multidimensional.

Este motivul pentru care putem intalni o problematica vasta

legata de acest fenomen, pornind de la securitatea euroatlantica si

ajungand la controlul armamentului conventional sau la securitatea

globala. O posibila definitie in acest sens este oferita de lucrarea

semnata de catre Visarion Neagoe si Anca Dinicu. Potrivit acestora,

'Securitatea desemneaza o stare caracterizata prin lipsa pericolelor si

amenintarilor la adresa existentei, dar si in procesul de gestionare a

actiunilor care concura la realizarea unei astfel de situatii.'

Securitatea internationala poate fi studiata la nivelul a trei

paliere. Astfel, putem discuta despre securitate:

- regionala;

- continentala;

- globala.

Un bun exemplu pentru discutarea conceptului de securitate

regionala, ancorat in realitatea ultimilor ani, este legat de politica

Statelor Unite in Golful Persic. Daca zona Balcanilor era recunoscuta

la inceputul secolului XX drept 'butoiul cu pulbere al Europei', atunci

putem credita regiunea Orientului Mijlociu drept o sursa periculoasa

de instabilitate ce ameninta sistemul international. in acest context,

atitudinea promovata de Casa Alba in regiune nu s-a dovedit una

extrem de reusita, dovedindu-se ca 'schimbarea regimurilor nu este un

panaceu pentru toate amenintarile la adresa securitatii din regiunea

Golfului', dupa cum apreciau inspirat Joseph McMillan, Richard

Sobolsky si Andrew Winner intr-un studiu publicat, in 2003, in 'The

Washington Quartely'.

in articolul la care ne-am referit mai sus, cei trei autori reusesc

sa surprinda cu exactitate atat inabilitatile factorilor de decizie

americani, dar si complexitatea problemelor ce trebuia gestionate in

zona Golfului. Facand un excurs istoric, semnatarii studiului in cauza

subliniau: 'Politica anterioara (a Statelor Unite in Golf - n.n.) nu a

fost cu mult mai buna. Alianta Statelor Unite cu oamenii forte ai

regiunii - primul fiind sahul Mohammad Reza Pahlavi in Iran, de la

inceputul anilor 1950, pana la sfarsitul anilor 1970, si apoi, cand

Iranul s-a confruntat cu revolutia (islamica - n.n.), cu Saddam de la

1979 la sfarsitul anilor 1980 - s-a dovedit poate la fel de dezastruoasa.

Sahul a fost rasturnat in mare masura datorita legaturilor stranse cu

Statele Unite, iar relatiile Washingtonului cu Teheranul nu au mai fost

restabilite dupa caderea lui. Irakul lui Saddam, desi a platit fervoarea

revolutiei iraniene cu mai mult de un milion de victime, s-a dezvoltat

intr-o amenintare directa la adresa intereselor Statelor Unite dupa

sfarsitul razboiului iraniano - irakian in 1988, motiv pentru care

Statele Unite a purtat doua razboaie pentru a-l inlatura.

Utilizand aceste aranjamente regionale, care pareau avantajoase

la acea vreme, s-a pierdut pe termen lung.'

Securitatea regionala poate fi asigurata si prin parteneriate.

Potrivit profesorului Fulvio Attina, de la Universitatea Catania,

acestea definesc aranjamentele de securitate dintr-o regiune, avand la

origine consensul dintre statele implicate in cooperarea pentru

reducerea violentei si pentru edificarea unei politici de stabilitate si

pace. Pentru ca un astfel de parteneriat sa fie un succes, trebuie

utilizate mecanisme si aranjamente de genul:

- tratate de securitate formale;

- organizatii de securitate internationale;

- acorduri de actiune comune;

- procesul dialogului multilateral;

- pacte de pace si stabilitate, incluzand actiuni pentru cresterea

increderii, masuri diplomatice preventive, initiative pentru influentarea

procedurilor interne si a proceselor din tarile cu risc de violenta

interna.

in privinta securitatii continentale, intereseaza in primul rand

discutia legata de Europa. Un rol important, moment ce poate fi

considerat o adevarata piatra de hotar, l-a constituit decizia din anul

1972 de convocare a Conferintei pentru securitate si cooperare in

Europa. Deschisa la Helsinki un an mai tarziu, aceasta marcheaza

debutul constructiei privind aranjamentul de securitate european.

