Victima - aspecte conceptuale

Victima - aspecte conceptuale

Conform Declaratiei principiilor de baza privind justitia in cazul victimelor crimelor si abuzului de putere[1] victima este definita ca acea persoana care, individual sau in colectiv, a suferit o vatamare constand intr-o atingere adusa integritatii sale fizice sau psihice, o suferinta morala, o pierdere materiala sau o incalcare grava a drepturilor ei fundamentale, din cauza unor activitati sau unor omisiuni care contravin legilor penale in vigoare ori reprezinta incalcari ale normelor nationale in materia drepturilor omului.

Pentru ca victimele sa fie cat mai bine protejate ar trebui sa existe o mai buna cooperare intre politie, procuratura, instantele de judecata, diverse organizatii neguvernamentale si institutii din sfera serviciilor sociale, educatiei si din sfera sanatatii.

Modul in care victima este tratata de personalul de specialitate cu care intra in contact contribuie in mod decisiv la recuperarea acesteia.

Astfel, specialistii ar trebui sa cunoasca faptul ca victimele sunt sensibile la modul in care sunt abordate, multe dintre acestea traiesc o nevoie acuta de a  li se recunoaste statutul de persoana care a suferit de pe urma alteia, mai grav este faptul ca un numar considerabil al victimelor isi exprima insatisfactia fata de specialistii care se manifesta dur, cinic si suspicios, un astfel de comportament ducand la asa zisa "a doua victimizare".

Actuala reglementare a codului penal si a celui procesual penal este centrata pe persoana infractorului, fara sa acorde o mare atentie victimei infractiunii, cu atat mai putin protectiei aceseia. Conform legislatiei in vigoare, aici referindu-ma la Codul de Procedura Penala, nu este definita si prin urmare nici folosita notiunea de victima a infractiunii, ci se utilizeaza notiunea de persoana vatamata printr-o infractiune. Persoana vatamata[2] este acea persoana care a suferit o vatamare fizica, materiala sau morala printr-o fapta penala.

Dificultatile pe care victima le intampina, atat in instanta cat si la nivelul politiei, pot sa fi reglementate cu sprijinul pe care sistemul de probatiune il poate acorda victimei.

Probatiunea in demersurile ei este sustinuta de o serie de prevederi ale unor acte internationale. Astfel, asistenta acordata victimelor conform Declaratiei de principii fundamentale de justitie referitoare la victimele criminalitatii si ale abuzului de putere face referire la[3]:

acordarea de sprijin material, asistenta medicala, psihologica si sociala necesara, prin mijloace guvernamentale, voluntare sau comunitare.

informarea victimelor cu privire la serviciile sociale si de sanatate ce le au la dispozitie si alte forme de asistenta la care au acces direct.

oferirea de sprijin sau asistenta prompta si eficienta victimelor de catre reprezentantii politiei, justitiei, serviciilor de sanatate si alte institutii la orice ora din zi sau noapte.

indreptarea atentiei in acordarea de servicii si asistenta victimelor catre cei care au nevoi speciale datorate vatamarilor sau a altor factori.

Un alt act international, Recomandarea 21/1987 a Consiliului Europei privind asistarea victimelor si prevenirea victimizarii acorda o atentie speciala vulnerabilitatii unor categorii de victime. La art. 4 aceasta recomandare promoveaza[4] asigurarea victimelor infractiunilor si familiilor acestora, mai ales a celor vulnerabili, prin:

acordarea ajutorului in caz de urgenta, incluzand si protectia impotriva represaliilor agresorului.

asigurarea unei asistente medicale, psihologice, sociale si materiale permanente.

consilierea pentru alte eventuale agresiuni.

informatii cu privire la drepturile victimelor.

asistenta juridica pe timpul desfasurarii procesului.

Astazi, in unele jurisdictii se face unn efort mult mai mare pentru a realiza ceva pentru victime si pentru urmasii acestora, incercandu-se sa-i aduca pe cat posibil la situatia anterioara infractiunii.

Drepturile victimelor[5] in sistemul juridic se asigura prin programele introduse atat in beneficiul victimei cat si in beneficiul urmasilor acesteia, cele cu privire la asistenta victimelor si programele de compensare a acestora.

