Sistemul de productie agroalimentara

SISTEMUL DE PRODUCTIE AGROALIMENTARA

Intreprinderea agroalimentara - componenta a sistemului teritorial de productie

Dimensionarea si localizarea optima a unei intreprinderi nu poate fi determinata in mod izolat, ci numai in contextul sistemului de productie agroalimentara existenta si al subramurii a carei productie se impune a fi dezvoltata.

Faptul ca sistemele de fabricatie se amplifica tot mai mult, tendinta insotita de adancirea specializarii si a cooperarii in productie, conduce la diversificarea si intensificarea relatiilor dintre ele. Aceste relatii decurg, in buna parte, din contextul organizarii productiei agroalimentare.

Sistemele alimentare teritoriale sunt constituite din ansamblul intreprinderilor, fabricilor, sectiilor si atelierelor care functioneaza intr-o zona geografica bine determinata (comuna, oras, judet etc.).

Relatiile dintre unitatile de industrie alimentara, ce intervin la nivelul teritoriului, privesc:

- rolul de beneficiar sau de furnizor al produselor alimentare, care se statueaza intre producatorii alimentari locali; de exemplu fabrica de paine poate avea relatii cu unitatile de industrie alimentara locala cum sunt moara, fabrica de ulei, fabrica de zahar, fabrica de conserve etc.;

- relatii de cooperare intre unitatile de productie, care se manifesta pe urmatoarele planuri:

1. valorificarea superioara a materiilor prime prin integrarea functional-structurala si teritoriala daca aceasta este justificata printr-un plus de eficienta economica;

2. cooperarea la producerea diferitelor utilitati auxiliare ca: abur, apa cal- da, aer comprimat, agenti frigorifici etc.;

3. cooperarea in folosirea teritoriului si a dotarilor legate de aceasta cum sunt de exemplu: linii de cale ferata, drumuri, evacuare si purificare a apelor reziduale, dotari administrative (birouri, sali de conferinta etc.) si dotari sociale (unitati de asistenta sanitara, unitati de invatamant cu profil de specialitate, camine etc.).

In afara de interrelatiile dintre unitatile de industrie alimentara, pe plan local se mai manifesta variate relatii cu furnizorii din afara industriei alimentare, in primul rand cu unitatile agricole, precum si relatii cu beneficiarii, reprezentati de organizatiile comerciale si uneori direct cu consumatorii, daca producatorul este organizat si pentru comercializarea produselor fabricate.

Eficienta sistemului industrial teritorial depinde de gradul de organizare a verigilor ce-l compun si de modul de organizare si functionare a relatiilor dintre ele.

In trecut, sistemele alimentare teritoriale se constituiau pe baza amplasarii in zona a diferitelor unitati de productie, fiind concepute, cel mai adesea, cu o functionare independenta sau cu relatii locale limitate. O astfel de abordare a sistemului alimentar teritorial neglijeaza imperativele generate de specificul local si restrange eficienta. In viitor, se cere ca analiza functiilor sistemului alimentar teritorial sa fie demarata in sens invers. Mai intai sa se determine functiile pe care particularitatile locale le impun sistemului de productie alimentara si din acestea sa se extraga, functiile subsistemelor din care vor fi formate.

Functiile subsistemelor agroalimentare pot fi impartite in functii de baza si functii auxiliare.

Functiile de baza au o mare diversitate, dar pot fi grupate in:

a) satisfacerea cerintelor alimentare locale ca o sarcina izvorata din necesitatea unei autoaprovizionari locale corespunzatoare; sistemul de productie alimentara cu care este inzestrata fiecare zona trebuie sa asigure, cat mai complet, nevoile de alimente ale consumatorilor respectivi;

b) valorificarea superioara a resurselor locale de materii prime agroalimentare. Toate zonele, cu exceptia unor foarte mari aglomerari urbane, dispun de conditii naturale din care se pot extrage materii prime destinate consumului alimentar si au organizate variate sisteme de cultura vegetala si animala pentru producerea de biomasa destinata fabricarii alimentelor;

c) utilizarea rationala a capacitatilor de productie existente; pentru aceasta se cere a fi gasite cele mai adecvate solutii de utilizare a capacitatilor de productie pe materii prime de prelucrat si alimente de obtinut, pastrat etc., precum si a modului de conjugare a functionarii sezoniere cu organizarea unor functionari complementare ( ca procese si distributie in timp si pe linii de productie);

d) valorificarea tehnologiilor si a solutiilor organizatorice si in mod deosebit, a celor inalt performante sau prin care se obtin alimente specifice sau traditionale.

Functiile auxiliare vin sa completeze si sa imbunatateasca functionarea intreprinderilor considerate distinct si, mai ales, in ansamblul economiei teritoriale.

Cele mai importante functii auxiliare ale sistemelor teritoriale sunt:

a) producerea si conditionarea diferitelor utilitati;

b) formarea, perfectionarea si utilizarea in comun a fondului de cadre;

c) organizarea functionala si spatiala comuna a unor activitati de interes general ca: asistenta sanitara, spatii de cazare, grupuri administrative, ateliere de intretinere si reparatii, oficii si statii de prelucrare automata a datelor, sisteme de informare si comunicare (centrala telefonica, radiotelefon, multiplicare etc.), formatii de prevenire si stingere a incendiilor etc.