Importanta Conferintei din capitala Finlandei este cu atat mai mare, cu

cat razboiul rece era in plina desfasurare, e drept fiind in faza

'deceniului destinderii relative'.

Inaugurate la Helsinki, la 3 iulie 1973, continuate la Geneva

intre 18 septembrie 1973 si 21 iulie 1975, lucrarile Conferintei s-au

incheiat prin adoptarea Actului final la 1 august 1975. Documentul

semnat de 33 de state europene, carora li s-au adaugat Statele Unite si

Canada, abordeaza mai intai problema securitatii in Europa. in acest

sens este adoptata Declaratia de principii privind relatiile dintre

statele participante, care propune asumarea de catre statele semnatare

a zece principii majore necesare in procesul de edificare a securitatii

europene:

1) egalitatea suverana;

2) abtinerea de la amenintarea cu forta sau folosirea fortei;

3) inviolabilitatea frontierelor;

4) integritatea teritoriala a statelor;

5) rezolvarea pasnica a diferendelor;

6) neinterventia in afacerile interne;

7) respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,

inclusiv libertatea de gandire, constiinta, religie sau credinta;

8) egalitatea si autodeterminarea popoarelor;

9) cooperarea dintre state;

10) indeplinirea cu buna credinta a obligatiilor prevazute de

legile internationale.

Dupa caderea comunismului se poate constata si maturizarea

constructiei securitatii continentale. Semnalele sunt multiple, cele mai

profitabile fiind, intre altele:

- lansarea de catre N.A.T.O. a Parteneriatului pentru Pace;

- infiintarea Fortei de Reactie Rapida;

- politica de extindere a Uniunii Europene;

- lansarea unor programe de cooperare economica, cel mai

cunoscut fiind PHARE.

Securitatea globala priveste o sfera mult mai cuprinzatoare.

Pentru definirea acestei sintagme, putem lesne apela chiar la marile

amenintari la adresa pacii si ordinii mondiale.

Termenul de securitate nationala si-a modificat sensul pe

parcursul secolului XX. Daca pana la izbucnirea celui de-al doilea

razboi mondial se vorbea despre securitate in sensul apararii

teritoriului national in fata unei agresiuni militare, dupa razboi

termenul capata alte valente. De aceasta data se poate vorbi despre

protejarea in fata unor abuzuri, amenintari sau pericole. Politica de

securitate este o componenta a politicii externe, aici fiind inclusa si

politica de aparare.

in legatura cu aspectul national, trebuie abordat si conceptul de

securitate internationala. Si aici se impune aceeasi diferentiere intre

epoca interbelica si cea postbelica. Astfel, pentru punerea in lucru si

mentinerea sistemului Versailles, puterile invingatoare, dar si noile

state independente din Europa au avut in vedere, pe langa

traditionalele aliante bilaterale, crearea unui sistem al securitatii

colective. La acest capitol, diplomatia franceza s-a remarcat in mod

deosebit, poate si datorita faptului ca Franta era in prima linie a

statelor amenintate de dorinta de revansa germana. Un rol important l-au

jucat insa si diplomati ai unor state mai mici, la loc de frunte situandu-se

eforturile depuse de Nicolae Titulescu.

Desi initial se parea ca un astfel de sistem poate deveni

operational, venirea lui Hitler la putere a condus la falimentul ideii de

securitate colectiva. Actionand cu abilitate, prezentandu-si de fiecare

data pretentiile ca fiind ultimele, cancelarul german a ajuns sa domine

Europa Centrala, sa anexeze Austria si sa dezmembreze Cehoslovacia

fara sa traga un foc.

