ELEMENTE DE PATOLOGIE GENERALA TUMORALA

Prin tumora intelegem dezvoltarea unui tesut peste limitele normale ale regenerarii acestuia, avand caracteristici fie de benignitate celulara, fie de malignitate celulara. Normalitatea unui tesut este definita prin respectarea unei anumite rate de echivalenta intre fenomenele de proliferare celulara si moarte celulara programata (apoptoza). Deci, cu alte cuvinte, o inhibare a apoptozei celulare permite dezvoltarea unei tumori benigne sau maligne, prin dominatia fenomenului de proliferare celulara.

TUMORILE BENIGNE

Tumorile benigne sunt foarte frecvente in lumea animala si se caracterizeaza prin urmatoarele:

sunt atat externe, cat si interne;

au o evolutie relativ lenta, dar pot atinge volume impresionante; fac exceptie tumorile benigne de origine virotica.

in localizarile subcutanate, nu au aderenta nici la piele si nici la planurile profunde;

extrem de rar ulcereaza si se necrozeaza (in special cele virotice pot fi si necrozate si ulcerate);

sunt foarte bine delimitate de o capsula conjunctivala;

reproduc in profunzime tesutul din care deriva, cu foarte rare mitoze normale si cu un tipism celular absolut;

nu genereaza niciodata metastaze;

dupa ablatie chirurgicala, tumora nu recidiveaza, exceptie facand numai papilomul laringian, colic si al vezicii urinare, condromul si mixomul, care pot recidiva avand un aspect anatomo-patologic benign, dar cu o evolutie anato­mo-clinica semimaligna;

ultrastructura celulelor antrenate in proliferarea tumoral-benigna nu difera de celulele normale ale respectivului tesut.

Din punct de vedere anatomo-patologic, deosebim tumori benigne ale tesutului epitelial, conjunctiv, nervos.

Facem precizarea ca sunt forme anatomo-patologice care au o evolutie anatomo-clinica de malignitate, fiind in fapt adevarate 'stari de granita' pe relatia benign-malign sau adevarate stari precanceroase.

Clasificarea tumorilor benigne

Tumorile benigne epiteliale

polipul;

papilomul;

condilomul;

adenomul.

Tumori benigne conjunctivale

fibromul;

leiomiomul;

rhabdomiomul;

osteomul;

condromul;

mixomul;

lipomul.

Tumori benigne mixte

osteocondromul;

leiofibromul;

osteofibromul;

adenofibromul;

adenofibromixomul etc.

Tumori benigne nervoase

tumori disembrioplazice;

Schwannoame (neurinoame);

papilomul de plex coroid;

diferite alte tumori cerebrale care nu au aspect malign, dar care prin localizare si prin actul chirurgical de indepartare pot crea diferite probleme in evolutia lor post-operatorie. Desigur ca aici este locul unde trebuie sa precizam ca sunt situatii in care nu este posibila interventia chirurgicala, din cauza locului topografic in care s-a dezvoltat o tumora cu aspecte total benigne. Toate aceste elemente justifica, in general, parerea ca tumorile benigne histologic, in parenchimul nervos pot evolua anatomo-clinic extrem de malign.

In practica diagnostica oncologica veterinara, au mare importanta, ca de altfel si in oncologia umana, unele variante histopatologice ale tumorilor benigne, in sensul ca aprecierea este disrupta intre benignitatea absoluta a tabloului histopatologic vis-a-vis de malignitatea din punctul de vedere al comportamentului evolutiv al acestor tumori din perspectiva anatomo-clinica. Intre acestea vom cita papilomatoza faringo-Iaringiana, papilomatoza vezicii urinare, papilomatoza colonului, papilomul intraductal al glandei mamare, mastoza chistica si fibroadenomul intracanalicular al glandei mamare. Toate aceste forme de tumori benigne sunt veritabile 'leziuni de granita' intre benign si malign, necesitand un tratament similar cu al neoplaziilor maligne din viscerele respective.