Facand parte dintr-un anumit sistem teritorial de productie, intreprinderile, fabricile, sectiile etc. ce alcatuiesc acest sistem, formeaza, prin gruparea lor din punct de vedere al activitatii specifice, parti ale subramurilor industriei alimentare a caror dezvoltare, organizare si coordonare se face pe plan centralizat prin intermediul centralelor industriale de profil. Atat sub aspectul organizarilor teritoriale cat si sub cel al organizarii pe subramuri, intreprinderile de industrie alimentara sufera o anumita atractie care o exercita in mod diferentiat, asupra lor, bazele de materii prime si centrale de consum.

Datorita faptului ca in unele subramuri ale industriei alimentare, ca de pilda, in industriile zaharului, uleiurilor vegetale, produselor lactate, conservelor, vinului, tutunului etc., materia prima este in general mai perisabila, mai grea si ocupa un volum mai mare decat produsul finit, zonele agricole respective exercita o puternica atractie asupra localizarii intreprinderilor din aceste subramuri.

In industria berii insa, determinante pentru judecarea localizarii intreprinderilor sunt distantele pana la centrele de consum a produsului finit, cunoscand ca greutatea berii este de 3,3 ori mai mare decat a orzului sau orzoaicei.

Exemplele de mai sus reflecta situatia generala, existenta insa si unele particularitati. Astfel, uneori bazele de aprovizionare cu materii prime devin hotaratoare pentru localizare, indiferent de alte considerente, datorita conditiilor naturale specifice ale zonelor care determina insasi existenta materiilor prime respective. Acesta este cazul livezilor si viilor, din Subcarpati si regiunile de deal, care constituie bazele de aprovizionare pentru industriile conservelor de fructe si vinuri.

Sistemele teritoriale de productie nu sunt lipsite in anumite imprejurari si de unele implicatii negative.

Asa de exemplu, aparitia unor defectiuni in cadrul bazei comune de producere a utilitatilor determina dereglari in toate intreprinderile si sectiile din sistem. Impotriva unei astfel de situatii se pot lua masuri de: sectionare a sistemului in mai multe subsisteme, prevederea unor capacitati de productie de rezerva care sa asigure continuitatea serviciilor in conditiile aparitiei unor dereglari si altele.

Tendinta de valorificare exclusiv locala a unor resurse de materii prime alimentare, este un alt aspect negativ pe care-l poate genera sistemul teritorial al productiei alimentare.

In mod obisnuit, aceasta tendinta, constituie un element pozitiv, dar in conditiile in care nu se tine seama si de alte criterii economice (distributia resurselor excedentare spre zonele deficitare, orientarea materiilor prime spre intreprinderile ce asigura valorificarea cea mai buna si eficienta economica cea mai ridicata) se manifesta ca o deficienta a macrosistemului teritorial.

CAPITOLUL IV

MARIMEA CAPACITATII DE PRODUCTIE IN INDUSTRIA AGROALIMENTARA

Problemelor capacitatii de productie, determinarii si obtinerii unor indici cat mai inalti in folosirea ei trebuie sa i se acorde toata atentia, data fiind insemnatatea deosebita pe care o are aceasta in precizarea indicatorilor de productie, la fundamentarea carora, capacitatea de productie ocupa locul cel mai important.

Capacitatea de productie a intreprinderii poate fi definita ca fiind cantitatea maxima de productie in expresie naturala sau conventionala ce poate fi data de intreprindere in decursul unei anumite perioade calendaristice, stabilita pe baza folosirii depline a suprafetelor de productie, a utilajului si a timpului anual de intrebuintare a acestuia, pe baza aplicarii normelor tehnice de utilizare intensiva a utilajului de productie, tinand seama de succesele intreprinderilor dotate cu tehnica cea mai avansata, cu o organizare superioara a muncii si fara sa se ia in calcul locurile inguste in productie sau intreruperile accidentale

Interpretarea notiunii de capacitate de productie in lumina acestei definitii ne fereste de a o privi ca o marime statica, constanta, dinainte stabilita. Aceasta concluzie se bazeaza pe urmatoarele considerente:

- cantitatea de produse ce poate fi obtinuta depinde nu numai de gradul de perfectionare a utilajului folosit, de productivitatea lui ci si de gradul de insusire de catre muncitori a acestuia, de folosirea la maximum in unitatea de timp a capacitatii lui productive;

- cantitatea de produse fabricate este in continua crestere chiar in conditiile in care in structura mijloacelor fixe nu au intervenit schimbari, ca urmare a unei mai bune folosiri a utilajului existent, a initiativei creatoare materializata in modernizarile aduse tehnicii folosite, a ridicarii nivelului de pregatire profesionala a muncitorilor.

Rezulta deci ca marimea capacitatii de productie are un caracter dinamic iar factorii hotaratori ai schimbarii ei sunt progresul tehnic si oamenii. Aceasta impune cu necesitate ca ea sa fie revizuita si recalculata periodic pentru ca planul de afaceri elaborat pe aceasta baza sa poata exprima cat mai fidel posibilitatile reale existente. Pentru aceasta este necesar ca intreprinderile sa dispuna de o evidenta clara si precisa a capacitatilor de care dispun, deoarece orientarea dupa aprecieri subiective este daunatoare intrucat ele nu reflecta realitatea.

