Balanta de plati externe

1. Definire

Conform Fondului Monetar International, balanta de plati externe este un tablou statistic care inregistreaza sistematic, pe o anumita perioada de timp – de obicei, un an – toate tranzactiile economice comerciale si financiare care au loc intre economia unei tari si restul lumii.

Balanta de plati externe este o situatie cu privire la fluxurile de bunuri, servicii si capitaluri la nivel international, nu o situatie cu privire la stocurile de bunuri, servicii si capitaluri. Spre exemplu, nu se inregistreaza in balanta de plati externe a unei tari valoarea totala a titlurilor de valoare din strainatate detinute de catre rezidentii sai, ci numai valoarea cumpararilor si vanzarilor acestor titluri in decursul anului respectiv.

2. Inregistrarea datelor

Vor fi inregistrate in balanta de plati externe a unei tari toate tranzactiile realizate de catre persoanele fizice sau juridice (inclusiv filialele si sucursalele companiilor multinationale) care traiesc si isi desfasoara activitatea pe teritoriul unei tari.

Inregistrarea datelor se poate realiza fie in partida dubla, fie in partida simpla.

Sistemul inregistrarii in partida dubla inregistreaza atat fluxurile reale cat si cele financiare: pe de o parte sunt inregistrate transferul de bunuri, servicii si titluri de valoare, iar pe de alta parte se inregistreaza transferul financiar, plata pentru bunurile, serviciile sau titlurile de valoare achizitionate/vandute. Acest sistem este mai rar folosit.

Sistemul inregistrarii in partida simpla evidentiaza in balanta de plati externe doar fluxurile financiare. Acest model este cel mai frecvent folosit.

Indiferent de tipul sistemului de inregistrare folosit, fluxurile se inregistreaza in debit si in credit.

In debit (vor lua semnul „-”) se vor inregistra toate tranzactiile care vor determina un flux financiar catre straini, adica o plata catre exterior:

importurile de bunuri si servicii;

dividende, dobanzi, alte fluxuri financiare platite;

transferuri unilaterale in strainatate;

cumpararea de titluri de valoare din strainatate;

credite acordate;

diminuarea activelor de rezerva.

In credit (vor lua semnul „+”) se vor inregistra toate tranzactiile care vor duce la un flux financiar catre rezidentii tarii, adica la o incasare din exterior:

exportul de bunuri si servicii;

dividende, dobanzi, alte fluxuri financiare incasate;

transferuri unilaterale din strainatate;

vanzarea de titluri de valoare in strainatate;

credite primite;

cresterea activelor de rezerva.

Daca rezidentii unei tari cheltuiesc in strainatate mai mult decat incasarile pe care reusesc sa le atraga spre tara lor, adica debit > credit, balanta de plati externe a tarii respective va inregistra un deficit.

Dimpotriva, daca rezidentii unei tari cheltuiesc in strainatate mai putin decat incasarile pe care reusesc sa le atraga spre tara lor, adica debit < credit, balanta de plati externe a tarii respective va inregistra un surplus sau un excedent.

In situatia in care rezidentii unei tari cheltuiesc in strainatate o suma egala cu incasarile pe care reusesc sa le atraga spre tara lor, adica debit = credit, balanta de plati externe a tarii respective va fi echilibrata.

Sintetic, balanta de plati externe a unei tari poate sa ia urmatoarea forma:

3. Structura balantei de plati externe

Conform structurii generale impuse de catre Fondul Monetar International, balanta de plati externe a unei tari cuprinde urmatoarele grupe de conturi:

Contul curent;

Contul de capital;

Contul financiar;

Erori nete si omisiuni;

Rezerve si alte elemente legate de acestea.

Contul curent cuprinde informatii cu privire la:

balanta comerciala – diferenta dintre exporturile si importurile de bunuri pentru o anumita tara;

tranzactiile externe cu servicii – datorita tendintei de crestere accentuata a ponderii serviciilor in PIB tarilor, apare necesitatea inregistrarii separate a acestora fata de comertul cu bunuri;

venituri – pe credit se inregistreaza intrarile de venituri sub forma dividendelor, dobanzilor pentru titlurile de valoare detinute de rezidenti in strainatate. De asemenea, se inregistreaza salariile castigate de persoanele care lucreaza in strainatate sau alte venituri realizate de rezidenti. In debit se inregistreaza aceleasi tipuri de venituri datorate strainilor de catre rezidenti.

transferurile curente – sunt inregistrate transferurile unilaterale, care nu sunt urmate de tranzactii in contrapartida: cadouri, sume de bani trimise acasa de cetatenii unei tari stabiliti in strainatate, ajutoare umanitare, etc.

Soldul contului curent se calculeaza adunand soldurile fiecaruia dintre cele patru elementele amintite mai inainte.

