Contributii esentiale ale managementului activitatii financiar-contabile in optimizarea deciziei de finantare

Contributii esentiale ale managementului activitatii financiar-contabile in optimizarea deciziei de finantare

Una din deciziile fundamentale si, fara indoiala, una din primele decizii manageriale strategice este cea referitoare la finantarea activitatii. In esenta, decizia de finantare reprezinta optiunea managementului de a-si acoperi nevoile de finantare a proiectele avute in vedere fie prin fonduri proprii, fie prin imprumuturi, fie prin participatie. Adoptarea unei decizii de finantare presupune a opta intre capitalurile proprii si cele imprumutate in vederea finantarii unui anumit proiect sau adoptarea unei ponderi a capitalurilor proprii fata de cele imprumutate. Actul de decizie asupra finantarii apartine managementului intrucat el este cel mai interesata in folosirea cu eficienta a capitalurilor si obtinerea performantelor.

Importanta deciziei de finantare rezida, in primul rand, in asigurarea echilibrului financiar pe termen scurt, ceea ce semnifica asigurarea lichiditatilor pentru a face fata angajamentelor asumate, adica onorarea datoriilor cu scadenta in viitorul apropiat. In al doilea rand, se pune problema lansarii firmei in investitii care sa conduca la dezvoltarea posibilitatilor. Acest caz presupune finantarea dezvoltarii pe termen lung, conditionand cresterea rezultatelor in viitor si mentinerea echilibrului financiar.

1. Consideratii privind conceptul de capital

Consideram capitalul ca fiind orice forma de bogatie folosita pentru producerea unei bogatii mai mari a firmei. Pentru o mai buna cunoastere a capitalurilor firmei, intalnim mai multe criterii de clasificare (tabelul 1.1) oprindu-ne asupra catorva dintre cele mai semnificative pentru managementul activitatii financiar-contabile.

Tabelul 1.1

Tipuri de capital si caracteristicile acestora

Consideram ca aprofundarea acestor concepte privind capitalurile firmei are o importanta majora pentru calitatea managementului activitatii financiar-contabile a firmei. Modul in care capitalurile sunt procurate si utilizate influenteaza nemijlocit rentabilitatea firmei, lichiditatea, solvabilitatea, bonitatea acesteia, sansele ei de succes pe piata concurentiala, dezvoltarea, afirmarea, dar mai ales existenta ei.

2. Alternative de finantare aflate la dispozitia managementului activitatii financiar-contabile. Avantaje si dezavantaje generate la nivelul firmei

Solutionarea problematicii formarii capitalurilor firmei implica cunostinte de sinteza si unele de detaliu cel putin din zona finantelor publice, finantelor manageriale, contabilitatii, analizei economice, pietelor de capital, sistemului bancar, managementului etc. si mai ales a managementului financiar . Instrumentele de finantare puse la dispozitia firmelor comporta o gama complexa , fiecare dintre acestea avand o serie de avantaje si dezavantaje ce trebuie analizate in cadrul managementului activitatii financiar-contabile, astfel incat decizia de finantare sa fie una optima, si nu luata la voia intamplarii. Vom prezenta modalitatile de procurare a capitalurilor luand in considerare sursele sale (figura 2.1), respectiv sursele interne si cele externe.

Fig. 2.1

Alternative de finantare

In alegerea alternativelor de finantare managementul activitatii financiar-contabile trebuie sa faca aprecieri cu privire la oportunitatea acestora, riscurile implicate, costul pe care il presupun - element central al teoriei financiare, aflat la intersectia domeniilor financiar si investitional ^, , sistemul de garantii. Fiecare din acesti factori are o importanta mai mare sau mai mica pentru firma, in conditiile in care deciziile de finantare au impact asupra castigului firmei si, deci, este importanta adoptarea unei strategii potrivite .