Dupa cum rezulta din definitie, capacitatea de productie se exprima prin cantitatea de produse finite, in expresie naturala, data de o intreprindere (tone, bucati, litri etc.). Aceasta este valabil pentru industria laptelui si produselor lactate, industria vinului, industria carnii si altele asemanatoare. Sunt insa cazuri cand capacitatea maxima de materie prima ce poate fi prelucrata intr-o anumita unitate de timp. Asa de exemplu, in industria zaharului ea se exprima in tone prelucrate in 24 ore, in industria moraritului in vagoane sau tone prelucrate etc.

Problema alegerii unitatii in care se exprima capacitatea de productie este foarte simpla, cand intreprinderea respectiva fabrica un singur produs sau un numar redus de produse. In cazul cand intreprinderea produce un numar relativ mare de produse din aceeasi familie exprimarea in unitati naturale se poate extinde asupra intregii productii prin folosirea unitatilor natural-conventionale.

Pentru a ajunge la asemenea unitate conventionala, intreaga nomenclatura a intreprinderii se restrange la un produs principal. Aceasta restrangere se face prin alegerea unui produs care in grupa respectiva se fabrica cel mai des si in cantitati mari, recalculandu-se apoi intreaga productie fata de acesta pe baza volumului de munca utilizat la fiecare produs, cu ajutorul unor coeficienti de echivalenta.

4.1. Deosebirile dintre capacitatea de productie si productie

In literatura economica circula o serie de teorii si definitii asupra capacitatii de productie bazate pe modul diferit de clasificare a acesteia.

Interpretand notiunea de capacitate de productie si privind-o ce pe o marime stricta aceste teorii au dat posibilitatea de a afirma ca uneori productia unei intreprinderi este mai mare decat capacitatea de productie. O astfel de afirmatie este complet eronata, reflectand o gresita apreciere a posibilitatilor obiective de productie existente, un calcul eronat al capacitatii de productie.

Cu toate ca atat la determinarea capacitatii de productie cat si la calculul productiei, fie ea planificata sau realizata, se iau in considerare aceeasi factori, totusi rezultatele acestor calcule sunt diferite. Aceasta diferenta se explica prin urmatoarele:

- la determinarea capacitatii de productie se tine seama de intreg parcul de utilaje existent la un moment dat si de productivitatea acestuia, in timp ce la stabilirea programului de productie se tine seama numai de utilajul in functiune si de variatia acestuia. Aceasta inseamna ca intreprinderile trebuie sa acorde cea mai mare atentie introducerii in productie, in timpul cel mai scurt, a utilajelor achizitionate, pentru a evita pierderile provenite din nefolosirea lor si diferenta exagerata intre capacitatea de productie si productia planificata;

- la determinarea capacitatilor de productie nu se tine seama de locurile inguste existente, in timp ce volumul productiei planificate este influentat de posibilitatile eliminarii lor, iar productia obtinuta este conditionata de existenta acestora;

- la determinarea capacitatilor de productie se ia ca baza de calcul fondul de timp complet in care poate fi folosit utilajul, rezultat din diferenta dintre fondul de timp nominal si timpul necesar efectuarii reparatiilor si considerand schimbul de 480 minute, iar ziua de lucru de 24 ore, in timp ce marimea productiei planificate sau realizate este determinata de timpul de lucru planificat sau efectiv realizat, adica este influentata de pierderile de timp din cadrul schimbului si a zilei de lucru;

- capacitatea de productie se determina pe baza normelor tehnice de folo-sire intensiva realizat de muncitorii experimentati din cadrul intreprinderii sau ramurii, in timp ce planificarea productiei are in vedere normele tehnico-economice medii progresive;

- determinarea capacitatii de productie se face considerand ca servirea productiei cu cele necesare are loc in conditii optime, in timp ce productia este influentata in mod direct de deficientele in aprovizionarea cu materii prime si materiale, de fluctuatia fortei de munca si calificarea lucratorilor folositi, de lipsurile de natura tehnica si organizatorica.

Din cele aratate se poate trage concluzia ca, dat fiind faptul ca la planificarea productiei se tine cont de conditiile in care se desfasoara productia si ca productia realizata este influentata de toate deficientele intervenite in perioada realizarii planului, totdeauna productia va fi mai mica decat capacitatea de productie.

Diferenta dintre capacitatea de productie si productie reprezinta rezervele de capacitate existente in cadrul intreprinderii si care trebuie folosite cat mai mult pentru a se obtine rezultate mai bune.

4.2. Factorii care determina marimea capacitatii de productie

Din definitia capacitatii de productie rezulta ca ea se exprima printr-o anumita cantitate de produse. Se stie ca productia poate fi obtinuta numai de la unitati producatoare care constituie un tot organic, adica in compunerea carora intra toate elementele procesului de munca: mijloacele de munca, obiectele muncii si forta de munca. Capacitatea de productie depinde, prin urmare, de principalele elemente ale procesului de munca. Pe aceasta baza ajungem la concluzia ca nivelul capacitatii de productie depinde de urmatorii factori:

1) numarul si caracteristica dimensionala a utilajelor si gradul de folosire al suprafetelor de productie;

2) normele tehnice de folosire a utilajului;

3) calitatea materiilor prime si a produselor finite si structura sortimentala a fabricatiei.

1. Marimea si capacitatea utilajului

Evident ca marimea capacitatii de productie depinde in primul rand de numarul utilajelor si marimea dimensionala a acestora.