Dupa razboi, accentul a cazut pe aliante si coalitii. Pe fundalul

razboiului rece se vor infrunta Organizatia Tratatului Atlanticului de

Nord si cea a Tratatului de la Varsovia, pentru a apela doar la cei doi

colosi. De asemenea, s-a apelat mult mai des la reglementarile de

drept international.

Daca ne referim doar la conflictele majore ale razboiului rece,

cum ar fi razboiul din Coreea, cel din Vietnam sau din Afganistan,

vom observa ca instrumentele politicii externe au trecut pe plan

secundar, intaietate avand militarii. Dupa caderea comunismului si

sfarsitul bipolaritatii, apare un nou tip de abordare. De exemplu, atunci

cand Saddam Hussein ataca Kuweitul, reactia comunitatii

internationale nu este doar una platonica, identica manierei in care in

epoca interbelica Societatea Natiunilor condamna invadarea Abisiniei

de catre Italia, sau a Finlandei de catre Uniunea Sovietica. Asumandu-si

rolul de mare putere cu interese globale, Statele Unite vor conduce o

alianta internationala care va intoarce soarta razboiului.

La inceputul mileniului III, apare un nou tip de amenintare, de

aceasta data fiind in pericol chiar structurile internationale create

pentru mentinerea pacii si a securitatii mondiale. Dupa cum sublinia o

voce autorizata, Alexandru-Radu Timofte, directorul Serviciului

Roman de Informatii intre 2000 si 2006: 'Serviciile nu se mai

concentreaza atat de mult pe informatii despre parametrii militari si

strategici ai unei terte tari, cat mai ales pe aspecte si fenomene

economice, sociale si politice a caror logica de actiune raspunde unor

modele si conditii diferite si, in special, cu mult mai imprevizibile

decat in trecut.'

in cadrul sistemului international, dupa cum am mentionat deja,

un rol insemnat il are securitatea nationala, care este parte integranta a

acestuia. Fenomen la fel de complex, mai ales in contextul post-razboi

rece, securitatea nationala este caracterizata de mai multe dimensiuni:

a) militara, importanta inca daca avem in vedere numeroasele

zone de conflict la nivel planetar, precum si multitudinea de surse ale

insecuritatii, in ciuda faptului ca principala alianta politico-militara la

scara planetara, N.A.T.O., se autodefineste ca fiind una de tip

defensiv;

b) politica, ce joaca astazi un rol mai important ca oricand,

datorat mai ales noului climat international, propice dialogului si

gasirii unor mijloace pasnice de rezolvare a diferendelor dintre state;

c) economica, rolul sau fiind pus in valoare de marile diferente

dintre Nord si Sud, care pot genera noi tipuri de amenintari pentru

securitatea globala;

d) sociala, aflata in stransa legatura cu latura economica;

e) ecologica, capitol la care discutam despre mediul inconjurator,

mai precis despre prezervarea biosferei planetare ca suport al

ecosistemului sau ca garantie a vietii pe Terra si mai ales despre

amenintarile globale ale acestui vector, de genul fenomenului

incalzirii globale sau producerii de transformari ireversibile ale

ecosistemelor;

f) culturala si religioasa, dimensiune care probeaza faptul ca

latura spirituala joaca si va mai juca inca o buna perioada de timp un

rol important pentru fiinta umana. in plus, fenomene de genul

fundamentalismului religios pot conduce la crearea unui mediu propice

pentru dezvoltarea unor crize la nivelul sistemului international.

Dimensiunea politica a securitatii presupune o analiza a

sistemului de guvernare, motiv pentru care putem vorbi despre buna

si, respectiv, proasta guvernare. Buna guvernare este definita cu

ajutorul unor termeni precum:

- echitate;

- legalitate;

- responsabilitate;

- transparenta.