2.1 Sursele interne de finantare

In practica financiara, gama resurselor interne de formare a capitalurilor firmei este mult mai restransa comparativ cu cea a resurselor externe. Contributiile interne se formeaza din activitatea proprie desfasurata de firma, asistand astfel la un proces de autofinantare. Acest proces presupune ca firma isi asigura dezvoltarea cu forte proprii, folosind drept surse de finantare o parte a profitului obtinut si fondul de amortizare, acoperind atat nevoile de inlocuire a activelor imobilizate, cat si cresterea activului economic. Autofinantarea este un ansamblu de mijloace de finantare care dau posibilitatea intreprinderii sa actioneze prin ea insasi fara sa recurga la terti; da intreprinderii o mare libertate de actiune, neangajand decat propriile sale resurse. Totusi, un exces de autofinantare poate antrena un risc pentru intreprindere; o masa de capital superior nevoilor sale normale poate avea pentru intreprindere efectul de favorizare a unor ocupatii care atrag cheltuieli neeconomicoase sau de investitii al caror randament este insuficient . Autofinantarea poate fi privita ca fiind masa resurselor de care dispun proprietarii intreprinderii pentru mentinerea sau sporirea capitalurilor investite. Practic, autofinantarea constituie suma a doua componente: partea din profitul proprietarilor si eventual pusa in rezerva (nedistribuita) si suma amortizarilor si eventual a provizioanelor (exclusiv reluarile).

2.1.1 Contributia proprietarilor la formarea capitalurilor

Constituirea capitalului social reprezinta prima faza de finantare a activitatii desfasurata de firma. Prin componenta capital social se intelege sursele initiale de finantare ale firmei, la data constituirii fiind format, de regula, din sume de bani, actiuni, alte titluri de valoare, imobilizari corporale etc.

Una dintre modalitatile de majorare a capitalului social ce implica contributia proprietarilor o constituie subscrierea si emisiunea de noi actiuni ^, , ce are ca obiectiv atragerea de fonduri necesare finantarii activitatii. Cu toate ca la o prima abordare subscrierea si emisiunea de noi actiuni nu ar parea sa constituie probleme pentru firma, este recomandabil ca managementul activitatii financiar-contabile sa analizeze efectele , pe care acestea le pot avea.

2.1.2 Procurarea de capitaluri prin emisiune publica de actiuni

In perioada actuala, este imposibil sa nu citim despre schimbarile ce au loc pe piata financiara. Piata financiara ofera firmelor care au nevoie de capital doua posibilitati: fie apeleaza la sistemul bancar pentru a contracta un credit, fie emit valori mobiliare pe care le ofera spre vanzare catre potentiali investitori. Aceasta ultima posibilitate va transforma firma intr-o societate detinuta de public. Statutul de societate detinuta public confera respectivei societati, precum si actionarilor acesteia, o serie de avantaje si dezavantaje (tabelul 2.1.1).

Fiecare dintre avantajele si dezavantajele prezentate vor trebui atent analizate in managementul activitatii financiar-contabile pentru a asigura firmei si managementului general premisele unei decizii optime in ceea ce priveste finantarea. De asemenea, este indicat ca in momentul in care managementul general decide sa apeleze la aceasta sursa de finantare, profesionistii financiar-contabili sa aiba elaborata o strategie de diminuare a eventualelor riscuri.

Tabelul 2.1.1

Avantaje si dezavantaje analizate de

managementul activitatii financiar-contabile a firmei .

Obtinerea capitalurilor prin intermediul imprumuturilor obligatare

Imprumuturile obligatare sunt imprumuturi generate de emisiunea si vanzarea catre public a obligatiunilor. In practica internationala se poate remarca numarul foarte mare in ceea ce priveste tipurile de obligatiuni ce pot fi intalnite pe piata . Trebuie sa mentionam insa ca in ceea ce priveste firmele romanesti, creditul obligatar constituie o practica putin sau aproape deloc utilizata pentru atragerea capitalurilor. Totusi, nu este de neglijat faptul ca legislatia aflata in vigoare prevede aceasta posibilitate.