In scopul calcularii capacitatii de productie, utilajul existent intr-o intreprindere se grupeaza in doua categorii: utilaj conducator si utilaj auxiliar. Utilajul principal sau conducator este acel utilaj cu ajutorul caruia se efectueaza operatiile de baza ale procesului tehnologic si care determina fabricarea produsului finit.

Cateva din principalele utilaje care conditioneaza capacitatea de productie in intreprinderile din industria alimentara rezulta din tabelul 4.1.

Utilajele conducatoare si caracteristicile lor dimensionale

Tabelul 4.1.

In calculul capacitatii de productie se ia in considerare dimensiunea caracteristica a utilajului.

Alaturi de utilajul conducator la obtinerea produsului finit, contribuie si utilajul auxiliar. Capacitatea lui se armonizeaza cu capacitatea de productie a utilajului conducator.

Capacitatea de productie se calculeaza, se analizeaza si se urmareste pentru utilajele conducatoare. In calcul se iau in consideratie toate utilajele conducatoare, instalate si neinstalate, existente in inventarul intreprinderii.

Asupra capacitatii de productie, influenteaza nu numai utilajul, ci si suprafetele de productie existente, modul in care sunt folosite in cadrul intreprinderii.

Prin suprafete de productie se inteleg halele si cladirile industriale in care sunt amplasate masinile si instalatiile tehnologice necesare pentru efectuarea productiei.

Pentru o justa determinare a capacitatilor de productie se impune tinerea riguroasa a evidentei utilajelor si suprafetelor de productie deoarece aceasta evidenta reprezinta punctul de plecare in calculul capacitatii existente si permite evitarea situatiei cand utilajele de mare valoare stau nefolosite timp indelungat.

2. Normele tehnice

Factorul hotarator pentru calcularea capacitatii de productie a unei intreprinderi il constituie normele tehnice de folosire a utilajelor.

Se deosebesc trei feluri de norme tehnice:

a. norma tehnica de utilizare extensiva;

b. norma tehnica de reparatii;

c. norma tehnica de utilizare intensiva.

a. Norma tehnica de folosire extensiva exprima posibilitatile maxime de folosire in timp a utilajului sau a suprafetei de productie. Pentru stabilirea ei se ia in consideratie fondul de timp si norma tehnica de reparatii pentru fiecare utilaj si grup de utilaje.

Structura fondului de timp al utilajului este redata in figura 4.1.

Fig. 4.1. Structura fondului de timp al utilajului

Fondul de timp calendaristic (Tc) reprezinta timpul (in zile sau ore) in care fiecare intreprindere programeaza functionarea utilajelor si a suprafetelor de productie, tinand seama de urmatoarele elemente:

- repausurile duminicale pentru personalul productiv (r) si sarbatorile legale (s);

- perioada de inactivitate sezoniera (i), pentru intreprinderile din aceasta categorie.

Tinand seama deci de fondul de timp de intreruperi (Ti - in zile) determinate de diverse cauze, fondul de timp nominal rezulta ca este egal cu:

- in zile: Tn = Tc - Ti = Tc - (r+s+i)

- in ore: Tn = (Tc - Ti)·24 ore/zi = (Tc-r-s-i)·24 ore/zi.

In functie de natura procesului tehnologic, desfasurat in cadrul verigii conducatoare, de caracterul de continuitate al fabricatiei si al folosirii utilajelor si suprafetelor de productie, fondul de timp nominal se stabileste diferentiat si anume:

- in cazul proceselor de productie ce impun o activitate neintrerupta in decursul anului (de exemplu la unitatile pentru productia laptelui de consum) fondul de timp nominal se confunda cu cel calendaristic: Tn =Tc;

- in cazul proceselor de productie cu activitate intrerupta in zilele de repausuri duminicale si sarbatori legale (de exemplu la morile de grau) fondul de timp nominal rezulta din relatia: Tn = Tc - Ti.

In decursul unui an de activitate, in tara noastra, se considera:

Ti = 52 duminici+52 sambete+8 sarbatori legale = 112 zile

Tn = 365-112=253 zile/an= 253zile·24 ore/zi

In cazul proceselor de productie sezoniera, specifice fabricilor de conserve sterilizate de legume si fructe, celor de zahar, de amidon din cartofi etc., fondul de timp nominal exprima de fapt durata calendaristica a campaniei (cu regim de lucru de 24 ore/zi);

Tn = Tcamp.

Pentru astfel de procese durata calendaristica a campaniei pentru anul expirat este exprimata prin numarul de zile calendaristice intre prima si ultima zi a campaniei, cu exceptia cazurilor in care campania de fabricatie se desfasoara in cadrul a doi ani consecutivi (de exemplu in industria zaharului), iar pentru anul de plan, in cazurile in care durata campaniei nu este stabilita, se ia in considerare cea mai lunga campanie din ultimii trei ani.

