Conceptia lui Adam Smith despre avutia natiunilor si factorii de sporire ai acesteia

Conceptia lui Adam Smith despre avutia natiunilor si factorii de sporire ai acesteia 

Scoala clasica a fost reprezentata in Anglia de Adam Smith, David Ricardo, Thomas Malthus. Mentorul scolii clasice engleze a fost Adam Smith, a carui lucrare aparuta in 1776, "Avutia natiunilor. Cercetare asupra naturii si cauzelor ei" va marca nasterea economiei politice clasice si fundamentarea teoretica a sistemului economic liber. S-a spus despre "Avutia natiunilor" ca nu este o carte in intregime originala dar sigur este o capodopera.

Una dintre principalele coordonate ale conceptiei economice al lui Adam Smith este conceptia cu privire la bogatia natiunii si factorii cresterii ei. Pe langa aceasta se mai enumara teoria "mainii invizibile", teoria valorii, teoria banilor, teoria capitalului, teoria repartitiei si teoria avantajului absolut in comertul international.

Avutia natiunilor

Prin interpretarea intr-o noua lumina a avutiei nationale el pune capat intelegerilor inguste si restrictive a avutiei ca rezultat exclusiv a activitatilor comerciale, agricole sau industriale. Dupa el, toate activitatile economice productive creeaza avutie nationala.

Categoria de bogatie este mult mai larga la Adam Smith decat la predecesorii sii mercantilisti si fiziocrati; bogatia nu se limiteaza pentru el doar la bani sau pamant, ci se extinde la toate bunurile necesare traiului, bunurile materiale. Pe langa pamant el considera munca si capitalul factorii creatori de bogatie. Astfel el isi incepe opera cu problematica diviziunii muncii, careia ii acorda o maxima importanta: "Munca anuala a oricarei natiuni constituie fondul care dintotdeauna o aprovizioneaza cu toate bunurile necesare si de inlesnire a traiului".[1]

El procedeaza in acest fel deoarece munca anuala potentata de diviziunea muncii, de extinderea si aprofundarea ei constituie fondul care aprovizioneaza orice natiune cu cele necesare traiului. Dar fondul insumat al muncii de care dispune o natiune depinde, dupa explicatia lui Adam Smith, de:

Cantitatea muncii ocupata in productie

Productivitatea muncii

Smith ilustreaza acesta prin faptul ca popoarele primitive traiesc mult mai greu, sunt mai sarace decat cele civilizate; cu toate ca ponderea celor ocupati in totalul populatiei este mult mai mare, popoarele civilizate traiesc mai bine si mai usor deoarece munca lor este mai productiva. Iar productivitea muncii depinde de priceperea si indemanarea muncitorului si de factorii care influenteaza diviziunea muncii.

Fiziocratii considerau ca numai munca in agricultura este un izvor al avutiei, spre deosebire de Smith care spunea ca avutia natiunii depinde de dezvoltarea diviziunii muncii. Diviziunea muncii este privita de el numai din punctul de vedere al efectului ei pozitiv pentru cresterea avutiei:

Ea ii uneste pe oameni intr-un colectiv productiv, intr-o mare sau mica manufactura;

Ea sporeste productivitatea muncii sociale exprimate in cresterea avutiei popoarelor.

De un interes deosebit este ideea lui Adam Smith despre limitarea diviziunii muncii de proportiile pietei. Cu cat piata este mai mare cu atat diviziunea este mai mare.

El scria: "Dupa cum posibilitatea de a schimba pricinuieste diviziunea muncii, tot astfel intinderea acestei diviziuni este totdeauna limitata de intinderea acestei posibilitati sau cu alte cuvinte de intinderea pietei. Cand piata comerciala este foarte mica nimenea nu are curajul sa se consacre cu totul unei singure ocupatii din lipsa posibilitatilor de schimb a intregului surplus din produsul muncii sale care intrece propriul sau consum, cu excedentul din produsul muncii celorlalti oameni de care el are nevoie."[2]

Factorii cresterii avutiei natiunii

Smith cerceteaza factorii cresterii bogatiei natiunilor, ei fiind, in opinia lui, urmatorii:

1. Cantitatea muncii

2. Calitatea muncii

Cantitatea muncii, sau ponderea lucratorilor productivi in totalul fortei de munca

Munca productiva, in opinia lui Smith, se fixeaza in obiecte materiale si creeaza profit. Ca urmare, munca muncitorului din industrie sau agricultura este productiva, in timp ce munca celor care acorda diverse servicii este neproductiva din simplul motiv ca serviciile dispar chiar in momentul acordarii lor. Deci, munca fiind utila, nu inseamna ca este si productiva. Munca functionarilor si militarilor, a savantilor si scriitorilor, a juristilor si preotilor fiind utila societatii este, totusi, neproductiva. În consecinta, mentioneaza Smith, "un om se imbogateste folosind multi muncitori si saraceste utilizand multi servitori". Cu alte cuvinte, cu cat ponderea lucratorilor productivi este mai mare, cu atat sansele cresterii bogatiei tarii sunt si ele mai mari.

Ponderea lucratorilor productivi, la randul lor, depinde de capitalul utilizat in procesul de productie. Pentru A.Smith capital erau sumele de bani care, fiind investite in productie, pot aduce un venit. El divizeaza acest capital in doua parti:

capital fix, care aduce venit fara a circula (unelte, cladiri, utilaje, aptitudini profesionale);

capital circulant, care aduce venit numai daca circula, isi schimba posesorul (banii, stocul de materii prime si bunuri produse, stocul de mijloace de subzistenta).

Dar de unde provin banii care se transforma in capital? Din economii, sustine Smith. Veniturile nu se consuma integral pe cumpararea bunurilor de consum, o parte din ele se economiseste. Cu cat mai mari vor fi economiile, cu atat mai mare va fi volumul capitalului utilizat, deci, cu atat mai multi muncitori productivi vor fi angajati, acestia prin munca lor creand o bogatie mai mare.[3]

Calitatea muncii, sau nivelul productivitatii muncii lucratorilor productivi

Productivitatea muncii, in opinia lui Smith, depinde in mod direct de gradul de dezvoltare a diviziunii muncii care, la randul ei, provoaca un triplu efect:

Creeaza conditii pentru cresterea indemanarii fiecarui muncitor

A.Smith aduce in calitate de argument un exemplu de la manufactura de bolduri: 10 lucratori actionand izolat, fiecare indeplinind consecutiv toate operatiile, puteau confectiona pe zi cate 20 bolduri fiecare. Specializandu-se in diferite operatiuni ei au inceput sa produca zilnic 4800 bolduri. Astfel, diviziunea muncii a provocat sporirea productivitatii ei de 240 ori.

Creeaza conditii pentru economia de timp, evitandu-se trecerea de la o ocupatie la alta

Creeaza conditii pentru perfectionarea tehnologica si tehnica a muncii

Deci, cu cat diviziunea muncii este mai profunda, cu atat mai inalta este productivitatea muncii si, deci, mai mare este bogatia tarii. Lucru curios, insa Smith a cazut in capcana fiziocratilor, considerand munca din agricultura mai productiva decat cea din industrie pe motivul ca in agricultura, pe langa munca omului, mai creeaza si natura.

Gradul de dezvoltare a diviziunii muncii, la randul sau, depinde de dimensiunile pietei, ipoteza preluata de la Xenofon si dezvoltata de Smith. Cu cat este mai extinsa piata, cu atat mai profunda devine diviziunea muncii, aceasta influentand in mod direct productivitatea muncii si bogatia tarii.