NOTIUNEA DE PERSOANA - IUS PERSONARUM

NOTIUNEA DE PERSOANA - IUS PERSONARUM

DEFINITIE Se numeste persoana, orice fiinta umana, capabila de a fi subiect de drepturi si obligatii( active sau pasiv), adica de a avea drepturi sau obligatii.

Romanii numeau subiectul de drepturi "persoana", al carui inteles primitiv era: " rol sau personagiu de teatru, care a capatat in literatura juridica 2 sensuri si anume:

a)     subiect de drepturi si obligatii

b)     colectivitate de oameni capabili pe care legea o recunoaste ca fiind titulara de drepturi si obligatii(persoana juridica, persoana morala).

2. CINE POATE FI PERSOANA?

Astazi, toti oamenii pot fi liberi.

In dreptul roman, o categorie de oameni, sclavii, erau considerati ca obiecte de drept, instrumentum morale " res", nu ca persoane.

De aceea, clasificarea fundamentala, "summa division" a oamenilor de iure personarum era in : oameni liberi si sclavi.

3. PERSONALITATEA OMENEASCA.

Aceasta poate privita din 3 puncte de vedere:

a)     status libertatis 1 oameni liberi;

2 sclavi.

b)     status civitatis 1 cetateni romani- ingénui

- liberti

2 latini

3 peregrini

c)     status familiae  1 persone sui juris

2 persone alieni juris.

Jurisconsultul Paul scria: " Tria enin sunt quae habemus: libertatem, civitatem familiam".

Aceste trei elemente la un loc alcatuiesc ceea ce romanii numeau "caput" . Orice schimbare care ar modifica acest caput, se numeste "capitis deminutio" .

Capacitatea juridica presupune existenta a doua categorii de elemente: de drept( liberi, cetateni romani si sui juris) si de fapt (cu o anumita varsta 1-7 ani; 7-14 ani si peste 25 ani, o stare mentala normala, de sex masculin).

4. INCEPUTUL PERSONALITATII( A CAPACITATII JURIDICE).

Regula: Apare odata cu nasterea persoanei.

Pentru a fi considerata persoana, era necesara indeplinirea cumulativa a 3 conditii:

a)     sa aiba loc faptul nasterii

b)     cel care se naste sa fie viu si nu viabil

c)     cel nascut sa nu aiba o forma mostruoasa(sa aiba o infatisare umana)

Pentru a se dovedi faptul nasterii, la inceput nu existau acte de stare civila. Pe vremea lui Marcus Aurelius( 161-180 e.n) au aparut primele acte de stare civila in care se inregistra nasterea. Aceste acte erau primite la Roma de prefectus aerarii, iar in provincie, de tabularii publicii (actualii notari).

De la regula ce consacra inceputul personalitatii odata cu nasterea, in dreptul roman a aparut si o exceptie care considera ca inceputul personalitatii poate avea loc inainte de nastere.

"copilul conceput era considerat nascut ori de cate ori aceasta este in interesul sau"( infans conceptus pro iam nato habetur, quotiens de euis commodes agitur) ".

Prin interes al copilului conceput se intelegeau urmatoarele situatii:

a) cazul in care tatal ar predeceda nasterii copilului, acesta ar fi inlaturat de la succesiunea tatalui de catre alte rude, intrucat nu este nascut si deci nu avea calitatea de persoana;

b) aceasta exceptie se aplica si copilului nascut de o sclava, deoarece este cunoscut faptul ca daca sclava este libera si singura in perioada cat este insarcinata, copilul se va naste liber, prin urmare este in interesul copilului sa fie considerat nascut.

SFARSITUL PERSONALITATII.

REGULA: Se produce la moartea fizica a persoanei sau la moartea civila, prin capitis deminutio, in sensul pierderii libertatii, sau prin hotararea declarativa de moarte( pentru persoane disparute sau catastrofe).

De la aceasta regula exista o exceptie care permite ca personalitatea defunctului, in unele cazuri, sa se prelungeasca si dupa moarte, in situatia in care mostenitorii nu s-au prezentat pentru acceptarea succesiunii (hereditas iapcens sustinet personam defuncti - mostenirea neculeasa sustine persoana defunctului).

SITUATII IN CARE SE APLICA EXCEPTIA

1. cetatenii romani au murit la distanta de Roma.

2. sclavii munceau departe de Roma, facand comert.

Solutia s-a impus pentru ca sclavii, care fac parte din succesiune, isi continua activitatea lor economica si pot dobandi, in intervalul de timp cuprins intre data deschiderii succesiunii si data acceptarii, prin diferite acte juridice (vezi, inchirieri, schimb, imprumut), bunuri, creante, etc.

Sclavul face acte juridice necesare pentru administrarea averii stapinului numai in numele acestuia.

Daca el este decedat si nu s-a prezentat nici un mostenitor la succesiune, toate aceste acte juridice sunt nevalabile si situatia este in detrimentul eventualilor creditori mostenitori.

Pentru aceste motive, s-a recurs la o fictiune juridica acordata de pretor( hereditatea neculeasa inca sustine persoana derfunctului).

Situatii de moarte civila.

Cand un roman murea in captivitate, pentru a evita efectele mortii sale ca un sclav (in special, nulitatea testamentului), se socotea ca ar fi murit in momentul cand cadea prizonier (este fictiune- Legea Cornelia).

Pentru fixarea mometului mortii, romanii intrebuintau o prezumtie, pentru cazurile indoielnice, cand 2 persoane, rude in linie dreapta, mureau in aceeasi imprejurare, admitandu-se si proba contrarie, si anume: se considera ca puberii au supravietuit parintilor si prin urmare primii ii mosteneau pe cei din urma.

Comorientii sunt acele persoane care au decedat in aceeasi imprejurare, fara a se cunoaste cu exactitate ordinea decesului lor.

Regula se aplica in dreptul succesiunii, pentru a se stabili ordinea succesorala in caz de deces in grup.