Fondul de timp disponibil (Td) reprezinta timpul in care tinand seama de conditiile optime de lucru, se poate asigura folosirea utilajelor si suprafetelor de productie in decursul unui interval de activitate si timpul disponibil pentru fiecare veriga de productie. In cazul utilajelor, masinilor sau aparatelor identice, se poate exprima si sub forma de ore-utilaj sau ore-masina. Pentru determinarea fondului de timp disponibil se iau in consideratie fondul de timp nominal (tn) si intreruperile de timp determinate atat de efectuarea reparatiilor si reviziilor planificate (Tr) cat si de opririle tehnologice (Tt), conform relatiei:

Td = Tn - (Tr+Tt)

Fondul de timp efectiv (Te) reprezinta timpul in care, in mod efectiv sunt folosite utilajele si suprafetele de productie, in decursul unei perioade de activitate. Fondul de timp este afectat de deficientele de natura tehnico-organizatorica ce intervin in activitatea de productie si care determina oprirea din functiune a unui utilaj, linie tehnologica etc. in cadrul intreprinderii. Intreruperile ce intervin in folosirea utilajelor si suprafetelor de productie, pot fi determinate de defectiuni tehnice, avarii, intreruperi de curent, lipsa de materii prime, ambalaje, desfacere, timpul necesar executarii lucrarilor de orice fel care impune opriri suplimentare fata de cele planificate (de exemplu: amenajari ale locurilor de munca, neprevazute initial in plan etc.).

Tinand seama de intreruperile efective ce survin (Ti) in functionarea utilajelor si suprafetelor de productie, datorate cauzelor amintite, fondul de timp disponibil, apare diminuat si anume: Te = Td - Ti.

Intre normele tehnice de utilizare extensiva si normele tehnico-economice (Tde) exista o deosebire esentiala; primele oglindesc realizari maxime in exploatarea utilajelor si suprafetelor de productie, obtinute prin functionarea productiva, pe baza regimurilor tehnologice, precum si a unei serii de masuri tehnico-organizatorice, pe cand urmatoarele exprima realizari ce trebuiesc obtinute in mod curent de catre intreprindere in conditiile concrete ale productiei.

Normele tehnice de reparatii, reprezinta timpul maxim exprimat in zile sau ore, necesar pentru efectuarea reparatiilor preventiv planificate si a reviziilor planificate. La stabilirea acestor norme se iau in consideratie felul si numarul reparatiilor stabilite prin plan pentru fiecare utilaj in parte, aplicand timpul minim necesar, stabilit pe baza celor mai bune realizari in perioada precedenta pentru reparatiile prevazute.

Norma tehnica de utilizare intensiva, exprima productia maxima ce se poate realiza pe unitati de masura a dimensiunii caracteristice a utilajului respectiv, in unitatea de timp, aplicand regimul tehnologic si respectand calitatea produsului.

Norma tehnica de utilizare intensiva, este in general tridimensionala; dimensiunile ei variaza dupa natura produsului si a aparatului respectiv ca, de exemplu: t. conserve sterilizate/ora/m³ autoclava; t. sfecla zahar/ora/m³ baterie difuzie.

Uneori insa norma tehnica intensiva se exprima numai prin doi factori dimensionali si anume prin elementele privind productia maxima in raport cu unitatea de timp. De exemplu la instalatiile de pasteurizare in industria laptelui: litri/ora.

Indiferent de modul de exprimare, valoarea acestei norme trebuie sa caracterizeze un inalt nivel de productivitate a utilajelor sau cladirilor productive, reflectand rezultatele cele mai bune obtinute in folosirea lor in decursul unui interval de timp.

Dintre factorii care caracterizeaza conditiile de folosire a utilajelor si suprafetelor de productie, norma tehnica intensiva constituie elementul cel mai dinamic. Aceasta deoarece imbunatatirea utilizarii extensive este limitata de fondul de timp in timp ce utilizarea intensiva nu are practic o limita naturala.

Norma tehnica de utilizare intensiva sau productivitatea maxima a utilajului se deosebeste si ea de norma tehnico-economica intensiva (Ie) care reda productivitatea medie obtinuta in decursul unei perioade in conditii active de exploatare a utilajului tinand seama de deficientele organizatorice si tehnice ivite in desfasurarea productiei. Diferenta dintre aceste norme va fi cu atat mai mica cu cat in procesul de productie intervin mai putine defectiuni.

3. Calitatea materiei prime si a produselor finite si structura sortimentala a fabricatiei constituie de asemenea un factor important de care depinde marimea capacitatii de productie.

Intre calitatea materiei prime si produselor finite pe de o parte si capacitatea de productie pe de alta parte, exista o forte stransa corelatie. Pe planul calitatii, influentele care se manifesta la nivelul capacitatii de productie decurg din consecintele pe care le genereaza o serie de factori si anume:

a. Calitatea materiei prime. Pentru o serie de procese de fabricatie capacitatea de productie, respectiv rezultatele productiei, sunt in foarte stransa corelatie cu insusirile calitative ale materiei prime prelucrate.

Problema calitatii materiilor prime se pune, in primul rand, in ceea ce priveste compozitia produselor agroalimentare introduse in fabricatie si indeosebi:

- continutul in substante utile, care pentru procesele extractive, cum sunt cele din industria uleiului, zaharului, amidonului, moraritului, au o importanta determinanta pentru rezultatele cantitative ale productiei;

- continutul de substante nedorite, cum sunt impuritatile, componentele care se cer a fi indepartate etc.

Urmarind valorificarea influentei compozitiei materiei prime pentru a spori randamentul productiei si a reduce costul acesteia, in standardele si normele de calitate sunt stabilite in acest sens conditii minimale, respectiv maximale.

In acelasi timp se remarca preocuparea cercetarii pentru a realiza noi rase de animale si soiuri de plante de cultura cu un continut sporit de substante valoroase.