Pentru imprumutul obligatar, in volumul costurilor figureaza, alaturi de dobanda stabilita, si alte cheltuieli, precum: cheltuieli de emisiune, de publicitate, comisioane bancare, cheltuieli cu imprimarea certificatelor de obligatiuni, prime de emisiune, prime de rambursare etc. Relatia de calcul a costului net aferent imprumutului obligatar este urmatoarea (Nicolaie Hoanta, 2003):

, necunoscuta fiind k, sau

unde:

Decizia cu privire la emisiunea publica de obligatiuni este una de maxima importanta pentru orice firma.

2.1.4 Formarea capitalurilor firmei prin imprumuturi pe termen lung

Dintre toate metodele utilizate pentru atragerea de capital pe termen lung, imprumuturile pe termen lung sunt cel mai des utilizate. Este mai adecvata o rata a dobanzii fixa sau variabila? Care este cel mai avantajos termen al scadentei? Care vor fi garantiile oferite? Acestea constituie doar cateva dintre problemele cu care se confrunta managementul activitatii financiar‑contabile in situatia in care firma decide sa apeleze la un imprumut bancar pe termen lung. Costul capitalurilor provenind din credite poarta denumirea de dobanda care, din punctul de vedere al modului de calcul, poate fi simpla sau compusa. Relatiile de calcul pot fi exprimate astfel:

Dobanda simpla:

unde:

Dobanda compusa: K = Cd - C Cd = C x (1+r)ⁿ

unde:

Managementul activitatii financiar-contabile are o importanta cruciala in adoptarea deciziei de finantare nu doar sub aspectul determinarii costului efectiv al creditului (a dobanzii), ci si in ceea ce priveste deductibilitatea cheltuielilor aferente imprumuturilor . De asemenea, in functie de influenta unor factori precum costul, riscul oportunitatea, sistemul de garantii, managementul activitatii financiar-contabile trebuie sa faca aprecieri cu privire la oportunitatea apelarii la credite. De aceea, inaintea angajarii oricarui contract de imprumut se impune o inventariere atenta de catre managerul financiar a necesarului de resurse si a posibilitatilor de utilizare eficienta a acestora.

2.1.5 Formarea capitalurilor firmei prin imprumuturi pe termen scurt

In general, finantarea pe termen scurt vizeaza activitatea curenta a firmelor si intervine datorita decalajelor de timp intre ciclul de fabricatie si ciclul vanzarilor, intre platile efectuate pentru achizitionarea stocurilor necesare activitatii de productie si intrarile de numerar din incasarea clientilor. Cele mai importante tipuri de imprumuturi pe termen scurt la care poate apela firma atunci cand resursele proprii nu sunt suficiente constau in : creditul global de exploatare, linia de credit, creditul pentru finantarea stocurilor, creditul de scont, creditul pe documente in curs de incasare, creditul e descoperit de cont si pentru facilitati de cont, creditul pentru activitatea de export, creditul pentru activitatea de import, creditul de factoring, creditul pentru investitii pe termen scurt.

2.1.6 Formarea capitalurilor prin intermediul surselor atrase

Formarea capitalului prin surse atrase se considera a fi inerenta datorita mecanismului si relatiilor ce se manifesta atat in sfera circuitelor economice, cat si in cea a circuitelor financiare. Capitalurile atrase sau pasivele stabile genereaza obligatia firmei fata de terti de a deconta la termen sumele datorate. Astfel, ele reprezinta fonduri minime permanente ce apartin altor persoane fizice sau juridice, aflate la dispozitia firmei si pe care acesta le utilizeaza ca si cand ar fi propriile sale fonduri. Raportat la sursele de constituire, capitalul atras se poate concretiza intr-o multitudine de forme : datorii fata de furnizori de active circulante sau imobilizate, datorii fata de clientii creditori, datorii fata de personal, datorii fata de bugetul statului, bugetele locale si fondurile speciale, datorii fata de grup si asociati, datorii fata de diversi creditori etc.