TUMORILE MALIGNE

Sunt neoformatiuni, in numar apreciabil, intalnite la animalele domestice, avand o frecventa cu un logaritm mai mare decat neoformatiile umane. Caracteristicile acestor neoformatiuni, care delimiteaza practic 'boala canceroasa', sunt:

au un caracter putemic invaziv;

au o viteza proliferativa extrem de ridicata, care in unele localizari si la unele specii de animale poate evolua in etape de proliferare ce alterneaza cu etape de oprire a proliferarii, reluarea proliferativa putandu-se face dupa o anumita perioada de timp;

in cazul evolutiei in tesutul subcutanat va infiltra atat tegumentul cat si tesuturile profunde, creand imobilitatea tumorii fata de planurile profunde si superficiale;

frecvent se necrozeaza central si se ulcereaza;

dupa exereza chirurgicala, intr-un timp foarte variabil recidiveaza;

da nastere metastazelor loco-regionale si la distanta la nivel polivisceral si limfonodal;

metastazele se propaga pe cale sanguina (in cazul tumorilor maligne conjunctivale) sau limfatica (in cazul tumorilor maligne epiteliale);

metastazarea este in functie de tipologia histologica a tumorii, putand fi:

foarte precoce;

precoce;

tardiva.

(Cercetari recente atribuie un rol important macrofagului in actul metastazarii)

evolutia anatomo-clinica generala a bolii canceroase este in directa dependenta de starea morfofunctionala a elementelor celulare componente ale sistemului celular al imunitatii si, in special, de cooperarea intercelulara specific antitumorala, in care sunt antrenate: macrofagul, limfocitul 'T' citotoxic, sistemul celular limfoid 'non T', 'non B' reprezentat de celulele NK, K si LAK;

histologic, tumorile maligne nu prezinta capsula de separare de tesutul invecinat;

exista o mare variabilitate in ceea ce priveste multiplicarea etajata a celulelor proliferate, cat si gradul (profunzimea) depasirii membranei bazale (in proliferarile maligne epiteliale) de catre celulele tumorale;

exista un grad de anaplazie celulara variabila cu tipul celular, cu tipul proliferativ si cu tipul evolutiv anatomo-clinic al tumorii. Anaplazia celulara merge 'mana in mana' cu atipia celulara,si in special cu gradul de atipie nucleara. Nucleii sunt de talie mare, cu raportul nucleo-citoplasmatic in favoarea nucleului, au nucleoli giganti si multipli. Cromatina nucleara este compusa predominant din eucromatina, formele nucleului sunt extrem de variabile, cu grade de bizarerie dintre cele mai evidente. Celulele pot avea si un caracter gigant mono- sau polinuclear;

apar frecvente figuri de mitoza atipica;

apare un polimorfism celular extrem de evident;

organitele citoplasmatice sunt modificate in sensul existentei unui numar foarte mare de mitocondrii, o hiperplazie a reticulului endoplasmatic rugos si a ribozomilor liberi sau polizomilor (ceea ce explica gradul inalt al bazofiliei citoplsmatice, pe fondul unei sporite biosinteze proteice), alaturi de un aparat Golgi foarte bine dezvoltat;

alterarile membranei celulare evidentiabile prin SEM (scanning electronic microscopy) sunt, de asemenea, importante si elocvente in sensul prezentei unei arhitecturi membranale intens anaplazice, realizata prin ingrosarea microvllilor, cu transformarea acestora in structuri blepsoidale si realizarea unor pseudomantii sau pseudovaluri.

Clasificarea tumorilor maligne

Tumori maligne epiteliale

Indiferent de localizare, acestea sunt:

carcinoame:

bazocelulare;

cilindroame;

nediferentiate;

spino-celulare.