O alta influenta pe care o genereaza calitatea materiilor prime asupra capacitatii de productie decurge din insusirile tehnologice pe care acestea le au. Se pot intalni urmatoarele situatii:

- insusirile tehnologice sunt favorabile, in sensul ca determina o prelucrare mai usoara, contribuind la obtinerea unor productii mai mari, in conditiile aceleiasi baze materiale;

- insusirile tehnologice sunt, in totalitate sau in parte, nefavorabile desfasurarii productiei, prin prelungirea unor operatii, scaderea randamentului dotarii, aparitia necesitatii de a relua prelucrarea sau de o remania anumite defecte de fabricatie.

b. Calitatea produselor finite. La marea majoritate a proceselor de fabricatie se obtin produse alimentare cu mai multe niveluri de insusiri calitative.

Variabilitatea calitatii produselor finite depinde de grupa de produse si de sortiment.

Dintre diferitele insusiri calitative ale produselor finite, care influenteaza capacitatea de productie, cele mai importante sunt continutul in substante utile si calitatea produselor.

Continutul produselor finite, in substante utile, este evident diferentiat de la o calitate la alta. Ca urmare, capacitatea de productie este influentata direct - atat in calcul cat mai ales in exprimare - de calitatea produsului obtinut. De acest fapt trebuie sa se tina seama in unele subramuri ale industriei alimentare in care produsele ce se fabrica au caracteristici diferite, cu procent variabil de substanta utila etc.

Un exemplu in acest sens il reprezinta intreprinderile ce produc pasta de tomate. Astfel, in cazul in care se fabrica pasta de tomate triplu concentrata (30°40°) ca urmare a cresterii vascozitatii, schimbul termic este foarte mult ingustat. Aceasta determina micsorarea capacitatii de concentrare, proportional cu cresterea concentratiei finale a produsului. In stabilirea capacitatii de productie se ia in consideratie influenta acestui factor, stabilindu-se coeficienti de corectie, in functie de concentratia pastei de tomate produse.

Datorita celor aratate mai sus, in determinarile de capacitate de productie este necesar sa se stabileasca cu precizie calitatea produsului finit sau semifabricat corespunzator prescriptiilor STAS; N.I. (norme interne) sau caietelor de sarcini; fara fixarea calitatii productiei finite sau semifabricate, dimensionarea capacitatii de productie, precum si exprimarea ei, pot fi supuse unor grave erori.

In intreprinderile in care se obtin sortimente de produs diferentiate din punct de vedere tipo-dimensional sau al calitatii, marimea capacitatii de productie, precum si exprimarea ei, depind si de sortimentul fabricat si de ordinea succesiunii fabricatiei acestuia. Cu cat se produc mai multe sortimente si cu cat alternanta fabricatiei lor este mai rapida, cu atat survin mai dese operatii de pregatire cum sunt curatirea si reglarea utilajelor dupa fiecare sortiment si cu atat deci cantitatea globala de produse finite va fi mai mica. De aceea, in calculele legate de planificarea incarcarii capacitatii de productie si de utilizare a ei se urmareste sa se optimizeze sortimentul de produs fabricat, pentru a stabili conditiile in care se poate asigura folosirea cat mai eficienta a utilajelor si suprafetelor de productie.

In planificarea volumului fizic de productie pe o anumita perioada de activitate, in cazul produselor alimentare indeosebi, trebuie sa se tina seama de sortimentul cerut de beneficiari care exprima cerintele economiei nationale pentru anumite produse, precum si de structura sortimentala optima din punct de vedere al valorificarii capacitatii de productie. In aceste conditii calculele de plan urmaresc sa realizeze o concordanta intre planificarea cererilor consumatorilor si folosirea deplina a capacitatilor de productie din intreprindere.

4.3. Metodologia de calcul a capacitatii de productie

Calculul capacitatii de productie se poate face prin diferite metode, fiecare dintre ele tinand cont de specificul productiei, de felul produselor fabricate, de particularitatile utilajului, de conditiile de folosire a acestuia. Cu toate acestea, principiile de baza ce rezulta din natura, caracterul, destinatia si sarcinile capacitatilor de productie raman in toate cazurile acelasi:

- la determinarea capacitatii de productie trebuie sa se tina seama de toti factorii enuntati anterior;

- la determinarea capacitatii de productie trebuie sa se respecte o anumita succesiune rationala a efectuarii calculelor.

De obicei se porneste de la o masina sau utilaj conducator trecandu-se apoi in mod succesiv prin toate unitatile structurii productive ale intreprinderii. Veriga imediat superioara masinii, agregatului sau instalatiei este linia de fabricatie apoi sectia si in sfarsit intreprinderea. Trebuie acordata o deosebita atentie alegerii verigii deoarece, pot fi cazuri cand, stabilirea capacitatii poate incepe cu linia de fabricatie si in alte cazuri cand incepe cu anumite aparate sau masini ale unei instalatii sau linii. Pot exista de asemenea cazuri cand anumite sectoare productive sa fie considerate in calculul capacitatii de productie ca unitati separate.

Pentru fiecare veriga pentru care se stabileste capacitatea de productie este necesar sa se determine elementul conducator sau principal. Acesta se refera la utilajul, linia sau sectia care determina capacitatea de productie a liniei, sectiei si respectiv intreprinderii. Se poate spune deci ca la determinarea capacitatilor de productie ale liniilor si sectiilor se tine seama de utilajele conducatoare, iar la determinarea capacitatii intreprinderii de sectiile conducatoare.