Contul de capital – evidentiaza transferurile externe de capital, precum si achizitia sau vanzarea de active nefinanciare. Cuprinde informatii cu privire la:

transferuri legate de proprietatea activelor imobilizate;

transferuri legate de fonduri asociate achizitiei/vanzarii de active imobilizate;

transferuri legate de anularea de catre creditori, fara compensare, a datoriilor lor;

transferurile legate de creditele guvernamentale si cele private, acordate si/sau primite.

Se calculeaza un sold pentru contul de capital, scazand din valoarea creditului debitul.

Contul financiar – evidentiaza fluxurile financiare externe pe termen mediu si lung, cuprinzand urmatoarele elemente:

investitiile straine directe realizate de catre straini in tara in cauza;

investitiile de portofoliu, care cuprind cumpararea sau vanzarea de actiuni, obligatiuni, diverse titluri de credit, valute, constituirea de depozite;

alte miscari de capital pe termen lung.

Si pentru contul financiar se calculeaza un sold, dupa aceeasi regula.

Soldul calculat pentru aceste prime trei grupe de conturi este definit ca fiind soldul de baza al balantei de plati externe.

Erori nete si omisiuni – reprezinta tranzactiile externe despre care se stie ca au avut loc, insa, din diverse motive, nu s-a reusit inregistrarea lor. Apar datorita faptului ca procesul de colectare a datelor pentru realizarea balantei de plati externe este departe de a fi perfect. Costul colectarii datelor este imens, acest lucru facand imposibila realizarea unui sistem perfect de strangere a informatiilor. Datele folosite sunt colectate din sistemul bancar, de la oficiile vamale si de pe piata de capital. Faptul ca unele operatii nu au fost inregistrate se observa din dezechilibrul balantei. Ca urmare, se estimeaza valoarea acestor tranzactii neinregistrate si se includ in acest cont.

Se calculeaza si pentru aceasta grupa un sold distinct.

Soldul calculat pentru aceste patru grupe de conturi poarta denumirea de sold oficial (total) al balantei de plati externe a unei tari. Deficitul sau excedentul obtinut se foloseste pentru a aprecia presiunea exercitata asupra ratei de schimb valutar a monedei tarii in cauza.

Rezerve si alte elemente legate de acestea – deficitul sau excedentul soldului total trebuie acoperit de modificarile care apar in structura rezervelor monetare oficiale ale tarii respective. In cadrul acestei grupe sunt evidentiate:

modificarile inregistrate in activele de rezerva: aur monetar, valute, depozite, alte valori mobiliare detinute oficial;

utilizarea creditelor primite sau acordate institutiilor financiare internationale;

obligatiile legate de finantarea rezervelor bancare si/sau de modul de utilizare a acestora;

finantarile care apare cu caracter exceptional si care nu au legatura cu rezervele oficiale.

Soldul acestei grupe este egal si de semn contrar cu soldul total al balantei de plati externe.

4. Structura balantei de plati externe a Romaniei

Conform rapoartelor periodice[1] ale Bancii Nationale a Romaniei, balanta de plati externe a Romaniei respecta, in general, criteriile prezentate mai sus.

Balanta de plati externe a Romaniei este evidentiata in tabelul urmator:

Din punctul de vedere al contului curent, structura acestuia coincide in totalitate cu recomandarile Fondului Monetar International. Sunt evidentiate distinct soldurile conturilor pentru bunuri, servicii, venituri si transferuri curente.

Contul de capital si contul financiar, in versiunea romaneasca sunt unificate sub denumirea de contul de capital si financiar. Ele cuprind elementele amintite mai sus, insa pe langa acestea cuprind si activele de rezerva ale BNR, adica si contul de rezerve si alte elemente legate de acestea. Datorita acestui fapt este destul de dificila urmarirea si evidentierea rezultatului final al balantei de plati externe a Romaniei.

Contul de erori si omisiuni este evidentiat distinct, la sfarsitul balantei, corectand dezechilibrul care apare si in urma modificarii activelor de rezerva.

5. Legatura dintre balanta de plati externe si piata de schimb valutar

Fluxurile externe reale fiind insotite in permanenta de fluxuri externe monetare, iar valutele care apar in realizarea schimbului sunt diferite, balanta de plati externe a unei tari se afla intr-o stransa legatura cu piata schimbului valutar. Echilibrului sau dezechilibrului balantei de plati externe ii corespunde o situatie de echilibru sau dezechilibru pe piata schimbului valutar.

Pe piata schimbului valutar au loc toate operatiunile prin care moneda nationala a unei tari poate fi schimbata pentru o alta valuta la un anumit curs de schimb.

Cursul de schimb intre doua tari reprezinta pretul la care se desfasoara procesele de schimb ce au loc intre ele.