In trecut victima era privita ca o sursa de informatie, in prezent se pune accent pe o justitie centrata pe nevoile victimei si pe impactul pe care infractiunea l-a avut asupra sa, luandu-se in considerare urmatoarele acte internationale[6]:

Recomandarea nr. R(85)11 a Comitetului de Ministri privind pozitia victimei in contextul dreptului penal si procesual penal

muta pentru prima data accentul de pe infractor pe victima in contextul procedurii penale. Chiar daca, in mod traditional, sistemul de justitie penala reglementeaza relatia statului cu infractorul, guvernele statelor membre ale Consiliului Europei sunt incurajate sa reorganizeze sistemul de justitie penala in sensul protejarii si asistentei victimelor in functie de nevoile lor specifice.

protectia victimei reprezinta un obiectiv nu numai din perspectiva traumei suferite si nevoii de recuperare, dar poate fi un deziderat cu atat mai mult cu cat calitatea urmaririi penale rezulta de cele mai multe ori din cooperarea cu victima in calitate de martor. Cu cat victima este mai motivata si mai sustinuta sa coopereze cu procurorul, cu atat este mai probabila obtinerea unei condamnari.

la nivelul politiei, parchetului si instantelor judecatoresti, Recomandarea sugereaza pregatirea personalului in vederea abordarii victimei intr-o maniera suportiva, constructiva si empatica.

victima trebuie sa fie informata atat cu privire la drepturile sale, cat si cu privire la derularea procedurii penale. In cazul in care victima nu este de acord cu solutia procurorului sau judecatorului, statele membre trebuie sa creeze mecanisme de apel si recurs.

opinia victimei trebuie consemnata si luata in considerare ori de cate ori este posibil.

tratamentul victimei trebuie sa fie de natura sa protejeze demnitatea si dreptul la viata privata a acesteia. In cazul in care infractorul nu vrea sau nu poate sa asigure compensarea victimei, statul, in numele solidaritatii sociale, ar trebui sa preia aceasta functie.

daca victima are motive sa se teama de infractor, victima si familia sa trebuie sa fie incluse in programe speciale de protectie.

Recomandarea R (85)11 mentioneaza pentru in mod explicit medierea si concilierea ca modalitati posibile de solutionare a litigiilor intre victima si infractor.

Decizia cadru a Consiliului Uniunii Europene (2001/220/JHA) privind pozitia victimei in procedura penala

Accentul documentului cade mai ales asupra tratamentului victimei in procedura penala si doar tangential atinge problema asistentei victimei. Scopul implicit al Deciziei este de a preveni victimizarea secundara a victimei si de a imbunatati calitatea urmaririi penale.

Astfel, victima trebuie sa fie tratata de politie sau organele judiciare intr-o maniera care sa permita respectarea demnitatii umane, a dreptului la viata privata, a dreptului la informare, a dreptului de a intelege si de a fi inteles, precum si a dreptului de a fi protejat pe durata procedurii penale si dupa finalizarea acesteia. In cadrul instantelor, trebuie create zone de asteptare distincte pentru victime, procedura penala sa uzeze cat mai putin de practica confruntarilor cu infractorul etc.

Asistenta victimelor in perspectiva Deciziei cadru 220 / 2001

victimele trebuie sa beneficieze de asistenta si protectie din partea statului;

nevoile victimelor trebuie sa fie acoperite intr-o maniera " comprehensiva, coordonata, sa evite solutii partiale sau inconsistente "

informatiile pe care trebuie sa le primeasca victima nu trebuie sa se refere doar la drepturile, serviciile, procedurile, consecitele acestora etc., ci si la condamnarea sau liberarea agresorului. Aceasta masura se impuna mai cu seama in cazul sunt motive sa se creada ca victima poate fi in pericol.

Articolul 6 al Deciziei se refera exclusiv la asistenta specifica acordata victimei. Aceasta trebuie sa cuprinda accesul gratuit al victimei la sfaturi cu privire la rolul ei in procedura penala si asistenta juridica de care poate beneficia.

In Romania, tinandu-se cont de nevoile de protectie ale victimelor si de documentele europene cu privire la protectia victimelor infractiunilor, in anul 2004 a fost adoptata Legea nr. 211, privind unele masuri pentru asigurarea protectiei victimelor infractiunilor.

Acest proiect instituie patru categorii de masuri, care se adreseaza in mod direct nevoilor victimei: informarea victimei cu privire la drepturile pe care le are, consilierea psihologica, asistenta juridica gratuita si compensarea financiara de catre stat a victimelor unor infractiuni.

De asemenea, aceasta lege specifica clar ca Ministerul Justitiei si Ministerul Administratiei si Internelor, au obligatia de a asigura specializarea personalului care stabileste legaturi directe cu victimele infractiunilor.