Problema alegerii verigii conducatoare nu este atat de simpla pe cat pare la prima vedere si ea nu poate fi rezolvata in majoritatea cazurilor decat, tinandu-se seama de conditiile concrete ale intreprinderilor, deoarece rolul si importanta unui anumit utilaj sau a unei sectii, sunt determinate in primul rand de caracterul si conditiile productiei.

Criteriul de baza dupa care se stabileste utilajul conducator este acela daca el hotaraste volumul productiei, daca determina posibilitatile verigii respective ale intreprinderii, sau nu. In toate cazurile, sectiile conducatoare vor fi sectiile de baza si nu sectiile auxiliare si de servire, indiferent de importanta acestora pentru productia intreprinderii.

Din cele aratate rezulta ca determinarea capacitatii de productie cuprinde partu etape:

1. determinarea capacitatii de productie pe utilaj sau agregat;

2. determinarea capacitatii de productie pe linia de fabricatie;

3. determinarea capacitatii de productie pe sectii;

4. determinarea capacitatii de productie pe intreprindere.

1. Pentru determinarea capacitatii de productie, indiferent la ce nivel, fie ca este vorba de utilaj sau de ramura, se poate utiliza o relatie generala de calcul, care se prezinta sub forma:

C = K*T_d*I

in care:

C - reprezinta capacitatea de productie calculata;

K - dimensiunea caracteristica a verigii de baza ce intra in componenta capacitatii calculate;

T_d - fondul de timp disponibil (zile, ore);

I - norma tehnica de utilizare intensiva.

Facand abstractie de particularitatile procesului de fabricatie si aplicand relatia generala de calcul, capacitatea de productie a unui utilaj (C_u) va rezulta din relatia:

C_u = K*T_d*I

De exemplu, intr-o fabrica de conserve un autoclav de sterilizare are un volum de 0,600 m³ norma tehnica intensiva este de 0,350 t/m³, norma tehnica extensiva (fondul de timp disponibil), tinand seama de caracterul sezonier, este de 120 zile lucrandu-se in doua schimburi. In acest caz, capacitatea anuala a autoclavului este de 0,600×0,350×120×16 = 403 t conserve/an.

In timp ce capacitatea de productie a fiecarui utilaj este conditionata dupa cum am vazut de cei trei factori, capacitatea de productie a liniilor, sectiilor si intreprinderii este determinata de capacitatea de productie a utilajului conducator care intra in componenta acestora, caracterizand posibilitatile potentiale ale aceeasi linii, sectii si intreprinderi in ceea ce priveste volumul productiei.

2. Linia de fabricatie sau instalatia, cuprinde o serie de aparate, masini, agregate - de baza si auxiliare - dispuse in ordinea desfasurarii procesului tehnologic, care conduc la obtinerea unui produs finit sau semifabricat.

Capacitatea de productie a liniei de fabricatie (C_i), va fi determinata pe baza formulei:

C_i = K*T_d*I = C_u

unde:

C_u - reprezinta capacitatea de productie a utilajului conducator.

In cadrul intreprinderii, sectia reprezinta un ansamblu de agregate de fabricatie, care conduc la obtinerea fie a unui produs finit principal, sau eventual a mai multora, fie a unor semifabricate care sunt livrate altor sectii. Cand se fabrica produse diferite din aceiasi materie prima, in cadrul aceluiasi proces, capacitatea de productie se exprima in produsul principal al sectiei, stabilindu-se pentru celelalte coeficienti de echivalenta.

3. In calculul capacitatii de productie a sectiei (C_s) se iau in considerare: numarul utilajelor conducatoare existente (U), precum si factorii care conditioneaza capacitatea fiecarui utilaj:

a) daca in cadrul sectiei exista utilaje conducatoare ce au aceeasi caracteristica dimensionala, capacitatea de productie reiese aplicand formula:

C_s = U*C_u = U*K*T_d*I

Mentionam ca normele tehnice de utilizare sunt considerate identice, pentru utilaje similare.

d) daca dimensiunea caracteristica difera, reies drept factori comuni normele tehnice in care caz:

C_s = T_d*IK

c) daca in cadrul aceleiati sectii difera si ceilalti factori, sau exista grupe de utilaje cu factori similari, expresia generala a capacitatii de productie este:

C_s = U*C_u

Capacitatea de productie a intreprinderii este determinata de capacitatea de productie a sectiilor si utilajelor conducatoare.

Exprimarea capacitatii de productie se face in unitati naturale pentru produsul de baza, sau pentru fiecare produs in parte cand se obtin produse diferite, ca rezultat al unor procese tehnologice diferite. Capacitatea de productie a intreprinderii se poate exprima - de asemenea - intr-unul din produse, ales ca produs de baza. De regula se alege produsul care are greutatea specifica mai mare in volumul total al productiei, sau este cel mai bine dirijat din punct de vedere tehnic. Pentru celelalte produse se vor stabili coeficienti de echivalenta.

4. Capacitatea de productie a intreprinderii (C_f) exprimata astfel, in produsul a, ar rezulta din relatia:

C_f = C_a+C_b*e₁+C_c*e₂+C_d*e₃

in care:

C_a, C_b, C_c, C_d - capacitatea de productie la produsele a, b, c, d;

e₁, e₂, e₃ - coeficienti de echivalenta pentru transformarea produselor b, c, d in produsul reprezentativ (a) (ei se stabilesc in general prin raportul timpilor normati de produs.