Economistii deosebesc cursul nominal de cel real. Cursul nominal este pretul relativ al instrumentelor de plata a doua tari (se mai numeste si curs valutar). De exemplu, daca 1 € = 37.500 lei, inseamna ca 1 € se poate schimba pe 37.500 lei pe pietele valutare internationale. In general, cand se vorbeste despre cursul de schimb dintre doua tari, se are in vedere cursul nominal.

Cursul real este pretul relativ al produselor a doua tari, deci ne informeaza despre raportul la care se pot schimba produsele unei tari cu produsele unei alte tari (se mai numeste si curs de schimb).

Corelatiile dintre balanta de plati externe si piata schimbului valutar difera in functie de regimul ratei de schimb practicat de catre bancile nationale: fix, flotant (flotare libera) si flotare controlata.

Regimul fix al ratei de schimb presupune mentinerea cursului valutar al monedei nationale a unei tari la o anumita valoare constanta fata de restul valutelor. Banca nationala a tarii in cauza are obligatia de a interveni pe piata valutara, cumparand sau vanzand, pentru a evita aprecierea sau deprecierea monedei nationale fata de celelalte valute.

Regimul de flotare libera a ratei de schimb presupune lipsa interventiei pe piata schimbului valutar a bancii nationale a tarii in cauza. Cursul valutar se fixeaza liber, conform echilibrului cererii cu oferta de valuta.

Regimul de flotare controlata a ratei de schimb presupune o interventie limitata (mai rara) a bancii nationale pe piata de schimb valutar. Cursul valutar se fixeaza in functie de oferta si cererea de valuta de pe piata. Banca nationala intervine doar in anumite momente, actionand in interes propriu, nu pentru a fixa o anumita valoare a ratei de schimb, la fel ca oricare alt participant pe piata valutara.

Pentru a evidentia legatura dintre balanta de plati externe a unei tari vom lua cazul Romaniei in relatiile ei comerciale cu Uniunea Europeana, presupunand ca aplica, pe rand, fiecare dintre cele trei regimuri cu privire la rata de schimb.

Romanii pentru a plati valoarea importurilor realizate vor avea nevoie de euro, ca urmare ei vor alimenta cererea de euro. De cealalta parte, exportatorii romani, incasand euro pentru exporturile lor in Uniunea Europeana vor alimenta oferta de euro. Cursul valutar, adica pretul, la care se va schimba leul pentru euro se va stabili la acea valoare la care cererea de euro va fi egala cu oferta de euro pe piata valutara.

Sub regimul ratei de schimb fixe:

daca presupunem ca Romania are o balanta de plati externe deficitara, acest lucru inseamna ca valoarea totala a cumpararilor realizate de catre straini din Romania (exporturi) este mai mica decat valoarea totala a cumpararilor realizate de catre romani din afara (importuri), deci cererea de euro pe piata schimbului valutar va fi mai mare decat oferta de euro (oferta de lei este mai mare decat cererea de lei). Ca urmare, pentru a se evita deprecierea leului pe piata schimbului valutar, Banca Nationala a Romaniei trebui sa intervina si sa cumpere excedentul de lei, respectiv sa vanda euro pentru a aduce balanta de plati externe in echilibru.

daca presupunem ca Romania are o balanta de plati externe excedentara, acest lucru inseamna ca valoarea totala a cumpararilor realizate de catre straini din Romania (exporturi) este mai mare decat valoarea totala a cumpararilor realizate de catre romani din afara (importuri), deci cererea de euro pe piata schimbului valutar va fi mai mica decat oferta de euro (oferta de lei este mai mica decat cererea de lei). Ca urmare, pentru a se evita aprecierea leului pe piata schimbului valutar, Banca Nationala a Romaniei trebui sa intervina si sa vanda lei, respectiv sa cumpere excedentul de euro pentru a aduce balanta de plati externe in echilibru.

Pentru a mentine rata de schimb fixa, banca nationala trebuie sa intervina pe piata schimbului valutar cu o suma egala cu surplusul sau deficitul balantei de plati externe.

Deci, sub regimul ratelor de schimb fixe, daca balanta de plati externe a unei tari este excedentara, atunci mentinerea fixa a cursului va duce la cresterea rezervelor valutare ale tarii, iar daca balanta de plati externa a unei tari este deficitara, atunci mentinerea fixa a cursului de schimb va duce la scaderea rezervelor valutare ale tarii.

Un astfel de sistem al ratelor de schimb fixe, in raport cu dolarul, a fost adoptat de mai multe tari in perioada 1945 – 1970. S-a fixat o paritate oficiala pentru fiecare moneda in functie de dolar si se impunea pastrarea variatiei ratelor de schimb in intervalul % pentru o perioada nedefinita de timp. Sistemul a functionat bine o perioada, insa din momentul in care au inceput sa apara acumulari de rezerve masive de dolari in afara SUA. Din acel moment, SUA nu si-a mai putut onora angajamentul de a converti dolarii in aur la 35 dolari/uncie, devalorizarea dolarilor ducand la aparitia primelor probleme pentru stabilitatea ratelor de schimb.