Cat despre proasta (reaua) guvernare, aceasta se manifesta

atunci cand coeziunea dintre stat si cetateni are de suferit, existand

elemente care contribuie la crearea unei stari de tensiune, marcata prin

conflicte sociale majore, birocratie si coruptie, iar ca un corolar, prin

instabilitate politica.

Desigur, fiecare paradigma a relatiilor internationale are propria

abordare in privinta securitatii internationale. Astfel, abordarea realista

stabileste rolul puterii in asigurarea securitatii. in acest context, statul

este perceput drept principal furnizor de securitate.

Abordarea liberala este de acord cu realitatea conform careia

statul este actorul-cheie in politica mondiala, dar argumenteaza ca

acesta nu este singurul actor. Este atrasa atentia asupra actorilor

nonstatali, cum ar fi corporatiile transnationale, organizatiile internationale,

organizatiile nonguvernamentale, care au un rol in asigurarea

si stabilirea reglementarilor societatii internationale. Spre deosebire de

realisti, liberalii pun mai degraba accentul pe rolul jucat de pace.

Paradigma globalista pune accentul pe sursele insecuritatii.

Astfel, notiunea de securitate este extinsa la alte dimensiuni, inclusiv

cele economice, sociale, culturale sau de mediu.

Scoala postpozitivista, constructivista, crede ca securitatea poate

fi asigurata si explicata prin abordarea unor termeni pe verticala si

orizontala. Din prima categorie mentionam securitatea individului,

grupurile relevante, umanitatea privita ca intreg, in timp ce din cea de-a

doua se remarca problemele economice, politice, sociale, umanitare,

militare sau ecologice.

Securitatea internationala dupa incheierea razboiului rece este un

fenomen complex si multidimensional, care nu mai poate fi redus doar

la problematica militara. in era globalizarii, actorii si nivelul securitatii

au un rol crescand. Astfel, apar noi actori, cum ar fi entitatile

subnationale, actori nonstatali, intre acestia figurand lideri politici si

economici, formatori de opinie, sectorul privat, lobby-ul cetatenesc

sau organizatiile nonguvernamentale.

De asemenea, apar schimbari in natura puterii internationale.

Puterea economica este acum prima forma de putere internationala.

De aceea, printr-o combinatie intre prosperitatea generala si o buna

distributie a resurselor, se poate contribui la imbunatatirea relatiilor

dintre state. in schimb, puterea militara apare mai putin importanta,

fara a-si pierde insa din relevanta.

Epoca actuala este caracterizata de un nou tip de provocari, de

genul soft, care le inlocuiesc pe cele hard. Prin urmare, se dezvolta

patru modele de securitate pentru zilele noastre:

1) unipolar;

2) balanta puterilor;

3) concertul puterilor;

4) securitatea universala.

Fiecare din aceste modele se raporteaza la realitatile inceputului

de mileniu. Modelul unipolar are in vedere faptul ca, dupa incheierea

razboiului rece, marele invingator a fost Statele Unite ale Americii.

Prin urmare, americanii sunt cei care au preluat povara asigurarii

ordinii mondiale.

Balanta puterilor in mileniul III poate fi construita prin jocul mai

multor centre. De aceasta data, Statele Unite pot intra in competie cu

fostul rival din anii razboiului rece, Rusia, dupa cum Uniunea

Europeana si China sunt parteneri viabili. De la acest model la cel al

concertului puterilor nu este decat un pas. Acesta poate fi realizat prin

democratizarea relatiilor internationale si largirea numarului statelor

care pot fi considerate membre ale clubului select mondial de decizie.

Desigur, in acest context, avand in vedere si evolutii de ultima

ora, inclusiv esecul american in stabilizarea Irakului post-Saddam,

sistemul securitatii universale ar fi dezirabil. Ar fi aplicarea la

nivelului mileniului III a visului lui Nicolae Titulescu de realizare a

unei securitati colective in care lumea sa nu mai fie impartita in state

cu interese globale si state cu interese limitate.