Gradul de malignitate al acestor tumori creste de la carcinomul bazocelular (cu gradul cel mai mic de malignitate), pana la carcinomul spino-celular (care poseda un grad foarte inalt de malignitate).

adenocarcinoame:

forma trabeculara;

forma solida;

forma alveolara;

forma schirogena;

forma vegetanta-papilara;

forma epidermoida;

forma tranzitionala;

forma chistica;

forma cu celule intunecate;

forma cu celule clare.

Si aceste tumori pot avea grade diferite de malignitate, in functie de gradul de anaplazie celulara, de infiltratiile in tesuturile invecinate, de relatia proliferarii cu membrana bazala si de numarul de straturi pe care le realizeaza proliferarea deasupra membranei bazale. Nu poate fi neglijata nici reactia fibropara intratumorala si peritumorala, precum si proliferarea de tip reactiv limfoplasmocitara peritumorala. In aceste conditii, discutam de un grad inalt, un grad mediu sau un grad scazut de malignitate.

Un alt aspect legat de problema carcinoamelor este acela al similitudinilor morfologice clasice ale acestora cu carcinoidele sau asa-zisele 'adenoame' .Este important ca diagnosticul sa fie pus corect, deoarece el orienteaza evolutia, prognosticul si terapia. De foarte multe ori acest diagnostic este extrem de dificil, necesitand coloratii speciale pentru a evidentia argirofilia sau argentofilia, ca reactii pozitive in apudoame si total negative in carcinoamele nediferentiate.

Tumori maligne conjunctivale:

In aceasta categorie se descriu toate sarcoamele tesuturilor si parenchimelor, intre care deosebim:

osteosarcoame;

sarcoame cu osteoclaste;

condrosarcoame;

anglosarcoame;

angiopericitisarcoame;

leiomiosarcoame;

rahbomiosarcoame;

fibrosarcoame;

sarcomul Ewing;

liposarcomul.

Forme combinate:

sarcoame mixte;

adenosarcomul.

Si acestea pot fi de inalta malignitate, de joasa malignitate sau de malignitate medie.

Tumori maligne nervoase:

In aceasta categorie intra, intre altele:

ganglioneuronoame;

oligodendroglioame;

astrocitoame;

gliomul multiform;

adenocarcinomul de plex coroid;

menlngloame;

melanomul malign.

Tumori ale sistemului celular al imunitatii si ale hematopoiezei:

Se impart in leucemii si limfoame maligne. Acestea, ca toate celelalte tumori, sunt cancere de inalta malignitate, de medie malignitate si joasa sau redusa malignitate. Leucemiile sunt de doua tipuri:

acute;

cronice.

Leucemiile acute pot fi:

nonlimfoide, care se subimpart in:

monocitare;

mieloide;

mielomonocitare;

eritroide.

limfoide, care se subimpart in:

T

B

'non T', 'non B

Leucemiile cronice pot fi:

mieloide;

limfoide T' si 'B'

hairy;

plasmocitare.

Limfoame maligne:

'T' celulare;

'B' celulare;

mielomul multiplu;

sindromul Waldenström;

limfomul Sézary;

micosisul fungoides.

MORFOLOGIA PROCESELOR DISTROFICE

Distrofiile (procesele degenerative) sunt procese localizate sau generalizate ale metabolismului celular si tisular, caracterizate prin excesul, insuficienta sau absenta unor metaboliti normali, precum si acumularea unor metaboliti intermediari sau a unora inexistenti in organism.

Terminologia distrofiilor se construieste in functie de localizare sau tipul de metabolit implicat. Astfel atunci cand se face referire la organul afectat, la denumirea stiintifica a acestuia se adauga sufixul -oza (hepatoza, nefroza);cand termenul se refera la metabolit, la denumirea lui se adauga sufixul -oza (melanoza, antracoza).exista si exceptii de la aceasta regula: icter si guta.

Clasificare

Distrofiile se clasifica in:

- distrofii glucidice

distrofii lipidice

distrofii protidice

distrofii pigmentare

distrofii nucleotidice

distrofii hidrominerale