Dintre cele patru masuri mai sus mentionate, cea care-i revine serviciului de probatiune este oferirea de consiliere psihologica victimelor unor infractiuni.

Potrivit acestei legi, consilierea psihologica se asigura victimelor acelor infractiuni care, fiind savarsite cu violenta sau aduc atingere libertatii sexuale a persoanei, produc nu numai o trauma fizica, ci si una psihologica.

Aceste infractiuni sunt: tentativa la infractiunea de omor, omor calificat si omor deosebit de grav, lovirea sau alte violente si vatamarea corporala savarsite asupra membrilor familiei, vatamarea corporala grava si infractiunile intentionate care au avut ca urmare vatamarea corporala grava a victimei, infractiunile de viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuala savarsita asupra unui minor sau savarsita cu violenta, coruptie sexuala, rele tratamente aplicate minorului si victimelor infractiunilor privind prevenirea si traficului de persoane.

Serviciile de probatiune asigura victimelor infractiunilor consiliere psihologica in mod gratuit, pe o perioada de cel mult trei luni, iar in cazul victimelor care nu au implinit varsta de 18 ani, pe o perioada de cel mult 6 luni.

Pot acorda servicii de consiliere psihologica victimelor infractiunilor sau alte forme de asistenta si organizatiile neguvernamentale, independent sau printr-un parteneriat cu autoritatile administratiei publice.

Cele mai intalnite servicii pentru victime in cadrul sistemului de probatiune[7] includ: evaluarea impactului infractiunii asupra victimei, mentinerea legaturii cu victima, despagubirea pentru pierderile suferite, elaborarea de rapoarte si informatii privind sistemul justitiei penale.

Intre activitatile nou aparute se nimara medierea victima-infractor. Medierea presupune[8] impacarea celor doi actori ai actului criminal, urmarindu-se in primul rand inlaturarea oricaror nemultumiri si frustrari care netratate determina un adevarat perpetum-mobile infractional.

Potrivit lui Ioan Durnescu[9], mediarea reprezinta o forma de solutionare a conflictului intre victima si infractor cu ajutorul unei terte persoane obiective numita mediator. Profesia de mediator este reglementata de Legea 192/2006.

Activitatea de mediere este expresia justitiei restaurative deoarece aceasta schimba focalizarea de pe infractor pe victima. Infractiunea este vazuta ca pe o dauna impotriva persoanei, nu ca un prejudiciu adus statului.

Medierea este un proces ce asigura victimei interesate posibilitatea de a se intalnii cu infractorul intr-un context sigur si organizat. Prin intermediul mediatorului, victima poate sa-i faca infractorului cunoscut felul in care infractiunea a afectat-o, sa primeasca raspunsurile la intrebarile pe care le are, sa se implice direct in dezvoltarea unui plan restaurativ care sa-l traga la raspundere pe infractor in plan financiar pentru daunele provocate.

Justitia restaurativa da o noua viziune asupra pedepsei, aceasta urmareste refacerea echilibrului perturbat prin comiterea unnei infractiuni, impacand infractoreul atat cu societatea cat si cu victima. Raspunderea infractorului pentru fapta comisa este vazuta prin asumarea faptei si dorinta de reparare a daunei produse.

Justitia restaurativa vizeaza obtinerea unor rezultate cat mai bune prin impacarea victimei cu infractorul, acest lucru realizandu-se fara constrangeri prin intalniri de grup si medierea victimei cu infractorul.

Acest mod de gandire include trei principii[10]:

daca infractiunea include mai mult decat incalcarea legii atunci justitia trebuie sa lucreze cu victima, infractorul si comunitatea.

daca infractiunea include mai mult decat o incalcare a legii atunci victima, infractorul si comunitatea trebuie sa aibe sansa unei implicari active in justitie cat mai din timp si cat mai mult.

daca infractiunea reprezinta mai mult decat incalcarea legii atunci trebuie regandite rolurile si responsabilitatile statului si ale comunitatii.

Prin serviciul de asistare si consiliere oferit de catre consilierii de probatiune victimelor infractiunii se incearca pe cat posibil reintegrarea persoanei in viata comunitatii, ca o persoana de sine statatoare si productiva. Personalul de specialitate nu ar trebui sa se limiteze la o simpla tolerare a prezentei persoanei in societate ci ar trebui sa o ajute pe aceasta sa construiasca relatii sociale normale carecterizate de respect, angajament si socializare deoarece nu numai infractorul are nevoie de reintegrare ci si victima. Victima de cele mai multe ori impartaseste aceasi soarta cu infractorul, aceea a stigmatizarii.