Sub regimul flotarii libere a cursului valutar:

daca presupunem ca Romania are o balanta de plati externe deficitara, acest lucru inseamna ca valoarea totala exporturilor este mai mica decat valoarea totala importurilor, deci cererea de euro pe piata schimbului valutar va fi mai mare decat oferta de euro. Ca urmare, in situatia unei piete valutare libere, excedentul de cerere de euro va determina o depreciere a leului in raport cu euro, respectiv o apreciere a euro in raport cu leul.

daca presupunem insa ca Romania are o balanta de plati externe excedentara, acest lucru inseamna ca valoarea totala a exporturilor este mai mare decat valoarea totala importurilor, deci cererea de euro pe piata schimbului valutar va fi mai mica decat oferta de euro. Ca urmare, in situatia unei piete valutare libere, excedentul de oferta de euro va determina o apreciere a leului in raport cu euro, respectiv o depreciere a euro in raport cu leul.

Deci, sub regimul flotarii libere a cursului valutar, daca balanta de plati externe a unei tari este deficitara, atunci moneda tarii respective va suferi o depreciere, iar daca balanta de plati externe este excedentara, moneda tarii respective se va aprecia fata de celelalte valute.

Trebuie retinut faptul ca nici o tara nu practica un sistem perfect de flotare libera a ratei de schimb, cele mai multe, in momentul de fata aplicand regimul flotarii controlate a cursului valutar.

Regimul flotarii controlate a cursului valutar este o combinatie ale celorlalte doua regimuri prezentate anterior. Este un regim des intalnit in momentul de fata. Incepand cu luna noiembrie 2004, Romania a adoptat acest sistem de flotare controlata, Banca Nationala intervenind pe piata valutara mai rar si mai putin predictibil. Scopul interventiilor este mentinerea nivelului optim al rezervelor la o valoare de 4,8 luni de importuri.

Un astfel de regim permite mentinerea flexibilitatii in ambele sensuri ale cursului, descurajeaza influxurile speculative, permite o distribuire mai rationala a castigurilor si pierderilor de pe piata de schimb valutar si favorizeaza atingerea tintei de inflatie.

6. Abordarea monetara a balantei de plati

Aceasta abordare ofera o alternativa pentru explicarea deficitele sau excedentele balantelor de plati externe. Conform acestei abordari, dezechilibrele balantei de plati externe apar datorita diferentelor dintre cererea si oferta de bani din interiorul economiei.

Daca oferta de bani excede cererea interna de bani, surplusul de bani va fi cheltuit de catre rezidenti in afara granitelor tarii. Acest fapt va duce la cresterea importurilor, deci la accentuarea (crearea) deficitului balantei de plati externe. Solutia ar fi scaderea ratei de crestere a masei monetare pana cand aceasta ajunge la nivelul ratei de crestere a cererii de bani.

Daca insa cererea interna de bani depaseste oferta de bani, rezidentii isi vor reduce cererea de bunuri straine, reducand astfel importurile de bunuri. Ca urmare balanta de plati externe va inregistra un surplus. Pentru echilibrarea balantei de plati rata de crestere a masei monetare trebuie sa fie marita pana cand va ajunge la nivelul ratei de crestere al cererii de bani.

2.7. Abordarea balantei de plati externe din punctul de vedere al consumului

Din punctul de vedere al consumului, teoria economica sustine ca echilibrul contului curent al unei tari se realizeaza atunci cand consumul total de bunuri si servicii al unei tari (consumul familiilor, investitiile si cheltuielile guvernamentale) este egal cu outputul total de bunuri si servicii. Acest fapt poate fi ilustrat cu ajutorul relatiei urmatoare:

Y + IM = C + I + G + EX

In partea stanga a relatiei avem outputul national (Y) creat in interiorul tarii de catre intreprinderi si valoarea importurilor realizate (IM). Suma acestor doua elemente reprezinta totalitatea bunurilor destinate consumului. In partea dreapta a relatiei avem elementele consumului: consumul privat (al familiilor) (C), investitiile private (I), cheltuielile guvernamentale (G) si exporturile de bunuri si servicii (EX).

Putem rescrie relatia de mai sus sub alta forma:

EX – IM = Y – (C + I + G)

Conform acestei forme a relatiei, putem afirma ca balanta comerciala (exporturi – importuri) va inregistra un excedent daca produsul intern depaseste consumul intern sau un deficit daca consumul intern este mai mare decat produsul intern. Altfel spus, deficitul se acopera cu ajutorul importurilor, iar surplusul se va exporta. Se va inregistra un echilibru atunci cand produsul intern va fi consumat in totalitate.