Examinarea capacitatii de productie din punctul de vedere al incarcarii intensive maxime a utilajului in unitatea de timp nu poate servi drept criteriu unic in aprecierea volumului productiei intreprinderii si utilizarea tehnicii. De aceea, concomitent cu determinarea capacitatilor pe ora, schimb, zi trebuie sa se determine capacitatea si din punctul de vedere al incarcarii extensive, adica al incarcarii maxim posibile in timp, aceasta in vederea scoaterii la iveala si a utilizarii tuturor rezervelor de capacitate.

Cea mai importanta capacitate de productie privita din punctul de vedere al incarcarii extensive este capacitatea de productie anuala. La determinarea acesteia se porneste de la productivitatea utilajului in conditiile regimului de lucru si de la fondul de timp efectiv anual. Ea se determina ca produs intre aceste doua marimi.

Intrucat in cursul unui an intra in functiune noi capacitati de productie si vor fi scoase din functiune utilajele invechite, pentru a ilustra posibilitatile actuale ale verigii respective trebuie sa se determine capacitatea de productie medie anuala (C_pm).

Capacitatea medie anuala se determina scazand din capacitatea existenta la inceputul anului, capacitatea iesita din functiune si adunand capacitatea intrata in functiune in cursul anului si cresterea capacitatii pe seama imbunatatirii procesului tehnologic.

Formula dupa care se calculeaza este urmatoarea:

C_pm = (E-D) + I + C_p

C_pm - reprezinta capacitatea de productie medie anuala;

E - capacitatea existenta la inceputul anului;

D - descresterea medie a capacitatii de productie pe seama iesirii din functiune a diferitelor utilaje;

I - cresterea medie a capacitatii de productie pe seama instalarii si punerii in fuctiune de noi utilaje;

C_p - cresterea capacitatii de productie pe seama imbunatatirii procesului tehnologic.

Descresterea medie a capacitatii de productie se calculeaza la randul sau cu ajutorul formulei:

in care:

C_e - reprezinta capacitatea iesita din functiune;

L_n - lunile de nefunctionare.

La fel se determina cresterea medie a capacitatii de productie pe baza relatiei:

in care:

C_i - reprezinta capacitatea intrata;

L_f - lunile de functionare.

In sfarsit, cresterea capacitatii de productie pe seama imbunatatirii procesului tehnologic si a intensificarii lui, se obtin facandu-se produsul intre capacitatea existenta minus capacitatea iesita si procentul de imbunatatire adica:

in care:

I - reprezinta procentul de imbunatatire.

O problema deosebit de importanta in determinarea capacitatii de productie o constituie capacitatea intreprinderilor sezoniere.

In intreprinderile cu caracter sezonier al productiei, capacitatile anuale nu pot sa caracterizeze posibilitatile de productie ale intreprinderii in timpul perioadei de incarcare maxima si pentru aceasta, in ramurile industriale sezoniere sunt caracteristice capacitatile care determina productia zilnica.

Gradul si promptitudinea satisfacerii cererii de produse alimentare atat pentru consumul intern cat si pentru export depind, in primul rand, de marimea capacitatii de productie existente in subramura in care se fabrica produsul solicitat.

Datorita implicatiilor pe care le genereaza marimea capacitatii de productie asupra atingerii obiectivelor economice si sociale ale industriei alimentare, proiectarea acestora primeste o insemnatate deosebita.

Pentru ca proiectarea capacitatii de productie a unei ramuri, a unei intreprinderi, sau a unui produs, sa fie rationala si obiectiva este necesar sa se precizeze continutul acestui proces, sa se evalueze marimea cererii de capacitate de productie, sa se stabileasca cele mai indicate cai de solutionare a deficitului si sa se foloseasca metode eficiente de optimizare a marimii capacitatii de productie. Proiectarea capacitatii de productie se face in mai multe etape, potrivit figurii 4.2.

Determinarea cererii de produse alimentare care urmareste sa stabileasca nivelul cantitativ al solicitarii, respectiv al comenzilor, la care va trebui sa faca fata productia. Pentru aceasta se are in vedere situatia cererii interne actuale si de perspectiva atat din punct de vedere cantitativ si sortimental cat si ca distributie in timp. Pentru determinarea necesarului sunt investigati toti factorii economici si sociali care vor modifica in viitor nivelul de capacitati. De asemenea, se are in vedere si necesarul cantitativ pentru piata externa, luandu-se in considerare atat pietele existente cat si cele potentiale.

Cunoscand tendintele cererii de produse alimentare si in functie de politica generala de dezvoltare a acestei ramuri economice, de resursele materiale (in special materiile prime) si de resursele de care dispune, se defineste nivelul cantitativ si calitativ pe care productia trebuie sa-l asigure.

Evaluarea necesarului de noi capacitati de productie care vizeaza definirea strategiei prin care urmeaza a fi satisfacuta cererea de produse alimentare. Pe aceasta baza se stabilesc:

- capacitatile de productie disponibile, care pot fi valorificate prin realizarea unor noi sortimente;

- capacitatile de productie insuficiente, in care caz trebuie luate masuri de completare, dezvoltare, constructie etc.;

- capacitatile de productie necorelate sub aspectul cerintelor sortimentale in care situatie se impun masuri de asigurare a corelarii tuturor verigilor procesului de productie pentru obtinerea gamei sortimentale dorite.