Managementul activitatii financiar-contabile va trebui sa aiba in vedere metodologia de previzionare . Echilibrul financiar pe termen scurt se bazeaza, in cea mai mare parte, pe sursele temporar atrase de la terti in intervalul cuprins intre momentul constituirii datoriilor si cel al scadentei platilor. Managementul activitatii financiar-contabile urmareste prin utilizarea capitalurilor atrase realizarea echilibrului intre durata de lichiditate a activelor circulante si perioada scadentei datoriilor din exploatare.

Leasing-ul: o alternativa moderna de finantare

Incercarile din ultimii zeci de ani ale firmelor de a gasi tot mai multe metode si instrumente de finantare s-au amplificat si au generat alternative tot mai perfectionate si eficiente. Ideea promovarii sistemului de inchiriere a fost determinata in primul rand de tendintele manifestate de folosirea capitalului propriu pentru finantarea procesului direct de productie si nu pentru imobilizarea acestuia in active.

Leasing-ul reprezinta operatiunea prin care o parte denumita locator (finantator) transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun altei parti denumita locatar (utilizator), la solicitarea acesteia, contra unei plati periodice denumita rata de leasing, iar la sfarsitul perioadei de leasing locatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a inceta raporturile contractuale. Utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului inainte de sfarsitul perioadei de leasing, daca partile convin astfel si daca utilizatorul achita toate obligatiile asumate prin contract

Care este motivul pentru care managementul apeleaza la finantarea prin leasing? Cum se poate explica cresterea industriei de leasing din ultimii ani? Acestea sunt doar cateva intrebari la care vom incerca sa oferim un raspuns, prezentand cateva dintre cele mai importante calitati ale leasing-ului si facilitatile de care beneficiaza firma : flexibilitate crescuta; costuri de administrare reduse; implicatiile fiscale; conservarea capitalului de lucru; constituie o bariera sigura de calcule economice pentru afacerile utilizatorului prin ratele de leasing stabilite ferm prin contract; nivelul maxim de creditare stabilit de banci pentru finantari nu actioneaza in cazul valorii leasing-ului.

Reprezentantii proeminenti ai teoriei si practicii afacerilor prin finantari de leasing sustin, prin calcule economice si analizele valorilor de folosinta, superioritatea semnificativa a acestui sistem, pe baza factorilor de calitate luati in considerare in procedeele de comparare . Problematica de decizie comparativa va ramane insa in sarcina unei noi generatii a mileniului III, care, prin cunostintele perfectionate, va putea afirma sau infirma avantajele si perspectivele de evolutie ale acestei surse de procurare a capitalurilor.

In prezent, deciziile in concilierea contractului de leasing sunt determinate de factorii obiectivi si subiectivi proprii partenerilor de afaceri . In opinia noastra, managementul activitatii financiar-contabile trebuie sa se implice in procesul general de decizie in derularea unui contract de leasing. Atributiile acestuia constau in prezentarea riscurilor la care este supusa firma, in calitate de utilizator, prin incheierea unui astfel de contract, dar si in negocierea contractului. Daca negocierea se deruleaza in conditii optime, partile implicate pot adopta decizii care sa conduca la prevenirea riscurilor si suportarea unor consecinte proportionale si echitabile. Trebuie insa retinut ca deciziile de reducere a gradului de riscuri sunt posibile numai daca alternativele de decizie se bazeaza pe un spectru informational valoros si cat mai complet. Iar pentru a putea folosi cat mai eficient sursele de informatii, partenerii vor trebui sa dispuna de cunostintele si capacitatile teoretice si practice corespunzatoare. De asemenea, consideram ca este oportun sa amintim ca leasing-ul poate fi important prin faptul ca are capacitatea de a transforma un proiect neviabil intr-unul viabil.